În Rusia, nu a existat un asemenea curent politic, cum era la noi în România. De aceea, după cum povestește Părintele Bejan, în pușcărie se făceau Liturghii, se făceau rugăciuni și tot așa, se vede că era altă atitudine. Povestea părintele că după ce s-a terminat războiul, se făceau în lagăr aghesme și liturghii, la care participa chiar și administrația lagărului. Eu m-am mirat. Spunea că preoții noștri români, care erau prizonieri, botezau pe copiii rușilor. Rușii întrebau, într-adevăr, pe deținuți: „Ce sunt?”. Și deținuții trebuiau să spună, să se recomande că sunt preoți. Apoi, rușii îi întrebau pe preoți: „Pravoslavnic, pravoslavnic?”. „Da, pravoslavnic!”. „Eee, batiușca, idi siuda! Idi siuda și boteza!”[1]. Spunea, iarăși, părintele Dimitrie Bejan că a botezat peste 300 de creștini, copii, tineri, bătrâni, numai într-o săptămână. Imaginați-vă că asta se întâmpla după 30 de ani de doctrină bolșevică, drăcească în Rusia, ceea ce arată faptul că oamenii păstraseră noțiunea de preot și aveau prezență de spirit creștin-ortodox. „Se uitau la mine”, spunea Părintele Bejan, „mă cercetau, de parcă eram căzut din cer, deși eram îmbrăcat în uniforma aceea de lagăr, ponosit, plin de mizerie, de păduchi și de ploșnițe, epuizat de frig, de ger și de foame. Se uitau la mine ca la un Sfânt”. Adevărul este, că părintele se și purta ca un sfânt. Rușii nu mai avuseseră preoți de la Revoluția bolșevică din octombrie, până după ’40.
Dar să vedeți ce dialoguri frumoase avea cu ofițerii, atunci când era interogat! Așa se obișnuia în lagăre, să-i interogheze, din când în când, pe cei care erau mai intransigenți. Îl chema, deci, rusul și discuta cu el: „Voi sunteți oameni deștepți, dar nu vedeți cum mergeți? Nu vedeți că o luați pe miriște?”. „Noi mergem pe miriștea lui Hristos”, răspundea Părintele Bejan. „Dumneavoastră am impresia că mergeți pe miriștea asta, stalinistă”. Interesant e faptul că, îl ascultau, calmi. „Păi, unde este Dumnezeul vostru? De ce tot vorbiți de Dumnezeu?”. Afară ningea. Geamul de la încăperea unde era interogat, era deschis și zicea părintele: „Ia uitați-vă, dumneavoastră cum cad, frumos, fulgii aceștia! Ia, să-i supunem noi unei analize, să vedeți ce minunăție, să vedeți câtă precizie, câtă frumusețe și perfecțiune! Este un întreg univers într-un fulg”. „Unde-i Dumnezeul vostru?”, iar îl întrebau securiștii. „Dumnezeul nostru este aici. Îl simt de șapte ani pe umerii mei, cum mă conduce și mă îndrumă”. Stăteau securiștii și ascultau: „Voi nu știți că omul este și el un animal? Nu vedeți, cât de pierduți sunteți?”. „Animal? Maimuță, cum spuneți dumneavoastră? Păi, maimuța s-a ridicat în două picioare? Omul are gândire, omul a făcut poezie, literatură, artă, a făcut pictură și sculptură. De unde aveți dumneavoastră clădirile acestea mari și frumoase? Le-a făcut o maimuță?”. „Aaa, măi, banditule…”.
Același termen „bandit”, a circulat din fundul Rusiei până în Europa. Așa îi convingea părintele pe ăștia, până nu mai spuneau nimic. Îl lăsau și plecau. Apoi, veneau alții și alții ca să-l ia la întrebări, doar-doar vor găsi vreun gol la părintele, ca să-l poată convinge că Dumnezeu nu există, dar nu aveau cu cine. Îl țineau câte o noapte întreagă în anchetă, pentru epuizare, pentru demoralizare, pentru o totală descurajare. Acesta era sistemul lor. Te lua și te ținea în șocuri de genul acesta. Părintele rezista, așa cum numai un Sfânt putea să reziste.
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi Sursa: revista Atitudini, nr. 74
Lui Zelenschi i se cuvine toată „slava” şi „închinăciunea”
Maria Diana Popescu 29 Mai 2022
Istoria fardată, contrafăcută, scrisă uneori cu pistolul la tîmplă, istorie pe care unii o regretă, alţii o slăvesc, va mai da mult de furcă omenirii! În părţile esenţiale, vorba lui Caragiale, Istoria lumii minte cu neruşinare! Cum şi Zelenski minte pentru a fabrica o istorie teatrală, în care el să fie eroul principal. Nu contează cît minte, contează cît poate să profite! Ucraina lui Zelenski, dintotdeauna instabilă politic şi mereu în criză economică, n-a fost niciodată prietena României. Cum să fie prietenă cu o ţară ale cărei teritorii le are sub ocupaţie? Unde s-a mai pomenit ca hoţul, în speţă Ucraina, să fie prieten cu păgubitul, România?
Teritoriile noastre româneşti se află în cămara Ucrainei, azi le vedem pe hartă, dar nu la noi, şi nu-s! URSS a dat cadou Ucrainei pămînturi româneşti, poloneze şi ungureşti. O fi România prost-administrată, dar e un stat cu o istorie solidă care o îndreptăţeşte să emită, să pună condiţii! Dar cu cine? Cu slugoii de la Bucureşti care se tîrăsc la picioarele SUA şi UE? Oare românii au înclinaţie spre tragism sau spre prostie?, cum afirma Ţuţea: „pentru un popor de idioţi am făcut 13 ani de puşcărie”. „Preacuvioasa” SUA a făcut din minciună un obicei şi războaie zeci. Din păcate şi în cazul Ucrainei SUA îşi joacă malefic şi rapid „cartea resurselor”.
Idioţii din palatele ţării noastre trebuie să priceapă că Ucraina nu ne este nici pe departe prieten şi vecin bun, căruia să-i dăm, în exces de imagine şi zel, ultima bucată de pîine de pe masa românilor şi ultimul bănuţ din buzunarul lor.
Nu era cazul să alimentăm Ucraina cu armele morţii! Nici nu trebuie să înghiţim gogoşile lor, ale SUA şi UE, pe motiv că sîntem săritori! Mai întîi patria şi norodul, apoi, cauzele străine! Faptul că Ucraina are de suferit şi va mai avea, în toate sectoarele, este evident şi vina lui Zelenski. Lui Zelenski i se cuvine „toată slava şi închinăciunea!”
El doreşte să atragă atenţia Europei şi a întregii lumi cu privire la importanţa sa, neimportantă pentru puterile lumii.
Eroismul lui Zelenski, fals şi de paradă, nu ajută cu nimic poporul ucrainean! El nu face decît să defileze cu poalele în cap pe traseele politice ale marilor puteri, precum „muierea” satului. Să ne amintim că Ucraina şi-a scos prima muşchii la Rusia, declarînd că va interzice navele militare ruseşti în portul Sevastopol. În ceea ce priveşte România, nu trebuie să uităm diferendul „Insula Şerpilor”, unde greşit am tratat cu Kievul, în loc să tratăm cu Rusia, pentru că lor le-au dat-o nefericiţii trădători români. Acest război şi făcătura Unchiului Biden vor lăsa Rusia caldă, cu tolba plină şi o Europă rece, într-o criză fără seamăn.
Ucraina trebuia ajutată de români, dar condiţionat: returnarea sumelor uriaşe din construcţia combinatului Krivoi Rog, rezolvarea problemelor create de canalul Bâstroe, inaugurat de Kiev în 2007. Pentru că tot a venit vorba, construcţia acestui canal, care face legătura între Dunăre şi Marea Neagră, început în anul 2004, a dat naştere unor furtunoase dezbateri la nivel european. România a cerut atunci Ucrainei să oprească proiectul, avînd în vedere că noua legătură de 10 kilometri dintre Dunăre şi mare trece prin mijlocul Deltei Dunării şi încalcă o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului. În urma cererii României, Ucraina a fost sancţionată, dar a rămas tot pe poziţie încăpăţînatului care trage foloase.
Alte condiţii care trebuiau puse Ucrainei: renunţarea la asimilarea forţată a românilor din Transcarpatia, returnarea Bugeacului, nordului Bucovinei, ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor. Dacă Ucraina ar fi fost cinstită în istorie ar fi meritat ajutorul nostru, iar eu, în calitate de cetăţean român, aş fi anulat statutul de trădător al ţării de care se „bucură” Emil Constantinescu şi de mare trădător în grad al lui Iohannis.
Nimic nu trebuie să ne facă să uităm de teritoriile româneşti, ţintuite pe harta neoficială a Ucrainei, pentru care găştile puterii româneşti de după 1989 nu au mişcat nimic, cum de altfel, nici pentru românii trăitori acolo, privaţi de cele mai elementare drepturi de către autorităţile ucrainene, în frunte cu acest Zelenski, a cărui înfăţişare se arată a unui recuperator bătăuş, decît a unui preşedinte de stat. Zelenski trebuie să ştie că nu peste mult timp, în lume, va fi un alt nivel de puteri, cel căruia îi este rob acum i se va cînta acuşi prohodul. Alte interese şi stratificări vor fi la vîrful lumii, iar cei de teapa lui vor fi aruncaţi la tomberonul istoriei.
Ucraina poate se va rupe, oricum e un stat artificial, iar noi nu avem niciun motiv să nu fim prezenţi, să ne luăm ceea ce istoria ne îndreptăţeşte. Ceea ce este al nostru. A nu se înţelege că mi-e drag de Rusia. Şi Rusia şi Ucraina sînt de temut. Numai că, Ucraina e mic copil pentru Rusia, dar huligan pentru România, la o adică…
Rugăciunea are atâta putere încât poate schimba voinţa neschimbabilă a lui Dumnezeu
Părintele Martir Gheorghe Calciu
Nu-mi plac definiţiile, dar despre rugăciune trebuie să spun că este fără îndoială o lucrare pornind de la Dumnezeu şi care se întoarce la Dumnezeu. Duhul rugăciunii este un dar pe care Duhul Sfânt îl pune în fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin. Noi îl facem mai activ sau mai puţin activ. Şi în acelaşi timp rugăciunea rupe o barieră care se pune între noi şi Dumnezeu.
Minunea cea mare este să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă-L chemăm cu toată puterea, Dumnezeu ni Se revelează, ni Se face cunoscut. Căutaţi în adâncul inimii voastre şi-L veţi găsi acolo pe Dumnezeu. Strigaţi din toată inima şi Dumnezeu vă va răspunde şi minuni se vor face în sufletul vostru şi duhul vostru se va limpezi, ochiul se va deschide şi veţi vedea adevărul dumnezeiesc, care este singurul mântuitor.
Rugăciunea are atâta putere încât poate schimba voinţa neschimbabilă a lui Dumnezeu. Rugăciunea poate aduce sănătate trupească şi sufletească pentru cel care se roagă, înmoaie inimile în familiile care sunt înrăite, întoarce de la păcat pe cel care săvârşeşte păcatul.
Am stat în închisoare cu mulţi oameni, cu ierarhi, cu preoţi buni, cu călugări şi am înţeles că rugăciunea este strădanie, foarte mare strădanie.
În momentul când te aşezi la rugăciune, diavolul te atacă şi după primele cuvinte, după primele scurte rugăciuni pe care le faci, îţi pune în minte tot felul de gânduri neimportante, lumeşti. Până şi curiozitatea de a şti cât e ceasul lucrează în mintea ta, sau curiozitatea de a şti dacă afară e soare sau nor. Toate acestea lucrează ca nişte acţiuni nevinovate, dar ele strică glasul rugăciunii din inima noastră.
Părintele Porfirie spune că aceste gânduri care ne vin în minte în timpul rugăciunii sunt ca nişte avioane. Întâi le auzi departe, foarte încet, ca pe un zgomot fără insistenţă puternică, apoi zgomotul creşte, şi creşte, şi creşte, şi când ajung deasupra capului tău te copleşesc cu vuietul lor şi apoi trec mai departe. Dar dacă intri în conversaţie cu aceste gânduri, ele fac din inima ta aeroport.
Mă întreabă unii credincioşi cum să facă să lupte împotriva gândurilor care le vin în minte când se roagă. Primul lucru este să nu le dai atenţie. Adică să le laşi să treacă peste capul tău. Al doilea lucru este să chemi ajutorul lui Dumnezeu şi al îngerului păzitor. Şi al treilea lucru este să nu deschizi inima ta pentru o conversaţie cu gândurile rele. Fiindcă demonul e mai puternic decât noi. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă. Aşa se explică de ce suntem atât de atacaţi când ne rugăm. E o armată de demoni care ne aduc toate gândurile acestea josnice.
Dacă inima ta este pătrunsă cu adevărat de Duhul Sfânt, dacă rugăciunea ta îţi contopeşte întreaga inimă şi sufletul, atunci nu mai trebuie să spui multe rugăciuni, ci doar: „Doamne, nu mă lăsa!” sau „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, care e cea mai puternică rugăciune. Numele lui Iisus este dulce la rostit, izgoneşte demonii şi aduce îngerii înapoi, iar în inimă şi în minte aduce blândeţea purtării faţă de ceilalţi. Dar dacă nu ai ajuns acolo, urmează regula rugăciunii din cartea de rugăciuni, deoarece chemând Numele lui Dumnezeu prin toate rugăciunile care se fac, chemi pe Hristos, pe Maica Domnului, pe Duhul Sfânt, pe Sfânta Treime, pe Dumnezeu Tatăl, pe Sfinţi, pe toţi Mucenicii, iar inima ta intră în vibraţie lăuntrică cu toţi aceşti sfinţi.
Câteodată vin aici, la biserică şi nu este nimeni înăuntru. Este linişte. Intru şi în clipa în care am intrat pe uşă, am impresia că toţi Sfinţii au faţa către mine, şi-au întors privirea către mine. Simt că nu sunt singur. Mă simt înconjurat de nişte puteri duhovniceşti. Şi de multe ori aud paşi mergând prin biserică… Nu văd nimic, dar se aud paşi uşori. Se aude o mişcare. Sigur, o să ziceţi: „Bine, dar biserica e veche şi trosneşte”. Poate că trosneşte biserica, dar poate că Dumnezeu îmi dă de ştire că sunt împreună cu sfinţii, că mă rog cu ei, sau ei se roagă împreună cu mine. Dumnezeu îmi dă de ştire.
Şi ştiu că în clipa aceea, într-adevăr, nu sunt singur aici şi dacă este noapte, oricât de târziu, nu-mi este frică. Nu simt urâtul, ci numai un fel de bucurie care nu-mi aparţine, care este străină de mine, nu iese din inima mea, ci-mi vine din altă parte.
Extras din Părintele Gheorge Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 24-26
S-au schimbat doar vremurile,oamenii,hainele,societatea,tehnologia au evoluat dar metoda de lucru le e aceeasi.Cine viseaza onoruri,ranguri,pozitie sociala,bogatie e in barca lor si se va trezi la un moment dat si el sclav si pacalit iar pierderea lui ar putea fi dubla si sufleteasca dar si trupeasca trezindu-se in final un ratat,boschetar.Asemeni celui din imagine.Si uitati-va mai atenti daca este chiar fiinta umana.E demon real.
„Dupa Rusalii incepe sa arda pamantul pana la toamna tarziu.Lasati-i pe visatori sa viseze mai departe cu imbogatirea,cu relatiile,cu turnatoria,cu prosperitatea.Se aseamana leit cu „pastorasul”din imagine care nu o sa va vina sa credeti ca e un demon real.
https://youtu.be/MwY9FYLo0ag
”
https://saccsiv.wordpress.com/2022/06/03/reactia-sua-dupa-ce-au-fost-amenintate-de-rusia-ca-vor-fi-atrase-in-razboi-daca-trimite-sisteme-avansate-de-rachete-ucrainei/comment-page-1/#:~:text=Dupa%20Rusalii%20incepe%20sa%20arda%20pamantul%20pana%20la%20toamna%20tarziu.Lasati%2Di%20pe%20visatori%20sa%20viseze%20mai%20departe%20cu%20imbogatirea%2Ccu%20relatiile%2Ccu%20turnatoria%2Ccu%20prosperitatea.Se%20aseamana%20leit%20cu%20%E2%80%9Epastorasul%E2%80%9Ddin%20imagine%20care%20nu%20o%20sa%20va%20vina%20sa%20credeti%20ca%20e%20un%20demon%20real.https%3A//youtu.be/MwY9FYLo0a