Părintele Nicolae Ragozin,despre starea lumii în care trăim

La sapte ani dupa moarte, cand a fost dezgropat, a fost gasit cu sfinte moaste intregi. Marturii despre ce a proorocit el, se gasesc in filmul Sarea pamantului (gasiti filmul la sfarsitul articolului), ramase de la 5 din ucenicele sale :
“Desfranarea si lipsa de rusine, ca si inainte de potop, vor fi semnul sfarsitului. La timpul instalarii lui Antihrist totul va fi electronic. Tuturor le vor da numere, carti de plastic si nu vor exista bani.”
“Fereasca Dumnezeu sa traiesti in timpul lui Antihrist. Fereasca Dumnezeu sa-l vezi cu ochii.“, repeta adeseori Parintele.
Parintele avea o atitudine negativa asupra buletinelor sovietice, Spunea ca acolo sunt ascunse trei cifre de 6.
Despre puterea existenta spunea ca este nelegitima pentru ca l-a detronat si la ucis pe tar…. Asupra poporului apasa pacatul greu al uciderii tarului si pentru asta Dumnezeu nu va da nici un conducator bun, nici macar un sef bun de atelier. La fel spunea Parintele si despre puterea clericala. … Atunci incepi sa fii pastor, cand te vazi mai prejos decat toti.
Din cauza luxului se pierde fara sa vrei si crestinismul. “ Vietuim in saracie dar nu murim de foame nici nu vom muri. “ spunea maicilor sale, Sf Serafim de Sarov. El adauga ca ar fi putut cere Maicii Domnului condiitii de trai mai bune pentru maici dar nu le-ar fi fost de folos pentru mantuire.
Despre evrei, parintele spunea ca Domnul Dumnezeu i-a imprastiat, iar inainte de sfarsit, ii va aduna si ei se vor aduna. Atunci acestia vor conduce toate tarile si vor cumpara toate tarile ( vezi declaratia lui Shimon Peres despre cumpararea Romaniei, Ungariei, Poloniei, cartierului Manhattan din SUA…). Si puterile nationale vor fi fermecate de bani, nu vor avea grija de popoarele lor, va fi haos si popoarele vor deveni orfane…. In cazul in care se va destrama URSS-ul, vor fi puteri si mai infricosatoare si mai viclene. Dupa destramarea URSS, va incepe haosul si canibalismul. Avertiza cu destramarea URSS-ului cu mult inainte de a se intampla si spunea ca dupa buletinele sovietice, modelul anilor ’75, vor da buletine jidovesti cu cifrele de 6. Mai bine sa mori de foame decat sa le iei. Mihail cel insemnat va rasturna toata Rusia ( vezi Mihail Gorbaciov cu perestroika ). Doar masonii vor conduce. Nici un conducator rus nu va mai fi si vor tulbura credinta rusa.
Mai intai ne vor inunda cu hartii, adica cu multe acte, inainte de pecete. Nu vor pezenta pecetea de la inceput pentru ca nimeni nu o va accepta. Aceste acte parca lipsesc pe om de minte. Abia apoi, omul lipsit de minte va primi pecetea. Vor fi multe numere ca omul sa nu inteleaga ca este semnul 666. Persoanele cu mintea deschisa vor calcula si vor afla, ceilalti nu vor intelege nimic.
Cineva a primit buletin rusesc verde ( cele dinainte de cele rosii ) iar Parintele i-a spus ca greu va trece vamile. Acelea rosii, numite de Parintele “ jidovesti ” ( pentru ca acum jidovii sunt la putere ), spunea sa nu fie acceptate nicidecum. La fel despre cartelele de plastic, spunea ca sunt jidovesti si in nici un caz nu trebuie primite.          
Patriarhul Pimen ( care a murit in 1990 ), spunea Parintele, va fi ultimul Patriarh ortodox al Rusiei. Bisericile vor fi pline dar nu va fi nici un credincios. ( Sf. Kuksa al Odesei )
Clericii vor fi orbi, muti si surzi.
Tuturor le este frica sa nu-si piarda locul daca vor spune ceva. Nu le este frica de Dumnezeu ci le este frica sa nu-si piarda locul.
Binecuvanta sa se mearga la Biserica pana cand :
– vor modifica Crezul
– vor inceta sa cante Tatal nostru
– vor modifica stampila pe prescuri ( adica in locul crucii cu Iis Hr Ni Ka vor pune steaua cu cinci colturi )
– vor indeparta Sf. Chivot de pe Sf. Masa.

Cand vor ajunge femeile sa slujeasca ca si preoti, nu va mai avea rost sa mergi la Biserica.
Cand masonii vor fi peste tot la conducere, sfarsitul este aproape.
Oamenii vor face o masina care se va numi “Fiara” ( in vremea lui nu existau calculatoare peste tot ). Aceasta masina va cunoaste absolut totul despre om si va raspunde si la orice solicitare. Toti oamenii vor fi introdusi in aceasta masina si va fi rau. Aceasta va fi ca un televizor. In timpul persecutiilor, multi se vor lepada de frica chinurilor. In fata acestei Fiare vor fi dusi crestinii si ea va zice : “ Nu credeti acestui om pentru ca el n-a renuntat ci se roaga in sinea lui la Dumnezeu.” Ei vor voi sa-L smulga cu totul pe Dumnezeu din sufletul omului.
In privinta buletinelor va fi o dezbinare in popor, pentru ca oamenii nu vor mai sti pe cine sa creada. Aceasta va fi o mare nenorocire. Clericii se vor dezbina in aceasta problema iar poporul nu va sti pe cine sa creada.
In urma primirii buletinelor, cei care le-au primit vor accepta si schimbarea credintei. Se vor schimba slujbele iar clericii vor sluji pentru sotii si pentru copii.
“Clericii il vor primi, il vor accepta pe Antihrist.”
“Clericii vor da binecuvantare pentru buletine dar voi sa nu le primiti.“
Toate eforturile demonului sunt indreptate catre pastori, sa-i faca sa mearga gresit, iar poporul sa se ia dupa ei.
Pastorii vor fi tradatori. La inceput era un Iuda iar ceilalti credinciosi Mantuitorului. La sfarsit va fi invers, foarte putini credinciosi si majoritatea tradatori. Vor fi putini pastori.
Steaua cu cinci colturi era steaua lui Lenin. Inainte de sfarsit o vor inlocui cu cea cu sase colturi, care va fi steaua lui Antihrist. Cand il vor ingropa pe Lenin, atunci va veni Antihrist. Cat timp nu s-a maturizat Antihrist, Lenin va fi pe pamant (acum este inca in mausoleul din Piata Rosie a Moscovei ). In Biserica, la un moment dat, vor fi in locul icoanelor, portretele lui Antihrist. Atunci nu va mai fi voie de mers la Biserica. Atunci te vor bate cu bastonul ca sa mergi la Biserica.
Femeile vor sluji la Sf. Altar dar nu in toate bisericile si nu pentru mult timp, atunci cand se va schimba Crezul. Vor arata oameni goi si vor umbla oameni goi.
Vrajmasul si-a batut joc de femei prin moda dar si de barbati, pe multi dintre ei conducandu-i femeile. Preotul vine acasa si face ce-i spune sotia. Atunci, cine conduce, cine este preotul ???
“Desfraul va fi la maxim iar cel mai groaznic va fi atunci cand ii vor invata si pe copii. Acesta este un pacat greu. “ ( in Anglia este data inca din 2000 o lege pentru educatia sexuala ( prostitutie ) in gradinite, sunt de 15 ani carti cu desene obscene pentru copii de gradinita ). Evreii sionisti care au in mana dosarele de la Experimentul Pitesti stiu cum sa supuna-distruga un om: prin desfrau îi strica mintea iar prin violenta ii strica inima. De aceea mass-media este plina cu acestea.( n. n ).
In timpul foametei ( dupa razboi ), vom manca iarba si pamant si ne vom satura. In Nord, unde este zapada mereu, va creste vita de vie pentru intarirea credinciosilor . Trebuie doar sa ne rugam si Dumnezeu ne va ajuta.
Va fi dificil de trait, vor fi multe omoruri. Vor ucide pentru o cana de supa. Nu doar cu paine traieste omul, ci cu cuvantul lui Dumnezeu.
Pana cand nu se completeaza locurile ingerilor cazuti cu mucenici, nu vine sfarsitul lumii.
Antihrist va aparea la televizor. Sa fereasca Dumnezeu sa-l vezi pe Antihrist . Pentru ca va fi foarte frumos, intr-atat de frumos, incat si omul credincios va gandi pentru o clipa, ce barbat frumos este. Si deja va fi tarziu. In momentul cand il vor arata pe televizor, acesta il va simti pe fiecare, si omul care s-a gandit “ce frumos este“, Antihrist va simti deja ca ii apartine lui, din moment ce i-a placut. Parintele spunea ca acest lucru este foarte periculos, foarte periculos. Si de multe ori repeta : “sa nu ajungi sa-l vezi pe Antihrist.”
O clipa, o secunda, ti-a placut si nu mai poti sa scapi de el.
Va fi cel de-al optulea sinod ecumenic, necurat. Au fost sapte Sinoade Ecumenice Sfinte, al optulea va fi necurat. Si atunci cand se vor aduna si vor trebui sa cante Simbolul de credinta, la o oarecare propozitie, acesta( Antihrist ) va spune ca nu, eu sunt dumnezeul vostru, si va porunci unei pasari care zboara in apropiere: “ Stai la picioarele mele “. Si aceasta pasare va patrunde prin perete, fara sa-l darame, si va cadea moarta la picioarele sale. Si atunci multi i se vor inchina. Dar nu toti. La Sinod vor fi foarte multi preoti ortodocsi si foarte multi i se vor inchina vazand “minunea”…. In jurul sau, la sinod va fi deja un curcubeu. Dupa cum la Schimbarea la Fata Domnul petrecea in lumina, la fel si acum in jurul acestuia va fi o lumina asemeni curcubeului in toate culorile.
Acesta isi va arata “puterea“ si atunci multi i se vor inchina. Iar acel preot care nu I se va inchina, va fi ucis imediat.
Va fi inainte de intronizarea lui antihrist un razboi nuclear pe alocuri, in urma caruia vor ramane putini oameni pe pamant. Din 100 vor ramane 7. Din 100 de orase vor ramane 7, celelalte vor pieri. Daca se va intalni om cu om , va fi mare bucurie. Fiind putini oameni dupa razboi, se vor intalni si vor hotara ca este de ajuns un singur imparat nu mai multi.. Inainte de acesta, trebuie sa fie un imparat ortodox, dar pentru scurt timp.
Atunci cand vor pune pecetea, vor deschide toate inchisorile. In prezent toate sunt inchise, oamenii sunt multi, dar atunci ii va elibera pe toti si-i va angaja pe toti gardienii ca sa aplice pecetea. Pentru ca de unul singur nu reuseste. Multi vor fi de acord iar atunci trebuie sa fugim din orase si din sate in padure. Mai intai vor pune celor ce doresc, cateva zile, iar apoi déjà vor aplica cu forta. Iti vor lega mainile si-ti vor pune pecetea. Oamenii vor fugi in padure si va trebui rugaciune foarte fierbinte pentru ca vor veni elicopterele prin toata padurea si vor cauta. Dumnezeu ii va ocroti minunat pe toti cei care nu vor vrea pecetea si I se vor ruga fierbinte. Oamenii care nu vor vrea pecetea vor fi reperati din avioane-elicoptere iar cand acestea vor ateriza in poiana, gardienii vor vedea tufisuri in locul oamenilor. Ii vor comunica lui Antihrist ca oamenii au disparut si in locul lor sunt tufisuri. Acesta le va spune ca sunt oamerni si sa le puna pecetea la varf. Atunci cand vor vrea sa faca aceasta, Dumnezeu va transforma tufisurile in copaci inalti iar gardienii nu vor putea ajunge la varf. Vor fi acoperaminte puternice de scapare de la Hristos pentru cei ce se vor ruga si cu dinadinsul nu vor accepta pecetea. Dupa primirea pecetii nu mai este iertare. Vor intra prin apartamente, prin case, si va avea foarte multe persoane care il vor ajuta. Pecetea va puroia ( dupa cum spune si Sf. Nil izvoratorul de mir ) si va emana duhoare.
Sfintii Ilie si Enoh trebuie sa vina pentru intarire.
Parintele nu binecuvanta sa te eschivezi de la serviciul militar. Trebuie sa ne aparam patria, locul in care ne-am nascut. Indiferent de ce guvern avem, patria este sfanta si nu putem sa o tradam. Indiferent de ce viata vom avea, trebuie sa rezistam pentru patria noastra. Tarul Nicolae ar fi putut pleca din tara cand a fost inlaturat de la conducere dar n-a facut asta ( n.n. cum a facut tradatorul de Mihai I la 23 aug. 1944, decorat fiind de Stalin si mai recent de … tov. Putin !!! ).
In Ortodoxie putini vor fi sefi buni pentru ca apasa greu pacatul uciderii tarului.
Pacatul uciderii tradatorilor de patrie nu cade asupra celui ce ordona si nici asupra celor ce executa, pentru ca este un pacat greu.
Sa nu deznadajduim pentru ca daca am fi din lumea asta, lumea ne-ar iubi, iar daca Dumnezeu vrea sa te mantuiasca, lumea nu te va iubi. In manastire sa se faca ascultare pana la pacat. ( n.n. te pune sa accepti acte electronice – nu asculti, te indeamna sa muncesti intr-o zi de sarbatoare – nu asculti, te indeamna sa urmaresti pe cineva si sa dai rapoarte – nu asculta, te indeamna sa votezi vreunul pentru Parlamentul Europei – nu asculta, si exemplele pot fi zilnice intr-o manastire ).
Toate acestea Parintele Nicolae le-a spus inca din anii ‘ 70.
O monahie ucenica a Parintelui spunea despre efectele asupra sufletului celor ce accepta acte electronice : “Vad o oarecare rautate, parca infloreste o oarecare neliniste, oarecare boli au loc in acestia, indiferenta se mareste, omul devine de un calm diabolic, cu sange rece, parca ar fi o crima a mintii, au o rautate fata de cei care nu au acceptat, dar trebuie sa ne rugam pentru ei si sa comunicam cu ei.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *