Predică la Duminica a 24-a după Pogorârea Sfântului Duh. Adevărurile Dumnezeieşti, veşnice, mântuitoare, şi împotrivirile ştiinţei mincinoase

În anul 65 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris cea dintâi Epistolă Pastorală adresată Episcopului Timotei al Efesului. Grija de căpetenie arătată în Epistolă a fost aceea de a-l feri pe tânărul păstor şi Biserica sa de primejdia rătăcirii de la adevăr. Spre sfârşit, aşa îi scrie Episcopului: ,,O, Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă (I Timotei 6, 20-21).
Şi atunci, dar mai ales în vremurile noastre, ştiinţa mincinoasă, diavolească, aş spune eu, era şi este o ameninţare pentru cei neîntăriţi în Credinţă. Ce este, de fapt, ştiinţa? Este cunoaştere.Tendinţa fiecărui om este aceea de a cunoaşte cât mai mult, lucru firesc şi de dorit, atunci când cunoaşterea este îndreptată spre adevăr. Când omul părăseşte calea adevărului şi se lasă purtat de duhurile satanice, cunoaşterea lui devine strâmbă, denaturată, păgubitoare pentru sufletul său. Spre cunoaştere înaintează şi vrăjitorii şi masonii şi spiritiştii, adică aceia care pretind că vorbesc cu duhurile morţilor. Cunoaşterea lor le este profund dăunătoare, pierzătoare chiar, deoarece este de pe tărâmul întunecat al diavolului, şi-l duce pe om în mrejele tatălui minciunii şi la pierderea mântuirii.
Când cunoaşterea omului se referă la Dumnezeu şi adevărurile Sale veşnice şi mântuitoare, sensul acesteia este bun, şi-n această cunoaştere omul are drum deschis să înainteze, în toată viaţa sa pământească, spre viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan chiar aşa defineşte veşnicia: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 3). Cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi este un domeniu vast, un drum care nu se sfârşeşte niciodată, oricât s-ar strădui omul. Spunea Părintele Stăniloae că Teologia este un munte, şi cei mai puternici abia ajung la poalele lui.
Din rătăcirile cele multe ale oamenilor, s-a constituit ceea ce Apostolul Domnului a numit ştiinţa mincinoasă, proclamată infailibilă şi unică sursă a cunoaşterii, iar slujitorii ei se pretind un fel de zei care, din vreme-n vreme, urcă în Olimp şi aduc oamenilor ,,adevărurile’’ de care aceştia ar avea nevoie. Istoria stă mărturie de câte ori ,,adevărurile’’ ştiinţei mincinoase au fost trâmbiţate ca ultime, de neclintit, pentru ca mai târziu să fie infirmate şi părăsite, înlocuite de alte ,,adevăruri’’, într-o succesiune ce pare că nu se mai sfârşeşte.
Dintotdeauna oamenii şi-au pus întrebi privitoare la sensul şi rostul existenţei lor. Câtă vreme au rămas în lumina Revelaţiei Dumnezeieşti, au stat în adevăr şi cunoaşterea lor a fost dreaptă. De prea multe ori însă, oamenii au dobândit o cutezanţă luciferică, s-au întors de la adevăr şi s-au împotmolit în hăţişurile rătăcirii. În anul 1859, Charles Darwin a publicat o carte numită ,,Originea speciilor’’, în care susţinea că toată viaţa pe pământ a apărut din organismele monocelulare, care au evoluat spre forme complexe, până când s-a ajuns la vieţuitoarele de azi, omul fiind cel mai evoluat. Este aşa numita teorie evoluţionistă. În sfârşit, nebunul care spunea în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1), avea un temei ,,ştiinţific’’ pentru a-L tăgădui pe Dumnezeu.
Necredincioşii s-au grăbit să îmbrăţişeze această teorie neghioabă şi în scurtă vreme ,,stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor’’. Puterile iadului au săltat de bucurie. Comunismul satanic şi-a apropriat inepţia aceasta şi a ridicat-o la rangul de adevăr, a răspândit-o asiduu, mutilând conştiinţe şi distrugând vieţi. Ştiinţa mincinoasă a ajuns la cea mai înaltă ,,cucerire’’ a sa, tăgăduirea lui Dumnezeu. ,,Dumnezeul’’ lor era de-acum material, care s-ar fi autocreat, era omul însuşi. Aşa s-au deschis porţile pentru cele mai monstruoase crime ce s-au măsurat cu sutele de milioane. A învăţat ceva omenirea din grozăviile trecutului? Unii, da – cei mai mulţi, nu.
Ştiinţa mincinoasă caută cu înfrigurare să demonstreze originile universului. Aşa s-a ajuns la construirea în Elveţia, a unui accelerator subteran de particule, în lungime de 28 de kilometri. O investiţie uriaşă, o construcţie faraonică la care lucrează mii de ,,savanţi’’. Experimentul acestora avea ca temă demonstrarea unei alte teorii neroade, aceea numită ,,bing-bang’’, prin care se susţine că universal ar fi apărut în urma unei mari explozii, ce a avut loc cu 15 miliarde de ani în urmă! Nici mai mult, nici mai puţin. Urma ca prin 20 octombrie să fie create condiţiile big-bang-ului şi să se ofere ,,dovada’’ temeiniciei acestei teorii. La data respectivă însă, şandramaua s-a defectat şi, nici până în ziua de astăzi, nimic n-au reuşit să demonstreze. Asta e ştiinţa lor infailibilă. Mi-aduc aminte cu câtă emfază ni se spunea în anii de liceu că nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci doar lucruri care nu se cunosc încă.
Ştiinţa mincinoasă spune că adevărul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos e, de fapt, mit. Ştiinţa mincinoasă ne spune că învierea fiicei lui Iair era imposibilă, la fel ca vindecarea acelei femei care s-a atins de haina Domnului.
După vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, Fiul lui Dumnezeu a fost căutat de un anume Iair, mai-marele sinagogii iudeilor. Ce l-a adus la picioarele Mântuitorului? Durerea lui de părinte, pricinuită de starea extrem de gravă a fiicei sale, unica fiică, aflată în pragul morţii. Ce era în inima lui Iair, ştie numai acela care a trecut prin încercări similare, de care să ne ferească Bunul Dumnezeu. Ascultând rugămintea mai-marelui sinagogii, Domnul Hristos S-a îndreptat imediat spre casa acestuia.
Mulţimea însă Îl împresura şi provoca o anumită stare de dezordine, care-i făcea mersul anevoios. În învălmăşeala aceea, o biată femeie bolnavă de doisprezece ani, având curgere de sânge, şi-a făcut cu greu loc, până s-a apropiat şi s-a atins de poala hainei Învăţătorului nostru. Minunea lui Dumnezeu! Curgerea sângelui ei s-a oprit îndată. Faptul ar fi putut să rămână neştiut. Iubitorul de oameni Hristos nu ne-a lipsit de cunoaşterea acestei vindecări, fapt pentru care a întrebat: ,,Cine este cel ce s-a atins de Mine?’’ Întrebarea a părut unora că este fără sens în acea îmbulzeală. Femeia însă a venit tremurând, a căzut la picioarele Domnului Iisus şi a mărturisit cum s-a vindecat de neputinţa ei. Faptul că tremura şi era stăpânită de emoţie şi frică, este pilduitor pentru noi cei reci şi indiferenţi în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Nu ne îndeamnă Biserica să ne apropiem de Dumnezeu ,,cu frică, cu credinţă şi cutermur?’’ Aşa s-a apropiat femeia aceea bolnavă, şi Mântuitorul a tămăduit-o, apoi i-a risipit tulburarea cu cuvinte blânde şi mângâietoare: ,,Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace’’ (Luca 8, 48).
Când să-şi continue drumul spre casa lui Iair, cineva a venit în grabă, aducând vestea cea rea: ,,A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul’’. Ca să nu dea loc unei dureri incomensurabile, Mântuitorul S-a grăbit să-l mângâie şi să-l încurajeze pe Iair: ,,Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi’’. Ajuns la casa durerii, a intrat în odaia unde fetiţa zăcea moartă, însoţit de trei din Sfinţii Apostoli şi de părinţii ei. ,,Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme’’. Cu aceste cuvinte caută să le risipească durerea acelor oameni. Vorbele acestea au fost pentru cei împuţinaţi la minte, prilej de râs. Râdeau de Mântuitorul!, ei care erau atât de siguri de atotputernicia morţii. Moartea e biruită şi acum: a prins copila de mână şi a ridicat-o, ,,duhul ei s-a întors şi a înviat îndată!’’ Dacă moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup, învierea este opusul, adică sufletul se întoarce în trup şi omul ajunge iarăşi în starea de dinainte.
Ce-ar putea face ştiinţa mincinoasă în faţa celor două minuni Dumnezeieşti, despre care ne relatează Evanghelia acestei Duminici? Evident, ceea ce face de obicei: contestă, tăgăduieşte, răstălmăceşte, se împotriveşte. Atâta poate, atâta face. Mulţi oameni, unii de bună credinţă, se străduiesc să întindă punţi între Teologie şi falsa ştiinţă, să concilieze adevărurile Dumnezeieşti cu susţinerile ştiinţei mincinoase. Demers inutil, deoarece între cele două e o prăpastie de netrecut: ,,Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (I Corinteni 6, 15). Niciuna.
Am spus mai înainte că ştiinţa înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea cea mai înaltă o dă omului Sfânta Teologie Ortodoxă, păstrătoare fidelă a adevărurilor veşnice şi mântuitoare, cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. Aceasta este adevărata ştiinţă! Aşa scria Sfântul Apostol Pavel celor din Biserica din Colose: ,,De aceea şi noi, din ziua în care am aflat, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească. Umblând cu vrednicie înaintea Domnului, plăcuţi lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile