,,Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie’’. Cu această cântare bisericească cinstim pe Mântuitorul lumii azi, în zi de praznic împărătesc.
Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit. Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde.
Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25).
Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12). Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului.
,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim în textul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.
Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.
Presbiter Iovița Vasile
A murit liber – cugetătorul
Cu ani în urmă, protestatarii adunați de ziua Iliescului, îi urau ani mulți pentru a plăti pentru fărădelegile trecute. N-a plătit nici măcar o fărîmă. I-ar trebui peste o mie de vieți, cîte a sacrificat pentru ambițiile lui criminale în 1989, și n-ar reuși să îndrepte răul imens făcut Romanilor. Comunist pînă în ultima fibră, a pus bazele ruinării Romaniei cu bună știință, secondat de maimuțoiul Petre Roman, de Silviu Brucan, cel cu nume mincinos și de alte lepre străine și autohtone care l-au slujit. După ce a împins ani buni Țara spre prăpastie, a avut nerușinarea să ne spună că ne lasă starea de libertate și un pămînt pe care trăim fericiți.
Ce m-a frapat cu deosebire a fost faptul că după ani și ani de industrializare forțată, făcută prin truda și privațiumile Romanilor, după ce și-au consolidat puterea, au dat liber la distrugerea industriei și agriculturii, încadrîndu-se în planul ticălos de a sărăci populația, a împuțina locurile de muncă, pentru ca oamenii să ia calea străinătății pentru pîinea cea de toate zilele. Vă aduceți aminte cum afirma maimuțoiul că toată truda părinților noștri nu era altceva decî mormane de fier vechi, fabricile trebuiau demontate, în loc să fie retehnologizate. Au făcut o privatizare din care doar ei au avut de cîștigat. Multe se pot spune despre nemernicia acestora.
Iliescu a fost o corcitură ciudată de evreu, țigan și roman. Evreilor le-a închinat Țara pe care acum o domină după bunul plac, țiganilor le-a dat aurul confiscat de Ceaușescu, iar Romanilor le-au rămas ponoasele, pentru că acești indivizi sordizi nu i-au iubit niciodată. Dimpotrivă, i-au urît și i-au supus multor umilințe și batjocuri.
I-am văzut pe mulți bucurîndu-se la moartea dictatorului. Nu e bine. Oricît rău ne-ar fi făcut, noi trebuie să fim măsurați în comportament, după Învățătura Bisericii noastre. Și dacă nu putem spune măcar un ,,Dumnezeu să-l ierte’’, să lăsăm în seama Atotputernicului toate faptele știute și neștiute ale acestui om, și să ne aducem aminte de cuvintele nemuritoare ale evreului Iisus Hristos: ,,Ce-i folosește omului să cîștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul său? Sau ce ar putea omul să dea, în schimb, pentru sufletul său?’’
Presbiter Iovița Vasile
Ce m-a frapat cu deosebire a fost faptul că după ani și ani de industrializare forțată, făcută prin truda și privațiumile Romanilor, după ce și-au consolidat puterea, au dat liber la distrugerea industriei și agriculturii, încadrîndu-se în planul ticălos de a sărăci populația, a împuțina locurile de muncă, pentru ca oamenii să ia calea străinătății pentru pîinea cea de toate zilele. Vă aduceți aminte cum afirma maimuțoiul că toată truda părinților noștri nu era altceva decî mormane de fier vechi, fabricile trebuiau demontate, în loc să fie retehnologizate. Au făcut o privatizare din care doar ei au avut de cîștigat. Multe se pot spune despre nemernicia acestora.
Iliescu a fost o corcitură ciudată de evreu, țigan și roman. Evreilor le-a închinat Țara pe care acum o domină după bunul plac, țiganilor le-a dat aurul confiscat de Ceaușescu, iar Romanilor le-au rămas ponoasele, pentru că acești indivizi sordizi nu i-au iubit niciodată. Dimpotrivă, i-au urît și i-au supus multor umilințe și batjocuri.
I-am văzut pe mulți bucurîndu-se la moartea dictatorului. Nu e bine. Oricît rău ne-ar fi făcut, noi trebuie să fim măsurați în comportament, după Învățătura Bisericii noastre. Și dacă nu putem spune măcar un ,,Dumnezeu să-l ierte’’, să lăsăm în seama Atotputernicului toate faptele știute și neștiute ale acestui om, și să ne aducem aminte de cuvintele nemuritoare ale evreului Iisus Hristos: ,,Ce-i folosește omului să cîștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul său? Sau ce ar putea omul să dea, în schimb, pentru sufletul său?’’
Presbiter Iovița Vasile
Alis Popa: Buletinul cu CIP – Abuzul perfect ambalat în ”siguranță” și ”eficiență”
Cred că prin luna martie, când s-au pus în circulație cărțile de identitate cu cip, s-a organizat o „dezbatere publică” de vreo 5 ore, la care am participat online.
Au luat cuvântul oameni educați și informați, reprezentanții unor asociații civice, avocați, profesori de religie, dar și simpli cetățeni care pur și simplu nu doreau să fie constrânși și condiționați să accepte actul de identitate biometric! Fiecare a atras atenția asupra riscurilor, asupra problemelor de etică, de libertate a alegerii, a conștiinței etc.
Ei bine, ce pot să vă spun este că, INDIFERENT ce spuneau oamenii, INDIFERENT ce argumente invocau, pur și simplu în fața reprezentaților „autorității” publice NU A CONTAT ABSOLUT NIMIC! Nicio părere! Nicio solicitare! Nicio plângere! Nicio observație! Niciun argument!
Era un individ, un chestor al cărui nume îmi scapă, care o ținea una și bună, indiferent ce nemulțumiri exprimam noi. Pur și simplu, după toată „dezbaterea”, concluzia a fost că buletinele cu cip TREBUIE să să se implementeze, pentru că sunt „sigure și eficiente”. Punct!
Oameni buni, gândiți-vă ce interese se ascund în spatele acestei acțiuni, dacă EFECTIV NU LE PASĂ de părerile și nemulțumirile noastre!
Acum am înțeles că foarte multe primării din țară apelează la fel și fel de tertipuri, ca să determine lumea să accepte buletinul cu cip. Ba că nu mai sunt locuri la rând pentru buletinele clasice, ba că „deocamdată” nu au materiale pentru elaborarea acestora, ba că „oricum” se schimbă toate buletinele la un moment dat!
Oameni buni!
Informați-vă și informați-i și pe alții!
Încă se pot elibera CĂRȚI DE IDENTITATE CLASICE!
Nu vă duceți după fentă! Deocamdată legea încă permite să-ți faci buletin fără cip! Și CHIAR DACĂ NU AR PERMITE, de ce să acceptați un abuz, dacă nu sunteți de acord sau nu doriți?
De ce să vă lăsați amprentați precum infractorii??
De ce să acceptați să vă „identifice” un aparat??
Gândiți-vă că acum interacționați cu un operator uman, dar mai târziu o să bipuiți cardul în fața unui aparat, apoi veți pune fața să vă „recunoască” amprenta oculară cititorul de chipuri! Chiar așa am ajuns, să ne caute un aparat la dinți? Nu vi se pare umilitor și degradant?
Nu vă gândiți că veți face asta ORI DE CÂTE ORI va considera „statul” că e necesar?Dar la riscuri și vulnerabilități v-ați gândit? V-ați gândit că se poate întâmpla să vă folosească cineva datele, inclusiv din alte țări, pentru a face tranzacții în numele vostru sau a vă implica în anumite infracțiuni?
Tastați pe net „atac cibernetic” și veți vedea imediat cât de „sigur și eficient” este mediul online, în care voi acceptați să vi se bage toate datele personale, ale voastre și ale copiilor voștri! Dar dacă sistemul dă eroare? Dacă se blochează, dacă îți amestecă datele sau pur și simplu le pierde? Dacă te trezești că, în acte, nu mai ai acces la o proprietate, la un bun, la o moștenire? Efectele pe termen lung sunt imprevizibile, nu ai cum să anticipezi problemele care pot apărea!
Dar de supraveghere și control ce părere aveți, credeți că nu contează? O fi bine să-ți numere statul, centralizat, toți pașii, toate mișcările? Ce faci, ce dregi, ce lucrezi, pe unde umbli? Dar copiii ce vină au, să se nască într-o lume a supravegherii totale? Dar dacă pe cardul ăla din buletin ți se va cere să treci și alte date, pe care poate nu dorești să le oferi? Dacă ți se va asocia cu pașaportul, cu permisul de conducere, cu cardul bancar sau de sănătate, pentru că e „mai comod”, chipurile, să existe un singur „document” pentru toate? Ce vei face, dacă nu-ți convin anumite „reguli” care pot fi impuse mai târziu?
Oameni buni, nu vă lăsați prostiți! Știți ce l-am întrebat pe chestorul ăla, când cu „dezbaterea” publică? Am pus între ghilimele, pentru că nu a fost nicio dezbatere reală, pur și simplu noi toți am vorbit acolo ca p r o ș t i i.
L-am întrebat dacă cei care și-au luat deja cipul la purtător au semnat un consimțământ INFORMAT că acceptă și sunt de acord cu toate riscurile care pot apărea!
Bineînțeles că n-a știut ce să-mi răspundă, ba chiar mi-a spus ironic că fiecare cetățean a știut ce face. Serios?
A știut sau doar s-a gândit că n-are ce probleme să-i creeze o bucată de plastic cu cip?
P.S. Adaug o observație importantă, dintr-o postare mai veche. Știu că, oricâte argumente aș invoca, nu contează, unii vin cu un singur „contraargument”: „da’ ce-are, care e problema, ce-ți poate face o bucată de plastic cu cip?”
Păi bucata de plastic nu-ți face nimic, dar îți fac persoanele interesate. Atât hackerii (nu neapărat din România, ci de la mama naibii, ca să nu poți da de ei), cât și instituțiile care au acces la baza de date – sau care pot solicita completarea bazei de date cu absolut tot ce le dă prin cap!
Când a fost cu „vaccinul”, mulți au justificat alegerea prin teama de boală. Acum nu au nicio justificare, în afară de comoditate și de fanteziile din capul lor.E mai comod să plătești un impozit de acasă, dar asta se poate face și acum. Poți să comanzi produse online, să faci rezervare la hotel etc. POȚI deja și e ok. Nu cred că ai chiar așa mare nevoie să cumperi un apartament sau o insulă direct de pe net, fără să vezi proprietatea, dar să bifezi cu buletinul. În ceea ce privește comoditatea la aeroport, există deja pașapoarte electronice. Deci cam TOATE facilitățile pe care și le poate dori cineva se obțin deja FĂRĂ buletin cu CIP.
E foarte dubios când te gândești că sunt o grămadă de riscuri, pe care le-am enumerat în postare, pe care unii vor dori să și le asume pentru ZERO beneficii!
Nu mai spun de riscurile grave pentru persoanele în vârstă, care vor fi total expuse la înșelăciunile de orice fel!
Alis Popa Preluare de pe Facebook
Au luat cuvântul oameni educați și informați, reprezentanții unor asociații civice, avocați, profesori de religie, dar și simpli cetățeni care pur și simplu nu doreau să fie constrânși și condiționați să accepte actul de identitate biometric! Fiecare a atras atenția asupra riscurilor, asupra problemelor de etică, de libertate a alegerii, a conștiinței etc.
Ei bine, ce pot să vă spun este că, INDIFERENT ce spuneau oamenii, INDIFERENT ce argumente invocau, pur și simplu în fața reprezentaților „autorității” publice NU A CONTAT ABSOLUT NIMIC! Nicio părere! Nicio solicitare! Nicio plângere! Nicio observație! Niciun argument!
Era un individ, un chestor al cărui nume îmi scapă, care o ținea una și bună, indiferent ce nemulțumiri exprimam noi. Pur și simplu, după toată „dezbaterea”, concluzia a fost că buletinele cu cip TREBUIE să să se implementeze, pentru că sunt „sigure și eficiente”. Punct!
Oameni buni, gândiți-vă ce interese se ascund în spatele acestei acțiuni, dacă EFECTIV NU LE PASĂ de părerile și nemulțumirile noastre!
Acum am înțeles că foarte multe primării din țară apelează la fel și fel de tertipuri, ca să determine lumea să accepte buletinul cu cip. Ba că nu mai sunt locuri la rând pentru buletinele clasice, ba că „deocamdată” nu au materiale pentru elaborarea acestora, ba că „oricum” se schimbă toate buletinele la un moment dat!
Oameni buni!
Informați-vă și informați-i și pe alții!
Încă se pot elibera CĂRȚI DE IDENTITATE CLASICE!
Nu vă duceți după fentă! Deocamdată legea încă permite să-ți faci buletin fără cip! Și CHIAR DACĂ NU AR PERMITE, de ce să acceptați un abuz, dacă nu sunteți de acord sau nu doriți?
De ce să vă lăsați amprentați precum infractorii??
De ce să acceptați să vă „identifice” un aparat??
Gândiți-vă că acum interacționați cu un operator uman, dar mai târziu o să bipuiți cardul în fața unui aparat, apoi veți pune fața să vă „recunoască” amprenta oculară cititorul de chipuri! Chiar așa am ajuns, să ne caute un aparat la dinți? Nu vi se pare umilitor și degradant?
Nu vă gândiți că veți face asta ORI DE CÂTE ORI va considera „statul” că e necesar?Dar la riscuri și vulnerabilități v-ați gândit? V-ați gândit că se poate întâmpla să vă folosească cineva datele, inclusiv din alte țări, pentru a face tranzacții în numele vostru sau a vă implica în anumite infracțiuni?
Tastați pe net „atac cibernetic” și veți vedea imediat cât de „sigur și eficient” este mediul online, în care voi acceptați să vi se bage toate datele personale, ale voastre și ale copiilor voștri! Dar dacă sistemul dă eroare? Dacă se blochează, dacă îți amestecă datele sau pur și simplu le pierde? Dacă te trezești că, în acte, nu mai ai acces la o proprietate, la un bun, la o moștenire? Efectele pe termen lung sunt imprevizibile, nu ai cum să anticipezi problemele care pot apărea!
Dar de supraveghere și control ce părere aveți, credeți că nu contează? O fi bine să-ți numere statul, centralizat, toți pașii, toate mișcările? Ce faci, ce dregi, ce lucrezi, pe unde umbli? Dar copiii ce vină au, să se nască într-o lume a supravegherii totale? Dar dacă pe cardul ăla din buletin ți se va cere să treci și alte date, pe care poate nu dorești să le oferi? Dacă ți se va asocia cu pașaportul, cu permisul de conducere, cu cardul bancar sau de sănătate, pentru că e „mai comod”, chipurile, să existe un singur „document” pentru toate? Ce vei face, dacă nu-ți convin anumite „reguli” care pot fi impuse mai târziu?
Oameni buni, nu vă lăsați prostiți! Știți ce l-am întrebat pe chestorul ăla, când cu „dezbaterea” publică? Am pus între ghilimele, pentru că nu a fost nicio dezbatere reală, pur și simplu noi toți am vorbit acolo ca p r o ș t i i.
L-am întrebat dacă cei care și-au luat deja cipul la purtător au semnat un consimțământ INFORMAT că acceptă și sunt de acord cu toate riscurile care pot apărea!
Bineînțeles că n-a știut ce să-mi răspundă, ba chiar mi-a spus ironic că fiecare cetățean a știut ce face. Serios?
A știut sau doar s-a gândit că n-are ce probleme să-i creeze o bucată de plastic cu cip?
P.S. Adaug o observație importantă, dintr-o postare mai veche. Știu că, oricâte argumente aș invoca, nu contează, unii vin cu un singur „contraargument”: „da’ ce-are, care e problema, ce-ți poate face o bucată de plastic cu cip?”
Păi bucata de plastic nu-ți face nimic, dar îți fac persoanele interesate. Atât hackerii (nu neapărat din România, ci de la mama naibii, ca să nu poți da de ei), cât și instituțiile care au acces la baza de date – sau care pot solicita completarea bazei de date cu absolut tot ce le dă prin cap!
Când a fost cu „vaccinul”, mulți au justificat alegerea prin teama de boală. Acum nu au nicio justificare, în afară de comoditate și de fanteziile din capul lor.E mai comod să plătești un impozit de acasă, dar asta se poate face și acum. Poți să comanzi produse online, să faci rezervare la hotel etc. POȚI deja și e ok. Nu cred că ai chiar așa mare nevoie să cumperi un apartament sau o insulă direct de pe net, fără să vezi proprietatea, dar să bifezi cu buletinul. În ceea ce privește comoditatea la aeroport, există deja pașapoarte electronice. Deci cam TOATE facilitățile pe care și le poate dori cineva se obțin deja FĂRĂ buletin cu CIP.
E foarte dubios când te gândești că sunt o grămadă de riscuri, pe care le-am enumerat în postare, pe care unii vor dori să și le asume pentru ZERO beneficii!
Nu mai spun de riscurile grave pentru persoanele în vârstă, care vor fi total expuse la înșelăciunile de orice fel!
Alis Popa Preluare de pe Facebook
Sfinții Mucenici Fabian, ierarh al Romei, și Pontie Romanul
Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului
,,Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea. Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. Asemenea lor să fie toţi cei ce-i fac pe dânşii şi ţoţi cei ce se încred în ei’’ (Psalmul 134, 15-18). Aceste cuvinte ale Psalmistului le-a auzit copilul Pontie în vreme ce trecea pe lângă o casă în care se aduna Biserica lui Hristos din Roma, păstorită atunci de Sfântul Pontian. Întrând aici, a fost primit cu bucurie de credincioşi şi a fost învăţat adevărurile mântuitoare, aduse lumii de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Copilul sporea în cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu şi a adus la lumina Sfântului Botez şi pe tatăl Său, Marcu, senator şi om de vază al cetăţii.
Când încă pruncul Pontie nu se născuse, un slujitor idolesc îndrăcit al zeului Dia a grăit despre el aşa: ,,Femeia aceasta poartă în pântece pe acela care va strica până la temelie această mare capişte şi va sfărâma pe zeii din ea!’’ Cu vrerea lui Dumnezeu, Care alege pe oameni din pântecele maicii lor, tânărul Pontie şi preasfinţitul episcop Favie au luat poruncă de la împăraţi şi s-au dus la capiştea diavolului Dia, au sfărâmat idolii spurcaţi, iar capiştea au dărâmat-o până în temelie şi în locul ei a înălţat biserici sfinte, spre slava lui Dumnezeu. Mulţi din poporul Romei s-au lepădat de zeii diavoleşti şi s-au întors spre Mântuitorul lumii, primind marele dar al Sfântului Botez. Dumnezeu a adus libertate pentru Biserica Sa, aceasta a ţinut însă numai patru ani, căci s-a ridicat ca împărat nebunul păgân Deciu, care s-a pornit cu ură împotriva Sfintei Biserici, pe mulţi omorându-i fără cruţare. Lui Deciu i-au urmat alţi împăraţi nebuni, cinstitori ai zeilor.
Fiind cunoscut ca unul care răspândeşte în ţarina sufletelor sămânţa cea bună a Evangheliei lui Hristos, Sfântul Pontie a fost dus la judecată sub acuzaţia că ar fi făcut tulburare în popor. În faţa păgânului ighemonului Claudie a spus: ,,Şi eu mă minunez de tine, om care ai înţelegere, că ai venit întru atâta nebunie, încât nu vrei să cunoşti pe Făcătorul cerului şi al pământului… O, necredinciosule, cunoaşte acum cel puţin, că Domnul meu poate să mântuiască pe cei binecredincioşi din ispite, iar pe voi, cei păgâni, să vă dea focului celui veşnic în ziua judecăţii!’’
Evreii cei osârdnici la vărsarea sângelui credincioşilor Bisericii au venit şi au strigat: ,,Ucide-l, ucide-l degrabă pe acest vrăjmaş!’’ Şi astfel Sfântului Pontie s-a încununat cu cununa muceniciei, căci i s-a tăiat capul pe o piatră, iar trupul i-a fost aruncat în vale (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 56-67).
Presbiter Iovița Vasile
,,Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea. Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. Asemenea lor să fie toţi cei ce-i fac pe dânşii şi ţoţi cei ce se încred în ei’’ (Psalmul 134, 15-18). Aceste cuvinte ale Psalmistului le-a auzit copilul Pontie în vreme ce trecea pe lângă o casă în care se aduna Biserica lui Hristos din Roma, păstorită atunci de Sfântul Pontian. Întrând aici, a fost primit cu bucurie de credincioşi şi a fost învăţat adevărurile mântuitoare, aduse lumii de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Copilul sporea în cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu şi a adus la lumina Sfântului Botez şi pe tatăl Său, Marcu, senator şi om de vază al cetăţii.
Când încă pruncul Pontie nu se născuse, un slujitor idolesc îndrăcit al zeului Dia a grăit despre el aşa: ,,Femeia aceasta poartă în pântece pe acela care va strica până la temelie această mare capişte şi va sfărâma pe zeii din ea!’’ Cu vrerea lui Dumnezeu, Care alege pe oameni din pântecele maicii lor, tânărul Pontie şi preasfinţitul episcop Favie au luat poruncă de la împăraţi şi s-au dus la capiştea diavolului Dia, au sfărâmat idolii spurcaţi, iar capiştea au dărâmat-o până în temelie şi în locul ei a înălţat biserici sfinte, spre slava lui Dumnezeu. Mulţi din poporul Romei s-au lepădat de zeii diavoleşti şi s-au întors spre Mântuitorul lumii, primind marele dar al Sfântului Botez. Dumnezeu a adus libertate pentru Biserica Sa, aceasta a ţinut însă numai patru ani, căci s-a ridicat ca împărat nebunul păgân Deciu, care s-a pornit cu ură împotriva Sfintei Biserici, pe mulţi omorându-i fără cruţare. Lui Deciu i-au urmat alţi împăraţi nebuni, cinstitori ai zeilor.
Fiind cunoscut ca unul care răspândeşte în ţarina sufletelor sămânţa cea bună a Evangheliei lui Hristos, Sfântul Pontie a fost dus la judecată sub acuzaţia că ar fi făcut tulburare în popor. În faţa păgânului ighemonului Claudie a spus: ,,Şi eu mă minunez de tine, om care ai înţelegere, că ai venit întru atâta nebunie, încât nu vrei să cunoşti pe Făcătorul cerului şi al pământului… O, necredinciosule, cunoaşte acum cel puţin, că Domnul meu poate să mântuiască pe cei binecredincioşi din ispite, iar pe voi, cei păgâni, să vă dea focului celui veşnic în ziua judecăţii!’’
Evreii cei osârdnici la vărsarea sângelui credincioşilor Bisericii au venit şi au strigat: ,,Ucide-l, ucide-l degrabă pe acest vrăjmaş!’’ Şi astfel Sfântului Pontie s-a încununat cu cununa muceniciei, căci i s-a tăiat capul pe o piatră, iar trupul i-a fost aruncat în vale (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 56-67).
Presbiter Iovița Vasile
Sfinții șapte tineri din Efes
,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni’’ (Psalmul 76, 13).
Mare minune a făcut Dumnezeu în zilele împăratului păgân Deciu, cel care s-a pornit cu sălbăticie împotriva Bisericii lui Hristos. Erau atunci în Efes şapte tineri, rânduiţi cu oarecari demnităţi în oastea imperială. Numele lor le avem scrise în sinaxarul acestei zile. Aceştia erau binecredincioşi şi petreceau în posturi şi rugăciuni. Nebunul împărat a venit în Efes şi a poruncit să se facă mare sărbătoare păgânească şi să silească pe toţi să aducă jertfe spurcate zeilor, adică diavolilor. Cei slabi în credinţă s-au învoit şi astfel au scăpat de mânia imperială.
Au fost însă credincioşi care, chiar puşi în faţa morţii, refuzau să jertfească, ştiind că acest fapt înseamnă lepădare de Hristos. Deoarece şi atunci delaţiunea era în floare, cei şapte tineri au fost pârâţi că se închină lui Hristos şi nu vor să jertfească zeilor. S-a dat poruncă să fie aduşi în faţa împăratului şi, fiindcă erau în dregătorii ostăşeşti, acesta s-a arătat îngăduitor cu ei şi i-a lăsat în libertate. Ştiind ce avea să urmeze, tinerii s-au sfătuit: ,,Să plecăm din cetate până ce împăratul se va întoarce, şi să intrăm în peştera cea mare din munte, care este partea răsăritului. Acolo, în linişte, să ne rugăm lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să ne întărească în mărturisirea preasfântului Său nume, ca să putem sta fără temere înaintea tiranului’’.
Stând în peşteră, tinerii au rânduit pe unul dintre ei, Iamvlih, să le aducă mâncare şi cele de trebuinţă din cetate. Tiranul a auzit de retragerea lor în peşteră şi a poruncit ca intrarea peşterii să fie astupată şi pecetluită, pentru ca tinerii să moară în întunericul acela, fără apă şi hrană. Preabunul Dumnezeu a adus asupra Sfinţilor Săi somn ca de moarte, sufletele lor au fost luate în mâinile Lui, iar trupurile au fost ţinute în nestricăciune.
Mulţi ani au trecut de la adormirea tinerilor. Stăpânul muntelui a vrut să zidească un staul şi a luat pietrele cu care s-a închis gura peşterii. În aceaşi vreme, Dumnezeu a înviat pe Sfinţii tineri şi ei s-au sculat, ca şi cum s-ar fi trezit din somnul de noapte. Au trimis pe Iamvlih să le aducă pâine din cetate. Era vremea binecredinciosului împărat Teodosie. Tânărul a văzut semnul Sfânt al Crucii pe zidurile cetăţii şi s-a mirat nespus că Hristos se proslăvea, căci înainte nu cuteza nimeni să facă aceasta la vedere. N-a găsit nici un cunoscut, deoarece aceştia trecuseră de multă vreme din viaţă, iar cetatea era cu totul altfel. După multă cercetare, a înţeles că petrecuseră în peşteră 372 de ani şi Preamilostivul Dumnezeu i-a adus în viaţă, spre ruşinarea celor ce învăţau atunci că, la moarte, trupul şi sufletul se nimicesc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.40-51).
Presbiter Iovița Vasile
Mare minune a făcut Dumnezeu în zilele împăratului păgân Deciu, cel care s-a pornit cu sălbăticie împotriva Bisericii lui Hristos. Erau atunci în Efes şapte tineri, rânduiţi cu oarecari demnităţi în oastea imperială. Numele lor le avem scrise în sinaxarul acestei zile. Aceştia erau binecredincioşi şi petreceau în posturi şi rugăciuni. Nebunul împărat a venit în Efes şi a poruncit să se facă mare sărbătoare păgânească şi să silească pe toţi să aducă jertfe spurcate zeilor, adică diavolilor. Cei slabi în credinţă s-au învoit şi astfel au scăpat de mânia imperială.
Au fost însă credincioşi care, chiar puşi în faţa morţii, refuzau să jertfească, ştiind că acest fapt înseamnă lepădare de Hristos. Deoarece şi atunci delaţiunea era în floare, cei şapte tineri au fost pârâţi că se închină lui Hristos şi nu vor să jertfească zeilor. S-a dat poruncă să fie aduşi în faţa împăratului şi, fiindcă erau în dregătorii ostăşeşti, acesta s-a arătat îngăduitor cu ei şi i-a lăsat în libertate. Ştiind ce avea să urmeze, tinerii s-au sfătuit: ,,Să plecăm din cetate până ce împăratul se va întoarce, şi să intrăm în peştera cea mare din munte, care este partea răsăritului. Acolo, în linişte, să ne rugăm lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să ne întărească în mărturisirea preasfântului Său nume, ca să putem sta fără temere înaintea tiranului’’.
Stând în peşteră, tinerii au rânduit pe unul dintre ei, Iamvlih, să le aducă mâncare şi cele de trebuinţă din cetate. Tiranul a auzit de retragerea lor în peşteră şi a poruncit ca intrarea peşterii să fie astupată şi pecetluită, pentru ca tinerii să moară în întunericul acela, fără apă şi hrană. Preabunul Dumnezeu a adus asupra Sfinţilor Săi somn ca de moarte, sufletele lor au fost luate în mâinile Lui, iar trupurile au fost ţinute în nestricăciune.
Mulţi ani au trecut de la adormirea tinerilor. Stăpânul muntelui a vrut să zidească un staul şi a luat pietrele cu care s-a închis gura peşterii. În aceaşi vreme, Dumnezeu a înviat pe Sfinţii tineri şi ei s-au sculat, ca şi cum s-ar fi trezit din somnul de noapte. Au trimis pe Iamvlih să le aducă pâine din cetate. Era vremea binecredinciosului împărat Teodosie. Tânărul a văzut semnul Sfânt al Crucii pe zidurile cetăţii şi s-a mirat nespus că Hristos se proslăvea, căci înainte nu cuteza nimeni să facă aceasta la vedere. N-a găsit nici un cunoscut, deoarece aceştia trecuseră de multă vreme din viaţă, iar cetatea era cu totul altfel. După multă cercetare, a înţeles că petrecuseră în peşteră 372 de ani şi Preamilostivul Dumnezeu i-a adus în viaţă, spre ruşinarea celor ce învăţau atunci că, la moarte, trupul şi sufletul se nimicesc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.40-51).
Presbiter Iovița Vasile
Nicolae Steinhardt: „Acum ştiu, am aflat şi eu…”
,,Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia.
Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!
Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti.
Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori…
Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne emişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.
Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie scunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment eînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre..”
„Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.
Acum știu, am aflat și eu… ”
(Nicolae Steinhardt, Lupta cea bună)
Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!
Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti.
Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori…
Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne emişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.
Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie scunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment eînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre..”
„Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.
Acum știu, am aflat și eu… ”
(Nicolae Steinhardt, Lupta cea bună)
Îngrădirea de erezie ne aduce în starea firească de apărători ai Dreptei Credințe
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune, de peste veacuri același Adevăr:
,,Hristos Domnul a spus că Biserica sobornicească este cea dreaptă și mântuitoare mărturisire a credinței”…
Atunci când cineva mărturisește o erezie, din acel moment acesta e despărțit de Biserica Sobornicească, chiar dacă din punct de vedere instituțional el se găsește încă în Biserică, adică ca figurant în registrele ei, pentru că încă Biserica ,,nu și-a făcut ordine în registre încă”…Dar acesta dacă nu mai este în Adevăr, nu mai este în comuniune cu Hristos, cu Sfinții, cu Biserica Sobornicească…
Or, pe noi asta ne interesează, adică mântuirea…, nu doar să figurăm în registrele Bisericii, ci să ne mântuim, să fim uniți cu Hristos. Să fim în Adevăr, nu în minciună/erezie, împreună cu minciuno-episcopii pe care îi pomenim (dacă nu ne îngrădim de ei) ca pe niște vrednici urmași ai Sfinților Apostoli și ai Sfinților Părinți. Căci prin pomenirea episcopilor ecumeniști asta se întâmplă, ne amestecăm și lucrăm împreună cu ei la surparea Bisericii, pentru că ajutăm erezia să dăinuiască în Biserică prin lipsa noastră de atitudine, prin faptul că nu ne îngrădim de erezie…Nu este suficient cugetul ortodox, dacă acesta nu e pus în practică, căci : ,,credința fără fapte e moartă”… Degeaba am credință, dacă nu o trăiesc, dacă nu o pun în practică sau…dacă o faptele mele o tăgăduiesc…
Dacă episopii ecumeniști sunt numiți de Biserica Sobornicească minciuno-episcopi, eu cum să-i pomenesc pe aceștia ca vrednici urmași ai Sfinților Apostolilor și ai Sfinților Părinți, care minciuno-episcopi, chipurile, drept învață cuvântul adevărului? Nu este oare aceasta o lipsă de minte, o rătăcire, o împietate, o participare la erezia care dăinuie în Biserică, prin lipsa noastră de atitudine, prin neîngrădirea de erezie? Ba mai mult, nu este o confirmare că avem aceeași credință? Căci despre asta dă mărturie comuniunea păstrată cu aceștia… Ei știu prea bine, noi suntem naivi și ne lăsăm amăgiți!
Pentru o mai bună înelegere a celor scrise mai sus, voi exemplifica:
,,Prin urmare, este eretic și se supune legilor rânduite împotriva ereticilor cel care se abate chiar și cu puțin de la Credința Ortodoxă. Totuși, spunea Fericitul Augustin: ,, chiar de mă înșel în ceva, nu pentru asta sunt și eretic”.
O trăsătură a ereticului este stăruința în erezie. Eretic e cel ce ține cu tărie de slava lui și întru cunoștință grăiește împotriva adevărului, fără nădejde de îndreptare.”
Participarea la erezie sau comuniunea păstrată cu ecumeniștii au ca efect și acest aspect, semnalat de Sfântul Vasile cel Mare:
,,Urechile celor simpli au fost amăgite și obișnuite cu înșelăciunea ereziei. Copii cei mici din Biserică sunt deprinși cu învățăturile stricate, dar ce ar putea face? Botezurile sunt săvârșite de eretici, la fel și prohodirea celor adormiți, cercetarea suferinzilor, mãngâierea celor întristați, sprijinirea celor în necazuri și ajutorările de tot felul, ca și săvârșirea Sfintelor Taine.
Prin toate acestea se naște o legătură cu ei în popor și ajung să fie cu toții într-un cuget, încât,în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da oarecare libertate, nu va mai fi nici o nădejde ca pe cei prinși în această înşelăciune îndelungată să-i mai putem întoarce din nou la cunoștința adevărului”.
Auziți fraților?
Un alt exemplu îl avem de la Sfântul Chiril al Alexandriei, care chiar dacă nu întrerupsese pomenirea lui Nestorie, (din rațiuni de iconomie față de credincioșii care se aflau sub Nestorie, dar care se împotriveau aceluia), aflăm așadar de la acesta că Nestorie cugeta cele ale lui Arie, iar credincioșii ,, nu au voit să aibă părtășie cu el, de vreme ce are astfel de cugete. Astfel, chiar și acum, poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui, afară de câțiva nemintoși și adulatori de-ai săi. Mai toate mănăstirile și arhimandriții nu au comuniune cu el, temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina credinței lui’’.
Acesta este exemplul pe care-l avem moștenire de la Biserica Soboricească în lupta cu erezia.
Ion
,,Hristos Domnul a spus că Biserica sobornicească este cea dreaptă și mântuitoare mărturisire a credinței”…
Atunci când cineva mărturisește o erezie, din acel moment acesta e despărțit de Biserica Sobornicească, chiar dacă din punct de vedere instituțional el se găsește încă în Biserică, adică ca figurant în registrele ei, pentru că încă Biserica ,,nu și-a făcut ordine în registre încă”…Dar acesta dacă nu mai este în Adevăr, nu mai este în comuniune cu Hristos, cu Sfinții, cu Biserica Sobornicească…
Or, pe noi asta ne interesează, adică mântuirea…, nu doar să figurăm în registrele Bisericii, ci să ne mântuim, să fim uniți cu Hristos. Să fim în Adevăr, nu în minciună/erezie, împreună cu minciuno-episcopii pe care îi pomenim (dacă nu ne îngrădim de ei) ca pe niște vrednici urmași ai Sfinților Apostoli și ai Sfinților Părinți. Căci prin pomenirea episcopilor ecumeniști asta se întâmplă, ne amestecăm și lucrăm împreună cu ei la surparea Bisericii, pentru că ajutăm erezia să dăinuiască în Biserică prin lipsa noastră de atitudine, prin faptul că nu ne îngrădim de erezie…Nu este suficient cugetul ortodox, dacă acesta nu e pus în practică, căci : ,,credința fără fapte e moartă”… Degeaba am credință, dacă nu o trăiesc, dacă nu o pun în practică sau…dacă o faptele mele o tăgăduiesc…
Dacă episopii ecumeniști sunt numiți de Biserica Sobornicească minciuno-episcopi, eu cum să-i pomenesc pe aceștia ca vrednici urmași ai Sfinților Apostolilor și ai Sfinților Părinți, care minciuno-episcopi, chipurile, drept învață cuvântul adevărului? Nu este oare aceasta o lipsă de minte, o rătăcire, o împietate, o participare la erezia care dăinuie în Biserică, prin lipsa noastră de atitudine, prin neîngrădirea de erezie? Ba mai mult, nu este o confirmare că avem aceeași credință? Căci despre asta dă mărturie comuniunea păstrată cu aceștia… Ei știu prea bine, noi suntem naivi și ne lăsăm amăgiți!
Pentru o mai bună înelegere a celor scrise mai sus, voi exemplifica:
,,Prin urmare, este eretic și se supune legilor rânduite împotriva ereticilor cel care se abate chiar și cu puțin de la Credința Ortodoxă. Totuși, spunea Fericitul Augustin: ,, chiar de mă înșel în ceva, nu pentru asta sunt și eretic”.
O trăsătură a ereticului este stăruința în erezie. Eretic e cel ce ține cu tărie de slava lui și întru cunoștință grăiește împotriva adevărului, fără nădejde de îndreptare.”
Participarea la erezie sau comuniunea păstrată cu ecumeniștii au ca efect și acest aspect, semnalat de Sfântul Vasile cel Mare:
,,Urechile celor simpli au fost amăgite și obișnuite cu înșelăciunea ereziei. Copii cei mici din Biserică sunt deprinși cu învățăturile stricate, dar ce ar putea face? Botezurile sunt săvârșite de eretici, la fel și prohodirea celor adormiți, cercetarea suferinzilor, mãngâierea celor întristați, sprijinirea celor în necazuri și ajutorările de tot felul, ca și săvârșirea Sfintelor Taine.
Prin toate acestea se naște o legătură cu ei în popor și ajung să fie cu toții într-un cuget, încât,în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da oarecare libertate, nu va mai fi nici o nădejde ca pe cei prinși în această înşelăciune îndelungată să-i mai putem întoarce din nou la cunoștința adevărului”.
Auziți fraților?
Un alt exemplu îl avem de la Sfântul Chiril al Alexandriei, care chiar dacă nu întrerupsese pomenirea lui Nestorie, (din rațiuni de iconomie față de credincioșii care se aflau sub Nestorie, dar care se împotriveau aceluia), aflăm așadar de la acesta că Nestorie cugeta cele ale lui Arie, iar credincioșii ,, nu au voit să aibă părtășie cu el, de vreme ce are astfel de cugete. Astfel, chiar și acum, poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui, afară de câțiva nemintoși și adulatori de-ai săi. Mai toate mănăstirile și arhimandriții nu au comuniune cu el, temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina credinței lui’’.
Acesta este exemplul pe care-l avem moștenire de la Biserica Soboricească în lupta cu erezia.
Ion
Scoaterea cinstitei Cruci
Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Colose şi din toată lumea despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos: ,,El a şters cu poruncile Evangheliei zapisul ce era asupra noastră, care era potrivnic nouă, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe Cruce. El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat cu hotărâre pe faţă, biruind asupra lor prin Cruce’’ (Coloseni 2, 14-15). Aşadar, prin Cruce a ales Fiul lui Dumnezeu să se arate Biruitor în toate. Prin Cruce a biruit şi Sfântul Constantin cel Mare pe vrăjmaşii săi, căci semnul Crucii i s-a arătat pe cer. Prin Cruce au biruit Sfinţii lui Dumnezeu puterile diavolului pierzător de suflete. Prin însemnarea cu Sfânta Cruce alungăm şi noi demonii cei aducători de vătămare sufletească.
Astăzi este prăznuirea care se numeşte ,,Scoaterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci’’. De când s-a aşezat în Biserică această prăznuire?
Cărţile bisericeşti ne spun că împărat peste greci era binecredinciosul Manuil, iar la ruşi Andrei Gheorghievici. Pe tronul Patriarhiei din Constantinopol stătea preasfinţitul Luca, în aceaşi vreme în care Constantin era mitropolit al Kievului şi Nestor episcopul Rostovului.
S-a întâmplat că împăratul Manuil a trebuit să poarte război împotriva turcilor păgâni. De cealaltă parte, Andrei Gheoghievici s-a cofruntat cu ostilitatea bulgarilor păgâni, care atunci erau aşezaţi pe râul Volga. Domnul Rusiei avea bunul obicei că oricând mergea la război, lua cu sine o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Crucea Domnului, pe care o purtau doi preoţi îmbrăcaţi în veşmintele bisericeşti. Se împărtăşea cu Cinstitul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului şi înălţa rugăciuni către Dumnezeu. Şi împăratul Manuil a văzut ieşind din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Fecioare nişte raze de foc.
Dumnezeu a dat biruinţă celor doi domni credincioşi şi s-au înştiinţat unul pe celălalt. ,,Au poruncit să scoată preoţii cu mâinile lor cinstita Cruce din Sfântul Altar şi să o pună în mijlocul Bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştine şi cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Încă şi arhiereii au mai poruncit să se facă sfinţirea apei şi s-a numit prăznuirea aceasta ,,Scoaterea Cinstitei Cruci’’ (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-9).
Presbiter Iovița Vasile
Astăzi este prăznuirea care se numeşte ,,Scoaterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci’’. De când s-a aşezat în Biserică această prăznuire?
Cărţile bisericeşti ne spun că împărat peste greci era binecredinciosul Manuil, iar la ruşi Andrei Gheorghievici. Pe tronul Patriarhiei din Constantinopol stătea preasfinţitul Luca, în aceaşi vreme în care Constantin era mitropolit al Kievului şi Nestor episcopul Rostovului.
S-a întâmplat că împăratul Manuil a trebuit să poarte război împotriva turcilor păgâni. De cealaltă parte, Andrei Gheoghievici s-a cofruntat cu ostilitatea bulgarilor păgâni, care atunci erau aşezaţi pe râul Volga. Domnul Rusiei avea bunul obicei că oricând mergea la război, lua cu sine o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Crucea Domnului, pe care o purtau doi preoţi îmbrăcaţi în veşmintele bisericeşti. Se împărtăşea cu Cinstitul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului şi înălţa rugăciuni către Dumnezeu. Şi împăratul Manuil a văzut ieşind din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Fecioare nişte raze de foc.
Dumnezeu a dat biruinţă celor doi domni credincioşi şi s-au înştiinţat unul pe celălalt. ,,Au poruncit să scoată preoţii cu mâinile lor cinstita Cruce din Sfântul Altar şi să o pună în mijlocul Bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştine şi cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Încă şi arhiereii au mai poruncit să se facă sfinţirea apei şi s-a numit prăznuirea aceasta ,,Scoaterea Cinstitei Cruci’’ (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-9).
Presbiter Iovița Vasile
Cuviosul Evdochim
,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1).
Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.
Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.
Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat adesea la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.
Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).
Presbiter Iovița Vasile
Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.
Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.
Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat adesea la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.
Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).
Presbiter Iovița Vasile
Sfantul Sfinţit Mucenic Valentin
Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, şi găseşte căi nebănuite de a-i scoate pe oameni din rătăcire şi a-i aduce la Sine.
În hotarele Italiei, în Umbria, păstorea unul din arhiereii lui Hristos, Sfântul Valentin, care avea de la Dumnezeu darul tămăduirilor şi mulţi şi-au dobândit sănătatea prin rugăciunile sale. Lumea de-atunci era în cea mai mare parte păgână şi se întina prin inchinarea la idolii diavoleşti. Împăraţii traiau în aceaşi necurăţie.
Era vremea aceea un ritor vestit, Craton, care primea mulţi ucenici pentru învăţătură. Acesta însă avea un fiu bolnav, a cărui boală teribilă n-a putut-o vindeca niciunul din doctorii de-atunci. Cu trecerea vremii, a auzit de un anume Episcop Valentin şi de cei care s-au tămăduit, fiind aduşi la el. Pentru că era la mare depărtare de Roma, copilul cu multă greutate ar fi putut dus în Umbria, Sfântul a mers el la bolnav şi i-a spus tatălui acestuia: ,,De vei vrea tu, fiul tău se va tămădui!’’ După aceea, l-a învăţat că nu se cade să slujească în zeii diavoleşti care nu pot face nici un bine, ci aduc vătămare şi pierzare oamenilor care se încred în ei. ,,De aceea, de vei primi Credinţa la care eu te sfătuiesc, şi lepădându-te de păgânătatea zeilor, îţi vei pune nădejdea în singurul Dumnezeu, Cel nevăzut şi Atotputernic, se va da sănătate fiului tău… Deci să crezi că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Adevăratul Dumnezeu şi să te lepezi de toţi idolii tăi şi atunci vei vedea sănătos pe fiul tău’’. După învăţătură multă şi temeinică, Craton a primit să creadă în Dumnezeu şi apoi să fie botezat în numele Preasfintei Treimi. Şi nu numai el, şi cei din casa lui.
Bolnavul a fost adus în camera Sfântului Valentin, iar acesta s-a rugat noaptea întreagă pentru sănătatea sa. După miezul nopţii, cel care fusese neputincios s-a sculat sănătos şi a fost dat părinţilor săi abia după ce Sfântul şi-a sfârşit rugăciunile. A urmat apoi luminarea prin Sfântul Botez, a lui Craton şi a tuturor casnicilor lui. Copilul tămăduit cu putere Dumnezeiască nu mai voia să se despartă de binefăcătorul său. Acestora li s-au adăugat apoi şi alţi păgâni care au primit Sfânta Învăţătură şi au crezut în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Faptele minunate ale Sfântului Valentin au ajuns curând la cunoştinţa mai-marilor zilei, astfel că l-au închis în temniţă şi, în vremea nopţii, i-au tăiat cinstitul cap. Se întâmpla într-o zi de 30 iulie (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.598-603).
Presbiter Iovița Vasile
În hotarele Italiei, în Umbria, păstorea unul din arhiereii lui Hristos, Sfântul Valentin, care avea de la Dumnezeu darul tămăduirilor şi mulţi şi-au dobândit sănătatea prin rugăciunile sale. Lumea de-atunci era în cea mai mare parte păgână şi se întina prin inchinarea la idolii diavoleşti. Împăraţii traiau în aceaşi necurăţie.
Era vremea aceea un ritor vestit, Craton, care primea mulţi ucenici pentru învăţătură. Acesta însă avea un fiu bolnav, a cărui boală teribilă n-a putut-o vindeca niciunul din doctorii de-atunci. Cu trecerea vremii, a auzit de un anume Episcop Valentin şi de cei care s-au tămăduit, fiind aduşi la el. Pentru că era la mare depărtare de Roma, copilul cu multă greutate ar fi putut dus în Umbria, Sfântul a mers el la bolnav şi i-a spus tatălui acestuia: ,,De vei vrea tu, fiul tău se va tămădui!’’ După aceea, l-a învăţat că nu se cade să slujească în zeii diavoleşti care nu pot face nici un bine, ci aduc vătămare şi pierzare oamenilor care se încred în ei. ,,De aceea, de vei primi Credinţa la care eu te sfătuiesc, şi lepădându-te de păgânătatea zeilor, îţi vei pune nădejdea în singurul Dumnezeu, Cel nevăzut şi Atotputernic, se va da sănătate fiului tău… Deci să crezi că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Adevăratul Dumnezeu şi să te lepezi de toţi idolii tăi şi atunci vei vedea sănătos pe fiul tău’’. După învăţătură multă şi temeinică, Craton a primit să creadă în Dumnezeu şi apoi să fie botezat în numele Preasfintei Treimi. Şi nu numai el, şi cei din casa lui.
Bolnavul a fost adus în camera Sfântului Valentin, iar acesta s-a rugat noaptea întreagă pentru sănătatea sa. După miezul nopţii, cel care fusese neputincios s-a sculat sănătos şi a fost dat părinţilor săi abia după ce Sfântul şi-a sfârşit rugăciunile. A urmat apoi luminarea prin Sfântul Botez, a lui Craton şi a tuturor casnicilor lui. Copilul tămăduit cu putere Dumnezeiască nu mai voia să se despartă de binefăcătorul său. Acestora li s-au adăugat apoi şi alţi păgâni care au primit Sfânta Învăţătură şi au crezut în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Faptele minunate ale Sfântului Valentin au ajuns curând la cunoştinţa mai-marilor zilei, astfel că l-au închis în temniţă şi, în vremea nopţii, i-au tăiat cinstitul cap. Se întâmpla într-o zi de 30 iulie (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.598-603).
Presbiter Iovița Vasile
Război deschis cu guvernul
Trăim în două state. Un stat al indivizilor speciali fără dovada unei sănătăți mintale, care au băgat România în buzunarele proprii. Stat care privește în altă parte cînd ministerele și instituțiile cheie se umflă de sinecuriști cu salarii uriașe și sporuri pentru hemoroizi, bacterii, condiții vătămătoare de birou. În obscuritatea impusă, avem statul real, legat la ochi prin altă ordonanță a sărăciei, statul poporului înhămat la datoriile făcute de indivizii numiți în fruntea primului stat. România nu mai e a poporului, e a huliganilor din politică, a interlopilor din Justiție, a cămătarilor cu funcții și legături mafiote cu trădătorii de neam, e a traseiștilor care au colindat partidele după miros de fleică și contracte cu statul, a celor care au furat banii țării, nu cu sacoșa, ci cu tirul, în timp ce „coldiștiiˮ din Justiție, D.N.A. și S.R.I. au „contribuit” deontologic la măsluirea unor fapte penale. Ar fi bine ca, pe masa președintelui și la toate ședințele Guvernului, în fața fiecărui membru, în fața CCR-ului, a serviciilor să fie așezată cîte o pereche de cătușe, ca simbol-avertisment. Poate așa vor înțelege mesajul și vor avea un strop de teamă în luarea deciziilor ce țin de poporul asuprit peste măsură.
Ocupantul Cotroceniului, care s-a făcut de rîs în toate vizitele externe, a afirmat că, deși pensiile magistraților sînt „nejustificate”, discuția despre reducerea lor a fost o eroare, întrucît a dus la scăderea calității actului de justiție. Care act de Justiție? Cel măsluit în favoarea statului lor? Știați că zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirii extrem de mici, între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei, puse la dispoziție de Ministerul Justiției? Unii au părăsit sistemul de mai bine de zece ani, și deși au proprietăți în județul Ilfov și în aria altor județe, conform declarațiilor de avere, au rămas în aceleași locuințe de serviciu cu chirii modice și condiții preferențiale, deși trebuiau predate la pensionare.
Contextul actual spune că poporul, căruia îi este imposibil să supraviețuiască „apocalipsei” taxelor și reducerii veniturilor, a înțeles că se află într-un război deschis cu guvernul, motiv pentru care a început seria protestelor. Programul de ultra-austeritate impus de Bolojan se traduce astfel: mai faceți niște găuri la curea proștilor, că e prea largă! Bolojan și statul subteran trebuie să ia de la „îmbuibații” sistemului de care nu s-au atins pînă acum. Parlamentul și Guvernul cheltuiesc lunar sute de mii de lei cu deplasările aleșilor la diferite evenimente în Europa şi în lume. Nu-s bani pentru școli, spitale, salarii, pensii ca în U.E., au interzis pînă și bibliotecile rurale, au tăiat drastic veniturile românilor, iar la taxe și impozite depășim orice stat european. Dar sînt bani pentru deplasările aleșilor la evenimente fără finalitate, chiar păguboase pentru România! Majoritatea deplasărilor sînt excursii de relaxare pe banii contribuabililor. Știți cît costă deplasarea unui demnitar la Guvern lunar? Între 21.000 și 30.000 de lei. Aici intră mașină, șofer, combustibil, tot ce ține de mentenanța unei mașini. Înmulțiți cu numărul neștiut de mare al consilierilor, secretarilor de stat, miniștrilor și altor autorități. Teancuri de bani se duc pe apa murdară spre Ucraina, teancuri de bani, pentru complexul militar-industrial, pentru masa și cazarea trupelor de ocupație franceze, pentru instruirea mercenarilor pe aerodroamele României, mercenari destinați urmașilor lui Bandera care-i bestializează pe preoții ce slujesc în limba română… Banderiștii au dat jos placa lui Eminescu de la Cernăuți, emblemă de necontestat a faptului că acolo e pământ românesc. Duo-ul Muco-Bolo îl laudă pe imbecilul clovn Zelensky, încă președinte al Ucrainei, pe care Trump îl învîrte după cum cer interesele globaliștilor, iar acesta își bate joc de români. Drept răsplată, „conducătorii” noștri i-au mai promis un „Patriot. Pe lîngă șpaga de 2 miliarde dată Înaltei Porți de la „Palais Elyseeˮ, încă 2 miliarde de euro a cheltuit statul cu niște rachete „bodyguarziˮ, care să păzească rachetele existente, despre care spuneau că ar fi invincibile. Oana Țoiu, ministreasa de externe, în prostie patologică, i-a promis lui Zelensky ca îl va ajuta să-l învingă pe Putin.
Pentru statul real al românilor sărăciți, o altă veste proastă vine de la UE: Pensiile și salariile vor fi înghețate încă 6 ani, pentru că banii sînt risipiți pe prietenii mafiote. Culmea ipocriziei e că doi lideri de sindicat din Educație Marius Nistor și Simion Hăncescu primesc 60.000 lei lunar ca profesori de liceu, deși nu trec pe la școală, posturile lor fiind blocate. Iată de ce scenariul protestelor era cunoscut dinainte. Liderii de sindicat, din toate sectoarele economiei, sînt de decenii aceiași burtoși vînduți guvernării mafiote, care a îngropat țara în datorii în ultimii șase ani, țara din lagărul concentraționar al Ursulei, cu cel mai eronat sistem de salarii şi pensii.
Bolojan și preafericitul Nicușor, uns președinte de către servicii, la fel că toți vînzătorii de țară, fac o politică printre neuroni lipsă, adicătelea, „cîinii latră, ursul merge”! Peste patru milioane de români au pensii sub limita sărăciei, iar cei care ocupă scaunele înalte ale statului, complicii acestora şi obedienții sînt recompensați cu salarii şi pensii care nu se pot număra decît cu aparatul! Un medic are 1.500 de lei pensie, iar un ciocoi care a frecat menta şi a fraudat cît a putut are sute de mii de lei! Acest guvern nedorit a băut apa de la cîini! Cu toţii par turbaţi! Unii îşi cară salariile și pensiile cu geamantanul, în timp ce pensionarii care au construit o Românie, au educat și tratat generații, mor cu zile de sărăcie şi boală. Din micimea unor astfel de personaje de stat s-au născut nimicniciile şi prioritățile perverse ale statului mafiot.
Datoria guvernamentală a urcat în martie 2025 la 998,617 miliarde lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor, consultate de Agerpres. Nu vom avea niciodată un trai bun în România, pentru că și acest regim politic, care include și președinția, a fost urcat la putere de mafia serviciilor. Din 2007 pînă la finele lui 2023, peste 4,3 milioane de români au părăsit țara, fie definitiv, fie pentru temporar, iar în primele șase luni ale lui 2024 alți aproape 14.000 au plecat peste graniță, potrivit „Euresˮ. România rămîne campioana inflației în UE. cu 5,8% în iunie 2025, dublă față de Bulgaria și cu 25% mai mare decît Ungaria și cu un avans anual al prețurilor de 5,8%, arată datele publicate Eurostat. Creșterea TVA, de la 19% la 21%, şi unificarea cotelor reduse de 5% şi 9%, nu va face decît să amplifice fenomenul care face gaură în buzunare.
Este știut că nu exista vreo opoziție sau putere care sa nu fie controlate. Controlată și ea, Armata Română are rolul jandarmeriei de la mitingul de duminica trecută, adică, are grijă să nu se ia la bătaie francezii cu americanii în bazele NATO de la noi. Vestea proastă pentru sistem este ca nemulțumirile sociale vor continua să se amplifice pe fondul sărăciei, iar protestele să reizbucnească. Unde ne-am fi aflat ca țară dacă nu am fi beneficiat, în ghilimele, de tîrgurile subterane ale celor care ne-au scos țara la mezat și controlează puterea?
Maria Diana Popescu (preluare de pe blogul Ion Coja)
Ocupantul Cotroceniului, care s-a făcut de rîs în toate vizitele externe, a afirmat că, deși pensiile magistraților sînt „nejustificate”, discuția despre reducerea lor a fost o eroare, întrucît a dus la scăderea calității actului de justiție. Care act de Justiție? Cel măsluit în favoarea statului lor? Știați că zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirii extrem de mici, între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei, puse la dispoziție de Ministerul Justiției? Unii au părăsit sistemul de mai bine de zece ani, și deși au proprietăți în județul Ilfov și în aria altor județe, conform declarațiilor de avere, au rămas în aceleași locuințe de serviciu cu chirii modice și condiții preferențiale, deși trebuiau predate la pensionare.
Contextul actual spune că poporul, căruia îi este imposibil să supraviețuiască „apocalipsei” taxelor și reducerii veniturilor, a înțeles că se află într-un război deschis cu guvernul, motiv pentru care a început seria protestelor. Programul de ultra-austeritate impus de Bolojan se traduce astfel: mai faceți niște găuri la curea proștilor, că e prea largă! Bolojan și statul subteran trebuie să ia de la „îmbuibații” sistemului de care nu s-au atins pînă acum. Parlamentul și Guvernul cheltuiesc lunar sute de mii de lei cu deplasările aleșilor la diferite evenimente în Europa şi în lume. Nu-s bani pentru școli, spitale, salarii, pensii ca în U.E., au interzis pînă și bibliotecile rurale, au tăiat drastic veniturile românilor, iar la taxe și impozite depășim orice stat european. Dar sînt bani pentru deplasările aleșilor la evenimente fără finalitate, chiar păguboase pentru România! Majoritatea deplasărilor sînt excursii de relaxare pe banii contribuabililor. Știți cît costă deplasarea unui demnitar la Guvern lunar? Între 21.000 și 30.000 de lei. Aici intră mașină, șofer, combustibil, tot ce ține de mentenanța unei mașini. Înmulțiți cu numărul neștiut de mare al consilierilor, secretarilor de stat, miniștrilor și altor autorități. Teancuri de bani se duc pe apa murdară spre Ucraina, teancuri de bani, pentru complexul militar-industrial, pentru masa și cazarea trupelor de ocupație franceze, pentru instruirea mercenarilor pe aerodroamele României, mercenari destinați urmașilor lui Bandera care-i bestializează pe preoții ce slujesc în limba română… Banderiștii au dat jos placa lui Eminescu de la Cernăuți, emblemă de necontestat a faptului că acolo e pământ românesc. Duo-ul Muco-Bolo îl laudă pe imbecilul clovn Zelensky, încă președinte al Ucrainei, pe care Trump îl învîrte după cum cer interesele globaliștilor, iar acesta își bate joc de români. Drept răsplată, „conducătorii” noștri i-au mai promis un „Patriot. Pe lîngă șpaga de 2 miliarde dată Înaltei Porți de la „Palais Elyseeˮ, încă 2 miliarde de euro a cheltuit statul cu niște rachete „bodyguarziˮ, care să păzească rachetele existente, despre care spuneau că ar fi invincibile. Oana Țoiu, ministreasa de externe, în prostie patologică, i-a promis lui Zelensky ca îl va ajuta să-l învingă pe Putin.
Pentru statul real al românilor sărăciți, o altă veste proastă vine de la UE: Pensiile și salariile vor fi înghețate încă 6 ani, pentru că banii sînt risipiți pe prietenii mafiote. Culmea ipocriziei e că doi lideri de sindicat din Educație Marius Nistor și Simion Hăncescu primesc 60.000 lei lunar ca profesori de liceu, deși nu trec pe la școală, posturile lor fiind blocate. Iată de ce scenariul protestelor era cunoscut dinainte. Liderii de sindicat, din toate sectoarele economiei, sînt de decenii aceiași burtoși vînduți guvernării mafiote, care a îngropat țara în datorii în ultimii șase ani, țara din lagărul concentraționar al Ursulei, cu cel mai eronat sistem de salarii şi pensii.
Bolojan și preafericitul Nicușor, uns președinte de către servicii, la fel că toți vînzătorii de țară, fac o politică printre neuroni lipsă, adicătelea, „cîinii latră, ursul merge”! Peste patru milioane de români au pensii sub limita sărăciei, iar cei care ocupă scaunele înalte ale statului, complicii acestora şi obedienții sînt recompensați cu salarii şi pensii care nu se pot număra decît cu aparatul! Un medic are 1.500 de lei pensie, iar un ciocoi care a frecat menta şi a fraudat cît a putut are sute de mii de lei! Acest guvern nedorit a băut apa de la cîini! Cu toţii par turbaţi! Unii îşi cară salariile și pensiile cu geamantanul, în timp ce pensionarii care au construit o Românie, au educat și tratat generații, mor cu zile de sărăcie şi boală. Din micimea unor astfel de personaje de stat s-au născut nimicniciile şi prioritățile perverse ale statului mafiot.
Datoria guvernamentală a urcat în martie 2025 la 998,617 miliarde lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor, consultate de Agerpres. Nu vom avea niciodată un trai bun în România, pentru că și acest regim politic, care include și președinția, a fost urcat la putere de mafia serviciilor. Din 2007 pînă la finele lui 2023, peste 4,3 milioane de români au părăsit țara, fie definitiv, fie pentru temporar, iar în primele șase luni ale lui 2024 alți aproape 14.000 au plecat peste graniță, potrivit „Euresˮ. România rămîne campioana inflației în UE. cu 5,8% în iunie 2025, dublă față de Bulgaria și cu 25% mai mare decît Ungaria și cu un avans anual al prețurilor de 5,8%, arată datele publicate Eurostat. Creșterea TVA, de la 19% la 21%, şi unificarea cotelor reduse de 5% şi 9%, nu va face decît să amplifice fenomenul care face gaură în buzunare.
Este știut că nu exista vreo opoziție sau putere care sa nu fie controlate. Controlată și ea, Armata Română are rolul jandarmeriei de la mitingul de duminica trecută, adică, are grijă să nu se ia la bătaie francezii cu americanii în bazele NATO de la noi. Vestea proastă pentru sistem este ca nemulțumirile sociale vor continua să se amplifice pe fondul sărăciei, iar protestele să reizbucnească. Unde ne-am fi aflat ca țară dacă nu am fi beneficiat, în ghilimele, de tîrgurile subterane ale celor care ne-au scos țara la mezat și controlează puterea?
Maria Diana Popescu (preluare de pe blogul Ion Coja)
Cuvioasa Irina
Pentru slujirea stăpânului lor, diavolul, şi pentru a face rău semenilor, vrăjitorii se folosesc de diferite lucruri şi obiecte, unele de-a dreptul scabroase, cum sunt organe de animale sau necurăţii, căci necurat este şi cel rău. De multe ori sustrag un accesoriu, o agrafă sau o şuviţă de păr de la o anume persoană, şi prin aceasta atrag puterea şi lucrarea demonilor, putându-se ajunge până la demonizarea celui în cauză. Alteori ascund sub pragul casei sau în aşternutul patului un obiect malefic, aducător de rele şi neputinţe. Prin înlăturarea aceluia, lucrătura diavolească încetează.
În viaţa scrisă a Cuvioasei Irina, pe care o pomenim astăzi, ni se spune că, fiind stareţa unei mănăstiri, a primit în viaţa de obşte o femeie frumoasă şi de neam bun. Aceasta a avut o înţelegere cu un bărbat în vederea căsătoriei, dar şi-a schimbat voia şi a ales viaţa călugărească. Bărbatul a ţinut cu tot dinadinsul s-o aibă de soţie, dar fiindcă a rămas neclintită în hotărârea ei, acesta s-a dus la un vrăjitor din Capadocia şi i-a cerut ajutorul. După o vreme, călugăriţa şi-a ieşit din minţi, înconjura mănăstirea răcnind numele logodnicului şi ameninţând că se va sugruma, dacă nu i se îngăduie să se întâlnească cu el. Faptul a produs multă tulburare în mănăstire, de aceea Cuvioasa Irina a adunat obştea şi le-a cerut să postească o săptămână întreagă, cu rugăciuni şi metanii, pentru îndepărtarea demonilor. A treia zi, la miezul nopţii, Cuvioasei Irina i s-a arătat Sfântul Vasile cel Mare şi a îndrumat-o spre cele ce avea de făcut.
În vreme ce se săvârşeau Sfintele Slujbe în biserică, s-a arătat iarăşi Sfântul Vasile cel Mare şi Marea Muceniţă Anastasia, aducând o legătură. Când a desfăcut-o, Cuvioasa Irina a găsit în ea ,,fel de fel de farmece şi lucruri rele, aţă, păr, plumb, noduri şi nume diavoleşti scrise. Şi erau mai ales doi idoli mici de plumb, unul în asemănarea bărbatului, iar celălalt în al monahiei, şi erau lipiţi unul de altul, ca şi cum păcătuiau… După Sfânta Liturghie a miruit pe bolnavă cu untdelemn din candelă, apoi a pus farmecele pe jăratec, şi acelea arzând, s-au dezlegat şi nevăzutele legături ale monahiei, şi aşa şi-a venit în minte, slăvind pe Dumnezeu, Care a izbăvit-o. Iar când idolii s-au topit desăvârşit, ieşeau nişte glasuri mari de pe jeratic, precum răcnesc porcii când îi înjunghie’’.
Iubite cititorule! Dacă vreodată vei găsi la casa ta asemenea lucruri blestemate ale celui rău, aşa să faci şi tu: aruncă-le imediat în foc. Şi să nu uiţi că prin dreaptă vieţuire, ascultând de Biserică, zădărnicim orice lucrare vrăjitorească şi alungăm demonii făcători ai răului.
Presbiter Iovița Vasile
În viaţa scrisă a Cuvioasei Irina, pe care o pomenim astăzi, ni se spune că, fiind stareţa unei mănăstiri, a primit în viaţa de obşte o femeie frumoasă şi de neam bun. Aceasta a avut o înţelegere cu un bărbat în vederea căsătoriei, dar şi-a schimbat voia şi a ales viaţa călugărească. Bărbatul a ţinut cu tot dinadinsul s-o aibă de soţie, dar fiindcă a rămas neclintită în hotărârea ei, acesta s-a dus la un vrăjitor din Capadocia şi i-a cerut ajutorul. După o vreme, călugăriţa şi-a ieşit din minţi, înconjura mănăstirea răcnind numele logodnicului şi ameninţând că se va sugruma, dacă nu i se îngăduie să se întâlnească cu el. Faptul a produs multă tulburare în mănăstire, de aceea Cuvioasa Irina a adunat obştea şi le-a cerut să postească o săptămână întreagă, cu rugăciuni şi metanii, pentru îndepărtarea demonilor. A treia zi, la miezul nopţii, Cuvioasei Irina i s-a arătat Sfântul Vasile cel Mare şi a îndrumat-o spre cele ce avea de făcut.
În vreme ce se săvârşeau Sfintele Slujbe în biserică, s-a arătat iarăşi Sfântul Vasile cel Mare şi Marea Muceniţă Anastasia, aducând o legătură. Când a desfăcut-o, Cuvioasa Irina a găsit în ea ,,fel de fel de farmece şi lucruri rele, aţă, păr, plumb, noduri şi nume diavoleşti scrise. Şi erau mai ales doi idoli mici de plumb, unul în asemănarea bărbatului, iar celălalt în al monahiei, şi erau lipiţi unul de altul, ca şi cum păcătuiau… După Sfânta Liturghie a miruit pe bolnavă cu untdelemn din candelă, apoi a pus farmecele pe jăratec, şi acelea arzând, s-au dezlegat şi nevăzutele legături ale monahiei, şi aşa şi-a venit în minte, slăvind pe Dumnezeu, Care a izbăvit-o. Iar când idolii s-au topit desăvârşit, ieşeau nişte glasuri mari de pe jeratic, precum răcnesc porcii când îi înjunghie’’.
Iubite cititorule! Dacă vreodată vei găsi la casa ta asemenea lucruri blestemate ale celui rău, aşa să faci şi tu: aruncă-le imediat în foc. Şi să nu uiţi că prin dreaptă vieţuire, ascultând de Biserică, zădărnicim orice lucrare vrăjitorească şi alungăm demonii făcători ai răului.
Presbiter Iovița Vasile
Patriarhia Română prinsă în sfera de influență a Patriarhiei Ecumenice creează dezbinare în jurisdicțiile bisericești din Ucraina și Basarabia
Patriarhia Română prinsă în sfera de influență a Patriarhiei Ecumenice și a provocărilor din spațiul european revendică jurisdicții ale altor Biserici canonice creând conflicte și dezbinări nu numai între ortodocși dar și între frați de același sânge și neam românesc, din Basarabia și Bucovina de Nord. Una dintre motivații ar fi că Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove prin faptul că ține de Patriarhia Moscovei este considerată ca fiind de partea inamicului Ucrainei, iar o altă motivație ar fi că Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei a fost interzisă prin lege de regimul de la Kiev, și în aceste cazuri, aceste revendicări bisericești ar fi justificate. Aceste două motivații sunt însă de factură propagandistică pentru a induce în eroare pe toți cei care nu cunosc adevăratele date ale problemei, pentru cei nedocumentați temeinic și expuși cu ușurință dezinformării și deturnării mediatice. Dar dincolo de aceste poziții afișate oficial se ascund adevăratele mijloace de atingere a acestui scop: mituirea, înșelăciunea și crearea prin metode ne-ortodoxe a modificării jurisdicțiilor și sferelor de influență geopolitice și bisericești.
Prin imixtiunea Patriarhiei Române în Mitropolia Bucovinei de Nord din Ucraina, conducerea BOR confirmă de fapt și se face complice legii abuzive și dictatoriale a Regimului de la Kiev de interzicere a Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei pe motive politice și subscrie implicit la prigoana agresivă îndreptată împotriva clerului și credincioșilor acestei Biserici. În Basarabia, deși nu există conflict armat au loc violențe între frați de aceeași credință și neam românesc ca urmare a instigării și implicării unor mai mari din conducerea BOR, în frunte cu Patriarhul Daniel.
Ieromonahul Eftimie Mitra nu a reacționat niciodată în maniera declarației din ziua de luni 21 iulie 2025 la adresa Mitropolitului Longhin, nici când Patriarhul Bartolomeu în complicitate cu regimul de la Kiev au legiferat entitatea schismatică a lui Filaret Denisenko și Epifanie Dumenko și au decretat autocefalia bisericească, nici atunci când au fost judecați și arestați arhierei și clerici pe motive politice, nici atunci când au fost bătuți cu violență preoți și credincioși pentru a li se lua cu forța bisericile și nici atunci când a fost devastată și profanată catedrala Pogorârea Sf. Duh din Cernăuți, și nici atunci când Mitropolitul Longhin a fost supus direct unor atentate pentru a fi eliminat. Atunci când a adresat cuvinte ofensatorii Vlădicăi Longhin și i-a reproșat că nu cunoaște istoria a dovedit el însuși că nu cunoaște datele reale ale istoriei pe care o traversăm astăzi în toată complexitatea ei cu toate că are și pregătire jurnalistică și a mai trecut și prin Mănăstirea Petru-Vodă când trăia Părintele Iustin Pârvu. Ieromonahul Eftimie Mitra a uitat că unele dintre condițiile esențiale pentru a fi obiectiv în domeniul jurnalistic și mediatic, este să te deplasezi la locul cu pricina, să faci investigații, să fii imparțial și nepărtinitor, și să lupți să fii de partea adevărului. De câte ori a trecut ieromonahul Eftimie Mitra prin tot ce a trecut Mitropolitul Longhin din anul 2014 și până azi, și mai ales după ratificarea tomosului de autocefalie, și de la declanșarea conflictului militar din 2022? Una este să te afli în focul luptelor duse pe viață și pe moarte pe frontul credinței și al slujirii oamenilor în condiții extreme, și alta este să stai și să privești, să analizezi și să faci constatări și judecăți de la distanță în fața camerei de filmat. Este foarte ușor să stai azi în siguranță sub umbrela protectoare a Patriarhiei și a regimului de la București, care este același ca și cel de la Kiev, și să nu știi și să nu simți tot ce se petrece în Ucraina zilelor noastre sub ochii noștri. Valurile politico-militare din ultima vreme au creat valuri și mai mari și mai grele la nivel ortodox și bisericesc și aceasta este o durere mai mare decât toate. Anume că Biserica se supune cezarilor și le face jocul. Noi ortodocșii ne sfâșiem între noi iar ei se distrează pe seama dezbinării noastre.
Ca și în toate cazurile de criză din ultimii 30 de ani precum și cea a pandemiei Covid, și evenimentele actuale au menirea de a cerne valorile la nivel existențial și spiritual dar și pe cei implicați cu răspunderi în soarta omenirii și a dreptei credințe.
Pentru orice cuvânt și atitudine vom da seama la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Iar a judeca și a defăima un arhiereu mărturisitor ca Vlădica Longhin care a plătit jertfă de sânge pentru cauza dreptei credințe și pe deasupra mai este și român, întrece orice măsură a bunului simț creștinesc și românesc. I-am adresa rugămintea părintelui Eftimie Mitra să încerce ca înainte de a face astfel de declarații să se roage stăruitor la toți sfinții români din toate timpurile până astăzi, la sfinții Noi Mucenici din temnițele comuniste, și nu în ultimul rând la Părintele Iustin Pârvu ca să-l ajute să pătrundă mai adânc înțelesurile și substraturile tuturor schimbărilor și evenimentelor la care suntem cu toții martori azi. Nu se poate ca părintele Eftimie Mitra să nu știe în ce direcție se îndreaptă omenirea și ce soartă este pregătită pentru Ortodoxie. Bine ar fi, dacă ar putea, să-și facă un examen de conștiință profund, să ceară iertare Mitropolitului Longhin cu care s-a cunoscut personal și au împărtășit aceleași idealuri de luptă pentru apărarea dreptei credințe.
Părinte Eftimie Mitra cunoașteți cu de-amănuntul toate mijloacele și interesele ascunse prin care se încearcă atragerea acestor preoți în jurisdicția Patriarhiei Române? Subscrieți la destabilizarea și dihonia creată prin aceste imixtiuni? Dacă nu le cunoașteți nu aveți nici o scuză, iar dacă le cunoașteți nu vă mai lăsați biruit de impulsuri și pasiuni de moment care pot lăsa în urmă consecințe ireversibile.
Sfântul ierarh Nicolae Velimirovici a spus: „De multe ori când am vorbit am regretat, dar pentru tăcere nu am regretat niciodată”. Bine ar fi ca și vorba și tăcerea să le facem cu discernământ, iar discernământul este un rod al smereniei și al fricii de Dumnezeu.
Mitropolitul Longhin a dat totul pentru ceea ce a crezut că se merită și din toate cumpenele grele Dumnezeu l-a scăpat cu viață. Pentru ca Lui a dorit să își dăruiască viața, iar unui astfel de arhiereu dumneavoastră îi adresați ofensa că nu cunoaște istoria. Prin aceste gest care l-ați făcut, ați făcut dovada superficialității cunoștințelor dumneavoastră din domeniul istoric, canonic și religios, mai ales în contextul realităților actuale.
Cui credeți că îi folosesc astfel de intervenții arbitrare și ce se poate rezolva prin ele?
Dumnezeu să vă ierte!
(Pătimirea Bucovinei)
Text trimis de Ene Mihai
Prin imixtiunea Patriarhiei Române în Mitropolia Bucovinei de Nord din Ucraina, conducerea BOR confirmă de fapt și se face complice legii abuzive și dictatoriale a Regimului de la Kiev de interzicere a Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei pe motive politice și subscrie implicit la prigoana agresivă îndreptată împotriva clerului și credincioșilor acestei Biserici. În Basarabia, deși nu există conflict armat au loc violențe între frați de aceeași credință și neam românesc ca urmare a instigării și implicării unor mai mari din conducerea BOR, în frunte cu Patriarhul Daniel.
Ieromonahul Eftimie Mitra nu a reacționat niciodată în maniera declarației din ziua de luni 21 iulie 2025 la adresa Mitropolitului Longhin, nici când Patriarhul Bartolomeu în complicitate cu regimul de la Kiev au legiferat entitatea schismatică a lui Filaret Denisenko și Epifanie Dumenko și au decretat autocefalia bisericească, nici atunci când au fost judecați și arestați arhierei și clerici pe motive politice, nici atunci când au fost bătuți cu violență preoți și credincioși pentru a li se lua cu forța bisericile și nici atunci când a fost devastată și profanată catedrala Pogorârea Sf. Duh din Cernăuți, și nici atunci când Mitropolitul Longhin a fost supus direct unor atentate pentru a fi eliminat. Atunci când a adresat cuvinte ofensatorii Vlădicăi Longhin și i-a reproșat că nu cunoaște istoria a dovedit el însuși că nu cunoaște datele reale ale istoriei pe care o traversăm astăzi în toată complexitatea ei cu toate că are și pregătire jurnalistică și a mai trecut și prin Mănăstirea Petru-Vodă când trăia Părintele Iustin Pârvu. Ieromonahul Eftimie Mitra a uitat că unele dintre condițiile esențiale pentru a fi obiectiv în domeniul jurnalistic și mediatic, este să te deplasezi la locul cu pricina, să faci investigații, să fii imparțial și nepărtinitor, și să lupți să fii de partea adevărului. De câte ori a trecut ieromonahul Eftimie Mitra prin tot ce a trecut Mitropolitul Longhin din anul 2014 și până azi, și mai ales după ratificarea tomosului de autocefalie, și de la declanșarea conflictului militar din 2022? Una este să te afli în focul luptelor duse pe viață și pe moarte pe frontul credinței și al slujirii oamenilor în condiții extreme, și alta este să stai și să privești, să analizezi și să faci constatări și judecăți de la distanță în fața camerei de filmat. Este foarte ușor să stai azi în siguranță sub umbrela protectoare a Patriarhiei și a regimului de la București, care este același ca și cel de la Kiev, și să nu știi și să nu simți tot ce se petrece în Ucraina zilelor noastre sub ochii noștri. Valurile politico-militare din ultima vreme au creat valuri și mai mari și mai grele la nivel ortodox și bisericesc și aceasta este o durere mai mare decât toate. Anume că Biserica se supune cezarilor și le face jocul. Noi ortodocșii ne sfâșiem între noi iar ei se distrează pe seama dezbinării noastre.
Ca și în toate cazurile de criză din ultimii 30 de ani precum și cea a pandemiei Covid, și evenimentele actuale au menirea de a cerne valorile la nivel existențial și spiritual dar și pe cei implicați cu răspunderi în soarta omenirii și a dreptei credințe.
Pentru orice cuvânt și atitudine vom da seama la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Iar a judeca și a defăima un arhiereu mărturisitor ca Vlădica Longhin care a plătit jertfă de sânge pentru cauza dreptei credințe și pe deasupra mai este și român, întrece orice măsură a bunului simț creștinesc și românesc. I-am adresa rugămintea părintelui Eftimie Mitra să încerce ca înainte de a face astfel de declarații să se roage stăruitor la toți sfinții români din toate timpurile până astăzi, la sfinții Noi Mucenici din temnițele comuniste, și nu în ultimul rând la Părintele Iustin Pârvu ca să-l ajute să pătrundă mai adânc înțelesurile și substraturile tuturor schimbărilor și evenimentelor la care suntem cu toții martori azi. Nu se poate ca părintele Eftimie Mitra să nu știe în ce direcție se îndreaptă omenirea și ce soartă este pregătită pentru Ortodoxie. Bine ar fi, dacă ar putea, să-și facă un examen de conștiință profund, să ceară iertare Mitropolitului Longhin cu care s-a cunoscut personal și au împărtășit aceleași idealuri de luptă pentru apărarea dreptei credințe.
Părinte Eftimie Mitra cunoașteți cu de-amănuntul toate mijloacele și interesele ascunse prin care se încearcă atragerea acestor preoți în jurisdicția Patriarhiei Române? Subscrieți la destabilizarea și dihonia creată prin aceste imixtiuni? Dacă nu le cunoașteți nu aveți nici o scuză, iar dacă le cunoașteți nu vă mai lăsați biruit de impulsuri și pasiuni de moment care pot lăsa în urmă consecințe ireversibile.
Sfântul ierarh Nicolae Velimirovici a spus: „De multe ori când am vorbit am regretat, dar pentru tăcere nu am regretat niciodată”. Bine ar fi ca și vorba și tăcerea să le facem cu discernământ, iar discernământul este un rod al smereniei și al fricii de Dumnezeu.
Mitropolitul Longhin a dat totul pentru ceea ce a crezut că se merită și din toate cumpenele grele Dumnezeu l-a scăpat cu viață. Pentru ca Lui a dorit să își dăruiască viața, iar unui astfel de arhiereu dumneavoastră îi adresați ofensa că nu cunoaște istoria. Prin aceste gest care l-ați făcut, ați făcut dovada superficialității cunoștințelor dumneavoastră din domeniul istoric, canonic și religios, mai ales în contextul realităților actuale.
Cui credeți că îi folosesc astfel de intervenții arbitrare și ce se poate rezolva prin ele?
Dumnezeu să vă ierte!
(Pătimirea Bucovinei)
Text trimis de Ene Mihai
Schisma din 1054
După introducerea lui Filioque în Crezul niceo-constatinopolitan şi răspândirea treptată a acestei erezii în Apus, după accentuarea tendinţelor papilor de a fi stăpâni autoritari nu numai peste întreaga Biserică, ci şi peste conducătorii politici ai lumii, după numeroasele inovaţii introduse de apuseni, tensiunile dintre aceştia şi Biserica Răsăritului au crescut în intensitate. Cum Dreapta Credinţă era incompatibilă cu ereziile şi inovaţiile apusene, despărţirea apusenilor de Biserica lui Hristos devenise o chestiune de timp. Iată care erau pretenţiile apusenilor faţă de Biserică şi în raport cu puterea politică, aşa cum reies din câteva scrisori ale papei Leon al IX-lea, redactate probabil de cardinalul Humbert: ,,Când cineva se desparte de Biserica romană, acela nu mai formează Biserica, ci e conciliabul de eretici, o adunare de schismatici, o sinagogă a satanei. Să ştie patriarhul (de Constantinopol, n. a) că fără aprobarea papei, nici nu are drept să existe, căci aşa cum împăratul Constantin cel Mare a predat papilor puterea să conducă pe principii pământeşti, tot aşa răspunde şi de Biserică. Nu trebuie să fie atât de lipsită de respect Biserica de Răsărit, ea care a fost moleşită de plăceri şi de îndelungată odihnă, în timp ce papa a apărat-o de atâtea erezii. Apostolul Petru şi urmaşii lui (papii) pot judeca toată Biserica, dar pe ei nu-i judecă nimeni. Împăratul însuşi trebuie să fie ca un fiu ce se întoarce la maica sa’’ (Citat reprodus după Istoria Bisericească Universală, Ed. I. B. M. O., Bucureşti, 1975, p.426).
Câteva consideraţii pe marginea acestui text sunt absolut necesare. Când face referire la puterea încredinţată de Constantin cel Mare papilor, se are în vedere Donatio Constantini. Acest act este, indubitabil, un fals grosier, cum s-a dovedit în cursul istoriei, cum înşişi catolicii recunosc şi cum am relevat în cuprinsul acestei scrieri. Prin urmare, intrând în logica papală, aşa cum papii nu au primit îndreptăţire de la Constantin cel Mare să stăpânească peste principii lumii, în acelaşi fel nu au chemarea Dumnezeiască de a cârmui întreaga Biserică. La fel, cei unsprezece Sfinţi Apostoli, au primit putere prin chemarea Mântuitorului, nicidecum prin vrerea Sfântului Apostol Petru. Misiunea lor apostolică nu depindea în nici un fel de Sfântul Petru, ci toţi erau în deplină armonie în propovăduirea Evangheliei. Extinzând comparaţia, fiecare episcop hirotonit canonic îşi poate împlini misiunea cu care a fost învestit, fără a-şi datora existenţa papei. Cum vor fi apărat papii Biserica Răsăritului de erezii, câtă vreme ei înşişi erau contaminaţi de morbul ereziilor, e imposibil de înţeles. Şi apoi cum să acceptăm că papii pot judeca întreaga Biserică, fără ca ei să poată fi supuşi judecăţii, când ştim bine că papa Honoriu I a fost judecat şi anatematizat ca eretic monotelist de Sinodul VI Ecumenic, de la Constantinopol?, ca să ne oprim asupra unui singur exemplu. Dar ceilalţi papi eretici? Pot ei judeca Biserica întreagă, fără ca ei să poată fi judecaţi? Să nu mai stăruim în acest registru al absurdului.
În aceste circumstanţe, relevate doar parţial, despărţirea Bisericii de Apusul eretic devenise necesară. Culmea este că pasul cel dintâi l-au făcut chiar apusenii împovăraţi de erezii şi de multe alte rătăciri. Sâmbătă, 16 iulie 1054, cardinalul Humbert se afla la Constantinopol, conducând o delegaţie papală. În vreme ce credincioşi erau adunaţi în catedrala Sfânta Sofia şi participau la Sfânta Liturghie, cardinalul Humbert a intrat în biserică şi a depus pe Sfânta Masă actul de excomunicare a Patriarhului Mihail Cerularie şi a celor dimpreună cu dânsul. A fost momentul istoric în care apusenii s-au despărţit de Biserica lui Hristos. Actul a fost redactat în limba latină şi a trecut un oarecare timp până să fie tradus în greceşte. Acuzaţiile aduse de Humbert sunt nefondate, puerile şi chiar hilare:
– simonie
– aducerea in stare de eunuci a unor persoane, pe care apoi îi hirotonesc preoţi sau episcopi
– botezarea din nou a celor botezaţi în numele Sfintei Treimi, inclusiv a latinilor
– jurământul răsăritenilor precum că în afara Bisericii grecilor nu există altă Biserică, prin urmare Sfânta Euharistie şi Botezul n-ar mai exista ca Taine valide decât la greci
– admiterea căsătoriei trupeşti pentru slujitorii Bisericii
– punerea în seama răsăritenilor a vinei imaginare precum că ar socoti legea lui Moise ca fiind blestemată, acuzaţie de un absurd extrem
– înlăturarea din Simbolul Credinţei a formulei Filioque, care arată că Sfântul Duh purcede şi de la Fiul.
În legătură cu această ultimă acuzaţie, se cuvine a remarca faptul că Biserica lui Hristos n-a primit niciodată adaosul Filioque în Crez, ceea ce este un merit absolut, prin urmare n-avea cum să-l înlăture. Această acuzaţie îi incriminează şi mai vârtos pe catolici şi arată, involuntar, credincioşia Bisericii Ortodoxe faţă de Simbolul Credinţei, aşa cum a fost statornicit la primele două Sinoade Ecumenice.
După luarea la cunoştinţă a conţinutului actului de excomunicare, la 24 iulie 1054, patriarhul Mihail Celularie a rostit anatema împotriva lui Humbert, a delegaţilor papali, a papei Leon al IX-lea şi a întregii comunităţi eretice din Apus. O anatemă are valoare atunci când este pe deplin îndreptăţită. Când ea este pronunţată din ambiţie, pe nedrept, se întoarce împotriva celui care a pronunţat-o. Cardinalul Humbert nu avea dreptul şi autoritatea de a excomunica Biserica Răsăritului, deoarece stătea sub povara ereziilor apusene, ceea ce face actul său lipsit de valoare. De cealaltă parte, Mihail Celularie avea şi îndreptăţirea şi datoria de a anatematiza comunitatea apuseană dovedită eretică.
La 7 decembrie 1965, patriarhul Constantinopolului, Atenagora I şi papa Paul al VI-lea au citit concomitent o ,,declaraţie comună’’, în catedrala din Constantinopol şi la Vatican, prin care s-au ridicat anatemele pronunţate în 1054. Gestul celor doi este ilegitim şi fără valoare, răspunzând unor comandamente venite din afara Bisericii. Nu comentăm actul papei Paul al VI-lea. Patriarhul Atenagora a greşit grav ridicând anatema, atâta vreme cât apusenii persistă în erezie, stare care nu s-a atenuat, ci s-a agravat mult după 1054. Dovada este că nici acum, după 48 de ani, ridicarea anatemelor n-a produs nici un efect. Cei care au ordonat ridicarea anatemelor îşi închipuiau probabil că unirea dintre Biserică şi catolicism se va produce cu multă înlesnire. S-au înşelat. Biserica lui Hristos nu se va uni niciodată cu ereticii. Porţile acesteia rămân însă deschise pentru a-i primi, cu o singură şi indispensabilă condiţie: aceea a pocăinţei lor sincere.
Presbiter Iovița Vasile
Câteva consideraţii pe marginea acestui text sunt absolut necesare. Când face referire la puterea încredinţată de Constantin cel Mare papilor, se are în vedere Donatio Constantini. Acest act este, indubitabil, un fals grosier, cum s-a dovedit în cursul istoriei, cum înşişi catolicii recunosc şi cum am relevat în cuprinsul acestei scrieri. Prin urmare, intrând în logica papală, aşa cum papii nu au primit îndreptăţire de la Constantin cel Mare să stăpânească peste principii lumii, în acelaşi fel nu au chemarea Dumnezeiască de a cârmui întreaga Biserică. La fel, cei unsprezece Sfinţi Apostoli, au primit putere prin chemarea Mântuitorului, nicidecum prin vrerea Sfântului Apostol Petru. Misiunea lor apostolică nu depindea în nici un fel de Sfântul Petru, ci toţi erau în deplină armonie în propovăduirea Evangheliei. Extinzând comparaţia, fiecare episcop hirotonit canonic îşi poate împlini misiunea cu care a fost învestit, fără a-şi datora existenţa papei. Cum vor fi apărat papii Biserica Răsăritului de erezii, câtă vreme ei înşişi erau contaminaţi de morbul ereziilor, e imposibil de înţeles. Şi apoi cum să acceptăm că papii pot judeca întreaga Biserică, fără ca ei să poată fi supuşi judecăţii, când ştim bine că papa Honoriu I a fost judecat şi anatematizat ca eretic monotelist de Sinodul VI Ecumenic, de la Constantinopol?, ca să ne oprim asupra unui singur exemplu. Dar ceilalţi papi eretici? Pot ei judeca Biserica întreagă, fără ca ei să poată fi judecaţi? Să nu mai stăruim în acest registru al absurdului.
În aceste circumstanţe, relevate doar parţial, despărţirea Bisericii de Apusul eretic devenise necesară. Culmea este că pasul cel dintâi l-au făcut chiar apusenii împovăraţi de erezii şi de multe alte rătăciri. Sâmbătă, 16 iulie 1054, cardinalul Humbert se afla la Constantinopol, conducând o delegaţie papală. În vreme ce credincioşi erau adunaţi în catedrala Sfânta Sofia şi participau la Sfânta Liturghie, cardinalul Humbert a intrat în biserică şi a depus pe Sfânta Masă actul de excomunicare a Patriarhului Mihail Cerularie şi a celor dimpreună cu dânsul. A fost momentul istoric în care apusenii s-au despărţit de Biserica lui Hristos. Actul a fost redactat în limba latină şi a trecut un oarecare timp până să fie tradus în greceşte. Acuzaţiile aduse de Humbert sunt nefondate, puerile şi chiar hilare:
– simonie
– aducerea in stare de eunuci a unor persoane, pe care apoi îi hirotonesc preoţi sau episcopi
– botezarea din nou a celor botezaţi în numele Sfintei Treimi, inclusiv a latinilor
– jurământul răsăritenilor precum că în afara Bisericii grecilor nu există altă Biserică, prin urmare Sfânta Euharistie şi Botezul n-ar mai exista ca Taine valide decât la greci
– admiterea căsătoriei trupeşti pentru slujitorii Bisericii
– punerea în seama răsăritenilor a vinei imaginare precum că ar socoti legea lui Moise ca fiind blestemată, acuzaţie de un absurd extrem
– înlăturarea din Simbolul Credinţei a formulei Filioque, care arată că Sfântul Duh purcede şi de la Fiul.
În legătură cu această ultimă acuzaţie, se cuvine a remarca faptul că Biserica lui Hristos n-a primit niciodată adaosul Filioque în Crez, ceea ce este un merit absolut, prin urmare n-avea cum să-l înlăture. Această acuzaţie îi incriminează şi mai vârtos pe catolici şi arată, involuntar, credincioşia Bisericii Ortodoxe faţă de Simbolul Credinţei, aşa cum a fost statornicit la primele două Sinoade Ecumenice.
După luarea la cunoştinţă a conţinutului actului de excomunicare, la 24 iulie 1054, patriarhul Mihail Celularie a rostit anatema împotriva lui Humbert, a delegaţilor papali, a papei Leon al IX-lea şi a întregii comunităţi eretice din Apus. O anatemă are valoare atunci când este pe deplin îndreptăţită. Când ea este pronunţată din ambiţie, pe nedrept, se întoarce împotriva celui care a pronunţat-o. Cardinalul Humbert nu avea dreptul şi autoritatea de a excomunica Biserica Răsăritului, deoarece stătea sub povara ereziilor apusene, ceea ce face actul său lipsit de valoare. De cealaltă parte, Mihail Celularie avea şi îndreptăţirea şi datoria de a anatematiza comunitatea apuseană dovedită eretică.
La 7 decembrie 1965, patriarhul Constantinopolului, Atenagora I şi papa Paul al VI-lea au citit concomitent o ,,declaraţie comună’’, în catedrala din Constantinopol şi la Vatican, prin care s-au ridicat anatemele pronunţate în 1054. Gestul celor doi este ilegitim şi fără valoare, răspunzând unor comandamente venite din afara Bisericii. Nu comentăm actul papei Paul al VI-lea. Patriarhul Atenagora a greşit grav ridicând anatema, atâta vreme cât apusenii persistă în erezie, stare care nu s-a atenuat, ci s-a agravat mult după 1054. Dovada este că nici acum, după 48 de ani, ridicarea anatemelor n-a produs nici un efect. Cei care au ordonat ridicarea anatemelor îşi închipuiau probabil că unirea dintre Biserică şi catolicism se va produce cu multă înlesnire. S-au înşelat. Biserica lui Hristos nu se va uni niciodată cu ereticii. Porţile acesteia rămân însă deschise pentru a-i primi, cu o singură şi indispensabilă condiţie: aceea a pocăinţei lor sincere.
Presbiter Iovița Vasile
Pistol-mitralieră, la foc automat
Cînd vezi un ecumenist, rău și prostănac, dîndu-și în petic, nu încerca să-l oprești, să-l temprezi sau să-i atragi atenția că se face de minune la scară națională. Lasă-l să-și ridice poalele-n cap în fața lumii, întoarce-te cu spatele, pentru că oricum nu-i chip să-l scoți dintru ale sale. Rușinea nu-i a celui ce o face, ci a celui care o pricepe. Omul e o unealtă, nu suficient de oarbă, ca să nu priceapă. Pricepe, dar nu-și poate înfrînge elanul prostesc. Îl cunoști în ce ape se scaldă după clișeele răsuflate pe care le înșiruie conștiincios, după minciunile pe care le sloboade cu seninătate. Știe că nu se va găsi nimeni care să intre în jocul lui murdar, să demonstreze că afirmațiile lui n-au nimic de-a face cu adevărul. Răutatea mai poate fi corectată, cît de cît. Cu prostia e mai greu…
Năzuințele lui Lae Prostălae sunt mari, și să dea Bunul Dumnezeu să nu se împlinească. Ne ajunge ceea ce avem acum. Știm că există un depozit cu cîrji și mitre arhierești. Din vreme-n vreme, se mai scot cîte două-trei și se împart slugoilor credincioși, cîinii de pază ai ecumenismului. Întrebați-l pe activistul lgbt Nectarie Clinci, fost stareț la Sihăstria Putnei, acum ,,stăpînul și arhiereul nostru’’, prin Republica Moldova.
Lăsăm mizeriile deoparte. Toți oamenii buni și sinceri se bucură văzîndu-l pe ÎPS Longhin slujind și povățuind Poporul Ortodox. Ticăloșiile sistemului antihristic al lui Zelenski nu l-au putut îngenunchia. Cum care Zelenski? Acela, care cîntă la pian, fără mîini, fără picioare! N-a îngăduit Dumnezeu. Și voia lui Dumnezeu nimeni nu o poate înfrînge. Nici măcar pigmeii pripășiți prin ungherele vieții monahale…
Presbiter Iovița Vasile
Năzuințele lui Lae Prostălae sunt mari, și să dea Bunul Dumnezeu să nu se împlinească. Ne ajunge ceea ce avem acum. Știm că există un depozit cu cîrji și mitre arhierești. Din vreme-n vreme, se mai scot cîte două-trei și se împart slugoilor credincioși, cîinii de pază ai ecumenismului. Întrebați-l pe activistul lgbt Nectarie Clinci, fost stareț la Sihăstria Putnei, acum ,,stăpînul și arhiereul nostru’’, prin Republica Moldova.
Lăsăm mizeriile deoparte. Toți oamenii buni și sinceri se bucură văzîndu-l pe ÎPS Longhin slujind și povățuind Poporul Ortodox. Ticăloșiile sistemului antihristic al lui Zelenski nu l-au putut îngenunchia. Cum care Zelenski? Acela, care cîntă la pian, fără mîini, fără picioare! N-a îngăduit Dumnezeu. Și voia lui Dumnezeu nimeni nu o poate înfrînge. Nici măcar pigmeii pripășiți prin ungherele vieții monahale…
Presbiter Iovița Vasile