S-a întîmplat în urmă cu 12 ani. Hămeseală de bani ca-n Episcopia Sălajului n-am văzut niciunde. Titularii de la sediul episcopal extorcau banii județului cu o lăcomie nestăpînită. Preoții au fost transformați în agenți fiscali cu rolul definit de a aduce cît mai mulți bani în vistierie, și erau apreciați după supușenia și eficiența lor, nu după modul cum lucrau la sufletele credincioșilor. Bineînțeles că această nefirească stare de fapt compromitea misiunea preoților, cum de altfel se și urmărea.
Cum ni se luau banii? Simplu. Aveam circa 13 milioane lunar de la stat, distribuiți de Consiliul județean prin Protopopiat. Nu-i vedeam niciodată. Ni se dădeau chitanțe din care reieșea că noi am fi donat banii Episcopiei. Chitanțele le decontai la Parohie, dacă aveai fonduri. Dacă nu – fluierai a pagubă.
Odată ni s-au luat circa 30 de milioane. Cînd am ordonanțat acele chitanțe, pe ordinul de plată am scris ,,jaf – hoție’’, adică exact ce făcuseră dumnealor. Vremea a trecut și am uitat de această ispravă. Cînd a venit revizorul contabil în control, a găsit acele înscrisuri, însă n-a zis nimic. După o vreme, mă pomenesc la poartă cu un commando format din episcop, protopop și revizor. Au dat buzna în casă și fără introduceri mi-au cerut scriptele Parohiei. Puteam să-i poftesc afară, eram în casa mea, nu în cea parohială. N-am făcut-o. Au găsit ce căutau și au plecat.
Cand m-am dumirit și mi-am adus aminte de bravura pe care-o făcusem, era tîrziu să mai îndrept ceva, așa încît după cîteva zile m-am dus la Episcopie. Am fost mustrat, însă am scăpat ușor: mi-a retras crucea de iconom stavrofor, mi-a luat dreptul de a mai primi distincții bisericești și mi-a adresat o dojană arhierească Din 2016, relațiile mele cu pseudo-episcopul locului s-au prăbușit, din pricina îngrădirii de erezie.
Au trecut 12 ani. Cu ceva vreme în urmă, s-a descoperit la Episcopie o fraudă de 30 de milioane de lei vechi. Autori: pseudo-episcopul și vicarul Pop Ionuț, care era și consilier economic, numit tocmai pentru a avea acces neîngrădit la banii Episcopiei. Omul nostru nu s-a zgîrcit, a luat cît să construiască două case somptuoase pe o colină din Zalău. Una mie, una ție. Bașca 49 de proprietăți (terenuri și case), vreo 70 de călătorii pe tot globul, 33 de angajări fictive, cîteva mașini de lux, chiolhanuri etc. Toate în proprietatea lui Petroniu of Sălaj, cum -a semnat în Creta. Trai sărăcăcios, călugăresc…
Cînd a simțit că se strînge lațul, pseudo-episcopul Petroniu Florea se pare că s-a autodenunțat, primind imediat calitatea de martor. Vicarul Pop a fost arestat, luat de la Constanța, unde s-a refugiat, pe ce post credeți, consilier economic care tocmai era vacant. Recent a fost eliberat și plasat în arest la domiciliu. Sincer, m-am bucurat că a revenit în familia sa, oricît rău ar fi făcut. Deznodămîntul e previzibil: va primi o pedeapsă cu suspendare, iar pseudo-episcopul va continua să trăiască pe picior mare, cu fructuoasa-i păstorire eretică, pentru că miza nu sunt banii. Scenaristul și regizorul au urmărit să atragă un val de ură și hule asupra Bisericii noastre, și au reușit, deoarece televiziunile aservite și-au făcut datoria din plin.
Povestea, precum vedeți, n-are încă un sfîrșit. Are o morală: Oricît ai escamota niște fapte murdare, Dumnezeu nu le lasă tăinuite.
Presbiter Iovița Vasile