ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

HRISTOS A INVIAT!

29.Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă.
30.Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel(4;29-30)

Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui. (Lc. 6, 25)

O marturisire publica,la care subscriem cu imensa bucurie si credinciosie, laudand fara slava desarta, initiativa strajerilor Ortodoxiei romanesti,care reflecta cu prisosinta credinta nestramutata,in Sfanta Ortodoxie,in Pacea si Mila nesfarsita a Atotmilostivului Domn Iisus Hristos,cap si trup al Bisericii,in miscarea antiecumenista a Parintilor si cinului monahal,a mirenilor dreptcredinciosi ,care s-au ingradit de perfidul sinod din Creta,de perfidele documente pecetluite de sinodalii romani in frunte cu Presedintele acestui sinod BOR,tradatori ai valorilor neamului stramosesc,neclintiti adepti ai ciumei iudeo-masonice ecumeniste, aducatoare de moarte duhovniceasca,dezbinare si schisma.
Sunt aceeasi strajeri ai valorilor Ortodoxiei ,care nu au dezertat,nu au tradat principiile si idealurile consfintite la sinaxa de la Botosani,care nu s-au schimbat,orientandu-se dupa stele cazatoare,dupa soapte care mustesc in ele tradari,care conduc in secret poporul naiv si fara discernamant duhovnicesc catre schisma si iad.
Ramanem alaturi de Parintii duhovnicesti,in care ne-am pus toata increderea,in valorile marturisite,in spiritul Sfintilor Parinti,al Traditiei si Sfintelor Canoane de apreciatul teolog,al acestei miscari,dl.Mihai-Silviu Chirila.
Nu luam in considerare,barfele de prost gust,obrazniciile,ura incrancenata,teoriile pline de spini si maracini,ale celor care vor sa ascunda Lumina sub obroc,nascocind tenebroase principii ,care izoleaza dreptcredinciosii de restul comunitatilor ortodoxe din lume,pentru a fi bine controlati,manipulati,indoctrinati de catre stapanii din umbra.
Pseudo-sinaxa din Satu-Mare,va avea destul de multi observatori ai celor care au platit ,care au organizat cu pricepere si viclenie tactica acest pas al razboiului cel dintre noi.
Nu are rost sa ne hazardam,a afla ceea ce nu ne imbogateste cu nimic,sufletul,mintea si inima,si unde ,categoric ,va lipsi Duhul Sfant,Mangaietorul,caci cei care vor conduce din prezidiu ,s-au despartit de noi(greci sau romani) si de intreaga suflare ortodoxa a miscarii anti-ecumeniste,si nu sunt la inaltimea acelor Sfintiti Parinti ,de la Sinoadele Ecumenice,care dupa mult post si rugaciune,spuneau:”Parutu-s-a Duhului Sfant si noua”!
Poate pe multi ii indurereaza acest moment,dar fratii ,au avut suficient timp sa decida .Daca la atat se reduce discernamantul si credinta lor,fie!
Fiecare cuvant rostit ,fiecare gand va fi auzit de Domnul si Stapanul nostru,Dreptul Judecator,in fata caruia,fiecare va da seama la vremea potrivita.
Daca cei care se pretuiesc mai mult pe sine, decat Pacea si Iubirea aproapelui,vrajmas sa-ti fie,nu se afla pe calea imparateasca propovaduita de Cuviosul Serafim Rose,ale carui invataturi le citeaza dupa bunul plac.
Fratiile Vostre,poate gresesc,iertati,unde este calea Imparateasca pe care trebuie sa mergeti ,pe care o propovaduieste Cuviosul Serafim?
Trebuie sa ne rugam Domnului,sa le lumineze mintea,caci numai asa vom fi in Duhul lui Dumnezeu ,iar credinciosii sa ia aminte bine in putinul timp ramas,cand intreaga lume ortodoxa se pregateste de Marea Sarbatoare a Inaltarii Domnului.
Spune Sf.Varsanufie:„Când vorbeşti cu aproapele, socoteşte dacă vorbeşti cu el având smerenie, cumpătare şi seninătate, și atunci continuă discuţia; dacă însă lucrurile nu sunt astfel, păzește toate în gândul tău; dacă eşti tulburat, nu vorbi nimic, pentru că răul nu naşte binele. Rabdă însă până ce gândul tău se va linişti, şi atunci grăiește cu pace.”
La fel…”clevetirea plină de otravă a prietenilor, care răneşte mai mult chiar decât năpădirea vrăjmaşilor. Iar tratarea oamenilor cu uşurătate, glumele mărunte pline de batjocură față de slăbiciunile şi de lipsurile aproapelui pot să se transforme într-o permanentă batjocură a făpturii lui Dumnezeu. Îngâmfarea, lipsa dragostei şi a păcii față de oameni, necinstirea Creatorului şi îndrăzneala de a judeca pe alţii sunt un izvor al acelei stări a sufletului aflat în orbire duhovnicească (păcatul lui Ham).”(părintele Aleksandr Elceaninov)

Parintelui meu Duhovnic,tuturor Parintilor si fratilor ortodocsi,ramasi alaturi de noi,cat si tuturor celor care cu dragoste nefatarnica, cerceteaza acest minunat blog ortodox,le adresez urarea:
HRISTOS S-A INALTAT!AVVA PARINTE!

Gabriela Naghi

Cartea Apocalipsei, care părea imposibil de înţeles, ne dezvăluie ,,tainele’’ ei. Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă şi, cu trecerea timpului, face accesibile puterii noastre de înţelegere evenimentele şi semnificaţiile cuprinse în ea, în măsura în care ne sunt necesare pentru buna orânduire a vieţii noastre.

Vă invit să desluşim mesajul Dumnezeiesc cuprins în prima parte a capitolului 18 al Apocalipsei.

1. ,,A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi colivie tuturor păsărilor spurcate şi urâte’’ (vers 2). Cetatea Babilonului este sistemul mondial antihristic care se extinde peste toată faţa pământului prin împreună-lucrarea dintre oamenii puşi în slujba diavolului şi demonii cei întunecaţi.
2. Căderea despre care pomeneşte Sfânta Carte e, de fapt, marea decădere în păcatele, silniciile, nedreptăţile, spurcăciunile, răutăţile, fărădelegile, nesimţirile vremii în care trăim.
3. ,,Ieşiţi din ea, Poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi de păcatele ei şi să nu luaţi din pedepsele ei. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei’’ (vers. 4-5). Poporul lui Dumnezeu este Sfânta Biserică Ortodoxă, cea de la o margine a pământului până la cealaltă, singura păstrătoare a tezaurului Revelaţiei Dumnezeieşti, singura care ne poate duce la mântuire.

Îndemnul Dumnezeiesc pentru noi este acela de a lua cuvenita distanţă faţă de toate răutăţile lumii acesteia, ştiind bine că pasivitatea înseamnă complicitate, pedepsele fiind aceleaşi pentru făptuitori şi pentru complici. Delimitarea sau îngrădirea de episcopii trădători şi eretici este ieşire din cetatea blestemată şi spurcată a Babilonului. Celor care se amăgesc, afirmând că nu e încă vremea, le spunem: acum este vremea. Pe măsură ce înaintăm în timp, ieşirea din Babilon va fi din ce în ce mai dificilă.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

 

Despre sinodul tâlhăresc din Creta s-a scris suficient de mult, pentru ca oricine să-şi faca o imagine asupra lui.

Socotesc că ar fi concludent ca acesta să fie privit şi prin prisma cifrelor seci. Aşadar: în întreaga lume se găsesc circa 800 de episcopi ortodocşi. La acest număr mă voi raporta, încercând să fac o analiză succintă a pseudo-sinodului cretan, legată strict de cifre statistice.

• Total episcopi ortodocşi……………………………………………800 (100%)
• Episcopi prezenţi în Creta…………………………………………160 (20%)
• Episcopi semnatari ai documentelor…………………………127 (15,875%)
• Episcopi care au refuzat semnarea documentelor………33 (  4,125%)
• Episcopi cărora li s-a interzis participarea…………………640 (80%)

Procentul  episcopilor care au hotărât asupra documentelor eretice din Creta este, prin urmare, infim: sub 16%. Privite fie şi numai sub acest aspect, documentele sunt lipsite de legitimitate. De altfel, Bisericile Rusiei şi Bulgariei s-au pronunţat categoric împotriva  hotărârilor pseudo-sinodului cretan. Cu toate acestea, comandamentele venite din afara Bisericii cer imperativ ,,implementarea’’ în întreaga Biserică Ortodoxă a celor hotărâte în Creta.

Pentru o comparaţie lămuritoare, prezint mai jos prezenţa Sfinţilor Părinţi la cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice:

– Sinodul I Ecumenic………..318  Sfinţi Părinţi

– Sinodul II Ecumenic……….150  Sfinţi Părinţi

– Sinodul III Ecumenic……….198  Sfinţi Părinţi

– Sinodul IV Ecumenic…..…..630  Sfinţi Părinţi

– Sinodul V Ecumenic….….…165  Sfinţi Părinţi

– Sinodul VI Ecumenic……….174  Sfinţi Părinţi

– Sinodul VII Ecumenic……….367  Sfinţi Părinţi

Se cuvine a preciza faptul că la Sfintele Sinoade Ecumenice participarea a fost deschisă tuturor episcopilor, în vreme ce la pseudo-sinodul din Creta au participat doar cei selecţionaţi pe criteriul obedienţei. Cel mai bun selecţioner s-a dovedit a fi domnul Dan Ilie Ciobotea, delegaţia dânsului având o reuşită de 100 %.

Pr. Ioviţa Vasile

�

Ereticii sunt oameni primejdioşi. Prin strâmbarea adevărurilor cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască, ei se despart de Dumnezeu, aleargă pe căile pieirii şi atrag după ei şi alţi naivi. Din această pricină, Sfântul Apostol Pavel are un îndemn scurt, limpede şi categoric, prin care ne spune: ,,De omul eretic, după întâia şi a daua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’(Tit 3, 10-11). Atât îngăduie Apostolul lui Hristos: două mustrări sau încercări de a-l aduce pe eretic la Dreapta Credinţă. Dacă eşuăm, nu ne mai este îngăduit să avem legături cu acesta. Sfintele Canoane ale Bisericii sunt la fel de intransigente, încât ereticii sunt anatemizaţi, iar dacă sunt clerici, caterisiţi.

Despre Sfântul Pahomie cel Mare cărţile bisericeşti ne istorisesc precum că au venit, într-un rând, la mănăstirea Sfântului nişte pustnici eretici, ,,care-şi acopereau veninul cel dinăuntru cu haine de păr’’. Gândul le era precum credinţa rătăcită, de aceea l-au ispitit pe Sfântul Pahomie: ,,De eşti cu adevărat om al lui Dumnezeu şi nădăjduieşti spre Dânsul că te va asculta pe tine, apoi să vii şi să treci cu noi râul cel de lângă mănăstire, cu picioarele pe deasupra apei, ca pe uscat, ca să cunoaştem toţi care din noi are mai multă îndrăzneală la Dumnezeu, tu ori noi?’’Sfântul nu s-a supus acestei ispitiri şi le-a trimis vorbă de adâncă smerenie: ,,Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, vor putea ereticii aceia să treacă râul ca pe uscat, fiindu-le în ajutor diavolul, cel ce i-a prins pe dânşii în laţul său, ca să li se întărească înşelăciunea ereticească; însă eu nu cer de la Dumnezeu o minune ca aceea, ca să umblu pe apă, pentru că ştiu că gândul acesta nu numai că nu este monahicesc, dar nici creştinesc. Iar voi duceţi-vă şi spuneţi-le lor că aşa zice smeritul Pahomie: ,,Nădăjduiesc spre Dumnezeu, iar nu spre lucrurile mele, deoarece, fiind om păcătos, nu voiesc a ispiti pe Domnul Dumnezeul meu. Sârguinţa mea este, nu ca să umblu pe ape, ci ca să-mi plâng totdeauna păcatele mele şi să caut ajutorul lui Dumnezeu ca, astfel, să pot trece fără vătămare ispitele vrăjmaşului. Unele ca acestea auzind ereticii, s-au dus ruşinaţi’’. Până la sfârşitul vieţii sale, Sfântul Pahomie poruncea fraţilor ,,să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte’’(După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 326-339).

        �Aşa şi noi, cinstite cititorule, se cuvine să ne ferim de ereticii de orice fel, care vin la noi cu gânduri ascunse, ca nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie. Să fim cu luare aminte şi-i vom descoperi. Sunt acoperiţi cu veşminte arhiereşti şi preoţeşti, sau cu straie călugăreşti.

Preot Ioviţa Vasile

�

 

Dumnezeu a descoperit oamenilor ceea ce le este necesar a cunoaşte pentru mântuire. A lăsat ca anumite lucruri să fie cunoscute de oamenii înşişi prin puterile cu care El i-a înzestrat. Oamenii sunt, prin excelenţă, fiinţe înclinate spre cât mai adâncă cunoaştere. Când tendinţa de cunoaştere a omului e îndreptată spre adevărurile mântuitoare, spre Dumnezeu Însuşi, aceasta este benefică şi dă sens vieţii. Există şi o cunoaştere pervertită, diabolică, cea a ştiinţei fără Dumnezeu. Ocultismul şi ezoterismul sunt căi de cunoaştere a lumii întunecate a demonilor şi cine străbate aceste căi se face slujitor al diavolului, adică vrăjmaş văzut al omului credincios. Teoria evoluţionistă a lui Darwin, cea care-L tăgăduieşte pe Dumnezeu drept Creator al omului şi al universului, este unul din multele exemple care arată cât de păgubitoare este acest gen de cunoaştere pentru sufletul omului. Sfântul Apostol Pavel îndemna pe Episcopul Timotei al Efesului, ne îndeamnă şi pe noi, să ne ferim de ,,vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21).

De cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu atârnă mântuirea omului, după cum Însuşi Mântuitorul lumii a spus: ,,Părinte a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’(Ioan 17, 1-3).

          �Sfânta Credinţă Ortodoxă este singura cale de cunoaştere adevărată şi sigură. Întrebaţi orice om de ştiinţă şi vă va spune cele mai fanteziste lucruri despre viitorul şi sfârşitul veacului acestuia. Întrebaţi şi un budist sau un mahomedan şi veţi avea răspunsuri mincinoase. Credinţa Ortodoxă ne spune, în chip negreşelnic, despre toate evenimentele ce vor avea loc spre sfârşitul istoriei. De mii de ani istoria cea adevărată nu face altceva decât să confirme ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit nouă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Ştiinţa adevărată pătrunde în taina creaţiei şi se uimeşte de înţelepciunea cu care au fost aduse toate din nefiinţă la existenţă, încât exclamă asemenea psalmistului din vremurile străvechi: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’(Psalmul 103, 25).

Preot Ioviţa Vasile

 

1. Acte anticanonice ale episcopului Artemie

După pseudosinodul din Creta un număr redus de clerici, monahi și laici, am trecut la îngrădirea prevăzută de sfintele canoane, adică la întreruperea comuniunii cu toți episcopii care au semnat actele „sinodului” sau care susțin deciziile acestuia. Din punct de vedere liturgic am manifestat întreruperea comuniunii cu episcopii locului prin întreruperea pomenirii numelui ierarhilor la sfintele slujbe.

Aproape toți cei care am trecut la îngrădire, printre care și părinți aghioriți, am declarat dintru început că nu vom provoca schismă trecând la grupări schismatice stiliste sau pomenind numele unui alt episcop, ci vom aștepta rezolvarea problemei pe cale sinodală, prin condamnarea ecumenismului și a pseudosinodului din Creta.

Din păcate există o deviere de la această linie fiindcă am fost informați că unii părinți din Sfântul Munte – din fericire foarte puțin la număr, care nu mai exprimă și nici nu reprezintă majoritatea părinților aghioriți care au trecut la îngrădire, se află în comuniune cu episcopul Artemie, care a fost persecutat și caterisit în mod nedrept și anticanonic de către Biserica Ortodoxă a Serbiei. Nu este prima dată în istoria Bisericii când mărturisitori și luptători pentru Ortodoxie sunt prigoniți pe nedrept și anticanonic. Mulți dintre sfinți au suportat persecutări, pe care însă le-au îndurat fără să provoace schisme și dezbinări, așteptând restabilirea lor în timp, care de multe ori, spre sporirea sfințeniei lor, nu s-a făcut pe pământ, ci în ceruri. Încredințarea că nu va provoca schismă a fost dată și de episcopul Artemie anterior caterisirii sale, spunând textual următoarele: „Prigonitorii mei pot să mă lipsească de scaunul episcopal, până și de treapta episcopală… pot să facă și multe alte ilegalități, pe care nici nu mi le pot imagina. le voi suporta toate cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu pot să mă silească însă să fac schismă și să sfâșii cămașa Bisericii Ortodoxe a Serbiei, pe care ne-a lăsat-o Sfântul Sava”¹.

Mulți am fost cei care am condamnat persecutarea nedreaptă și anticanonică aepiscopului Artemie, chiar și episcopi ai Bisericii Greciei. Am continuat să-l considerăm episcop canonic de Raşca şi Prizren și am avut de multe ori întâlniri cu el la sediul „Sinaxei clericilor și monahilor”, discutând împreună despre situația actuală din Biserică. L-am chemat chiar și ne-a vorbit în plenul sinaxei și a binecuvântat ca episcop masa mănăstirească oferită. Niciodată nu ne-a descoperit și nici nu n-a cerut vreodată părerea în privința actului schismatic pe care se pare că avea de gând să îl facă, de a hirotoni singur episcopi fără acoperire sinodală, astfel încât să-și alcătuiască propriul sinod, care este, în mod evident, unul schismatic. Am fost la aceste întâlniri trei profesori universitari, părintele Gheorghios Metallinos, domnul Dimitrios Tselenghidis și cel ce semnează aceste rânduri, pronunțându-ne asupra unei mulțimi de subiecte teologice și canonice, despre care ni se cerea părerea. În mod evident a înțeles din aceste discuții că poziția noastră era una negativă și a trecut la actul deplin anticanonic și schismatic de a hirotoni singur episcopi, pe care în mod amăgitor i-a numit „horepiscopi”, pentru a nu fi nevoie, pasămite, să se ceară pentru aceștia acoperire sinodală sau hirotonirea de către doi sau trei episcopi, așa cum stabilești Tradiția canonică a Bisericii.

După acest act anticanonic am întrerupt orice comuniune cu el și la începutul anului 2015 „Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși” a întocmit și a publicat textul cu titlul Actul de separare al episcopului Artemiedin Biserica Ortodoxă a Serbiei², în care explicăm părerea noastră de rău pentru acest act, îl rugăm pe episcopul Artemie să nu treacă la alte acte anticanonice, iar către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei și către arhiereii Sinodului Serbiei facem apelul de a cerceta în mod canonic subiectul episcopului Artemie, pentru a nu se sfâșia și mai mult cămașa Sfântului Sava a Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Acest text a fost semnat de membrii comitetului de conducere al „Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși”, și anume de părinții arhimandriți Arhim. Athanasios Anastasiou, SarandisSarandos și Grigorios Hatzinikolaou, de părintele ieromonah Evstratios Lavriotul, de protopresviterii profesori Gheorghios Metallinos și Theodoros Zisis și de către dl. profesor Dimitrios Tselenghidis.Demn de observat este faptul că textul este semnat și de părintele ieromonah EvstratiosLavriotul, care exprimă și acordul părinților aghioriți care acum au comuniune cu episcopul Artemie, comuniune ce acum înseamnă că aprobă evoluția schismatică a episcopul Artemie.

Hirotonirea numiților „horepiscopi” s-a făcut fără acoperire sinodală din partea Bisericii Autocefale a Serbiei, care, în pofida erorilor unor ierarhi ai săi, continuă să fie în legătură canonică cu celelalte Biserici Ortodoxe care alcătuiesc laolaltă Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolică. Și chiar majoritatea episcopilor delegației Bisericii Serbiei la Kolymbari, adică șaptesprezece (17) din cei douăzeci și cinci (25) nu au semnat textul controversat al „sinodului” care recunoaște ereziile drept biserici. Activitatea episcopală a episcopului Artemie dincolo de granițele jurisdicției sale nu are suport canonic. Putea să rămână, caterisit pe nedrept și anticanonic, în cadrul granițelor eparhiei sale, în legătură duhovnicească cu turma sa și să aștepte anularea deciziei date în defavoarea sa și nu să creeze turmă și să construiască biserici și „catacombe” în eparhii străine. Nu l-a alungat și nu l-a exilat nimeni cu forța din eparhia sa, chiar dacă în mod necanonic a fost așezat în locul său altepiscop. Dacă nu ar fi trecut și el la o acțiune anticanonică de depășire a limitelor jurisdicției sale, ar fi rămas ca episcop canonic și păstor al eparhiei Raşca şi Prizren și în conștiința turmei sale, dar și în conștiința tuturor ortodocșilor care cunoșteau prigonirea sa nedreaptă. Chiar dacă l-ar fi alungat cu forța și l-ar fi exilat, așa cum s-a întâmplat cu Sfântul Ioan Gură de Aur, s-ar fi găsit un episcop să îl găzduiască, așa cum a făcut episcopul de Cucuzis pentru Sfântul exilat, care în niciun caz nu a trecut la hirotoniri de episcopi sau de horepiscopi și nici nu și-a format propriul său sinod³, iar restabilirea sa triumfală a avut loc după moartea sa. De altfel, cum ar fi putut să treacă la schismă marele părinte cel cu cuvântul de aur devreme ce de multe ori învățase că „a dezbina Biserica este mai rău decât a cădea în erezie”?

2. Horepiscopii nu fac excepție de la principiul canonic care cere să fie hirotoniți de trei episcopi

În ceea ce privește „horepiscopii” pe care Artemie i-a hirotonit în mod anticanonic, cercetările teologice au ajuns la concluzia că horepiscopatul a fost o instituție temporară, care a fost valabilă de la jumătatea secolului al II-lea până la sfârșitul secolului al patrulea, fiind creat pentru a întâmpina o problemă a timpului, care astăzi nu există. Și această nevoie provenea din răspândirea creștinismului din orașe, unde a fost limitat inițial, în afara orașelor, „în sate și la țară”. Termenul „horepiscop” înseamnă episcop de țară, de sat, al satelor. Așadar, fiindcă din cauza dificultăților ce țineau de deplasare, era dificil pentru episcopul din orașul zonei respective să supravegheze și să păstorească turma credincioșilor și din oraș și din sate, se hirotoneau „horepiscopi”, care aveau arhierie deplină, erau adică episcopi canonici, cu o anumită jurisdicție locală, depinzând însă în mod direct de episcopul orașului, care avea responsabilitatea pastorală asupra întregii eparhii și trebuia să își exercită îndatoririle arhierești în acord cu acesta. Încet-încet însă, printr-o mulțime de hotărâri sinodale care limitau sau fixau drepturile horepiscopilor, instituția a intrat treptat în declin, fiind scoasă din uz și și dispărând în cele din urmă, spre sfârșitul secolului al IV-lea. Canoane din secolul al IV-lea care se referă la horepiscopi sunt în ordinea cronologică a Sinoadelor, următoarele: canonul 13 al Sinodului din Ancira (314), canonul 14 al Sinodului din Neocezareea (314-319), canonul 8 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325), canonul 8 și 10 ale Sinodului din Antiohia (341), canonul 6 al Sinodului din Sardica (343), canonul 57 al Sinodului din Laodiceea (cca 360) și Epistola canonică a Sfântului Vasile cel Mare către horepiscopi�(370-378), care a fost recunoscută în mod oficial de către Sinodul Ecumenic Quinisext drept canon al Bisericii (canonul 89 al Sfântului Vasile cel Mare). Primul canon în ordine cronologică al Sinodului de la Ancira recunoaște în mod clar că horepiscopii aparțin treptei episcopale: „de ar fi şi luat hirotonie de episcop”. Ultimele două sinoade arată că a început decăderea instituției horepiscopatului, care a dus în cele din urmă la totala sa ieșire din uz. Canonul 6 al Sinodului din Sardica afirmă printre altele: „Dar în general să nu fie iertat a pune episcop într-un sat sau într-o cetate mică, pentru care ajunge şi un singur presbiter; căci nu este nevoie să se aşeze episcopi acolo, ca să nu micșoreze numele şi autoritatea episcopului”. Și ultimul sinod în ordine cronologică, cel de la Laodiceea (381) trece la interzicerea și desfiinţarea totală a instituției: „Nu se cuvine a aşeza episcopi în sate si la ţară” (can. 57).

Desigur, pe parcursul secolelor următoare au rămas foarte puține rămășițe ale acestei instituții, în orice caz în secolul al XII-lea instituția a fost dată uitării, fiindcă anterior dispăruse complet, așa cum suntem informați de către marele canonist Teodor Valsamon, care, interpretând canonul 13 al sinodului din Ancira(314), care se referă la horepiscopi, spune că reprezintă un efortzadarnic să se preocupa cineva de aceștia, fiindcă instituția horepiscopatului lipsea cu desăvârșire: „deoarece treapta horepiscopilor a dispărut cu totul, nici noi nu ne-am dorit să facem o osteneală zadarnică”⁴. Folosirea termenului horepiscop în foarte puține cazuri în timpul stăpânirii turcești și de către Biserica Ciprului, cu referire la episcopi titulari sau vicari, este nefericită, fiindcă episcopii în cauză nu au legătură cu instituția sinodală veche a episcopatului⁵.

Pentru aceasta este demn de mirare faptul că episcopul Artemie a readus la viață o instituție care a dispărut de 1600 de ani. Probabil a interpretat în mod eronat canonul 10 al Sinodului din Antiohia, care spune: „Şi horepiscopul să se facă de către episcopul cetăţii, căreia este pus”. Cu siguranță a considerat că verbul “a se face” (γίνεσθαι) înseamnă și „a se hirotoni” (χειροτονεῖσθα), așadar, potrivit interpretării sale, și un episcop poate hirotoni horepiscop. După interpretarea unanimă a Sfintelor Canoane, este interzisă însă hirotonirea de către un singur episcop; aceasta trebuie să se facă de cel puțin doi sau trei episcopi canonici, așa cum stabilește Canonul I apostolic: „Episcopul să se hirotonească de către doi sau trei episcopi”. Până și alegerea episcopului trebuie să se facă de către toți episcopii Bisericii locale, potrivit canonului 4 al Sinodului I Ecumenic, iar dacă acest lucru este anevoios sau imposibil de făcut din anumite motive, cei absenți trebuie să fie împreună alegători prin epistole, să fie de acord, astfel încât în continuare să se facă hirotonia. Interpretarea Sfântului Nicodim Aghioritul la canonul 4 al Sinodului I Ecumenic se referă la cuvântul καθίστασθαι (a se așeza) prezent în textul canonului: „Episcopul se cuvine mai ales a se așeza hirotonisi de toți episcopii eparhiei”. Se referă la interpretarea diferită a unor canoniști, dintre care unii dau verbului καθίστασθαιsensul lui ψηφίζεσθαι,�adică a se alege, iar alții îi dau sensul lui χειροτονεῖσθαι, a se hirotoni. Sfântul Nicodim în „Pidalion” formulează concluzia că acest verb are ambele sensuri: de a fi ales de către toți și de a fi hirotonit de trei [episcopi], „astfel încât verbul a se așezaare ambele sensuri,�precum și a se face,întrucât înseamnă și a se alege, înseamnă și a se hirotoni, cel dintâi de către toți,iar cel de-al doilea de către trei și potrivit acestui canonși potrivit canonului 1 apostolic. Aceasta este aproximativ și tălmăcireaSinoduluial VII-lea ecumenic la al treilea canon al său.Căci și când trei singuri hirotonesc, mai întâi se alege de către toți, cei absenți făcându-se împreună alegători prin scrisori”.

Epilog

Hirotonirea episcopului – episcop este și horepiscopul – de către un singur episcop și fără părerea și acordul altor episcopi ai eparhiei nu poate fi susținută de niciun canon. Din păcate episcopul Artemie nu a respectat nimic din toate acestea. A readus la viață o instituție care a fost desfiinţată acum 1600 de ani, fără să existe motiv, devreme ce în orașe și în sate sunt așezați preoți, pentru a nu exista doi episcopi în același loc. Episcopul Artemie nu mai este episcopul unui oraș, ca să fie nevoie să așeze horepiscopi la țară, în satele de lângă orașul respectiv. Acțiunea sa în afara limitelor propriei jurisdicții presupune că Biserica Ortodoxă a Serbiei nu mai există, și odată cu aceasta nici Biserica Ortodoxă Sobornicească, al cărei membru este Biserica Serbiei și că singurii ortodocși care au mai rămas sunt acesta și cei ce îl urmează, iar acum și puținii părinți aghioriți care au comuniune cu el. Sperăm și ne dorim să revină la atitudinea ortodoxă pe care a afirmat-o anterior, aceea că oricâte prigoniri și necazuri ar suporta, nu îl vor sili să treacă la schismă „și să sfâșie cămașa Sfântului Sava a Bisericii Ortodoxe a Serbiei”. Acum trece și la acțiuni în afara țării, la extinderea schismei în Bisericile Greciei și României, așa cum suntem informați. Măcar să fim dezmințiți.

Protopresbiter Theodoros Zisis,
Profesor emerit al Facultății de Teologie
a Universității Aristoteliene din Tesalonic

LUNA MAI

Ziua a 11-a

Sf. Mucenici Mochie, Dioscor, Arghir şi Iosif; Sf. Ierarhi Metodie şi Nicodim; Cuv. Chiril şi Sofronie

Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos a statornicit un număr de nouă porunci, numite bisericeşti, care sunt, de fapt, porunci Dumnezeieşti date pentru buna vieţuire a omului pe pământ. Cunoscându-le şi împlinindu-le, omul pune bună rânduială vieţii sale şi se învredniceşte de mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Cea dintâi poruncă bisericească ne spune ,,să participăm cu evlavie la Sfânta Liturghie în toate Duminicile şi Sărbătorile anului’’. Cred că ne este de mare folos să ştim că cei dintâi credincioşi ai Bisericii, cei de la Ierusalim, participau la Sfânta Liturghie, numită în textul biblic frângerea pâinii, în fiecare zi. Aşa ne înştiinţează sfântul Evanghelist Luca în Cartea Faptele Apostolilor 2, 46: ,,Şi în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii, lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul sporea zilnic obştea celor care se mântuiau’’. Condiţiile vremurilor acelora îngăduiau această viaţă liturgică intensă. Această săvârşire zilnică a Sfintei Liturghii se păstrează şi astăzi în sfintele mănăstiri.

În vremea persecuţiilor împăraţilor romani, Sfânta Liturghie se săvârşea în catacombe, din pricina sălbăticiei cu care erau pedepsiţi credincioşii Sfintei Biserici. În timpurile mai apropiate de noi, respectiv în anii comunismului, erau planuri riguros stabilite prin care se urmărea împiedicarea oamenilor de a intra în biserici. Multe Duminici erau declarate ca fiind lucrătoare, şi cel care ar fi îndrăznit să nesocotească ordinele partidului se expuneau la tot felul de sancţiuni, mergând până la pierderea locului de muncă. Copil fiind, îmi amintesc că eram siliţi să mergem în fiecare Duminică la şcoală unde, pe durata Sfintei Liturghii, eram angrenaţi în activităţi idioate.

După 1989 a urmat o perioadă de relativă libertate. Treptat, aceasta a fost restrânsă şi se ridică iarăşi piedici în calea celor care ar dori să participe la Sfânta Liturghie. Aş da un singur exemplu: examenul de rezidenţiat este programat, de regulă, Duminica dimineaţa. Mai nou, şi preoţii sunt sustraşi, nu întâmplător, de la slujirea la Sfântul Altar, sub diferite pretexte.

Părinţii Bisericii spun că în anii care vor urma, slujirea preoţească şi participarea credincioşilor la Sfintele Slujbe vor fi împiedicate prin toate mijloacele. Atunci ,,urâciunea pustiirii’’(Daniel 12, 11; Matei 24, 15) se va aşeza în locul cel sfânt, ,,jertfa cea de-a pururi’’,adică Sfânta Liturghie va înceta a se mai săvârşi. Câtă vremea avem posibilitatea, să ne dăm silinţa să participăm la Sfintele Slujbe, în fruntea cărora stă Sfânta Liturghie, căci împlinirea acestei porunci bisericeşti este spre binele nostru veşnic şi vremelnic.

Preot Ioviţa Vasile

�

 Ziua a 10-a

Sf. Apostol Simon Zilotul din cei 12; Sf. Mucenici Alfie şi fiii săi, Filadelf, Ciprian, Onisim, Erasm şi alţi 14; Sf. Ier. Simon; Cuv. Isihie Mărturisitorul, Lavrentie şi Comgal

            ,,Revelaţie’’înseamnă ,,Descoperire’’.Cartea Bisericii noastre o defineşte astfel: ,,Revelaţia sau Descoperirea Dumnezeiască este comoara de adevăruri pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor pentru ca aceştia, cunoscându-L pe El, voia Lui şi lucrarea Lui, să-L cinstească după vrednicie, să-i împlinească voia şi, prin aceasta, să se mântuiască’’ (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 4).

Adevărurile Dumnezeieşti descoperite nouă sunt cuprinse în Sfânta Scripturăşi în Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre. Despre Sfânta Scriptură ştim mai multe lucruri, deoarece ea ne este explicată drept şi pe înţelesul nostru de slujitorii Sfintei Biserici, fie prin cuvânt vorbit, fie prin cuvânt scris, de aceea ne vom lămuri asupra Sfintei Tradiţii.

Sfânta Tradiţie este acea parte a Revelaţiei Dumnezeieşti consfinţită de;

1. Definiţiile Sfintelor Sinoade Ecumenice, dintre care amintim Simbolul Credinţei sau Crezul pe care-l rostim la fiecare Sfântă Liturghie.
2. Scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Aceştia au avut fiecare viaţă sfântă şi au scris în chip lămuritor despre adevărurile de Credinţă. Prin ei ne grăieşte Duhul Sfânt, aşa încât sunt vrednici de cinstire şi de crezare;
3. Cărţile de Slujbă ale Bisericii. Acestea cuprind Sfintele Taine, celelalte Sfinte Slujbe cu lămuririle necesare pentru înţelegere şi săvârşire corectă.

        �Pentru a arăta legătura dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie vom lua un exemplu uşor de înţeles. Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre necesitatea Sfântului Botez, dar nu ne arată în nici un fel cum trebuie săvârşit acesta. Dacă ne-am mărgini la Sfânta Scriptură, cum cer ereticii protestanţi  şi neo-protestanţi (sectarii), nici n-am şti săvârşi Botezul. Dar dacă deschidem carţile de slujbă bisericeşti, aflăm rânduiala Sfântului Botez cu toate lămuririle necesare, la fel cum aflăm şi modul de săvârşire al celorlalte Sfinte Taine: Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Cununia, Preoţia şi Maslul.

Ereticii care desconsideră Sfânta Tradiţie imită Botezul Sfintei Biserici printr-un simulacru de botez, care nu este mântuitor, ci pierzător de suflete şi are ca unic scop îngroşarea rândurilor celor care vor moşteni iadul. Noi să ne păstrăm haina Botezului curată, aşa cum am primit-o în pruncia noastră.

Preot Ioviţa Vasile

 

LUNA MAI

Ziua a 9-a

Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor, Epimah, Gordian, Nicolae, Ardomie, Grigorie, Ioan, Dimitrie, Mihail, Achindin, Teodor, Pangratie, Pavel, Hristofor, Pantoleon, Evodie, Emilian; Sf. Mc. Calinica, Acvilina, Irina şi Pelaghia; Mutarea moaştelor Sf. Ier. Nicolae la Bari�

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă, prin Sfânta Sa Biserică Ortodoxă, că atunci când ne împărtăşim, primim Sfântul Său Trup, sub chipul pâinii, şi Cinstitul Său Sânge, sub chipul vinului din potir.

Sfântul Arsenie cel Mare povestea despre un stareţ sporit în fapte bune, dar care, în simplitatea sa, nefiind prea învăţat, nu înţelegea şi nu credea acest adevăr Dumnezeiesc, zicând că pâinea şi vinul sunt numai închipuiri ale Trupului şi Sângelui Său. Au venit la dânsul fraţii şi au vrut să-l îndrepteze cu blândeţe, spunându-i: ,,Să nu crezi aşa, părinte, ci în acest chip precum ne-a dat nouă Sfânta Biserică Sobornicească. Pentru că noi credem şi mărturisim că pâinea este adevăratul Trup şi vinul în pahar este adevărat Sângele Lui’’. Apoi i-au arătat multe cuvinte din Sfîntele Scripturi şi de la Sfinţii Părinţi care vorbeau despre aceasta. ,,De nu mă voi încredinţa cu însuşi lucru, nu voi crede’’,a fost răspunsul stareţului.

Atunci fraţii, nevoind să-l lase în rătăcire, l-au îndemnat să postească împreună vreme de o săptămână, şi cu multă rugăciune să ceară de la Dumnezeu să le descopere despre Dumnezeiasca Taină. După ce a trecut săptămâna de post, în zi de Duminică, au stat toţi să săvârşească Sfânta Liturghie. ,,Şi li s-au deschis ochii, şi când au pus pâinea pe Sfânta Masă, au văzut un Prunc mic. Şi întinzând mâna preotul ca să frângă pâinea, au văzut pe îngerul Domnului pogorându-se din cer, având în mâini un cuţit, şi, junghiind Pruncul, I-au turnat Sângele în pahar. Şi când preotul frângea pâinea, îngerul sfărâma Trupul în părticele; iar când fraţii au mers să se împărtăşească cu Sfintele Taine, a mers şi părintele care nu credea şi, luând în mână carne crudă şi sângerândă şi văzând în pahar Sânge, temându-se a strigat, zicând: Cred, Doamne, că pâinea este Trupul Tău şi vinul este Sângele Tău’’.

          �S-au împărtăşit cu multă frică şi umilinţă şi au zis părinţii: ,,Ştie Hristos Dumnezeu că neamul omenesc nu poate să mănânce carne crudă, nici să bea sânge; de aceea îşi dă Preacuratul Său Trup sub chipul pâinii şi Sângele Său cel făcător de viaţă sub chipul vinului, ca să-l poată primi cei ce se împărtăşesc cu Credinţă’’. Au dat apoi laudă lui Hristos Dumnezeu pentru că nu a lăsat pe stareţ să piară în necredinţă (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.165-166). Nouă să ne fie întâmplarea aceasta spre întărirea Credinţei.

Preot Ioviţa Vasile

 

LUNA MAI

Ziua a 8-a

Sf. Ioan Evanghelistul; Sf. Mucenici Nicomas şi o cohortă de Sf. Mucenici; Cuvioşii Arsenie cel Mare, Nil Melodul, Tarasie, Arsenie de la Pecersca, Arsenie din Novgorod��

Sfântul Arsenie cel Mare s-a născut în Roma, într-o familie de oameni temători de Dumnezeu. De mic şi-a agonisit învăţătura cea bună, citind Sfintele Scripturi. Era în vremea împăratului Teodosie cel Mare. Acesta l-a dus pe Sfântul Arsenie în palatele împărăteşti, pentru a fi dascăl fiilor săi. După o vreme, a plecat în ascuns şi s-a îndreptat spre Egipt, unde vieţuiau monahii, făcându-se el însuşi călugăr. În toată vremea fugea de lume, ca să nu dea loc ispitelor, spunând fraţilor: ,,Dumnezeu ştie că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu şi cu Dumnezeu şi cu oamenii; căci puterile cele de sus se află în ceruri şi toţi au o voie şi cu un gând slăvesc pe Dumnezeu; iar voile omeneşti sunt multe pe pământ şi gândurile de multe feluri; pentru că fiecare îşi are voia şi gândul său. Deci nu pot să las pe Dumnezeu şi să vieţuiesc cu oamenii!’’ Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei a venit la Sfântul, împreună cu oarecari boieri. Acestora le-a spus: ,,Oriunde veţi auzi de Arsenie, să nu veniţi acolo’’. În loc să se supere, s-au înapoiat, minunându-se de cuvintele sale.

A venit la Alexandria o femeie binecredincioasă tocmai din cetatea Romei. Arhiepiscopul Teofil a primit-o cu mare cinste şi a mijlocit pentru ea ca să fie primită de Sfântul Arsenie pentru binecuvântare, dar nu l-a putut îndupleca, ,,pentru că nu numai se lepăda a o vedea, dar nici nu voia să audă de femeie’’.Femeia n-a voit să se întoarcă fără a-l vedea pe bătrân. S-a dus la locul unde se nevoia Sfântul, şi Dumnezeu a rânduit să-l afle afară din chilie, dar n-a îndrăznit să ridice ochii spre a-i vedea faţa. Sfântul i-a vorbit cu oarecare asprime, neînţeleasă la început: ,,Dacă ai auzit de faptele mele bune, acelea îţi erau de trebuinţă să le socoteşti şi să le urmezi. Iar a vedea faţa mea, ce trebuinţă îţi este? Şi cum ai îndrăznit să vii atâta cale depărtată? Pentru aceea ai venit aici ca, după ce te vei întoarce la Roma, să începi a te lăuda către celelalte femei, zicând: am văzut pe Arsenie; şi astfel vei face mare cale femeilor, care vor vrea să vină la mine’’.În faţa acestor mustrări duhovniceşti, femeia i-a cerut să se roage pentru ea. ,,Mă rog lui Dumnezeu ca să şteargă pomenirea ta de la inima mea’’, a fost răspunsul Sfântului. Arhiepiscopul Teofil i-a desluşit înţelesul vorbelor aspre şi, aparent, nedrepte: ,,Nu te mâhni de aceasta, o, fiică, că nu fără pricină a zis aceasta Sfântul stareţ, pentru că tu eşti femeie, iar prin femei diavolul face multe ispite  Sfinţilor bărbaţi. Deci, stareţul a zis aceste cuvinte cu dinadinsul păzindu-se de ispitele vrăjmaşilor; iar pentru sufletul tău se roagă şi se va ruga totdeauna’’ (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 152-168).

Preot Ioviţa Vasile

,,De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş’’(Matei 18, 15-18). Aceasta este procedura de urmat atunci când se ivesc conflicte sau neînţelegeri între oameni, procedură arătată nouă de Însuşi Fiul lui Dumnezeu. După cum vedem, instanţa ultimă care hotărăşte peste celelalte încercări de conciliere, este Sfânta Biserică. De-aici decurge datoria fiecărui creştin de a asculta de Biserică. Neascultarea de Biserică situează pe oricine în afara ei, în rândul păgânilor şi al vameşilor.

Când s-au ivit erezii, adică abateri de la Dreapta Credinţă, care au tulburat pe credincioşi, Biserica s-a întrunit în Sinoade, care au apărat adevărul revelat de Dumnezeu şi au restarornicit liniştea. Dacă ereticii s-au pocăit şi au ascultat de Biserică, au fost primiţi şi iertaţi. Când însă aceştia au persistat în rătăcirea lor, Biserica i-a dat anatemei şi pe clerici i-a caterisit. În acest fel a fost apărată Dreapta Credinţă de multele erezii şi rătăciri, de-a lungul secolelor.

De ce să ascultăm de Biserică? Pentru că aceasta are atributul infailibilităţii,cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (I Timotei 3, 15); pentru că ascultând de Biserică, ascultăm de Dumnezeu, după cum ne spun sfintele cuvinte ale Mântuitorului: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Care M-a trimis pe Mine’’(Luca 10, 16); pentru că numai ascultând de Biserică ne putem dobândi mântuirea sufletelor noastre. Sfântul Ciprian, care a fost episcop în cetatea Cartagina, ne-a lăsat adevărul acestor cuvinte: ,,În afara Bisericii nu există mântuire’’.

            De Sfânta Biserică trebuie să asculte şi episcopii. Din păcate, mulţi dintre ei se socotesc ca fiind stăpâni ai Bisericii, nu slujitori ai săi.

          �Sectele şi comunităţile care-şi zic ,,biserici’’ atrag pe cei nestatornici, promiţându-le o mântuire facilă. Să ne aducem aminte că şi diavolul, atunci când L-a ispitit pe Mântuitorul, făgăduia să dea ceea ce nu avea, zicând: ,,Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi mi Te vei închina’’(Matei 4, 9).

Preot Ioviţa Vasile

�

�

�

 

 

Printre unii preoţi şi credincioşi, chiar printre cei din mediile călugăreşti circulă părerea potrivit căreia trebuie să fim cu mare atenţie când e vorba de diavolul, căci acesta se poate întoarce împotriva noastră, pricinuindu-ne mult rău. Este justificată această frică? Răspunsul ni-l dă Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ni-l dau Sfinţii lui Dumnezeu:

1. ,,Nu te teme, Turmă mică’’(Luca 12, 32)
2. ,,Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma’’(Luca 10, 19)
3. Sfântul Apostol Iacov ne îndeamnă: ,,Stati împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’ (Iacov 4, 7).
4. Sfântul Antonie cel Mare, mult încercat în luptele cu demonii, ne-a lăsat aceste învăţături: ,,De aceea, credincioşii nu se cuvine să se înfricoşeze. Căci toate meşteşugirile lui sunt nimic în faţa harului lui Hristos… Deci numai de Dumnezeu trebuie să ne temem, dispreţuindu-i pe aceştia şi netemându-ne deloc de ei… Ci cu cât mai mult încearcă să ne facă acestea, cu atât mai mult ne încordăm voinţa împotriva lor, căci mare armă este împotriva lor viaţa dreaptă şi credinţa în Dumnezeu. Căci se tem de post, de priveghere, de rugăciuni, de blândeţe, de linişte, de neiubirea de argint, de neiubirea de slava deşartă, de smerita cugetare, de milostenii, de nemâniere şi în primul rând, de Dreapta Credinţă a nevoitorilor’’.
5. Sfântul Ioan Gură de Aur a trecut nu de puţine ori prin ispitele ridicate de diavolul şi demonii săi, aşa încât ne îndeamnă peste veacuri: ,,Dar să nu vă temeţi, să nu vă ia frica. Vegheaţi doar, şi se va face ca o vrabie… Dacă vrem, Dumnezeu ne-a dat putere să călcăm peste el cu picioarele’’(Diavolul şi magia, p. 14).
6. Sfântul Nicodim Aghioritul ne întăreşte în lupta noastră, scriindu-ne: ,,Aşadar, de ce vă temeţi, creştini, de diavolul care nu poate să vă facă nicio silnicie? Mai degrabă diavolul trebuie să se teamă de voi şi nu voi de diavol, deoarece sunteţi îmbrăcaţi cu toată armura şi armele lui Dumnezeu’’ (Despre vrăjitorie, p. 69-68).
7. Împărăţia lui Dumnezeu nu este pentru cei fricoşi: ,,Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători la idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi pucioasă, care este moartea a doua’’(Apocalipsa 21, 8).

Când sunt chemaţi să alunge demonii din oameni, case şi locuri, preoţii să nu uite că lucrează în numele lui Hristos, ca trimişi ai Săi, cu puterea ce li s-a dat. A refuza citirea Molitfelor Sfântului Ioan Gură de Aur şi cele ale Sfântului Vasile cel Mare, din cauza fricii nejustificate ori invocând o insuficientă pregătire, înseamnă a ceda în faţa diavolului. Tuturor preoţilor li s-a dat putere să alunge demonii şi toţi au datoria de a împlini această lucrare. Întrebarea necesară ce se ridică: dacă nu trebuie să temem de diavolul, vom purta frică în faţa slujitorilor săi? Nicidecum. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus Dumnezeieştile cuvinte: ,,Nu este sluga mai mare decât stăpânul său” (Ioan 15, 20).

Preot Ioviţa Vasile

 

Este oprirea pomenirii o măsură pentru delimitarea de erezie sau de Biserică? Nu de Biserică, ci de erezie. Atunci cum putem să-i socotim pe cei care au aderat la erezia ecumenismului în Creta de vreme ce au hotărât că cei ce se împotrivesc ecumenismului sunt împotriva Bisericii? Îi putem numi eretici în cuget, de vreme ce au făcut și un sinod împotriva Ortodoxiei. Dar nu le putem contesta lucrarea harului, deoarece nu au fost caterisiți, dar de vreme ce au legiferat  o nouă erezie în Biserică și o și propovăduiesc în public, avem dreptul să nu-i mai pomenim la Sfânta Liturghie, nici să participăm la slujbele oficiate de ei sau la cele unde se pomenesc ei. Dar nu numai să oprim pomenirea, ci nici să-i numim episcopi, ci pseudo-epicopi și trădători. În caz contrar, suntem părtași cu ei la pedeapsa caterisirii, iar mirenii a afurisirii, deoarece ei se roagă împreună cu ereticii, dar  le și permit să lucreze cele preoțești, ca niște preoți adevărați , iar după un Sinod Ortodox dacă se va întruni vreodata vom cădea  împreună cu ei sub anatema, dacă nu ne vom pocăi.

 Eretici sunt cei ce teoretizează și profesează cu perseverență erezia, ca patriarhul Bartolomeu, Ioan Ziziulas, Nifon al Târgoviștei, Daniel Patriarhul care numește Sinodul din Creta Sfânt și Mare, dar care „nu s-a ocupat de Dogme”, ci de fapt a stricat dogmele și hotarele Sfinților Părinți care-s Sfinte Canoane; Teofan al Moldovei, care nu face deosebire între  Biserica lui  Dumnezeu și sinagoga Satanei. Ceilalți sunt niște victime care execută mecanic niște ordine ale Noii Ordini Mondiale. Eretici sunt și cei ce sunt condamnați de alte Sinoade dinainte și care au început această erezie, adică protestanții, dar și cei ce se unesc cu dânșii.

Puțini  sunt, totuși, care au curajul să vorbească împotriva ecumenismului și în special împotriva Sinodului din Creta, mulți vorbind indirect, temându-se de consecințele sinodului. Cred că a trecut vremea vorbirii în general despre ecumenism, deoarece, iată avem și un Sinod care l-a legiferat și noi dormim crezând că vom mai putea face ceva din interiorul Bisericii, asa cum se spune. Din interior dacă vrei să faci ceva, ești prigonit ca un schismatic și rătăcit. Dacă ieși din Biserică, se zice că ești tot schismatic sau eretic. Deci care este soluția, fraților? În Biserică mai poți rămâne doar dacă taci, sau spui ca ei, chipurile aplicând teoria struțului „n-am văzut, nici capul nu mă doare”! Dar oare aceasta e „Biserică” în care Hristos ne-a liberat de robia păcatului și a oamenilor? Oare aceștia constituie Biserica, care și-au impus voința lor, împotriva Bisericii și a lui Hristos? Nu, aceștia sunt furi și tâlhari, care nu au întrat pe UȘĂ în staul, ci pe aiurea și care trebuie scoși afară pe unde au intrat. În cazul acesta tăcerea este complicitate, când vezi că erezia se propovăduiește la scară mondială.

Fiecare suntem responsabili de mântuire noastră proprie, dar și de a aproapelui, dar când vezi că aproapele tău, fie el stareț, duhovnic, Episcop sau preot nu te îndrumă conform Sfintelor Scripturi și Sfintelor Canoane, trebuie să îți iei mântuirea în propriile mâini și a Sfinților Părinți, și să nu mai asculți de cei ce te duc în groapă, deci să îmbrățișezi SFÂNTA Neascultare. Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres. Noi am rămas și suntem în Adevărul lui Hristos cu toate că ei pot să ne cateriseasca sau blesteme de câte ori vor voi, fiindcă blestemul va cădea pe capul lor așa cum spune la psaltire „întoarcă-se blestemul pe capul lui și nedreptatea pe creștetul lui să se pogoare”.

S-au dus Părinții noștri care au fost ca niște stâlpi, dar duhul lor a rămas și trebuie să-l reînviem întru noi și să ne luptăm ca niște lei pentru mântuirea noastră cu rugăciunile lor, fiindcă de la majoritatea duhovnicilor, a starețiilor și a episcopilor de azi nu mai ai ce aștepta. Sunt de acord cu Părintele Iustin care a zis că e vremea muceniciei. Nu mai avem ce aștepta de la nimeni. Trebuie să ne luam răspunderea mântuirii noastre în mâini și în mila lui Dumnezeu. Episcopul sau preotul care sub păruta grija a turmei sau a fiilor duhovnicești astăzi nu spune adevărul răspicat se va pierde împreună cu turma, chiar dacă are viața bună.

Ieromonah Paisie Prodromitul

04 mai 2018

(Text preluat selectiv de pe blogul Ortodoxia mărturisitoare)

Protosinghelul Lovin insistă asupra necesităţii pregătirii ce trebuie să o aibă slujitorul bisericesc, cel demonizat şi rudele acestuia. Aş accentua aici necesitatea pregătirii generale a preotului, care constă în respectarea Posturilor şi a zilelor de post de peste an, în rugăciunile obişnuite de fiecare zi, în viaţă curată de pace cu toată lumea. Câteodată, preotul nu mai are timp pentru o pregătire specială, deoarece este chemat de urgenţă la un demonizat aflat în criză. Bineînţeles că nu va amâna citirea Molitfelor. Cum demonii arareori sunt alungaţi la prima citire, preotul şi cei din jur se vor pregăti special pentru următoarele Molitfe, prin post,  sporirea rugăciunii şi a faptei celei bune, până când demonii sunt alungaţi.

Când apare ceva nou în rânduiala Bisericii Ortodoxe Române, pentru a justifica şi a i se da tărie, se invocă practica din Bisericile surori. Este cazul şi cu citirea Molitfelor de alungare a demonilor, aşa cum a fost gândită de ierarhii noştri. Cred că există o singură cale pentru Ortodoxie, dreaptă şi împărătească, aceea a păstrării cu extremă grijă a Sfintei Tradiţii, a hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice, a ceea ce ne-au lăsat Sfinţii Părinţi. Orice abatere de la acestea trebuie evitată cu desăvâşire. Protosinghelul Lovin caută să inducă sentimentul de teamă celor care s-ar încumeta să citească Molitfele fără pregătire, ba chiar o socoteşte dovadă a mândriei şi a ignoranţei. Nu trebuie să ne temem, de vreme ce înfruntăm demonii cu puterea şi în numele lui Hristos, nici să ne mândrim, ca şi cum biruinţa s-ar datora vredniciei noastre. Dimpotrivă, starea de smerenie este cea care ne face potriviţi pentru lupta cu duhurile rele.

Surprinde şi o altă afirmaţie făcută de Protosinghel, precum că în perioada dintre Naşterea Domnului până la sărbătoarea Botezului Domnului, precum şi în Săptămâna Luminată nu se posteşte şi nu se îngenunchează, ca atare ,,nu este un timp potrivit pentru exorcisme’’. Eronat! Tradiţia Bisericii nu are reguli care să îngrădească, în timp, citirea Molitfelor, şi nu ştiu de ce Lovin îşi îngăduie să exprime asemenea păreri. Dacă suntem chemaţi un om demonizat, vom aştepta să treacă aceste perioade, şi numai după aceea vom citi Molitfele? Doamne, fereşte! Ceea ce a scris Prot. Chiril Lovin în ziarul Patriarhiei Române reprezintă punctul de vedere al acesteia.

În Ziarul Lumina din 14 mai 2012, Pr. Prof. Nicolae Necula mai aducea o îngrădire, susţinând că după Sfântul Maslu nu se citesc Molitfele Sfântului Vasile. Argumentaţia dânsului este îndoielnică, încât ne întrebăm: de ce se  doreşte ca aceste Molitfe să nu se mai citească? Răspunsul îl ştim.

Preot Ioviţa Vasile

 

După întâmplarea nedorită de la Tanacu, în Biserica noastră a existat o puternică tendinţă de a limita sau chiar de a intezice citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur

        �Protosinghelul Chiril Lovin cerea imperativ să nu se citească Molitfele Sfântului Vasile în ziua de 1 ianuarie, pe motiv că aceasta n-ar fi o practică conformă cu Tradiţia panortodoxă. Ediţiile Molitfelnicului pe care le-am consultat conţin, fără excepţie, prevederea conform căreia Molitfele sunt ..pentru cei care pătimesc de la diavol şi pentru toată neputinţa, care se citesc şi în ziua Sfântului Vasile’’ (Molitfelnicul tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod, E.I.B.M.B.O.R., 1984 şi Molitfelnicul tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod, 1992). Socotesc că aceasta este practica din Tradiţia Bisericii, care n-ar trebui părăsită. Şi de altfel, se vede limpede că aceste Molitfe se citesc nu numai pentru cazurile concrete şi evidente de demonizare, ci şi ,,pentru toată neputinţa’’. Care pot fi aceste neputinţe? Enumăr câteva: neputinţa a doi tineri de a ajunge să primească Sfânta Taină a Cununiei, deoarece au ,,nunta legată’’,cum reiese dintr-o întrebare ce trebuie adresată celui care se spovedeşte, cuprinsă în Molitfelnic (,,N-ai legat nunta vreunui bărbat sau femeie?’’);neputinţe trupeşti, precum avea femeia gârbovă, neputând să se îndrepte, ,,deoarece a legat-o satana, iată, de optsprezece ani’’(Luca 13, 10-17); există la unii oameni tendinţa sau chiar tentative de a se sinucide. Aceştia trebuie luaţi neîntârziat sub ocrotirea Bisericii, fiind, evident, sub puternică înrâurire demonică. Citirea Molitfelor în acest caz este imperios necesară, chiar de mai multe ori, altfel există primejdia enormă de a se pierde un suflet.

Este bine a se citi Molitfele Sfântului Vasile la 1 ianuarie? Molitfelnicele ne spun că da. În această zi, bisericile sunt pline şi nu există măcar un singur credincios care să nu fie asaltat de ispitele celui rău. Or, ştim că prin Molitfe demonii se îngrozesc, slăbesc şi se depărtează de oameni, tot aşa cum şi prin stropirea cu apa de la Sfeştanie ,,duhurile cele rele din tot locul se gonesc’’.

În cuvântul de mâine, voi continua să analizez ceea ce a scris Protosinghelul Chiril Lovin în acest sens.

Preot Ioviţa Vasile