Trăim marea bucurie a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Lumina și mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii. Întreaga natură ia parte la marea sărbătoare. Întunericul a fost risipit. Moartea a fost învinsă. Lumina a țâșnit din mormânt… „Veniți de luați lumină”.
Veniți ca să-L primiți pe Hristos, veniți să luați lumină din Lumina Lui, veniți ca să luați adevăr, înțelepciune, iubire din Adevărul, Înțelepciunea, Iubirea adusă de El în lume. Nu lumina lumânărilor este cea pe care o vestim noi. Nu la lumina lumânărilor se limitează lumina de Paști. Iisus Hristos este lumina lumii care a biruit întunericul. Ultimul dușman, moartea trupească și sufletească a fost învinsă. Adevărul a biruit minciuna și viclenia. Iubirea a topit răutatea, ura, răzbunarea. Acesta este marele eveniment al zilei de astăzi și credința vieții noastre. Noi, cei ce viețuim în întuneric am primit, prin Învierea Domnului „arvuna” Învierii noastre și a vieții veșnice.
Astăzi începem viață nouă în Hristos. Ne-am străduit de-a lungul Postului, ne-am luptat cu patimi, cu ispite, ne-am curățit sufletul în taina sfintei spovedanii și am primit Trupul și Sângele Domnului; ne-am coborât cu El în mormânt, pentru a cunoaște bucuria înnoirii noastre prin Învierea Lui. El este Începătorul Învierii noastre. El a eliberat sufletele noastre din locuința morților și a deschis raiul pentru toți. Sfântul Apostol Pavel spune: Dacă nu este credință în Înviere, atunci zadarnică este credința mea și viața mea, am putea adăuga, zadarnice sunt și cultura și tehnica și știința. Toate nu ar fi decât o alergare după vânt. Aceasta ar fi și viața noastră dacă am decapita credința în Înviere. Când voi pune mâinile pe piept, când mă voi desface în pământul din care am fost alcătuit, știu că sufletul merge mai departe și că va veni vremea – știută numai de Domnul – când El se va uni din nou cu trupul meu transfigurat. Noi nu mai murim ca niște osândiți pe vecie ci, în așteptarea Învierii de obște.
(Preotul Boris Răduleanu, Semnificația Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, București, 1996, pp. 232-233)
Selecţie şi editare: Dr. Gavriela Naghi
Înviind din morţi, Hristos a deschis porţile împărăţiei slavei Sale tuturor celor ce cred în El
Sfântul Ioan Maximovici
La Liturghie, în ziua Sfintei Învieri se citeşte începutul Evangheliei lui Ioan despre Cuvântul cel dumnezeiesc.
Când totul se umple de lumina Învierii lui Hristos şi cerurile se unesc cu pământul în proslăvirea Biruitorului morţii, Evanghelia ne vesteşte Cine este El: “La început era Cuvântul”.
Despre Cuvânt s-a vorbit încă din Vechiul Testament: “Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Ps. 32, 6), “Trimis-a Cuvântul Sau şi i-a vindecat pe ei” (Ps. 106, 20).
Deosebit de viu şi de grăitor se vorbeşte despre puterea lucrării Cuvântului lui Dumnezeu în Cartea înţelepciunii lui Solomon. Dar oamenii Vechiului Testament subînţelegeau prin Cuvântul lui Dumnezeu doar manifestarea voinţei şi a lucrării lui Dumnezeu. Iar acum Ioan binevesteşte despre Cuvântul lui Dumnezeu că este Însuşi Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a doua Persoană a Sfintei Treimi.
De ce Fiul lui Dumnezeu este numit şi Cuvântul? Deoarece prin El Tatăl Îşi exprimă voinţa.
Cuvântul lui Dumnezeu nu este asemeni cuvântului omenesc. Omul îşi exprimă prin cuvânt gândurile şi dorinţele sale. Dar cuvântul rostit de om se stinge şi dispare. Dorinţa exprimată de el uneori se împlineşte, dar adesea rămâne neîmplinită.
Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic şi atotputernic. El este mereu la Dumnezeu.
Cuvântul omului este o putere care îl ajută. Cuvântul lui Dumnezeu este a doua Persoană a Sfintei Treimi. El Însuşi este Dumnezeu. Dumnezeu-Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu şi Îl iubeşte pe Tatăl şi face totul de bunăvoie după voia Lui. Mai precis, Ei au o singură voinţă.
Dumnezeu-Tatăl Îl iubeşte pe Fiul Său şi face totul prin El. Nimic nu a făcut Tatăl fără Fiul. “Toate prin El s-au făcut”- toate prin El au început să fie şi fără El nimic nu a început să fie, din toate câte sunt: “Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (În. 1, 3) – aşa cum spune despre aceasta al doilea articol al Simbolului de credinţă.
Când în Cartea Facerii se spune că atunci “a zis Dumnezeu: Să fie lumină!” şi “a zis Dumnezeu: să fie o tărie”, înseamnă că Dumnezeu-Tatăl a voit să facă lumină, tăria şi celelalte, iar Cuvântul, Fiul Său, le-a adus la împlinire.
Cuvântul lui Dumnezeu dă viaţă. El este Izvorul vieţii: “Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (În. 1, 4).
Cuvântul lui Dumnezeu este Lumină, prin El Dumnezeu-Tatăl Se arată pe Sine şi îşi vesteşte dumnezeiasca Sa voie: “era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (În. l, 9).
Acea Lumină nu poate fi acoperită de nici un întuneric: “lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (În. 1, 5).
Întunericul păcatului a pus stăpânire pe omenire după căderea în păcat, dar nu a putut să acopere Lumina dumnezeiască.
Potrivit voii Tatălui, Fiul lui Dumnezeu a sfinţit lumea, S-a coborât pe pământ şi S-a întrupat. “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi” (În. 1, 14).
Iar pentru a-I pregăti calea în inimile oamenilor, Dumnezeu l-a trimis pe Ioan Înaintemergătorul. El Îl propovăduia pe Hristos şi chema oamenii să creadă în El, să creadă că El este Fiul lui Dumnezeu.
Cu multă vreme înainte a fost dată Legea, prin Moise. Dar, limitând răul, Legea nu-i putea mântui pe oameni, împlinind Legea în cele din afară, oamenii rămâneau plini de răutate pe dinăuntru.
De aceea, lumea nu-L cunoscu pe Ziditorul ei, Fiul lui Dumnezeu coborât pe pământ: “În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut, întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (In. 1, 10-11).
Păzitorii Legii nu L-au primit pe Cuvântul întrupat, căci nesuferită le era Lumina Lui. Dar Izvorul vieţii, pe care ei L-au predat morţii, S-a coborât la iad, l-a nimicit şi a risipit întunericul prin Lumina Sa dumnezeiască.
Înviind din morţi, Hristos a deschis porţile împărăţiei slavei Sale tuturor celor ce cred în El.
Cei ce cred în Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat şi L-au primit în suflete se fac cu inimile lor fii ai lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu îi renaşte în duh, sălăşluindu-se în ei şi dându-le puterea să iubească Adevărul şi să facă voia lui Dumnezeu.
“Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (În. 1, 12).
Renăscuţi prin har, dacă până la sfârşitul vieţii pământene vor rămâne în har şi vor merge pe calea arătată de Hristos, de Lumina cea adevărată, se vor învrednici să primească de la El darul cel nou: se vor desfăta veşnic în împărăţia Tatălui Ceresc, privind la slava Unicului-Născut Fiu al Său, slava care întrece totul în lume, bucurându-se totodată cu bucurie şi fericire de nedescris.
Acelaşi Cuvânt de dinainte de veci al lui Dumnezeu, prin Care s-a zidit lumea, a mântuit şi a renăscut neamul omenesc spre o nouă viaţă plină de bucurie, prin întruparea şi învierea Sa.
Luminoasa înviere este sărbătoarea lui Dumnezeu-Cuvântul, ziua biruinţei Lui asupra iadului şi a morţii, începutul vieţii celei noi şi a veseliei veşnice dăruite de El.
“Cuvântul Cel dimpreună-fără-de-început cu Tatăl şi cu Duhul din Fecioara S-a născut pentru mântuirea noastră, să-L cântam, credincioşilor şi să ne închinăm Lui, pentru că a binevoit cu trupul să Se urce pe Cruce şi moarte să sufere şi pe morţi să-i învieze, prin slăvită Învierea Sa.”
“Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce eşti fără de moarte, cu moartea pre moarte ai călcat, Unul fiind din Sfânta Treime, împreună-slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pre noi!”
Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi îndrumări duhovniceşti, Editura Sophia
Dacă Pilat ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?,” ar fi primit răspuns, „Eu sunt adevărul”
Sfântul Nicolae Velimirovici
Nu trebuie să întrebăm ce este adevărul, ci cine este adevărul. Pilat l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns. Hristos nu a vrut să răspundă la o întrebare greşită. Dacă Pilat ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?,” ar fi primit răspuns. „Eu sunt adevărul,” i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai înainte şi ucenicilor: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” Înţelegeţi, fraţilor, despre ce vorbesc? Vorbesc despre pricinile bătăii cu care Cel Preaînalt loveşte Europa atât de des. Una din pricinile de căpătâi este că omenirea eretică Europeană de-a lungul a, deja, mai multor veacuri Îi pune lui Hristos acea întrebare a lui Pilat: „Ce este adevărul?” De când s-au rupt de vechea Biserică apostolească şi drept-slăvitoare, ei au încetat să se mai întrebe „Cine este adevărul?” Căci dacă ar întreba drept „Cine este adevărul?,” ar primi şi răspunsul drept. Adevărul e ipostatic, nu impersonal.
Adevărul e Dumnezeu, nu un lucru. Adevărul este Acela, nu acel. Acela e adevărul, care este întotdeauna acelaşi, nu acel ce se schimbă neîncetat. Adevărul este Dumnezeu cel în trei ipostasuri, întotdeauna acelaşi, neschimbat, nepieritor, de sine stătător, de necuprins, de nebiruit; Alfa şi Omega a tot ce viază; începutul şi sfârşitul a toată zidirea; vatra luminii nestinse; leagănul vieţii; izvorul înţelegerii şi al înţelepciunii; adâncul nesfârşit al nebiruitei puteri; înălţimea dragostei neînvinse, duh ce însufleţeşte toate; cuvânt ce toate le zideşte; bucurie ce întrece cântarea; pace ce întrece înţelegerea; iscusinţă ce întrece toată închipuirea; Artistul care pe furnici, pe albine, pe păsări şi pe oameni îi învaţă artă.
Dumnezeu e adevărul, fraţilor. Dumnezeu, nu un lucru. Cea mai însemnată deosebire dintre păgânism şi Creştinism este felul cum pun întrebarea despre adevăr. Păgânismul, şi cel vechi, şi cel nou, întreabă precum Pilat: „Ce este adevărul?” Creştinismul întreabă: „Cine este adevărul?” Păgânii răspundeau, şi încă răspund: „Adevărul este materia primă a tuturor lucrurilor, ori aer, ori apă, ori foc, ori pământ, ori eter, ori număr, ori electricitate.”
Creştinii răspundeau: „Hristos este Adevărul. Dumnezeu este adevăr, nu lucrul.” Adevărul nu se poate afla în cele zidite, ci în Ziditor. Adevărul nu va fi descoperit de cele zidite, dacă nu îl descoperă Ziditorul. Însă, auziţi şi vă bucuraţi, popoare ale pământului: Ziditorul ne-a descoperit adevărul, s-a arătat în trup, ca adevăr întrupat. Le-a spus oamenilor taine negrăite, a săvârşit fapte nemaiauzite, a biruit vrăjmaşi de nebiruit, a dăruit credincioşilor comori cereşti, nespus de bogate în toate cele ce pofteşte inima.
Cine este, oare, acela? întreabă ereticii Apuseni, păgânizaţi. El este Cel pe care voi l-aţi respins. El este Cel pe care l-aţi întrebat: „Ce este adevărul?” Şi pentru că El a tăcut şi nu v-a răspuns nimic, v-aţi luat după filosofii voştri ghicitori, care v-au gâdilat urechile de îndată ce acestea au început să vă mănânce. El este Cel care a spus: Eu spre aceasta m-am născut şi spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr. (Io. 18:37)
El este blândul şi Atotputernicul nostru Hristos cel dreptslăvitor, tare în milostenie şi blând în smerenie, pe care l-au respins păgânii cei vechi şi cei noi – cei ce caută adevărul în lucruri, nu în Ziditor; cei ce caută o esenţă a lucrurilor, ca şi cum lucrurile ar putea avea o esenţă în afara Cuvântului lui Dumnezeu; cei ce şi-au aşezat filosofii pe tronul unde stătea odinioară Hristos, cei pentru care cultura preţuieşte mai mult decât dreptatea, cinstea şi vitejia. Înţelegeţi acum, fraţii mei, despre ce vă vorbesc? Vorbesc despre pricinile de neînlăturat ale războiului mondial ce tocmai a trecut, şi despre pricina din care încă unul, şi mai greu, se va abate peste lume – dacă lumea nu se va supune adevărului.
Lumea s-a depărtat de adevăr. Ce să mai vorbim de lumea păgânilor, lumea Creştină s-a depărtat de adevăr! Dar şi un pas mai departe de adevăr înseamnă o îndepărtare kilometrică de dreptate şi de cinste. Pentru aceasta, lumea Creştină a ajuns neadevărată, nedreaptă şi necinstită într-o aşa măsură, încât a întrecut popoarele necreştine. Din această pricină, adevărul cel veşnic a trebuit să îngăduie groaznice cutremure, tulburări şi urgii – pentru a scutura conştiinţa omenească şi a o curăţa de pleavă şi minciună.
Dacă mă întrebaţi ce e de făcut ca să ne mântuim, vă voi răspunde: să cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va slobozi de toate relele. Hristos este adevărul şi mărturisitorul adevărului ceresc cel veşnic. Cunoaşteţi-l pe Hristos. Mărturisiţi-l pe Hristos în viaţa voastră de familie şi socială, iar Hristos vă va izbăvi de toate răutăţile făcătorilor de rele celor văzuţi şi nevăzuţi. Amin.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, p. 50
Cheia tuturor tainelor: Hristos a înviat!
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Hristos a înviat! – înseamnă că, cu adevărat, este Dumnezeu.
Hristos a înviat! – înseamnă că, cu adevărat, este o lume cerească, lumea cea adevărată și fără de moarte.
Hristos a înviat! – înseamnă că viața este mai tare decât moartea.
Hristos a înviat! – înseamnă că răul este mai slab decât binele.
Hristos a înviat! – înseamnă că toate bunele nădejdi ale omenirii s-au îndreptățit.
Hristos a înviat! – înseamnă că toate problemele vieții s-au dezlegat pe deplin.
S-au dezlegat toate problemele vieții, s-au descoperit tainele cele mai de seamă și mai chinuitoare, s-au sfărâmat lanțurile întunericului și ale întristării, fiindcă Hristos a înviat!
Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, p. 152
Celor care întreabă cum a înviat Hristos
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Oare nu este îndeajuns a ști că Hristos a înviat? La ce bun să se chinuie cineva cu întrebarea: „Cum a înviat?”. Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste și entuziasm, iar nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă și această întrebare a voastră, dragii mei.
Așa cum soarele răsare în Asia dintr-o dată, și ziua ia locul nopții. Așa cum apăsați întrerupătorul electric într-o cameră cufundată în întuneric, și dintr-o dată s-a făcut lumină, într-un chip asemănător a fost și Învierea Domnului din moarte la viață. Pe tăcute și într-o clipă.
Sau tot mai întrebați plini de curiozitate: „Cum?”. Cred că așa cum la începutul facerii lumii s-a arătat lumina în întunericul de obște. Oamenii groși la minte gândesc: „Cum o fi fost fabrica aceea grozavă care a făcut lumină în lume? Și ce mașini or fi fost în fabrica aia? Și câte milioane de cai-putere și elefanți-putere au trebuit pentru a pune în mișcare mașinile acelea?”. Nicio fabrică, nicio mașină, niciun fel de puteri, nici milioane de ani; în general, nicio sforțare, ci numai un cuvânt puternic, și lumina s-a arătat și a umplut întreaga lume. Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină”; și a fost lumină. Nici nu a fost spus un cuvânt care să se audă, ci a fost doar gândit: fiindcă gândul lui Dumnezeu și cuvântul Lui sunt totuna. Și a gândit Dumnezeu: „Să fie lumină”; și a fost lumina.
Deci, pe tăcute și într-o clipă.
Așa a fost și învierea lui Hristos. Așa s-a arătat această nouă lumină, care a făcut să strălucească oamenilor cu judecată lumina duhovnicească. Așa cum acea lumină cosmică universală a descoperit tuturor ochilor lumea aceasta, fizică, și lumina învierii Domnului a descoperit oamenilor cu judecată lumea cealaltă, duhovnicească, sălașul duhurilor nemuritoare. Ca atare, această lumină nu este câtuși de puțin mai mică decât cea dintâi. Atât una, cât și cealaltă s-au arătat pe tăcute și într-o clipă, după atotputernica voie a Făcătorului, după atotînțeleptul Lui plan, după negrăita Lui milă și dragoste.
Ați auzit că oamenii dăruiți fac lucruri mari și geniale cu o ușurință și repeziciune minunată. Cu atât mai mult Dătătorul tuturor darurilor, Făcătorul tuturor geniilor! Oare nu ați citit cu ce ușurință și repeziciune a înviat Domnul pe fiica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain? Și pe Lazăr în Betania? A zis un cuvânt – și s-a făcut! Fiindcă la Dumnezeu are putere tot ce spune, chiar și ce gândește. Așa S-a înviat Hristos și pe Sine. Ba încă mai ușor și mai repede. Și fără cuvinte.
Iar acum vă rog, dragi copii, de vreme ce știți că Domnul a înviat, îndeletniciți-vă mai mult cu întrebarea cum veți face și voi să meritați învierea. Ca El să vă învie și pe voi. Fiindcă El S-a înviat pe Sine pentru voi, ca să dea încredințare că și voi o să înviați prin El și să fiți asemenea Lui în slavă și frumusețe veșnică.
Închinați-vă, așadar, Domnului înviat, și cântați-I cântarea de dimineață: Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule,/ Îngerii o laudă în ceruri, / Și pe noi pe pământ ne învrednicește / Cu inimă curată să Te slăvim!
Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002, pp. 139-141