Predică la Duminica a 16-a după Rusalii. Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm

În Predica de pe munte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a dat nouă tuturor aceste îndemnuri: ,,Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere – ia, cel ce caută – află, şi celui ce bate i se va deschide’’ (Matei 7, 7-8). Apoi, pentru a releva dărnicia lui Dumnezeu arătată oamenilor, Fiul lui Dumnezeu ne spune: ,,Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, îi va da şarpe? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El’’ (Matei 7, 9-11).

Într-adevăr, ne străduim să dăm daruri bune fiilor noştri, dar nu întotdeauna ştim ce le este de folos acestora şi adesea darurile noastre ori sunt total nepotrivite, ori sunt rău întrebuinţate, încât ele nu numai că nu le folosesc la nimic, dar sunt şi aducătoare de mari nenorociri în familiile noastre. Greşeşte grav acel părinte care pune la dispoziţia fiului său bani fără măsură, pe care acesta îi risipeşte în distracţii interminabile, ori pentru alte capricii porcoase. Greşeşte grav părintele care cumpără pentru copilul său maşină foarte scumpă, acesta o foloseşte cu nesăbuinţă, putând ajunge la accidente cu cele mai grave urmări.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre darurile lui Dumnezeui. Sfântul Apostol Iacov a scris în Epistola sa: ,,Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor’’ (Iacov 1, 17). Când a făcut referire la părinţii care ştiu, totuşi ce le este de folos fiilor, Mântuitorul a vrut să ne facă să înţelegem că darurile Dumnezeieşti stau mult deasupra celor omeneşti. Cererea şi grija noastră trebuie să se îndrepte, înainte de toate, sore dobândirea darurilor cereşti. În rugăciunea de iertare pentru cei adormiţi, mărturisim că Dumnezeu l-a împodobit pe om ,,cu înfăţişare şi frumuseţe ca pe o cinstită făptură cerească’’. Este mare lucru să înţelegem că am primit şi primim daruri Dumnezeieşti, întocmai ca îngerii care stau în jurul tronului ceresc şi-L preamăresc neîncetat pe Dumnezeu.

Cel dintâi dar pe care l-am primit fiecare de la Dumnezeu este viaţa. Aceasta este, de fapt, aducerea noastră din nefiinţă la existenţă. Este darul care, mai apoi, asemenea unui pom, este împodobit cu multe şi preţioase daruri. Unele le ştim, altele – nu. La Sfânta Liturghie preotul se roagă în taină şi aduce mulţumire Sfintei Treimi, pentru sine şi pentru credincioşi, cu aceste cuvinte: ,,Pentru toate acestea, mulţumim Ţie şi Unuia Născut Fiului Tău şi Duhului Tău Celui Sfânt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă’’. Pentru că oricât s-ar strădui omul, îi lipsesc cuvintele şi ştiinţa spre a grăi despre toate cele primite de la Dumnezeu.

Sfânta Evanghelie a acestei Duminici ne vorbeşte şi ea despre multele şi marile daruri Dumnezeieşti, cărora ne facem părtaşi şi noi, deoarece omul care şi-a încredinţat avuţia sa slugilor, este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Slugile suntem, sau ar trebui să fim, noi. Faptul că nu toţi primim acelaşi număr de talanţi, nu este relevant în iconomia mântuirii. Însuşi Mântuitorul a spus: ,,Şi oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el, şi cui i s-a încredinţat puțín, puțin i se va cere’’ (Luca 12, 48). Aşa bunăoară, unui preot i s-a dat mult, pentru că multe suflete i s-au încredinţat pentru a fi călăuzite spre Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea a şi scris Sfântul Apostol Pavel păstorilor şi credincioşilor Bisericii celei dintre evrei: ,,Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiincă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seama de ele’’ (Evrei 13, 17). Se ştie că un preot se mântuieşte mai anevoie decât un credincios de rând, tocmai din pricina arătată mai sus.

Încredinţându-şi darurile slugilor Sale, Dumnezeu nu se depărtează de ele, ci veghează asupra lor, adaugă acelor daruri alte daruri, sau har peste har, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan. Stăpânul Dumnezeu aşteaptă ca fiecare slugă să preţuiască cum se cuvine darurile Sale, să înmulţească binele în lume, ştiind cât bine i-a făcut Dumnezeu (Luca 8, 39).

Precum în pilda talanţilor, pentru fiecare vine vremea ca Dumnezeu să ceară socoteală despre modul cum a chivernisit cele primite de la El. Este vremea plecării noastre din trup, a despărţirii de vieţuirea acesta pământească, când trupul se întoarce în pământul din care-a fost luat, iar sufletul se duce la Dumnezeu Care l-a dat (Ecleziast 12, 7). Atunci fiecare dă răspuns Stăpânului despre felul cum a vieţuit pe pământ. Ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie ca Dumnezeu să ne ajute să putem da ,,răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos’’. Şi răspunsul bun este acesta: ,,Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei’’ (Matei 25, 20). Răspunsului bun îi va urma, neîndoielnic, lauda mângâietoare a Stăpânului: ,,Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului Tău’’ (Matei 25, 21).

Sfântul Ioan Gură de Aur scria, cu multe secole în urmă, că ,,de aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, mâini, picioare, tărie trupească, minte şi pricepere, ca toate acestea să fie spre mântuirea noastră şi spre folosul aproapelui. Cuvântul nu este de folos numai la înălţarea de cântări şi mulţumiri lui Dumnezeu, ci de folos pentru a învăţa pe alţii şi a-i povăţui. De-l întrebuinţăm în acest scop, suntem următorii lui Dumnezeu; dacă facem dimpotrivă, suntem următorii diavolului. Pentru că şi Petru, când a mărturisit pe Hristos, a fost fericit de Domnul, dar când l-a sfătuit să fugă de Cruce, când L-a oprit, a fost certat cu asprime, că gândea cele ce gândea diavolul. Dacă osânda e atât de mare pentru nişte cuvinte rostite din neştiinţă, ce iertare mai putem avea noi, când de bună voie săvârşim o mulţime de păcate’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, EIBMBOR, Bucureşti 1994, p.892).

Da, pentru cel nebăgător de seamă la darurile Dumnezeieşti va veni, de asemenea, vremea judecăţii. Spunând aceasta mă gândesc la darul incomensurabil primit de la Mântuitorul, Sfânta Credinţă Ortodoxă. Aşa a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Efes: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi, prin Credinţă şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 2, 8). Ce răspuns vor putea da cei luminaţi în Credinţa Ortodoxă, pe care au părăsit-o cu atâta uşurinţă, iar după aceea au batjocorit-o în cel mai josnic mod? Ce răspuns vor da cei care au cunoscut Ortodoxia, dar au rămas în rătăcirea lor? Vor da, desigur, răspunsul slugii leneşe şi netrebnice: ,,Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat, şi aduni de unde n-ai împrăştiat.De aceea, m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul în pământ: iată ce este al tău (Matei 25, 24-25). Acest răspuns îi va aduce osânda veşnică, cum a grăit Mântuitorul: ,,Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor’’ (Mate 25, 30).

Iubiţi credincioşi! Am spus mai înainte că întâiul dar primit de fiecare din noi, este viaţa însăşi. Cât ne îngrijim noi de acest dar unic şi irepetabil pentru a-l păstra curat, a-l împodobi cu frumuseţile virtuţilor şi a-l înapoia Dătătorului de viaţă la vremea rânduită de El? Căci aşa ne îndeamnă glasul Sfintei Liturghii: ,,Pe noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm’’. Amin.

Presbiter Iovita Vasile