Predică la Duminica a 25-a după Pogorârea Sfântului Duh. Mergi şi fă şi tu asemenea

Sfântul Prooroc Maleahi a aşezat în cuprinsul Cărţii sale această profeţie: ,,Căci buzele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se va cere învăţatura, căci el este solul Domnului Savaot’’ (Maleahi 2, 7). Înaltă misiune pune Dumnezeu pe umerii preoţilor lui Hristos, aceea de a-i călăuzi pe oameni spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Nu vom vorbi astăzi despre lipsa faptei bune de care au dat dovadă cei doi slujitori ai templului, preotul şi levitul. Se cuvine să facem aici necesara distincţie între preoţii iudei, slujitori ai Legii Vechi şi preoţii Legii Noi, slujitori ai Mântuitorului Iisus Hristos. Cei dintâi nu şi-au împlinit menirea, cum vedem şi din Pilda cuprinsă în estei Duminici, de aceea, s-a scris prin Proorocul Oseea: ,,Şi pentru că tu ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, te voi da la o parte din preoţia Mea’’ (Oseea 4, 6). Preoţia ca aşezământ Dumnezeiesc rămâne, doar preoţii iudei au fost înlăturaţi, Mântuitorul alegând în locul lor pe cei care sunt slujitori ai Legii Noi, preoţi ai lui Dumnezeu, cum îi numeşte Cartea Apocalipsei (1, 6 şi 5, 10).

Se cuvine să vorbim astăzi despre fapta cea bună a samarineanului milostiv, singurul care s-a aplecat asupra omului aceluia nenorocit şi i-a purtat de grijă: i-a legat rănile, l-a pus pe asinul său şi la dus la casa de oaspeţi, unde l-a vegheat o vreme, apoi l-a încredinţat gazdei şi numai după aceea a plecat. Dacă preotul şi levitul, amândoi iudei, nu şi-au împlinit menirea, ajutorul celui căzut între tâlhari a venit de unde nu se aştepta nimeni, de la acel samarinean bun şi simţitor, mult dispreţuit de iudeii vremii. Biserica tâlcuieşte această Pildă în sensul adevărat, afirmând că orice om este aproapele nostru, deoarece toţi trăitorii de pe pământ sunt făpturi, sunt fii ai Aceluiaşi Singur Dumnezeu, chemaţi la moştenirea Împărăţiei cereşti. De felul cum ne purtăm faţă de semenii noştri, vom da seama în faţa Dreptului Judecător, de aceea socotesc că este bine să cunoaştem faptele bune cu care suntem datori tuturor oamenilor.

Învăţătura de Credinţă a Sfintei Biserici Ortodoxe ni le arată ca fapte ale milosteniei trupeşti şi ale celei sufleteşti. Cele dintâi sunt: hrănirea celui flămând, astâmpărarea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor aflaţi în necazuri şi nevoi, cercetarea celor bolnavi, găzduirea călătorilor, îngroparea săracilor.

Faptele milei trupeşti sunt tot în număr de şapte, şapte fiind număr sfânt, simbol al perfecţiunilor Dumnezeieşti. Iată-le: întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii, învăţărea celor neştiutori, buna sfătuire, rugăciunea pentru aproapele, mângâierea celor întristaţi, nerăzbunarea faţă de cei care ne-au greşit şi răsplătirea răului cu bine, iertarea celor ce ne-au greşit. Desigur că despre fiecare din faptele enumerate se poate vorbi pe larg, şi ar fi de dorit s-o facem. Cunoscându-ne însă neputinţele şi limitele, am ales să vorbesc doar de cea dintâi dintre faptele milei sufleteşti, întoarcerea celor rătăciţi la cale adevului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii. O facem, iubiţi credincioşi, pornind de la o axiomă, de la un adevăr care nu poate fi pus la îndoială, nici nu trebuie demonstrate: Sfânta noastră Biserică Ortodoxă este Calea, singura Cale, care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Nici nu ştim noi să preţuim ce mare dar avem de la Dumnezeu prin faptul că ne-am născut ortodocşi! Când spunem acestea, ne atragem criticile celor care ne acuză că suntem conservatori, fundamentalişti, intoleranţi, exclusivişti sau chiar extremişti. Paradoxal, ar trebui să le fim recunoscători pentru că, fără voia lor, ne caracterizează cu exactitate. Suntem conservatori pentru că păstrăm tezaurul de învăţătură pe care ni l-a dat Dumnezeu, fără adaosuri, fără scăderi, fără răstălmăciri; sunte fundamentalişti în sensul stabilit de dicţionarele limbii, acela de esenţial, pentru că esenţial este pentru fiecare om ca să trăiască în adevărurile Dumnezeieşti; suntem intoleranţi pentru că nu admitem niciuna din rătăcirile acestei lumi; suntem exclusivişti pentru că noi credem într-o singură Biserică, cea Ortodoxă, întemeiată de Hristos Mântuitorul; suntem extremişti pentru că avem grija extremă, în cel mai înalt grad, să nu lăsăm ca sublimele noastre învăţaturi mântuitoare să fie alterate, răstămăcite sau eludate de cei neştiutori ori rău intenţionaţi.

Având credinţa neclintită că suntem singura Biserică, ne socotim îndreptăţiţi să-i întoarcem pe cei rătăciţi la Dreapta Credinţă. Se spune adesea că trebuie să avem respect faţă de credinţele altora. Dar aceasta înseamnă să avem respect faţă de rătăciri! Nu facem niciun bine altora spunând că le respectăm credinţa, întărindu-i astfel în rătăcirea lor. În schimb, le facem un mare bine dacă le arătăm că greşesc, stăruind în credinţa lor deşartă şi că pot străbate drumul spre viaţa veşnică doar împropriindu-şi Sfânta Credinţă Ortodoxă. Că vor părăsi sau nu credinţa lor rătăcită, ştie numai Dumnezeu. Noi ne vom face datoria şi din acel moment toată răspunderea rămâne asupra lor. Sfântul Apostol Iacov a scris cu limpezime: ,,Să ştie că acela care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate’’ (Iacov 5, 20). În cazul refuzului de a părăsi rătăcirea, plata celui care a vestit adevărul nu se împuţinează: ,,Iar dacă tu prvesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat viaţa’’ (Iezechiel 33, 9).

Noi nu vestim oamenilor Credinţa cea Adevărată din orgolii mărunte, din ambiţii personale, ci pentru că este datoria noastră sfântă de a-i face părtşi pe toţi binelui pe care l-am primit de la Dumnezeu. Şi trebuie să recunoaştem că sunt mulţi în jurul nostru care au nevoie de adevăr: atei, păgâni, sectari, necredincioşi, adepţi ai aşa ziselor religii păgâne. Aceştia nu numai că sunt străini de Credinţa Ortoidoxă, dar şi luptă din răsputeri împotriva ei. În faţa acestora trebuie să ne facem mărturisitori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

,,Mergi şi fă şi tu asemenea’’ (Luca 10, 37), este porunca sfântă dată fiecărui credincios al Bisericii noastre. Cunoaştem acum faptele cele bune ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti. Cât stă în puterea noastră, să lucrăm binele aproapelui, după cuvântul Proorocului: ,,Semănaţi-vă fapte bune, căci numai aşa veţi secera milostivire; prefaceţi ţelina în ogoare ale cunoaşterii lui  Dumnezeu, şi căutaţi pe Domnul, ca El să vină să vă îndestuleze de roade mântuitoare’’ (Osea 10, 12). Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile