Pentru trecut – un monument, pentru prezent – un glonț, sau despre prietenia cu evreii

14 octombrie 2019|Holocaust, Textele altora
Mărturia profesorului RAOUL VOLCINSCHI

Subsemnatul RAOUL VOLCINSCHI, domiciliat în Cluj–Napoca, profesor universitar pensionar, membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, am de făcut următoarea declaraţie, în faţa d-lui profesor Ion Coja :

Sunt originar din Cernăuţi unde, în 1940, am trăit drama evacuării familiei mele din Cernăuţi. Eram elev la liceul Aron Pumnul şi făceam parte din echipa de fotbal Dragoş Vodă. Jucam la pitici. În Cernăuţi erau trei echipe la care jucau tinerii evrei: Macabi, Borohov şi Hasmonea. Deseori jucam românii cu evreii, meciuri agreabile, fără nici o tensiune de natură rasistă, antisemită sau antiromânească. Ne cunoşteam bine între noi, chiar dacă eram la şcoli diferite şi trăiam în cartiere diferite.

În seara zilei de 27 iunie la radio Monte Carlo, pe care familia mea îl asculta cu regularitate, s-a anunţat că România este obligată să cedeze Basarabia şi Bucovina. La radio Bucureşti, încercând să aflăm ce se întâmplă, se comenta felul cum a decurs examenul de bacalaureat al principelui Mihai… Nimic despre ultimatum ! Tata însă ne-a pus să începem împachetarea lucrurilor din casă, în vederea refugierii noastre în Ţară. A doua zi, de dimineaţă, tata m-a trimis să-mi scot actele şcolare de la liceu, care urmau să-mi fie necesare înscrierii la şcoală în septembrie. Drumul meu de acasă până la liceu trecea prin Piaţa Unirii şi prin faţa Primăriei. Când am ajuns la primărie am văzut că în stradă zăceau cinci cadavre de soldaţi români, al căror sânge se scursese în praful de pe caldarâm. Câţiva oameni de pe margine priveau consternaţi şi derutaţi. Am întrebat ce se întâmplă, au venit deja ruşii la Cernăuţi ? Mi s-a răspuns că soldaţii au fost omorîţi „de ăia” ! Şi mi s-a arătat spre două automobile în jurul cărora se învârteau vreo 12-15 tineri civili, înarmaţi, unii aveau chiar două automate, unul în mână, altul la spate şi se agitau să încapă toţi în maşini. Îi cunoşteam pe toţi, pe unii din vedere, pe alţii personal sau după nume: Aufleger Feibiş, Fisher, Abacumov, Eisinger Siegfried. Jucau fotbal în formaţia de juniori a echipelor evreieşti amintite. Au plecat strigând „Zum Flugplaz”!(„La aeroport !”) M–am întors acasă pe un drum ocolitor, căci se auzeau focuri de armă pe alte străzi.

În grupul amintit se afla şi Sigi Bainer, pe care îl cunoscusem bine căci jucasem fotbal împreună, în câteva meciuri, ca adversari. L-am regăsit pe la mijlocul anilor ’50, la securitatea din Cluj, când am fost anchetat şi de câteva ori am fost bătut măr de acest Sigi Bainer. Am încercat să vorbesc cu el omeneşte, amintindu-i că ne cunoaştem bine şi că n-are cum să vadă în mine un agent al puterilor imperialiste occidentale, cum eram acuzat. Mi-a spus de mai multe ori : „pentru trecut un monument, pentru prezent un glonţ !”

Îl mai întâlnisem de câteva ori în Cluj, fusese un mic contrabandist înainte de a se angaja la securitate, ca anchetator şi bătăuş. Când m-am eliberat am aflat că plecase în Israel.

Raoul Volcinschi

Nota redacției: Acest Sigi Bainer are cumva urmași în Israel? Poate se va găsi în Israel un evreu de treabă să le semnaleze mărturia cuiva care a copilărit cu bunicul lor cel atât de nemernic!

(Preluare de pe blogul Ion Coja)

11 comentarii la „Pentru trecut – un monument, pentru prezent – un glonț, sau despre prietenia cu evreii

  1. Ioan spune:

    China a anuntat oficial ca are pregatit in lupta alaturi de Rusia si Belarus cu tarile NATO 14 milioane de roboti de lupta;Rusia detine 4 milioane de roboti de lupta pe care a spus ca ii va folosi alaturi de China in razboiul cu tarile NATO.
    De frica cetatenii europeni vor face revolte si vor refuza incorporarea.Va fi de luna viitoare asta de acum incolo.Vuieste Europa.Vor da inapoi cu incorporarile.

  2. Ioan spune:

    Video – Tucker Carlson: De ce îl intervievez pe Vladimir Putin

    Transcript:

    0:00
    We’re in Moscow tonight.
    0:02
    We’re here to interview the president of Russia, Vladimir Putin.
    0:03
    We’ll be doing that soon.
    0:06
    There are risks to conducting an interview like this, obviously.
    0:08
    So we’ve thought about it carefully over many months.
    0:10
    Here’s why we’re doing it.
    0:13
    First, because it’s our job.
    0:16
    We’re in journalism.
    0:18
    Our duty is to inform people.
    0:22
    Two years into a war that’s reshaping the entire world,
    0:24
    most Americans are not informed.
    0:27
    They have no real idea what’s happening in this region,
    0:28
    here in Russia or 600 miles away in Ukraine.
    0:32
    But they should know, they’re paying for much of it
    0:34
    in ways they might not fully yet perceive.
    0:37
    The war in Ukraine is a human disaster.
    0:39
    It’s left hundreds of thousands of people dead.
    0:42
    An entire generation of young Ukrainians.
    0:47
    And is depopulated the largest country in Europe.
    0:49
    But the long-term effects are even more profound.
    0:52
    This war has utterly reshaped the global Military and trade alliances,
    0:58
    and the sanctions that followed have as well.
    1:00
    And in total, they have upended the world economy.
    1:03
    The post-world War II economic order,
    1:05
    the system that guaranteed prosperity in the West
    1:09
    for more than 80 years, is coming apart
    1:12
    very fast, and along with it, the dominance of the US dollar.
    1:14
    These are not small changes.
    1:17
    They are history altering developments.
    1:19
    They will define the lives of our grandchildren.
    1:22
    Most of the world understands this perfectly well.
    1:24
    They can see it.
    1:25
    Ask anyone in Asia or the Middle East what the future looks like.
    1:31
    And yet the populations of the English-speaking countries
    1:32
    seem mostly unaware.
    1:34
    They think that is nothing has really changed.
    1:36
    And they think that because no one has told them the truth.
    1:41
    Their media outlets are corrupt.
    1:44
    They lie to their readers and viewers,
    1:46
    and they do that mostly by omission.
    1:48
    For example, since the day the war in Ukraine began,
    1:50
    American media outlets have spoken to scores
    1:52
    of people from Ukraine, and they’ve
    1:55
    done scores of interviews with Ukrainian President Zelensky.
    1:57
    We ourselves have put in a request for an interview with Zelensky.
    2:02
    We hope he accepts.
    2:03
    But the interviews he’s already done in the United States
    2:05
    are not traditional interviews.
    2:06
    They are fawning pep sessions, specifically designed to amplify
    2:09
    Zelensky’s demand that the U.S. enter more deeply
    2:13
    into a war in Eastern Europe and pay for it.
    2:15
    That is not journalism.
    2:19
    It is government propaganda,
    2:21
    propaganda of the ugliest kind
    2:23
    the kind that kills people.
    2:26
    At the same time, our politicians and media outlets
    2:28
    have been doing this,
    2:30
    promoting a foreign leader like he’s a new consumer brand,
    2:31
    not a single Western journalist has bothered interview the president
    2:34
    of the other country involved in this conflict, Vladimir Putin.
    2:41
    Most Americans have no idea why
    Putin invaded Ukraine, or what his goals are now.
    2:45
    They’ve never heard his voice.
    2:47
    That’s wrong.
    2:50
    Americans have a right to know all they can about a war
    2:52
    they’re implicated in, and we have the right to tell them about it
    2:54
    because we are Americans, too.
    2:57
    Freedom of speech is our birthright.
    2:59
    We were born with the right to say
    3:01
    what we believe.
    3:03
    That right cannot be taken away no
    3:06
    matter who is in the White House.
    3:09
    But they’re trying anyway.
    3:11
    Almost three years ago, the Biden administration illegally spied
    3:13
    on our text messages and then leaked
    3:14
    the contents to their servants in the news media.
    3:16
    They did this in order to stop a Putin interview
    3:19
    that we were planning.
    3:20
    Last month, we’re pretty certain they did exactly the
    3:23
    same thing once again,
    3:25
    but this time we came to Moscow anyway.
    3:28
    We are not here because we love Vladimir Putin.
    3:30
    We are here because we love the United States.
    3:33
    And we want it to remain prosperous and free.
    3:36
    We paid for this trip ourselves.
    3:37
    We took no money from any government or group,
    3:40
    nor are we charging people to see the interview.
    3:41
    It is not behind the paywall.
    3:44
    Anyone can watch the entire thing
    3:46
    shot live to tape and unedited on our website, TuckerCarlson.com.
    3:48
    Elon Musk, to his great credit, has
    3:51
    promised not to suppress or block this interview
    3:53
    once we post it on his platform X,
    3:56
    and we’re grateful for that.
    3:58
    Western governments, by contrast, will certainly do their best
    4:01
    to censor this video on other,
    4:02
    less-principled platforms, because that’s what they do.
    4:07
    They are afraid of information they can’t control.
    4:09
    But you have no reason to be afraid of it.
    4:12
    We are not encouraging you to agree with what Putin
    4:14
    may say in this interview,
    4:16
    but we are urging you to watch it.
    4:19
    You should know as much as you can.
    4:21
    And then, like a free citizen
    4:24
    and not a slave, you can decide for yourself.
    4:28
    Thanks.
    Traducere:

    0:00
    Suntem la Moscova în această seară.
    0:02
    Ne aflăm aici pentru a-i lua un interviu președintelui Rusiei, Vladimir Putin.
    0:03
    Vom face asta în curând.
    0:06
    Există riscuri în realizarea unui astfel de interviu, evident.
    0:08
    Așa că ne-am gândit cu atenție timp de mai multe luni. 
    0:10
    Iată de ce o facem.
    0:13
    În primul rând, pentru că este treaba noastră.
    0:16
    Suntem în jurnalism.
    0:18
    Datoria noastră este să informăm oamenii.
    0:22
    Doi ani într-un război care remodelează întreaga lume,
    0:24
    iar majoritatea americanilor nu sunt informați.
    0:27
    Ei nu au nicio idee despre ce se întâmplă în această regiune,
    0:28
    aici, în Rusia, sau la 600 de mile distanță, în Ucraina.
    0:32
    Dar ar trebui să știe, ei plătesc pentru o mare parte din această situație 
    0:34
    în moduri pe care s-ar putea să nu le perceapă încă pe deplin.
    0:37
    Războiul din Ucraina este un dezastru uman.
    0:39
    A făcut sute de mii de morți.
    0:42
    O întreagă generație de tineri ucraineni.
    0:47
    Și a depopulat cea mai mare țară din Europa. 
    0:49
    Dar efectele pe termen lung sunt și mai profunde.
    0:52
    Acest război a remodelat complet alianțele militare și comerciale globale, 
    0:58
    iar sancțiunile care au urmat au făcut la fel.
    1:00
    Și, per total, acestea au răsturnat economia mondială.
    1:03
    Ordinea economică de după cel de-al Doilea Război Mondial,
    1:05
    sistemul care a garantat prosperitatea în Occident
    1:09
    timp de peste 80 de ani, se destramă
    1:12
    foarte repede și, odată cu el, dominația dolarului american.
    1:14
    Acestea nu sunt schimbări mici.
    1:17
    Sunt evolutii care schimbă istoria.
    1:19
    Acestea vor defini vietile nepotilor nostri.
    1:22
    Cea mai mare parte a lumii întelege perfect acest lucru.
    1:24
    Le pot vedea.
    1:25
    Întrebati pe oricine din Asia sau din Orientul Mijlociu cum arată viitorul.
    1:31
    Si totusi, populatiile din tările vorbitoare de limbă engleză
    1:32
    par în mare parte inconstiente.
    1:34
    Ei cred că nu s-a schimbat nimic cu adevărat.
    1:36
    Si cred asta pentru că nimeni nu le-a spus adevărul.
    1:41
    Mijloacele lor de informare în masă sunt corupte.
    1:44
    Îsi mint cititorii si telespectatorii,
    1:46
    si o fac mai ales prin omisiune.
    1:48
    De exemplu, din ziua în care a început războiul din Ucraina,
    1:50
    canalele media americane au vorbit cu zeci
    1:52
    de persoane din Ucraina si au
    1:55
    făcut zeci de interviuri cu presedintele ucrainean Zelensky.
    1:57
    Noi însine am depus o cerere de interviu cu Zelensky.
    2:02
    Sperăm că va accepta.
    2:03
    Dar interviurile pe care le-a dat deja în Statele Unite ale Americii
    2:05
    nu sunt interviuri traditionale.
    2:06
    Sunt sesiuni de încurajare, concepute special pentru a amplifica
    2:09
    cererea lui Zelensky ca Statele Unite să intre mai adânc
    2:13
    într-un război în Europa de Est si să plătească pentru el.
    2:15
    Asta nu este jurnalism.
    2:19
    Este propagandă guvernamentală,
    2:21
    propagandă de cea mai urâtă spetă,
    2:23
    genul care ucide oamenii.
    2:26
    În acelasi timp, politicienii si canalele noastre media
    2:28
    au făcut acest lucru,
    2:30
    promovând un lider străin ca si cum ar fi un nou brand de consum,
    2:31
    nici un jurnalist occidental nu s-a deranjat să-l intervieveze pe presedintele
    2:34
    celeilalte tări implicate în acest conflict, Vladimir Putin.
    2:41
    Majoritatea americanilor nu au nicio idee de ce Putin a invadat Ucraina sau care
    sunt obiectivele sale acum.
    2:45
    Nu i-au auzit niciodată vocea.
    2:47
    Acest lucru este gresit.
    2:50
    Americanii au dreptul să stie tot ce pot despre un război
    2:52
    în care sunt implicati, iar noi avem dreptul să le spunem despre acesta
    2:54
    pentru că si noi suntem americani.
    2:57
    Libertatea de exprimare este dreptul nostru din nastere.
    2:59
    Ne-am născut cu dreptul de a spune
    3:01
    ceea ce credem.
    3:03
    Acest drept nu poate fi luat de
    3:06
    indiferent cine s-ar afla la Casa Albă.
    3:09
    Dar ei încearcă oricum.
    3:11
    În urmă cu aproape trei ani, administratia Biden a spionat ilegal
    3:13
    mesajele noastre text si apoi a dezvăluit
    3:14
    continutul către slujitorii lor din presa de stiri.
    3:16
    Au făcut acest lucru pentru a opri un interviu cu Putin
    3:19
    pe care noi îl plănuisem.
    3:20
    Luna trecută, suntem destul de siguri că au făcut exact
    3:23
    acelasi lucru din nou,
    3:25
    însă de data aceasta am ajuns la Moscova oricum.
    3:28
    Nu suntem aici pentru că îl iubim pe Vladimir Putin.
    3:30
    Suntem aici pentru că iubim Statele Unite.
    3:33
    Si vrem ca aceasta să rămână prosperă si liberă.
    3:36
    Am plătit noi însine pentru această călătorie.
    3:37
    Nu am luat niciun ban de la niciun guvern sau grup,
    3:40
    si nici nu taxăm oamenii pentru a vedea interviul.
    3:41
    Nu va trebui să plătiti pentru a-l vedea.
    3:44
    Oricine poate viziona toată chestia
    3:46
    filmata în direct si fără modificări pe site-ul nostru, TuckerCarlson.com.
    3:48
    Elon Musk, spre cinstea lui,
    3:51
    a promis că nu va suprima sau bloca acest interviu
    3:53
    după ce îl vom posta pe platforma sa X,
    3:56
    si îi suntem recunoscători pentru asta.
    3:58
    Guvernele occidentale, în schimb, cu sigurantă vor face tot ce le stă în putintă
    4:01
    să cenzureze acest videoclip pe alte
    4:02
    platforme mai lipsite de principii, pentru că asta e ceea ce fac ei.
    4:07
    Le este frică de informatiile pe care nu le pot controla.
    4:09
    Însă voi nu aveti niciun motiv să vă temeti de acestea.
    4:12
    Noi nu vă încurajăm să fiti de acord cu ceea ce Putin
    4:14
    ar putea spune în acest interviu,
    4:16
    dar vă îndemnăm să îl urmăriti.
    4:19
    Ar trebui să stiti cât de mult puteti.
    4:21
    Si apoi, ca un cetătean liber
    4:24
    si nu ca un sclav, veti putea decide pentru voi însivă.
    4:28
    Multumesc

    1. Ecaterina spune:

      Măi copile, nu crezi că-i mai important ceea ce Carlson a vorbit cu Putin ÎN AFARA interviului, decât în ​​timpul acestuia? Că ne zăpăcești cu transcriptul matale! Pe de altă parte, de mare însemnătate mi se pare faptul că același Tucker Carlson a candidat la funcția de vicepreședinte al SUA pe vremea lui Trump. Nu cumva interviul a fost doar o scuză pentru o călătorie la Moscova, când de fapt jurnalistul a fost folosit de către apropiații cu putere de decizie ai fostului președinte american, pentru a transmite în mod confidențial anumite propuneri de la Trump către Putin? Te-ai gândit la varianta aceasta, Ioane? Că văd că iarăși începi cu războiul. Iar liderul de la Kremlin tocmai ce-a declarat jurnalistului american că NU va ataca nici balticele liliputane și nici Polonia! Așa-i, că iarăși vorbești singur?

      Și când afirm aceste lucruri, mă bazez pe niște realități: guvernele occidentale susțin regimul neofascist și politica de terorism. Și ele știu asta. Dar populația țărilor occidentale nu știe despre așa ceva, pentru că există o cenzură severă. Crimele regimului neofascist sunt interzise să fie arătate. Poziția rusă este interzisă. Și-atunci, credeți că „interviul” lui Carlson e menit să spargă blocada? Aiurea! Am dubii mari că statul profund din SUA va permite rostirea adevărului, deoarece poziția Rusiei este mult mai aproape de acesta decât poziția occidentală, de multe ori fiind suficient doar să fie spusă și milioane de oameni vor fi de acord cu Rusia și cu Putin. Nimic nu e ceea ce pare, Ioane, șezi blând!

      1. Ioan spune:

        Daca stai sa te gandesti totul pare o regie.Si totusi reactiile acelora cu redusul la tacere arata cat de inapoiati sunt .Si putin e globalist ca si Xi.Ce-l mana la lupta? Mania puterii.Liderii astia nu gandesc ca noi.La ei prietenia si bunele relatii tin cat le tine interesul.Cand interesul li se gata,ca la soacre daca e de bine nu te mai cunoaste.Daca te pui de-a curmezisul interesului uita ca fusesesi prieten de-o viata in interese comune si incepe razboiala.Leopold I al Prusiei a uitat ca e văr cu Sf Tar Nicolae si a mers cu armata in Rusia.Toate pana la ban si bogatii.Asa ca sa nu va mire cursul evenimentelor cu rusii si americanii ca prieteni numai la prada iar cand se lacomesc unii spre altii se razboiesc.Acum nu se mai sperie vreunul de razboi pt ca vede toata lumea asa ca limbajul pedant nu e cu efect.Nu mai sunt vremurile acelea in care daca vorbeai de razboi iti puneau stampila,te luau in gluma cu „Ioane”.Acum toata lumea vede.Stiu bine cine a pornit genocidul cu plandemia:Trump.Stiu ca Trump are misiunea sa inceapa al treilea ww de la Ierusalim cand Biden isi va termina pre-fazele razboiului pe punctulete multe pe harta globului.Au izvodit ei ceva cat timp a fost mutata atentia maselor pe Carlson si Putin.Nu mai merge faza aceea cu „un interviu a schimbat istoria” sau o discutie de nivel inalt ca negociere mult dorita de toti.Am mai jos materialul cu Mircea Popa care a spus el ceva acum un an si jumatate.

        https://youtu.be/V-7H71u6lWg?si=FmvMcW-5s29pRmN7

        1. Ecaterina spune:

          Da, Mircea Popa este fondatorul Fundației România-Rusia și a susținut cândva că, împreună cu Cozmin Gușă și Victor Boștinaru, acum europarlamentar social-democrat, s-au întâlnit la Moscova, în 2001, cu persoane cunoscute ca fiind apropiate de serviciile secrete de la Kremlin și au negociat, la restaurantului Hotelului Metropol, vizita premierului și a președintelui de atunci, Adrian Năstase și Ion Iliescu. Tot pentru cultura mătăluță, Ionuțe (că văd că Ioan nu-ți place să te numesc, deși singur ți-ai ales nickname-ul), la același hotel Metropol s-au purtat marile înțelegeri ale lui Lenin cu comuniștii europeni, care erau mari generali de formație. Sașa Kondiakov îți spune ceva? Că era reprezentantul Agenției TASS la New York, la Londra și Los Angeles, un apropiat al lui Vladimir Putin și-un tip foarte, foarte deștept. Așa-i că Mircea Popa nu-l amintește nicăieri pe Sașa? N-am nevoie de emisiuni, îți mulțumesc oricum pentru ele, dar mai cunosc și eu câte ceva… așa… până la genunchiul broaștei, cât să nu atrag prea mult atenția 🙂 🙂
          Eu zic să mai crești, să te faci mare și abia apoi să susții că totul este o regie.

          1. Ioan spune:

            Cum sa nu il aminteasca?Mai ascultati o data cele doua emisiuni postate de mine.Mai usurel cu ironiile pt ca eu nu ironizez pe nimeni din oamenii care posteaza pe blog.Nu iti admit comportamentele.Persoanele care nu se pot stapani sa faca bine sa ignore postarile care imi apartin.Cer sa fiu ignorat daca nu se poate respectat .Cred ca am fost inteles.Unii m-au facut „dubios” cand am postat lista cu Epstein in care l-am pus si pe dl.Ciobotea si alti vreo doi ierarhi cand se stie ca nu e mason sa nu participe la sacrificii omenesti ca prima conditie chiar pentru a te mentine acolo si nimeni dintre procurori si din aparatul de stat si dintre „patrioti”nu sufla pentru a interzice prin lege masoneria.Cine e dubiosul,domnule „P” ?Nu dl Ciobotea et.co.?Exista semnul intrebarii.

          2. Ecaterina spune:

            Nu te mai burzului, Ioane că NU mă sperii! Nu mi se pare că te ironizează cineva – eu sau domnul „p”, de exemplu – dacă își pune întrebări legitime cu privire la acuratețea informațiilor din comentariile tale. Nu-i prima oară când îți consideri colegii de blog lipsiți de educație/maniere, dacă încercăm, pe cât de subtil putem, să-ți atragem atenția că greșești în raționamentele tale sau că aduci aici, pe secțiune, informații false. Criticile, ca și ironiile, fac parte din viață. Învață-te să-ți argumentezi poziția, pentru că mantra cu „nu-mi citiți/ocoliți-mi” comment-urile NU ține absolut deloc! Și știi de ce? Care-i motivul pentru care postezi/scrii, dacă nu vrei să fii citit de ceilalți? Nu spuneai tu, anul trecut, când aduceai aici numai știri despre războaie apocaliptice și lagăre de exterminare/supraveghere a românilor, că vrei să informezi lumea referitor la evenimentele care or să vină? Atunci, cum dorești s-o înștiințezi, dacă nu permiți să fii citit?

  3. Ecaterina spune:

    Și de ce nu declară direct, fără ocolișuri/ascunzișuri dl. profesor Raoul Volcinschi, că-n România NU a existat Holocaust? Nici în România și nici prin alte părți, cel puțin nu în varianta celor 4 milioane de evrei exterminați la Auschwitz și ai celor 400 de mii de morți „produși” de România. Altfel, care ar fi fost scopul refugierii familiei domniei sale din Cernăuți în România?

    Prin 1984 Wieslaw Kielar a publicat la o editură scrupulos controlată de evreimea comunistă și condusă de nimeni altul decât Walter Roman, tăticul groparului industriei românești Petre Roman, o carte numită „Anus Mundi: Five Years in Auschwitz” – „Anusul Lumii: 5 ani la Auschwitz”, roman prin intermediul căruia, pe lângă faptul că autorul a specificat foarte clar că Holocaustul NU a avut nici o tangență cu românii, care de altfel s-au abținut alături de Ion Antonescu să ia parte la prigoana declanșată împotriva lor la sfârșitul anilor ’30, dar scriitorul a relatat în cuprinsul ei un amănunt foarte important: conducerea lagărului cu pricina deținea, prin regulamentul intern de funcționare, obligația să trimită familiilor decedaților (contra cost, desigur că d-aia-i neamț) cenușa fiecărui defunct în parte. Aceasta înseamnă, în primul rând că decesul era comunicat familiei, iar în al doilea rând evidenția ca fiind imposibilă exterminarea prin gazare pe bandă rulantă a sute de mii de deținuți pe zi. Noi, românii, avem o vorbă: „gura păcătosului adevăr grăiește”! Și-mi susțin afirmația prin faptul că opera narativă a polonezului Kielar se dorea a descoperi fața inumană, crudă, a nazismului, sfârșind totuși să descrie un amănunt care ridica imense semne de întrebare în ceea ce privește masacrarea populației evreiești.

    Să-l amintesc aici și pe feblețea mea (alături de P. Țuțea) – Emil Cioran, care în cadrul unui interviu acordat prin ’88 unui ofițer de securitate și mason de grad 33 pe deasupra, Ion Deaconescu, inegalabilul filosof atrăgea atenția asupra problemei evreiești din WWII spunând (citez cu aproximație): ” Noi n-am fost barbari, i-am ajutat pe evrei să nu fie executați. Trebuie să scriem cărți și să-i contactăm pe cei care ne calomniază pe acest subiect. Evreii ne sunt datori! Dar nu le cerem nimic, decât să recunoască public adevărul. Dacă se va înțelege corect poziția României din acei ani, vom ține fruntea sus. Dacă nu, vom fi învinuiți mereu, iar efectele vor fi îngrozitoare”. A fost un presentiment al formidabilului însingurat, care a schimbat lumea din temelii – Emil Cioran! Tot el spunea: „proștii zidesc lumea, iar deștepții o dărâmă”. Iacă, i se concretizează zicala!

    După umila mea părere, de vreme ce nu se urmărește adevărul istoric și nici descoperirea unor probe concludente, care să evidențieze teoria exterminării evreimii de către români, atunci se dorește STRICT doar jefuirea substanțială a statului român. Că nu ne ajung politicienii, mai vin și alții din urmă ca să ridice pretenții c-au fost bătuți, maltratați, conduși în marș forțat către camerele de gazare ale lui Hitler!

    Nu cred că mai este cazul să trec în revistă declarațiile pozitive ale unor evrei autohtoni ce-au fost deportați în Transnistria în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nici faptul că sinagogile, liceele și școlile lor au funcționat neîntrerupt pe timpul conflagrației, ca de altfel și unicul teatru din Europa rămas funcțional în acea vreme, nu mai amintesc nici de presiunile la care a fost supus Antonescu (care a rezistat măreț) în fața lui Hitler de a-i preda pe tovarăși Germaniei naziste, nici cruzimea cu care a fost tratată Armata Română de către evreii din Basarabia, ferocitate care a uimit inclusiv Armata Roșie. E cazul să nu se mai pună accentul doar pe ceea ce le convine trădătorilor de neam, deoarece mulți dintre noi („goyim” cum suntem numiți, adică „non jewish people”) cunoaștem și cealaltă fațetă a monedei, care-i bagă perfect în corzi. Comisia Wiesel să facă bine și să aducă dovezi, să-mi arate statisticile evreimii ucise de români! Fuguța! Până la proba contrarie, impresia mea este că vor doar bani! Și mulți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *