Pentru a ne înlesni înțelegerea adrvărurilor Dumnezeiești, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a folosit de fapte și evenimente obișnuite din viața oamenilor, de simboluri cunoscute tuturor, de pilde sau parabole pe care, mai apoi, scriitorii Sfinți le-au așezat în paginile celor patru Sfinte Evanghelii, care ni se citesc și ni se explică în decursul anului liturgic. Așa, bunăoară, în această Duminică avem Evanghelia care cuprinde acea minunată pildă a nunții fiului de împărat. Vom observa, desigur că în acest caz, nunta este luată de Fiul lui Dumnezeu ca simbol pentru Împărăția cerurilor. Vorbind de nuntă, nu mă refer la orice nuntă ci, înainte de toate la Taina Sfintei Cununii, la ,,nunta cinstită și viața neîntinată,, ,cum spune cartea noastră bisericească, mă refer la petrecerea decentă care urmează Cununiei, mă refer la ,,legătura dragostei și a unirii între miri până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă și cinstită,, precum învață Biserica. Că nunți au și păgânii, dar acelea nu pot fi luate ca simboluri pentru Împărăția lui Dumnezeu. Precum la o nuntă din acestea obișnuite, părintele care se ocupă de organizarea ei, invită să ia parte la ea, tot așa și Dumnezeu cheamă pe toți oamenii la nunta cea fără de sfârșit, spre împărăția cea veșnică, pregătită de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). Că la această nuntă sunt chemate toate făpturile lui Dumnezeu, o spune Scriptura Sfântă, prin Sfântul Apostol Pavel: Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4).
Ne spune Mântuitorul că împăratul a intrat în casa nunții să-și privească oaspeții. Cu întristare a constata că printre ei se afla unul care nu avea haină de nuntă, prezența lui la eveniment fiind cu totul nepotrivită. Ce face împăratul? Îi adresează cu blândețe o întrebare mustrătoare: ,,Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?,, (Matei 22, 12). Ce înseamnă haina de nuntă? ,,Să ne bucurăm și să ne veselim, să-I dăm slavă că a venit nunta Mielului și mireasa Lui s-a pregătit, și i s-a dat ei să se înveșmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale Sfinților,, (Apocalipsa 19, 7-8). Veșmintele de nuntă, faptele cele drepte, îi lipseau acelui om, ceea ce-l făcea incompatibil cu Împărăția veșnică. Pentru aceea a zis împăratul slugilor: ,,Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților,, (Matei 22, 13).
Cu alte cuvinte, fiecare om să fie la locul potrivit, în locul pe care el însuși și l-a pregătit în viața pământească. Viețuirea acelui om a fost plină de necurmate păcate, lipsită de fapte bune, iar locul lui nu putea fi decât împărăția întunecată a diavolului. Vedem aici marea greșeală pe care a făcut-o Martin Luther, când a învățat că omul se mântuiește numai prin credință ,,sola fide’’ , faptele bune fiind inutile dobândirii Împărăției.
Să medităm asupra apelativului ,,prietene’’ cu care se adresează acelui om, căci nu este întâmplător. Se spune, pe bună dreptate, că frații și surorile ne sunt dați, fără voia noastră, în vreme ce prietenii ni-i alegem noi. Alegerea este opțiune. Opțiunea presupune libertate. Libertate deplină avem de la Dumnezeu, căci El ne respectă voia liberă. Faptul că împăratul, adică Dumnezeu, îl numește chiar și pe cel nevrednic ,,prieten’’, arată marea Sa iubire pentru toată făptura, chiar pentru vrăjmașii Săi. Iar dacă nouă ne cere să-i iubim pe vrăjmași, să le facem bine și să-i binecuvântăm, este pentru că El Însuși este iubitor de oameni.
Din păcate, nu întotdeauna ne cunoaștem prietenii cei adevărați. Mântuitorul Iisus Hristos a statornicit între El și Sfinții Apostoli legătura de prietenie când a spus: ,,Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viața să și-o pună pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei, dacă faceți ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute,, (Ioan 15, 13-15). Aceasta să știe orice om, că prietenul Cel adevărat, Mântuitorul Iisus Hristos, niciodată nu-l va părăsi și nu-l va dezamăgi.
Cum am spus, nu întotdeauna ne cunoaștem prietenii adevărați și de multe ori pe vrăjmași îi socotim prieteni, iar prietenii îi disprețuim ca pe vrăjmași. Vine câte-o fată la preot și vorbește de prietenul ei, cu care trăiește în păcat. Îi spun și îi atrag atenția că acela nu-i este prieten, îi este dușman, căci prietenul adevărat nu te duce la păcat, te ferește de el.
Nimic nu ne va lămuri mai bine asupra acestui fapt, decât relatarea Sfintei Scripturi privitoare la regele Ahab. Acesta a încheiat o alianță cu celălalt rege, al Iudeii, Iosafat, pentru a merge cu război împotriva sirienilor. Înainte de aceasta au convenit să cheme prorocii, pentru a afla voia lui Dumnezeu și deznodământul luptei. Patru sute de prooroci mincinoși s-au prezentat și toți i-au asigurat că biruința va fi de partea lor. Iosafat a avut mari îndoieli și a stăruit să fie chemat un Prooroc adevărat, care să le arate voia lui Dumnezeu. Astfel, Proorocul Miheia a venit și le-a spus: ,,Iată, văd pe fiii lui Israel împrăștiați prin munți, ca oile care nu au păstor. Și a zis Domnul: ei n-au domn, să se întoarcă fiecare la casa lui cu pace’’ (III Regi 22, 17). Din aceste cuvinte ar fi trebuit să înțeleagă că Dumnezeu le stă împotrivă și lupta se va sfârși dezastruos. N-au vrut să înțeleagă, ba mai mult, pe Proorocul lui Dumnezeu care le-a grăit adevărul, pe adevăratul prieten, l-au aruncat în temniță, într-un regim aspru, în vreme ce proorocii mincinoși erau ținuți la loc de cinste.
A început războiul și în toiul lui regele Ahab a fost rănit grav și scos din luptă, iar spre seară a murit. Nesăbuința și neascultarea față de Dumnezeu l-au dus la pieire. Ahab nu și-a cunoscut și n-a ascultat de prietenul adevărat care bine l-a învățat, descoperindu-i voia lui Dumnezeu.
Nu este de mirare. Și-n vremea noastră ierarhia valorilor este răsturnată, și astfel la vârf îi avem pe ticăloși, pe proști, pe trădători, pe impostori, în vreme ce oamenii cu frică de Dumnezeu sunt marginalizați, disprețuiți, batjocoriți și, nu de puține ori, întemnițați. Adevăr spunea Sfântul Antonie cel Mare că va veni vremea ca oamenii să înnebunească și dacă vor vedea pe cineva că se comportă normal, se vor ridica asupra lui, zicând că el este nebun, pentru că nu este ca ei.
Bunul Dumnezeu să ne dea putere și discernământ ca să înțelegem cine ne sunt adevărații prieteni, care nu ne părăsesc și nu ne trădează niciodată. Cel dintâi este Domnul nostru Iisus Hristos. Sunt apoi cei voitori de tot binele, Sfinții lui Dumnezeu, care sunt pe tot pământul,, (Psalmul 15, 3). Ei sunt prietenii lui Dumnezeu, pe ei să ni-i facem și noi prieteni. Amin.
Presbiter Iovița Vasile