Părintele Ilie Cleopa ne povestește despre cum s-a descoperit importanța și nevoia săvârșirii celor 40 de Liturghii și parastase pentru cei adormiți dar și pentru cei vii

Pomenirea morților o făceau creștinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise încă din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujba specială pentru morți. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morți, s-a văzut cât de mare folos aduc cele 40 de Liturghii cu parastase pentru răposați. S-au descoperit multe taine. Iată o povestioară:

Înainte vreme, când încă nu se știa puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposați câte 20, alții câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Și cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat, avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâția i-a botezat și i-a și cununat și pe alții i-a și înmormântat; îl știau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân, se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, și tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajuta pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrânețe reumatismul își arăta puterea, pe măsură ce slăbește omul tot mai tare și i se umflaseră picioarele.

Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli. Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă, și preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că așa-i datoria preotului și a călugărului și a creștinului când călătorește, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea in grădină.

Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând și văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Și mergea tânărul acesta cu preotul la baie și arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el știa rugăciuni multe pe de rost. Când ieșea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una, ștergea picioarele preotului, îl încălța, îi dădea haina și-l petrecea plângând.

Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: “Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea si n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieșea de undeva din livadă, că era livada deasă cu pomi, plângând tare, și mergea cu el la baie și îl ajuta pană ieșea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus niște prescuri și o sticlă de vin curat într-un șervet frumos și a zis: “Eu am să-i dau prescurile acestea și o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”. Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, și când să iasă pe poartă, preotul zice:

– Ia legătura asta cu prescuri și o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu. Atunci a vorbit tânărul acela:

– Oh, părinte, oh! Dacă ai ști cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai și amar de mine! Și atunci s-a speriat preotul:

– Dar cine ești tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta și tare mult m-ai ajutat?

– Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinția ta în grădina asta și în baia asta toată viața, mare bine mi-ai face mie!

– Dar de ce?

– Că numai sfinția ta când vii în grădina asta și cât stai în baie zici rugăciuni, și numai atât pot sta și eu în gradina asta a mea.

Bătrânul când făcea baie se ruga și zicea: “Doamne, pomenește și iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită și avea toate cele de nevoie.

– Dar unde ești tu?

– Eu sunt în iad!

– Dar cine ești tu?

– Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea și baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea și am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele și m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Și iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Și când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta și te rogi, îngerul Domnului vine și mă scoate din foc. Și toți care stau în baie, numai răutăți fac, și nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata și când stai în baie și când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului și mă ia din foc, “cât va sta preotul în baie și în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se folosește și preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârșitul vieții, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpește îngerul Domnului și mă duce înapoi la munci.

Și s-a speriat preotul, și a întrebat:

– Cum te cheamă, frate?

– Ioan mă cheamă.

– Da? Frate Ioane, și cum pot eu să te ajut?

– O, părinte, mare putere au preoții de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoții din iad.

– Dar cu ce?

– Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ție așa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca și bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile și vinul și să faci pentru mine, părinte sfinte, 40 de Liturghii să mă scoți din foc, că dacă mă ajuți, mare plată ai să ai în ziua judecații, în ziua cea mare.

Și cum a zis așa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au țiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină și a început a plânge: “Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine și să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.

Atunci preotul a venit acasă plângând și l-au văzut ginerele și fiica sa, și l-au întrebat:

– Ce ai, tată, ca ești mâhnit? știi, omul se cunoaște.

– Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârșitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.

– Cine?

– Eu.

– N-ai să poți, tată! Vezi, mata de-abia te duci.

– Cum va vrea Dumnezeu. El a vrut să slujească; să se ostenească el. Și atunci s-au minunat.

– Daca ai să poți, tată! Am să te mai ajut și eu. Dar dacă poți mata, noi te lăsăm să faci.

– Dar nu așa cum slujiți voi, numai duminica și în sărbători, eu fac ca la mănăstiri. Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela și ce-a văzut în grădină.

Și s-a apucat preotul, s-a pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturisește. Și s-au minunat oamenii in satul acela: “Ați auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.

Și trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul și cântărețul. Oamenii, când auzeau, ziceau: “Hai, măi, că slujește preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toți cât de ușor făcea slujba. Toată rânduiala, și în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtășea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt și pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împartășește în fiecare zi când slujește, și se minunau toți: “Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeți cum slujește, și la urmă ține predica și face panahida și toate”. Și oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Așa se slujea înainte în sat.

Și atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Și s-a dus în cămara lui: “Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtășit cu Sfintele Taine”. Și preotul bătrân cum era încălțat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească, și nici n-a adormit bine și vede un râu mare de foc, de n-avea margine lățimea lui. O mare de flăcări, și auzea fel de fel de vaiete și țipete și scrâșniri din dinți și răcnete de disperare și vedea cum ard oamenii și cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, și cât de mare e chinul. Și s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieșit din flăcări, și a început a striga, bătând din palme: “Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din gradină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieșit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. “Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte și mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecații!” și preotul s-a trezit și n-a mai văzut râul de foc, și s-a speriat. S-a sculat, și mai tare s-a îmbărbătat. “Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul.

A întinerit. Nici nu simțea că-i bătrân. “Ia uite, domnule, ce putere la el!” Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Și a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii, și se minunau oamenii: “Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 și atâția de ani face zi de zi!” Aici se vede și credința! Credința îl întărește pe om. Și a făcut ăncă 20 de liturghii. Și când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu Sfântul Potir în mână și cu Sfânta Linguriță ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtășit credincioșii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene in mii si mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică, și preotul a strigat:

– Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul și a văzut vulturul așa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu fața la pământ și a zis:

– Vai, părinte, de unde-i pasarea asta așa de frumoasă? N-am mai văzut o așa pasăre! Și atunci vulturul a început a vorbi:

– Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele și dumnezeieștile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor și mă duc la raiul desfătării, și să-ți dea ție Dumnezeu plata în ziua cea mare a judecății, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să știi aceasta, că prin mâinile preoților și prin Sfânta Liturghie multe mii și mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieșit si eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii. Și zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Și apoi preotul le-a spus:

– Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit. Și le-a spus la ai lui și au scris, că avem în prolog scris. “Scrieți istoria asta, că am văzut-o cu ochii și am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine … “. Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Și a mai trăit preotul trei ani de zile și după trei ani s-a dus la Domnul.

Și s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perși. Și v-am spus aceasta ca să cunoașteți puterea celor 40 de Liturghii.

La Liturghie, pune și unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni și a murit săracă. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau mâncare omului, că-l ajuți dincolo, în veșnicie.

Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre. Amin.

Arhim. Ilie Cleopa

Un comentariu la „Părintele Ilie Cleopa ne povestește despre cum s-a descoperit importanța și nevoia săvârșirii celor 40 de Liturghii și parastase pentru cei adormiți dar și pentru cei vii

  1. Gabriela Naghi spune:

    E necesar un altfel de Nürnberg
    Maria Diana Popescu 15 Ianuarie 2023

    Cum arunci sub preş un scandal? Cu un alt scandal. Cui pe cui se scoate! Peste Raportul „Ro vaccinare – Misiune îndeplinită” ziariştii au aruncat, la ordin, scandalul proxeneţilor Tate, nutreţ pentru a se pierde din vedere tema Covid care a încheiat socotelile cu viaţa multor români. Degeaba murmuraţi acum vaccinaţilor şi staţi ca iepuraşul fricos aşteptînd efectele adverse ale vaccinului! Îmi pare rău de voi, mai ales de cei care au fost obligaţi prin natura serviciului să se vaccineze! Dar, „ciocu’ mic”! Aţi mîncat mici pe gratis în Obor, aţi primit vaucere de 100 de lei şi alte privilegii! Din aceste pricini de mîndrie vă fereaţi de nevaccinaţi ca de ciumă. Vă mai amintiţi de cea mai mare monstruozitate a isteriei pentru vaccinare? Bradul de Crăciun de la Palatul Copiilor Bucureşti, împodobit de nişte sceleraţi, în stil demonic, în exclusivitate, cu 19.000 de doze din vaccin. Împotriva acestor oameni cu deviaţii mintale nu se inventează un vaccin?

    Antivacciniştii şi nevaccinaţii au fost timp de doi ani huliţi, dezonoraţi, privaţi de demnitate în societate, la serviciu ameninţaţi cu şomajul, li se creau culoare speciale de intrare şi ieşire în magazine şi instituţii, de parcă erau leproşi. Cine în 2020, 2021 şi începutul lui 2022 îndrăznea să conteste siguranţa şi eficienţa vaccinurilor era etichetat conspiraţionist, era cenzurat şi discreditat. Şi eu, subsemnata, pentru protestele împotriva vaccinării din editoriale am primit porţia consistentă de cenzură şi înjurătură. Se ştia dinainte administrării vaccinului despre efectele adverse, dar acestea au fost acoperite cu dîre negre, rămînînd şi acum secrete oficiale! Medici competenţi şi cu cinstea la purtător din întreaga lume au organizat conferinţe la nivel mondial, au tras serioase semnale de alarmă cu privirea la gravitatea serului de vaccinare. Circulau pe net filmuleţe demonstrative ale acestor medici care avertizau asupra scopului şi periculozităţii vaccinului. Totuşi, mulţi naivi i-au catalogat pe antivaccinişti drept zvonişti, conspiraţionişti, i-au pus la zidul infamiei şi au dat fuga la porţia serului periculos, îndemnaţi de propagandiştii siniştri, la indicaţiile preţioase ale OMS: Iohannis, Arafat, Tătaru, Cîţu, Gheorgiţă, Jurma, Musta, Marinescu, Gelu Dumincă şi alţi vînduţi care s-au vaccinat în faţa televiziunilor, nu cu vaccin, ci cu vitamine, probabil, pentru a convinge mundanul. Iată că de la conspiraţie la adevăr e cale scurtă! La fel se va întîmpla şi în Ucraina cu Zelenski, cînd se va dovedi că şi-a tîrît populaţia în război şi pribegie pentru senilul Biden şi clanul lui. Se va dovedi că tot ceea ce se prezintă pe piaţă ca adevăr în legătură cu Putin este manipulare pe placul aceluiaşi unchiaş ramolit, corupt, util doar „Marii resetări”, criminal de război, dus cu pluta de butonarii Casei Albe.

    Victimele vaccinării sînt mult mai numeroase decît „zgîrcitele” raportări oficiale. Au murit mult mai mulţi români, recensămîntul confirmă procentual acest fapt. Şi nu din cauza Covid, ci a vaccinului. România se află pe primele locuri la numărul morţilor Covid şi post Covid neraportate, înaintea Chinei, Indiei etc. Rata mortalităţii este un real „succes” al vaccinării din „Ro vaccinare – Misiune îndeplinită”, un raport fals, pentru care pionul Valeriu Gheorghiţă, scos de la şefia Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea şi numit comandant al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, drept răsplată, şi Arataf trebuie judecaţi şi încarceraţi, nu decoraţi de schiorul-biciclist-navetist, cum s-a întîmplat cu Arafat. Ăsta trebuia demult arestat pentru celebrele izolete devenite invizibile şi uriaşele prejudicii aduse statului român. Arestaţi-i pe Arafat cu celebrele izolete şi uriaşele fraude! La fel şi Gheorghiţă, Musta, Jurma, Iohannis, Cîţu, Marinescu, pentru oamenii legaţi de paturi şi arşi de vii în spitalele incendiate. Oare cum or fi luat foc? Au dat vina pe buteliile de oxigen! Unde sînt procesele-verbale de constatare ale pompierilor? Acum nu se mai aprind spitalele… Coincidenţe?

    În perioada Covid, Iohannis dădea asigurări că efectele vaccinării „sunt imaginare”. La fel şi televiziunile puterii instigau la vaccinare! Jurnaliştii care au fost plătiţi pentru promovarea campaniei de vaccinare trebuie chemaţi în faţa anchetatorilor! Să dea seama pentru cele spuse şi scrise! Vă amintiţi că în perioada Covid, Iohannis a decretat suplimentarea lefurilor jurnaliştilor! Dacă aveţi victime în familiile voastre cereţi-le despăgubiri! Aşteptăm un altfel de Nürnberg pentru artizanii vaccinării! Nu la fel cu cel de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, cînd criminalii învingători i-au „judecat” pe criminalii învinşi, ci unul care să facă dreptate morților aruncaţi în saci.

    Serul aşa-zis anti Covid s-a dovedit extrem de eficient şi de sigur pentru călătoria în lumea de dincolo. Cunosc persoane care au murit la cîteva ore după vaccin deşi erau tineri. Îndrăzneşte cineva să se ridice împotriva criminalilor care au ucis cu seringa, au manipulat, au privat populaţia de drepturi şi libertăţi în perioada mascaradei de tristă amintire, Covid, cînd oamenii erau luaţi cu forţa în celebrele izolete, internaţi în spitalele groazei, unde li se confiscau telefoanele, se închideau uşile cu cheia, li se interzicea orice legătură cu exteriorul, apoi primeau resemnaţi vaccinul în perfuzie şi butonul de oxigen dat la maxim. De la butelia de oxigen industrial care le ardeau plămânii… În acest mod am pierdut pe cineva drag din familie, care a plecat pe picioare la spital, cu un alt diagnostic, fără să fi fost infectat cu Covid. La cîteva zile am fost anunţaţi că are Covid şi s-a întors în sumbrul sac de plastic. Ar trebui dezgropaţi toţi morţii sigilaţi în sac! Ar trebui traşi la răspundere toţi medicii care i-au avut în grijă! „Medicii din prima linie” cum i-a botezat Iohannis, cărora le-au fost suplimentate substanţial veniturile în „războiul Covid” împotriva populaţiei. Drept pentru care, azi, oamenii au ajuns să se sperie de medici, să refuze spitalele, tratamentele, spItalizările. Deci, ce trebuie să facem cu nemernicii care au ucis premeditat? Vorbim de o crimă în masă! E necesar un acel Nürnberg! Ce mai aşteptăm? Avem şi medici de excepţie şi de bună credinţă care nu şi-au murdărit mîinile şi nici conştiinţa! Cinste lor!

    Înspăimîntător şi condamnabil este faptul că şi acum datele oficiale manipulează din nou, rata de raportare fiind ajustată prin diminuarea numărului de cazuri reale de reacţii grave, mutilări pe viaţă şi morţi subite. Vaccinul n-a oprit Covidul. Nici nu fusese creat pentru asta. Putin a fost cel care a reuşit. Tot Putin a oprit şi vaccinarea! Odată cu debutul războiului, Covidul a dispărut de pe paginile principale ale ziarelor şi ecranelor tv! Fără Putin, vacciniştii ar fi obligat acum la doza a opta! Statul român, prin „dispărutul” Cîțu, achiziţionase vaccinuri de miliarde de lei. Să ne amintim că în noiembrie 2021 guvernul PNL-USR-UDMR a încercat să introducă legea vaccinării obligatorii. Dacă nu începea, „Operațiunea din Ucraina”, caricatura de recensămînt, efectuat la comandă externă pentru informare externă din România, număra, poate, sute de mii de persoane în minus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *