,,Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă şi numai cu vorba’’. Acesta, nu este un raţionament creştinesc.
Adevăratul raţionament creştinesc, conform textului evanghelic şi fidel atât libertăţii cât şi spiritului său este: deşi am nevastă, copii ş. a. m. d., măcar că am nevastă, copii ş. a. m.d; eu tot nu mă lepăd de Hristos, eu Îl mărturisesc. Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în lumea aceasta decât pe Hristos, la nimeni în lumea aceasta nu ţin mai mult decât la Hristos. Nevastă, copiii ş. a. m. d. nu-mi sunt mie piedică în mărturisirea lui Hristos. Îmi iubesc familia, rudeniile, fiinţa, dar stabilesc o ierarhie: în primul rând Îl aşez pe Hristos, iar pentru dragostea ce o port alor mei nu vreau să le dau o pildă rea, să ajungă a se ruşina de mine. Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi în sufletul meu, înlăuntrul sinei mele, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei şi! nu aceasta trage greu la cântar. Esenţial nu-i oare ce credem, ce mărturisim în sinea noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s decât sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se pierd în vremelnicie. Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc.
Luaţi aminte: Nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte. E făţarnică. Cum adică făţarnică de vreme ce este sinceră, ba şi caldă? E făţarnică pentru că nu se dă pe față, e pe jumătate: numai înlăuntru, e drămuită. Făţarnică este aceea manifestată doar la exterior. Înjumătăţită, necompletă, necurată este şi aceea care se ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină. Că aşa este, că am dreptate rezultă din însuşi textul Sfintei Scripturi. Mă refer la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 10, versetul 10. Să citim şi textul acesta, cum nu se poate mai limpede: Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (…)
Există lepădări indirecte, nu mai puţin reale totuşi decât apostazia de odinioară.
Ne lepădăm de Hristos aderând la o doctrină, participând la adunări ateiste, dându-ne în orice fel consimţământul la o mişcare ateistă. Sau rușinându-ne şi ferindu-ne să ne facem semnul sfintei cruci, rușinându-ne şi ferindu-ne să fim văzuţi intrând într-o biserică ori rostind acele cuvinte sau făcând acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept creştini.(…) Da, fraţi creştini, aşa e cu Hristos. Cu Hristos e pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofârlica, nu-i cu ”uite popa nu e popa”, nu-i cu ”să vezi că”, nu-i cu ”ce putem face”, cu ”împrejurările m-au silit” (…) Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor şi dulce, dar e şi teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în serios situaţia noastră de creştini. Cu El nu-i de șagă şi de joacă. Pe oameni îi putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba… Pe Domnul nu-L putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba … Dacă ne lepădăm şi ne ruşinăm de El, El se va lepăda şi ruşina de noi la Judecata din urmă. (…)
Domnul ne scoate din robia păcatului şi totodată ne eliberează din tirania fricii. Ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul. Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumbă îndatoriri mai sfinte şi mai de seamă decât a iubi şi a-şi dovedi curajul”.
(Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind, vei dobândi, Editura Mănăstirea Rohia)
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi
,,Dragilor, nu-i mai pomeniţi pe ierarhii eretici! Pentru că intraţi în duhul lor. Vine sinodul din octombrie unde Îl vor vinde definitiv pe Hristos! Mergeţi acasă, plângeţi-vă păcatele pentru că vine urgia lui Dumnezeu!’’
ÎPS Iustinian Chira – 2016
Mai,IPS Teodosie susține erezie ecumenista si Sinodal din Creta.Adresez o intrebare Saccsiv ului si Ortodoxinfo:pana la urma e eretic sau ba?Pt ca acest eretic e prezent un pic pe aceste pagini .
Nu va fi niciun razboi rusoucrainean.Razboiul se va declanșa din Georgia curând de către americani.
Pe ce va sprijiniti aceasta afirmatie? Eu n-as vrea sa inceapa niciunde, dar daca va fi ingaduinta lui Dumnezeu… Faca-se voia :Lui. Amin.
DUMNEZEUL MEU, PENTRU TOATE ÎȚI MULȚUMESC!
Cu câte mulțumiri, Dumnezeul meu, Îți sunt dator că m-ai învrednicit să vorbesc împreună cu Tine, sculându-mă noaptea, în acea atmosferă de liniște, ca să facem sfinte întâlniri! Astăzi, Bunul meu Părinte, Îți mulțumesc mai mult decât la oricare altă întâlnire, fiindcă mi-ai atras atenția asupra nesimțirii mele. Făcându-mi o cercetare foarte amănunțită, mărturisesc că m-a folosit, nici eu nu știu cât de mult! Credeam în Tine formal, Te mărturiseam și Te simțeam. De aceea și am un trecut atât de încărcat.
O, Dumnezeul meu și dulcele meu Părinte, cât de mult Te-am nesocotit în atâția ani! Câtă răbdare ai făcut cu mine!
Cât de mult m-ai îngăduit! De ce să te amărăsc cu formalitatea mea eu, cea mai mică creatură?
Sunt uimit de nesfârșita ta dragoste! Cum de nu Te-ai scârbit de mine, ci m-ai iubit atunci când nu Te iubeam și nu Te simțeam cu credință, Părintele meu? Ești prin excelență Părintele meu, Creatorul meu, iar nu părinții mei. Ei doar au fost organele voii Tale. Tu m-ai făcut om, Tu m-ai adus la viață, Tu îmi porți de grijă în chip minunat. Pe toate câte le-ai făcut în lume, le-ai creat pentru fericirea mea.
Trăiesc și mă mișc și exist datorită voinței Tale iubitoare.
Toate depind de Tine.
Dar nu sunt numai cele pământești, pe care mi le dăruiești cu îmbelșugare, ci mi-ai pregătit și în Ceruri „cele ce ochiul n-a văzut și la inima omului nu s-au suit”[1].
Dar ce să spun despre Întruparea Ta, moartea Ta pe Cruce, dumnezeiasca Împărtășire a Trupului și a Sângelui Tău și de toată dragostea Ta, necuprinsă de mintea mea? Rușinea a acoperit obrazul meu, amintindu-mi de acestea. Am căzut în chip gânditor în brațele Tale și am plâns. Am vărsat lacrimi de pocăință, cerând să-mi ierți păgânătatea inimii mele. Nădăjduiesc ca mereu să mă pocăiesc cu Harul Tău, ca să-Ți îndulcesc inima amărâtă de mine. Dacă aceasta se va face, cred că inima lui Dumnezeu Tatăl va deschide și o va răsplăti pe a mea cu dumnezeiască bunătate, cu dragoste dumnezeiască.
Dumnezeul meu, pentru toate îți mulțumesc!
Binecuvântează-mă iarăși, ca să revin… Și fie ca rugăciunile Starețului meu, cel învrednicit de bunătățile cele cerești, să mă ajungă, ca să mă izbăvească de moartea sufletească cea veșnică. Îți mulțumesc, Dumnezeul meu…
Fie Numele lui Dumnezeu Cel în Treime binecuvântat în veci!
[1] 1 Corinteni 2, 9.
Fragment din cartea Arta mântuirii – volumul 2 – Cuviosul Efrem Filotheitul, care va apărea la Editura Evanghelismos.
„Mă tem că nu o să mă mântuiesc…”
Sfântul Paisie Aghioritul
-Gheronda, mă tem că nu o să mă mântuiesc.
– Nu te teme! Vom merge împreună acolo sus! Numai să-i spui stareţei să ne dea două sticle mari pentru drum. Ia aminte însă să fie de plastic, nu din sticlă, ca să nu se spargă pe drum… Le vom umple cu apă şi, până să ajungem la Cer, o vom bea din pricina ostenelii! Vom lăsa numai trei degete de apă şi Îl vom ruga pe Hristos să o binecuvânteze, să o facă vin, după care îl vom bea şi ne vom îmbăta duhovniceşte lângă Hristos.
– Care este această apă?
– Este dragostea către Hristos şi către fraţi.
– Iar beţia?
– Este beţia care vine de la Duhul Sfânt. Cei care se îmbată de la Duhul Sfânt se veselesc continuu de dragostea lui Dumnezeu, Părintele lor.
Dacă omul se îmbată duhovniceşte cu vinul ceresc, viaţa lui pământească devine mucenicească, însă în înţelesul cel bun. Devine nefolositor pentru lume şi nimic din cele pământeşti nu-l mai atrage, „socotindu-le gunoaie” pe toate. Vezi, celor care beau mult şi se îmbată nu le mai pasă apoi de nimic: „Bădie Tănase, îţi arde coliba!” strigau la un bătrânel căruia îi luase foc coliba. „Las-o să ardă!” spunea el, fiindcă băuse şi se îmbătase.
Bună este cealaltă beţie, cea cerească, dar trebuie să fii permanent acolo, la „butoiul” ceresc cel nesecat.
Vă doresc să găsiţi caneaua cea dumnezeiască şi să beţi şi să vă îmbătaţi mereu de vinul Raiului! Amin.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, 2007, p. 206-207
„Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc”
Sunt oameni care, spre deosebire de sfinţi, pentru plăcerea trupească nu se dau în lături de la nimic, nici măcar de la uciderea aproapelui, între aceşti doi poli se află însă o masă uriaşă de oameni care, deşi nu săvârşesc nici un fel de fărădelegi şi crime, slujesc poftelor trupului, nu imboldurilor înalte ale duhului, între aceştia sunt o mulţime de necredincioşi, care preferă să trăiască după raţiunea proprie, să meargă pe calea lor – pe calea largă şi bătută, nu pe calea strâmtă şi necăjită a lui Hristos.
Să ne uităm acum la cei ce umplu bisericile. Ce să spunem despre ei?
Vom spune că şi mulţi dintre ei slujesc, de asemenea, în mult mai mare măsură trupului decât duhului lor, săvârşesc mai mult faptele trupului decât pe cele ale duhului, în numele unora ca aceştia spune apostolul:
Pentru că ceea ce fac nu ştiu, căci săvârşesc nu ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc… fiindcă a voi binele este în mine, dar a face binele nu aflu, căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-i voiesc, pe acela îl săvârşesc (Rom. 7, 15, 18, 19). Ei ar vrea să slujească binelui, dar trupul îi trage în jos; ar vrea să trăiască cu duhul, dar poftele şi patimile precumpănesc, ca nişte greutăţi din fontă. Drept urmare, aceştia trăiesc într-o adâncă schizofrenizare a conştiinţei: şi spre împlinirea poruncilor năzuiesc, şi la împărăţia lui Dumnezeu se gândesc, şi ar vrea să slujească duhului, nu trupului, însă duhul le este slab, trupul puternic şi nu îi lasă să se înalţe la cer, nu-i lasă să trăiască potrivit poruncilor lui Hristos.
Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare
Sfântul Paisie Aghioritul:
„Oamenii mai ușor se înfluențează și sunt atrași de rău, pentru că acolo dictează aghiuță.”
-Părinte, de ce în vreme ce facem atât de greu binele, alunecăm atât de ușor spre rău?
-Deoarece pentru bine trebuie mai întâi să ajute omul însuși, să se nevoiască, în timp ce la rău ajută diavolul. Apoi, oamenii nu imită binele, nici nu au gânduri bune.
De mult spun mirenilor următoarea pildă. „Să spunem că am o mașină și zic în mintea mea. ”
„Ce să fac cu ea? Eu mă pot ajuta și cu un vreun cunoscut de-al meu sau cu un taxi, la nevoie. Să dau cutăruia, care are mulți copii, să-i scoată puțin afară, să-i ducă la vreo mănăstire să se odihnească și să se foloseacă și ei, sărmanii.”. Dacă procedez altfel, nimeni nu mă va imita în asta. Dar dacă am o mașină de aceeași marcă cu a ta, și o schimb și voi lua alta de o marcă mai bună, veți vedea că nici nu vei dormi toată noaptea ca să afli un chip să schimbi mașina și să iei una mai bună, la fel ca a mea, ca să fii și tu satisfăcut de mașina ta.
În cazul acesta vei spune: „Voi vinde, mă voi împrumuta, numai să o schimb”. În timp ce în cazul de mai înainte nu mă va imita, spunându-și: „Eu ce să fac cu mașina mea? O voi da și eu” –ci poate să spună chiar că sunt nesănătos.
Oamenii ușor se influențează în rău. În timp ce în profunzime recunosc și primesc binele, totuși mai ușor se înfluențează și sunt atrași de rău, pentru că acolo dictează aghiuță.
Coborâșul cel lin îl află oricine, pentru că ispita nu are alt tipic, ci numai să îmbrîncească făpturile lui Dumnezeu pe panta cea mai dulce. Hristos procedează cu noblețe. Îți spune: „Acesta este binele”; „dacă vrea cineva să vină după Mine” (Mt.16, 24). Nu spune: „Vino la Mine cu sila”.
Diavolul are viclenie. Îl îmboldește pe om dintr-o parte în alta, ca să-l ducă acolo unde vrea.
Dumnezeu respectă libertatea omului, pentru că El nu a creat robi, ci fii.
Cu toate că știa că va urma căderea, nu i-a făcut robi. A preferat să vină, să Se întrupeze, să Se răstignească și să-l câștige în felul acesta pe om. Însă prin această libertate pe care a dat-o Dumnezeu – cu toate că diavolul poate face mult rău – s-a dat și un prilej pentru cernere.
Se vede ce face fiecare cu inima sa; se vede curat cine are mărime de suflet.
Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan
Ma folosesc de fiecare data de comentariile si articolele dumneavoastra doamna Gabriela!
Minunat este Hristos ca a dat atata HAR unei femei ca sa ne mai smereasca pe noi cei tari in cerbice!
Hristos sa va faca parte cu cei mantuiti!
Doamne ajuta!