Cândva, la Sfânta Mănăstire Bistriţa, îmi spunea: „Părinte Constantine, osteneala suspinului e durerea inimii, iar singurul duşman de care nu poţi scăpa e cugetul tău, care te ştie şi te osândeşte, şi cel care nădăjduieşte în Dumnezeu rabdă multe samavolnicii, injurii şi nedreptăţi. Însă, la toate acestea trebuie să ai bărbăţia duhovnicească de a răbda fără să urăşti, fără să cârteşti şi fără să doreşti răul”.
Şi continua părintele să-mi spună: „Se zice că unii Sfinţi Părinţi, ca Isaac Sirul şi Efrem Sirul, s-au rugat şi pentru demoni, fiindu-le milă de osânda lor veşnică, dar niciunul dintre ei n-a făcut greşeala de a aşeza demoni la masa sfinţilor şi nici n-au recomandat cuiva să facă o asemenea absurditate. De fapt, de acolo unde există sfinţenia adevărată, demonii pleacă singuri. Dar, după cum vezi, aici, la noi, la Mănăstirea Bistriţa, Stareţul nostru Ciprian îi adună şi îşi pierde toată rânduiala, dar mare este Dumnezeu şi cred că va veni şi acea zi când să fie şi aici, la noi, o rânduială după cum ne cer Sfinţii Părinţi, şi să redescoperim calea începutului şi să nu mai fim sluga celor fără de Dumnezeu şi să nu ne mai pierdem vremea prin a ospăta obrazul şi buzele murdare, chiar dacă mănăstirea aceasta este «mănăstire de protocol», datoria noastră, după cum şi sfinţia ta ştii, este pravila şi prezenţa la toate slujbele.
Căci Dumnezeu i-a dat omului nu numai gândirea şi limbajul, ci şi o conştiinţă. Capacitatea fiecăruia dintre noi e ca, analizându-şi conduita zi de zi, să poată răspunde la elementara întrebare: ce am făcut bine şi ce am făcut rău? Fireşte, resortul e moral.
Şi, la plecarea mea din chilia sa sărăcăcioasă şi rece de la Mănăstirea Bistriţa, mi-a spus: „Ştiu că eşti venit cu Preasfinţitul Eftimie, pentru a sărbători dezvelirea bustului lui Alexandru cel Bun, şi dacă te va întreba de ce ai zăbovit aşa de mult în chilia mea, spune-i că te-am sfătuit să ai rezervă faţă de onorurile lumeşti şi să nu uiţi că simţul răspunderii nu poate fi viu decât prin respectarea celor ce au slujit şi slujesc idealurile Ortodoxiei. Şi spune-i şi Preasfinţiei Sale că-i transmit să nu-şi piardă responsabilitatea de înalt slujitor, în erori şi pasivitate, că lumea asta are o serie de probleme morale personale, şi are mare nevoie de rugăciune şi de cuvânt ziditor. Să mă pomeneşti, că şi eu te am în rugăciunile mele!”
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi
Afirmatia lui Iulian Capsali vizavi de minciuna Basilicai despre pr Ciprian Gradinaru pare adevarata.Vrem cuvintele personale ale parintelui in materie.E o chestiune f.importanta pt ca parintele e un suflet de aur si ar fi pacat de o mascarada ca a Basilicai.El e implicat si indruma multe asociatii crestine ortodoxe care acum lupta pt dreptul de a nu te vaxxina nici tu si nici copiii tai.Daca ar avea taria parintele s o rupa cu ereticii…
Il cunosc foarte bine.E un om prea bun ca sa merite mascariile Basilicai.Trebuie ca adevarul despre acest om deosebit sa iasa la iveala.https://saccsiv.wordpress.com/2021/04/25/arhimandritul-ciprian-gradinaru-sugereaza-ca-sunt-pe-placul-lui-dumnezeu-vaccinurile-la-fabricarea-carora-sunt-folositi-copii-avortati-si-declara-ca-producatorii-vaccinurilor-sunt-oameni-lumi/
SĂPTĂMÂNA SFÂNTĂ: Smerenia este mantia lui Dumnezeu
Avva Efrem din Arizona
Am ajuns în Săptămâna Mare, a Patimilor Domnului nostru. Patima sa dătătoare de viață a început la Betania, în satul unde locuiau Marta și Maria. De aici EL a plecat călare pe mânzul asinei împreună cu ucenicii Săi pentru a-și face intrarea în Ierusalim. ÎL mărturisim pe Acela care stă pe un tron al gloriei, fiind așezat în același timp pe un tron al smereniei. Iată ce a dorit Domnul nostru să ne învețe așezat pe acest umil animal: smerenia.
Cu smerenia Sa, Hristosul nostru i-a determinat pe toți cei ce locuiesc pământul – chiar și pe copiii mici – să cânte laude: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului! ” (Mt. 21: 9). Cu umila Sa intrare în fața mulțimii de oameni, El a zguduit tot Ierusalimul. „Cine este această persoană?” au exclamat toți cei care nu erau conștienți [de ceea ce se întâmplă]. Toți oamenii au alergat să taie ramuri din palmieri și din copaci de dafin pentru a le așeza înaintea cărării Sale.
Aruncați o privire la modul în care lucrurile acestei lumi se schimbă fulgerător.
Duminică mulțimile strigau: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine ”, precum și multe alte lucruri; patru-cinci zile mai târziu, însă, tot aceia au strigat: „Ia-L, Ia-L! Răstignește-L! ” (Ioan 19:15). Așa stau lucrurile pe pământ. Nimic nu este statornic. Într-un anumit moment, lumea înalță o persoană și în clipa următoare o dezonorează. Omul este nestatornic; lucrurile sale sunt trecătoare; gândurile sale sunt schimbătoare; totul în viața lui este vremelnic.
Smerenia lui Hristos este cu adevărat extraordinară! Este cutremurător!
Suntem martorii Omului-Dumnezeu așezat smerit si plin de modestie pe mânzul asinei. Sfântul său exemplu este o lecție atât de frumoasă pentru noi. Pe măsură ce parcurgem Sfânta Săptămână a Patimilor Sale, smerenia Sa absolută devine și mai pronunțată. Îl vedem suportând chinuri, batjocuri și lovituri. Îl privim suferind greutățile închisorii, ridicând Crucea și, în cele din urmă, căzând în genunchi sub greutatea Crucii.
Cine poate să înțeleagă că Dumnezeu pe pământ a fost pălmuit de o mână omenească făcută din lut, de mâna zidirii pe care a făcut-o cu o asemenea frumusețe, perfecțiune și înțelepciune!
Această persoană pe care El a creat-o [inițial] ca „dumnezeu prin har” pe pământ a ridicat apoi mâna și L-a lovit pe Dumnezeu! Dacă copilul nostru ar încerca să ne lovească, ne-am ridica și am protesta: „Cum îndrăznești să mă lovești? Sunt mama ta, sunt tatăl tău …? ” Dar ce înseamnă o mamă sau un tată în comparație cu Însuși Dumnezeu pe pământ?
Sunt doar semenii, făpturi omenești, făcute din lut.
În asta se descoperă frumusețea lui Hristos: în smerenia Lui! Dacă EL nu ar fi fost smerit, nu ar fi fost Dumnezeu.
EL nu este un tiran; EL nu este un suveran; EL nu este trufaș.
Slava Lui este smerenia Lui.
Un extras din Arta mântuirii – Avva Efrem din Arizona
Orthognosia
https://orthochristian.com/92799.html
Opriti stiinta ca creierul omenesc tot medieval a ramas.
Stiinta are drumul ei constructiv dar creierele medievale care stapanesc peste oameni construiesc o societate umana mai mult zoologica decat a creierelor.
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.