Sâmbătă, 16 iulie 1054, trimisul papei Leon IX la Constantinopol, trufaşul cardinal Humbert, a depus pe sfânta masă din biserica Sfânta Sofia, chiar înainte de începutul Sfintei Liturghii, actul prin care ,,anatemiza’’ Biserica lui Hristos! A fost momentul istoric al schismei provocate de apuseni, prin care aceştia s-au desprins de Trupul tainic al lui Hristos şi s-au constituit ca o comunitate distinctă eretică şi schismatică, deopotrivă. Humbert a părăsit în grabă Constantinopolul. A trecut un oarecare timp până când actul de ,,anatemizare’’ a fost tradus în greceşte. În 24 iulie Patriarhul Mihail Celularie a convocat Sinodul permanent care a pronunţat anatema împotriva lui Humbert şi însoţitorilor săi, împotriva papei Leon IX şi a întregului Apus.
Ce ,,acuzaţii’’ aduceau apusenii Bisericii Răsăritului? 1-Simonia, adică vânzarea darului lui Dumnezeu; 2- Faptul că ar fi făcut eunuci, ca valesii, şi i-ar fi ridicat în treptele preoţiei şi episcopatului; 3- Că botează din nou pe ereticii arieni, în special pe cei din Apus; 4-Că jură ca donatiştii, iar Biserica ar fi pierit din lume, excepţie făcând cea a Greciei, prin urmare nu mai există Jertfa Euharistică şi Botezul ca Sfinte Taine; 5-Că admit căsătoria clericilor; 6-Că ar afirma, precum severienii, că Legea lui Moise e blestemată; 7-Că ar fi scos din Simbolul de Credinţă adaosul Filioque. Această din urmă acuzaţie face cinste Bisericii, care niciodată n-a avut erezia Filioque în Crez.
Precum se poate vedea, acuzaţiile apusenilor erau neserioase şi pătimaşe şi nu îndreptăţeau pronunţarea anatemei, Nimic despre vreo erezie.
Ce reproşa Biserica Răsăritului apusenilor? E suficient să rostim două cuvinte: erezia Filioque, pe care apusenii au introdus-o în Crez încă din secolul 6, nesocotind Sfintele Canoane, ca şi faptul că Simbolul Credinţei a fost redactat de Părinţii de la cele două Sinoade Ecumenice, 325 şi 381, fără Filioque.
Aşadar Biserica Răsăritului era cea îndreptăţită să-i anatemizeze pe papistaşi pentru erezie. Ce au făcut latinii e o mostră de folosire abuzivă şi nedreaptă a anatemei şi, de fapt, efectele ei s-au întors împotriva apusenilor, care până în ziua de azi petrec într-un lung şir de erezii, ceea ce-i situează în afara Bisericii lui Hristos.
La 7 decembrie 1965, din înalte porunci ecumeniste, papa Paul VI, la Roma, şi nevrednicul patriarh Atenagora au ridicat fiecare anatemele din iulie 1054, crezând că vor netezi drumul şi vor înlesni unirea dintre Răsărit şi Apus. Fals! Faptele ulterioare au dovedit că această unire râvnită de ecumenişti, e imposibil de înfăptuit, câtă veme papistaşii persistă în erezie. Au trecut de-atunci 54 de ani în care Dumnezeu a infirmat năzuinţele spre unire ale celor două căpetenii ecumeniste.
A produs vreun efect ridicarea anatemelor? Nicidecum. Gestul lui Atenagora nu se justifica în niciun chip, deoarece în aproape o mie de ani papistaşii n-au dat niciun semn de pocăinţă, ba mai mult au adăugat erezie peste erezie şi abatere peste abatere de la drumul dintotdeauna al Bisericii lui Hristos. Prin urmare, papistaşii sunt, în continuare, sub anatema pe drept pronunţată în 24 iulie 1054. Că ecumeniştii din Ortodoxie şi cei din catolicism lucrează cu osârdie în direcţia înfăptuirii unei uniri mincinoase, e o realitate pentru care vor da greu răspuns la înfricoşătoarea Judecată. Dar mai cred ei, oare, în Judecăţile lui Dumnezeu?
Presbiter Ioviţa Vasile
De mentionat, totusi, ca Filioque-ul nu s-a impamantenit peste tot pana inainte de 1009-1014. Poate nici atunci, deoarece posibil sa mai existe locuri in Insulele Britanice unde acesta sa nu fi fost utilizat, daca nu ma insel.
Inca nu se stie exact nici cand Filioque-ul ar fi aparut oficial in Apus (cu toate ca una dintre cauze ar fi Triadologia esentialista a Fericitului Augustin, chiar daca acesta nu invata Filioque-ul in mod deschis). Traditional se spunea ca el a fost acceptat in Biserica din Spania in 589 la un sinod, desi mai nou ar exista indoieli asupra acestui fapt. Cert e ca precis, lucru pe care si istoricii necredinciosi il confirma, Filioque-ul a fost adoptat la Sinodul din Toledo din 653 (Al 8-lea Sinod din Toledo, la data de 16 decembrie 653). Stim acest lucru fiindca avem canoanele sinodului respectiv. Chiar si asa, acesta a inceput sa devina problematic abia de prin anii 700, datorita lui Carol cel Mare si a francilor. Abia din momentul acela putem spune ca se preconizeaza Schisma.
Post Scriptum: Nu in ultimul rand, Filioque-ul este rezultatul unei teologii esentialiste asa cum Sf. Fotie al Constantinopolului a zis foarte bine in Mystagogia sa.
Oricum ar fi, erezia ramane.
„… nici sângele muceniciei nu poate spăla păcatul despărțirii Bisericii”(Sfântul Ioan Gură de Aur)
De Biserica Ortodoxă, Una şi Universală s-a separat Papa în anul 1054, din cauza refuzului ortodocşilor de a se supune pretenţiilor necreştine cu privire la puterea primatului asupra întregii Biserici şi a altor învăţături greşite. Datorită mai multor devieri sau abateri teologice ale papismului în anul 1517 a început în Apus lupta protestanţilor, reformatorilor şi evangheliştilor împotriva papismului, care i-a condus pe creştinii apuseni la o mulţime de congregaţii sau divizări creştine. În perioada noastră există mai multe sute de grupări protestante, în special în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, Biserica adevărată a lui Hristos nu s-a scindat, nu s-a divizat, încât să vorbim depre unirea Bisericilor.
În mod contrar, putem observa că în pofida persecuţiilor şi a neputinţelor mădularelor ei, Biserica Ortodoxă a păstrat şi a propovăduit aceeaşi Evanghelie şi aceeaşi credinţă a Mântuitorului Hristos, a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi, încât numai abuziv putem să vorbim despre «Unirea Bisericilor».
Din punct de vedere ortodox, potrivit acriviei sau rigorii teologice, se poate vorbi numai despre reîntoarcerea eterodocşilor la Biserica Ortodoxă, întrucât aceştia s-au separat de Biserica dreptmăritoare şi, conştient sau inconştient, se află în rătăciri teologice şi învăţături greşite.
Oricine crede fără ezitare că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolică, a Sfântului Simbol al Credinţei(Crezul) nu trebuie să vorbească despre unirea Bisericilor, ci despre reîntoarcerea sau revenirea eterodocşilor la Biserica adevărată. În acest sens, distinsul teolog contemporan, părintele Gheorghe Florovsky afirmă: «Pentru mine reunirea tuturor creştinilor înseamnă în mod precis întoarcerea lumii întregi la Ortodoxie» (Cuvântul 1, 1968, p.6).
Din nefericire însă, pe tema aceasta există astăzi multă confuzie, fie datorită necunoaşterii teologiei, fie datorită puţinei credinţe. Pentru aceasta auzim de multe ori – chiar şi din declaraţii oficiale – că între ortodocşi şi eterodocşi nu există diferenţe fundamentale, că Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică este constituită nu numai din toate Bisericile Ortodoxe – în măsura în care nicio biserică istorică nu poate să pretindă că deţine adevărul integral – şi că e necesar orice sacrificiu pentru ca să se facă unirea cu eterodocşii şi, desigur, să ne împărtăşim din acelaşi Sfânt Potir. Toate acestea şi multe alte opinii reprezintă o abatere gravă de la credinţa Apostolilor şi Părinţilor şi constituie o învăţătură greşită (eroare teologică) pentru că atentează la temeliile credinţei noastre”
.Arhimandritul Gheorghios Kapsanis –
„Asceză și îndumnezeire”
În urma ridicări anatemei de către Athenagoras, nume grele din Ortodoxie avea să înceteze pomenirea acestuia, printre ei SF Paisie Aghioritul și Fericitul Augustin Andreas Kantiotis de Florina