Cand mama auzea că spune cineva o vorbă urâtă ori vedea că se îmbracă prea strident, zicea cu nemulțumire:
Nu-i frumos!
Pentru ea, totul trebuia să aibă o logică subordonată logicii divine pentru a se putea menține armonia: în vorbă, în port, în familie și în societate. Perturbarea acestei armonii se cuvenea a fi sancționată. Acesta era și este un mod de gândire sănătos, caracteristic creștinilor care au menținut tezaurul cultural pe făgaș ortodox și l-au transmis așa din generație în generație.
De câteva decenii, observăm cum se duce o luptă înverșunată contra valorilor creștine.
Nu-i frumos!
Lupta pentru dobândirea sau pentru păstrarea virtuților creștine este lupta cu noi înșine, o luptă pe care ne-o asumăm dacă îi înțelegem rostul. Așa cum spunea Sfântul Serafim de Sarov, ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt.” Așa stând lucrurile, dobândirea virtuților creștine devine o condiție pentru a-L atrage pe Hristos în inimile noastre. Iar Mântuitorul prețuiește virtuțile: curăția, cumpătarea, milostenia, hărnicia, răbdarea, blândețea și smerenia.
Vrăjmașii mântuirii noastre vor să ne facă să credem că tocmai aceste virtuți s-au demodat… De ce? Cum de ce? Ca să rămânem orfani de Duhul Sfânt!!! Ca să nu ne mai putem îndumnezei! Ecumeniștii au pretenția ca Ortodoxia să renunțe la conceptul de ÎNDUMNEZEIRE!
Rând pe rând, au fost puse la loc de cinste cele șapte păcate de moarte care sunt: mândria, zgârcenia, desfrânarea, lăcomia, mânia, invidia și lenea (negrijirea sufletului)! Desigur, lupta pentru dobândirea virtuților este dintotdeauna, deoarece necuratul caută să ne piardă prin oricare dintre cele șapte păcate. Dar ideologizarea culturii în sens antihristic și promovarea în acest scop a unor antimodele sunt mai recente și au urmări grave asupra spiritualității creștine.
Nu-i frumos!
În primul rând copiii au nevoie de modele, iar adulții, părinții și educatorii trebuie să-și asume acest rol. Apoi toți cei care sunt implicați în formarea unor opinii importante pentru societate, fiecare în domeniul lui de activitate, trebuie să priceapă că au în față și o misiune divină, chiar dacă nu sunt clerici, că trebuie să se supună în primul rând lui Iisus Hristos Care precizează foarte ferm importanța modelelor:
,,Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.” (Matei, 18, 6)
,,Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei, 5, 13)
Începe să se pună problema alegerii pâinii sau a crucii în majoritatea domeniilor de activitate. Greu este când cei responsabili de mântuirea noastră și bine intenționați trebuie să lupte cu ideologiile de tot felul… Cu toții ar trebui să se subordoneze în primul rând lui Dumnezeu. Fiecare în domeniul lui poate contribui la mântuirea aproapelui, fie și prin exemplul personal.
Nu-i frumos!
La ce să ne așteptăm? În primul rând ecumeniștii ar trebui să se dezică public de aceste afirmații! Pedeapsa divina poate să vină și pentru tăcere în astfel de situații. La ce fel de unire aspiră? În numele cui? Cum să-L insulte pe Hristos? Mai e nevoie de alt antihrist?
Nu-i frumos !!!
Prof. Lucreția P.