De cremene să stai în Adevăr, dar cu blândeţe să-l primeşti pe păcătosul înşelat de diavol. Nu judeca, ci arată tuturor iubire. Şi să nu zici în sinea ta: Acesta-i păcătos, iar eu sunt drept, că vei avea de indurat ispită.
Nu cu cuvinte aduci pe altul la credinţă. Oricât de lungi şi frumoase cuvântări ai rosti, rămân tot vorbe goale de nu e adevăr în viaţa ta. Se spune că venind în Alexandria Sfântul Antonie, înfăţişarea şi purtarea sa au fost mai grăitoare decât toate ritorisirile teologice.
Dracii nu se scot din om cu vorbe, fie ele vorbe sfinte. Ci cu puterea Duhului alungă draci cel care are duh puternic, că-i grea lucrarea şi sleieşte de puteri. Şi izbuteşte având milă şi dragoste de frate şi voind să-l vadă izbăvit de rele. Aşa, uitând de sine, lasă să lucreze marea putere a lui Dumnezeu.
Mai înainte însă de-a-i încreştina pe alţii, fii tu creştin adevărat, ca nu cumva să ţi se spună: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!”. Nu poate pătimaşul să se facă apostol şi să rămână nerănit de draci. Fii apostol cu fapta, nu cu vorba, ca să nu te întrebe duhul rău: „Îl ştiu pe Pavel, dar tu cine eşti”?
Nu-i om pe lume să n-aibă nevoie de ajutorul tău. Ia seama mai întâi la suferinţa sufletelor. Cum să-l ajuţi, nu-i carte să te înveţe. Fă-o cu gingăşie. Şi cu mare umilinţă. Mândria otrăveşte roadele iubirii. Şi uneori e bine iubirea să lucreze, alteori mai bine e să aştepte până ce inima-i vesteşte. Că iubirea pururi cată la celălalt, gata în orice clipă să-i sară în ajutor. Şi rugăciunea o luminează când şi cum să ajute. Şi tot ea ne face în chip minunat văzători ai tainei celui de lângă noi… Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, cu o mică rugăciune…
Nu-i om să n-aibă nevoie de bunătatea noastră. Pe nimeni să nu judecăm şi pentru toţi să ne rugăm, că-s cu toţii aşa năpăstuiţi. Şi toţi bolnavi. Nu-i unul teafăr cu sufletul. Că tot păcatul e boală. Şi chiar de par voioşi şi zdraveni, în faţa veşniciei sunt nişte betegi, că nu ştiu de Dumnezeu. Şi mulţi din cei ce nu ştiu de Dumnezeu par împodobiţi cu multe şi înalte virtuţi, iar creştinii câteodată se văd mai răi ca ei. Numai că aceia nu-L cunosc pe Dumnezeu, şi acest păcat al lor e mai mare şi mai rău decât toate.
De ştii că fratele tău are necazuri, roagă-te pentru el, că-i datorie creştinească, şi-ai să dai seama de n-o săvârşeşti.
La inima omului se-ajunge prin rugăciune. Şi ce să-i spunem şi cum să-i vorbim tot rugăciunea ne învaţă.
Păcatul pentru care-l osândeşti pe celălalt se face păcat al tău. Şi întotdeauna, osândind şi clevetind, pe tine singur ai să te răneşti. De vezi la ceilalţi păcat şi suferinţă, spune-ţi: “Eu sunt vinovat!”
(Jean-Claude Larchet, Ţine candela inimii aprinsă. Învăţătura părintelui Serghie, Editura Sophia, Bucureşti, 2007)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
Unul dintre monahii cu mare râvnă către Născătoarea de Dumnezeu a fost și Gamaliil Păvăloiu, fost mare tipograf al Mănăstirii Neamț. În urmă cu peste două decenii, un bun frate de la Schitul Vovidenia mi-a vorbit despre un călugăr îmbunătățit din obștea Neamțului. Într-o seară de toamnă târzie am hotărât să mergem pentru a-i cere cuvânt de folos. Așa l-am cunoscut pe părintele Gamaliil. Locuia într-o căsuță smerită din apropierea zidurilor secularei ctitorii ștefaniene. Gârbovit de ani și boală, ne-a primit cu bucurie în chilia sa cuminte, luminată de nelipsita candelă așezată în fața câtorva icoane devenite ferestre ale Cerului. Trebuie să vă mărturisesc că straiele călugărești ale părintelui nu erau din cele mai dichisite. Și prin aceasta ne-a oferit o autentică lecție de smerenie. Rasa veche, peticită, m-a făcut să realizez că nu-l prea interesa veșmântul cel din afară. Cu siguranță își lucrase unul minunat pe dinăuntru, dezvăluit de ochii săi blânzi și chipul luminos dosit de barba demult brumată, semn al înțelepciunii și așezării duhovnicești a bătrânului.
După rugăminți stăruitoare, cu un glas aproape stins, a început a ne vorbi despre istorii de altădată. Da, întâmplări pierdute în negura vremurilor, căci prin 1995, când l-am cunoscut, monahul Gamaliil împlinise 94 de ani de viață, din care șapte decenii petrecute aici, la Neamț. Carevasăzică, purta cu el o istorie a lavrei nemțene de aproape un secol.
Din minunatele cuvinte rostite atunci, dar și cu prilejul câtorva vizite ulterioare, mi-am dat seama că bătrânul călugăr era cu adevărat un om aparte. Născut în ultimul an al secolului al XIX-lea, undeva prin ținuturile Vrancei, a intrat în obștea chinoviei nemțene pe la începutul deceniului al doilea al secolului XX. După tunderea în monahism cu numele Gamaliil, i s-a rânduit ascultarea la tipografie. În urma perseverentelor sale nevoințe, a deprins meșteșugul tiparului, scoțând de sub teascurile vestitei tiparnițe numeroase cărți de rugăciune și îndrumare duhovnicească.
Dintre ele, una, zărită şi pe masa nonagenarului monah, mi-a atras atenția în chip deosebit: Viața Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu și istoricul sfintei sale icoane. A văzut lumina tiparului în 1933, prin osteneala iscusitului zețar Gamaliil. Mi-am permis să-i cer amănunte, simţindu-i glasul înecat în lacrimi atunci când ne amintea de ea. Răspunsul a venit îndată, copleșitor: „Frățioare, este cartea la care am lucrat cu dor și bucurie. Am cules fiecare literă cu mâinile tremurânde de emoție și fericire că m-a învrednicit Dumnezeu să tipăresc viața Măicuței noastre sfinte”. Pusese mult suflet la apariția volumului, arătându-şi astfel – la modul concret – dragostea față de proteguitoarea vieții monahicești.
O sumedenie de alte lucruri ne-a povestit gazda noastră. Regret că nu am izbutit să-i imortalizez chipul ori vocea. Dar păstrez în taina inimii mare parte din vorbele sale pline de glagore ori din evenimentele deosebite din tumultoasa-i existență.
Îmi amintesc, bunăoară, de o întâmplare petrecută prin anii 1930, când vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, pe atunci fratele Teodor, era elev seminarist la școala monahală din mănăstire. Într-una din zile, venind la bibliotecă și observând o carte prețioasă, novicele a început a o răsfoi cu toată atenția. Întrebându-l dacă-i face trebuință, tânărul novice și-a exprimat regretul că nu are bani să și-o achiziționeze. La auzul stânjenitoarei situații, părintele Gamaliil s-a oferit să i-o dăruiască. Însă, lovindu-se de refuzul seminaristului, i-a spus: „Primește-o măcar de împrumut. Când vei ajunge mitropolit, o să-mi dai banii pentru ea”. Timpul a trecut, fratele Teodor, devenit monahul Teoctist, a urcat pe treptele slujirii și demnităților bisericești, devenind ceea ce odinioară i-a prevestit monahul tipograf. La fel de impresionant mi se pare faptul că mitropolitul de atunci al Moldovei, Teoctist, ori de câte ori poposea pe la Neamț, oferea bătrânului Gamaliil un plic în care strecura „banii pentru carte”, chiar dacă acest gest mărinimos se întâmpla de câteva ori pe an. M-a impresionat nespus să regăsesc o parte din frumoasa întâmplare în amintirile Patriarhului Teoctist, așternute într-o emoționantă predoslovie la lucrarea de licență a Preasfințitului Episcop Timotei Prahoveanul, „Schitul Vovidenia – tradiție și actualitate”.
Pe 12 aprilie 1998, chiar în ziua hirotoniei mele întru preot, pe cuviosul Gamaliil – care era cât pe-aici să cuprindă în existența sa trei secole – l-a chemat Maica Domnului la cereștile locașuri. Purtându-l nu doar în pomelnicul dumnezeieștii Liturghii, ci și în cel al inimii, am necurmată nădejde că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a răsplătit monahului nemţean dragostea arătată de-a lungul celor 98 de ani de existență, dintre care 75 petrecuți în cinul călugăresc.
Părintele Emanuel Ganciu, scrisoare deschisă Patriarhului Daniel: Patriarhul este rugat să „dispună de urgență” procesiuni și rugăciuni în toată țara pentru pace și ca România să nu intre în război / Profeția despre cutremurul care va lovi țara noastră dacă vom intra în război.
Părintele Emanuel Ganciu, cunoscut preot ortodox, a inițiat o scrisoare deschisă adresată Patriarhului Daniel, în care îl roagă pe acesta să „dispună de urgență ca, în toate parohiile, mănăstirile și schiturile din țară să se facă procesiuni cu prapuri și icoane, după Sfânta Liturghie, pentru pace și pentru neintrarea României în război”, informează Napoca News.
Conform scrisorii părintelui Ganciu, există o profeție a protosinghelului Nicodim Bujor, conform căreia a început deja al treilea război mondial și dacă România va lua parte, Dumnezeu va trimite asupra țării un cutremur devastator.
Iată textul scrisorii:
Către Prea Fericitul Părinte Patriarh
Prea Fericite Părinte Patriarh,
Noi, fiice și fii ai Bisericii Ortodoxe Române și ai neamului românesc, în contextul extrem de grav al primejduirii poporului nostru, prin aderarea la un conflict militar străin de orice interes legitim al României, vă rugam și vă solicitam în numele celor peste optzeci la sută dintre românii care s-au declarat împotriva intrării noastre în război, în numele poporului român, de acum și dintodeauna, care nu a luptat niciodată într-un război nedrept și în numele românilor oprimați din ținuturile românești deținute ilicit de Ucraina, să vă manifestați autoritatea pe care o aveți prin Harul lui Dumnezeu și prin Statutul BOR (art. 26, alin. 49), și să dispuneți, de urgență ca, în toate parohiile, mănăstirile și schiturile din țară să se facă procesiuni cu prapuri și icoane, după Sfânta Liturghie, pentru pace și pentru neintrarea României în război.
Vrednicul de pomenire, protosinghelul Nicodim Bujor, fost iconom la Mănăstirea Cernica, om duhovnicesc cu viață îngerească, văzător cu duhul, ascultat de Hristos și de Măicuța Lui în rugăciunile pe care le făcea, pentru care ați trimis un frumos cuvânt la trecerea lui la cele veșnice, vorbea de acest al treilea război mondial, pe care îl socotea iminent, război la care, spunea el, Dumnezeu nu vrea ca România să participe. Și mai spunea părintele Nicodim, din cele descoperite lui de Dumnezeu, că, dacă nu se va împiedica intrarea țării în acest război nedrept, va da pe întregul teritoriu al țării un cutremur atât de cumplit, încât, din cauza pierderilor extrem de mari umane și materiale, România nu va putea face față războiului.
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Cu nădejdea că cererea noastră va fi luată în considerare, vă asigurăm de smerita noastră dragoste filială și ascultare, ai Prea Fericirii Voastre fiice și fii duhovnicești,
Preot iconom stavrofor, Emanuel Florin Ganciu
București, 1 brumar 2022, pomenirea Sfinților doctori fără de argint Cosma și Damian