Pedepse apocaliptice pentru rautatea si nesimtirea oamenilor

Iubite cititorule! Cartea Apocalipsei, care încheie Sfânta Scriptură, arată lupta Bisericii lui Hristos cu puterile întunericului, de la întemeierea ei până la a Doua Venire a Mântuitorului. Este o luptă continuă şi neîmpăcată, despre al cărui deznodământ nu avem voie să ne îndoim, căci ni l-a spus chiar Fiul lui Dumnezeu: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). În vremurile din urmă ale istoriei, oamenii se vor despărţi în două tabere; unii vor primi semnul fiarei antihrist şi se vor închina acestuia, ceilalţi, mai puţini, vor rămâne credincioşi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asupra celor dintâi, Dumnezeu va vărsa şapte cupe ale mâniei sale, adică şapte pedepse, voind să-i întoarcă de la slujirea lui antihrist şi să-i aducă la cunoaşterea adevărului. Vom vedea, în cele ce urmează, cum vor reacţiona oamenii cei învârtoşaţi în rău la aceste pedepse, aşa cum ne sunt relatate în capitolul 16 al Apocalipsei.

,,Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i se dădu să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă’’. În loc să înţeleagă pedeapsa lui Dumnezeu şi să-şi vină în simţiri, oamenii ,,au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă’’ (v. 8-9).

Nu după multă vreme, va urma pedeapsa a cincea, care este descrisă în felul următor: ,,Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere’’. Învârtoşarea oamenilor va fi atât de mare, nesimţirea lor va fi covârşitoare încât niciunul nu va pricepe şi nu va voi să se întoarcă la Dumnezeu. Dimpotrivă, ei ,,au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit’’ (v. 10-11).

Vor urma ultimele două pedepse. La a şaptea pedeapsă se vor porni ,,fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a mai fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic… şi gindină mare cât talantul se prăvăli din cer peste oameni’’. Aceasta va fi poate ultima ocazie ca oamenii să-şi recunoască păcatele şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. Însă oamenii nebuni vor stărui în nebunia lor, nearătând nici un semn de pocăinţă. Şi iarăşi îşi vor ridica glasurile pentru a huli pe Creatorul şi Binefăcătorul lor (v. 17-21).

Citind despre aceste urgii, cinstite cititorule, vedem îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, atunci şi în toate vremurile. Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă.

Explicaţie. Poate mulţi vă veţi întreba de ce Cartea Apocalipsei foloseşte timpul trecut pentru a descrie evenimente care se vor petrece în viitor. Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, scriitorul Apocalipsei, i s-au arătat aceste evenimente viitoare în vedenie, exact aşa cum au să se întâmple în viitor. De la descoperirea acelor evenimente până în momentul scrierii lor a trecut un timp scurt, suficient ca să justifice exprimarea la timpul trecut. Scrie, aşadar, despre cele ce se vor petrece la sfârşitul veacului ca şi cum acestea s-ar fi împlinit, semn al credinţei puternice în Dumnezeu, Care întotdeauna împlineşte ceea ce a făgăduit.

Preot Ioviţa Vasile