Predică la Duminica a 29-a după Rusalii. Preoți ai lui Dumnezeu

Psalmistul şi Proorocul David a scris în cel dintâi Psalm aceste Dumnezeieşti cuvinte:,,Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat, şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut… Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri’’ (Psalmul 1, 1 şi 6). Pentru a ne păzi de aceste căi ale necredincioşilor sau ale celor rău-credincioşi, Domnul nostru Iisus Hristos a dat Sfinţilor Săi Apostoli, şi ne dă şi nouă, aceste mult folositoare îndemnuri: ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori’’ (Matei 7, 15). Când este vorba de sectari, eretici, schismatici, ecumeniști, vrăjitori, atei, de oameni ce au religii păgâne şi demonice, falşi vindecători prin bioenergie, yoghini şi alte feluri de rătăciţi, Fiul lui Dumnezeu ne previne, ne porunceşte chiar: ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’ (Luca 21, 8). Scriind Sfintei Biserici din Corint cea de-a doua Epistolă, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe credincioşii acesteia: ,,Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templul al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. De aceea : Ieşiţi din mijlocul lor şi vă separaţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă Tată şi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul AtotTiitorul’’ (I Corinteni. 6, 14-18).

Aşadar, toate aceste imperative: feriţi-vă, nu mergeţi, nu vă înjugaţi, ieşiţi, separaţi-vă, sunt îndemnuri Dumnezeieşti prin care Cel Atotputernic vrea să ne ferească de căile rătăcirii şi ale iadului. Dar dacă Bunul Dumnezeu ne spune desluşit de ce trebuie să ne ferim, El a avut grijă să ne spună unde să mergem, cu cine să ne însoţim şi cui să cerem ajutorul şi sfatul în vreme de mare nevoie. Sfânta Evanghelie a acestei Duminici este mult lămuritoare în acest sens

Sfântul Evanghelist Luca ne relatează momentul când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a intrat într-unul din satele ţării sfinte. Aici a fost întâmpinat de zece oameni nenorociţi, de fapt de zece condamnaţi la moarte, deoarece nici pană-n ziua de azi leprei nu i s-a găsit leacul. Aceştia urmau să se stingă pe rând, neavând pe nimeni dintre oameni care să-i poată ajuta. Aşa s-ar fi întâmplat dacă purtrea de grijă a lui Dumnezeu nu i-ar fi adus în calea Mântuitorului. Când L-au văzut şi-au ridicat glasurile spre El: ,,Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi’’. Ceea ce a urmat, este plin de învăţăminte pentru noi. În loc să-i fi tămăduit imediat, având această putere, Domnul Iisus le spune: ,,Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor’’. Iată, Marele nostru Preot îi trimite pe leproşi la preoţi! Urmând îndemnul Său, bieţii oameni se îndreaptă spre slujitorii lui Dumnezeu, ,,dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră’’. Ne putem imagina câtă bucurie va fi fost în sufletele lor, văzându-se scăpaţi de primejdia neputinţei şi a morţii apropiate! Întristător este însă, că au uitat repede de Binefăcătorul lor, şi s-au dus fiecare în calea sa. Cu excepţia unuia singur, şi acela de neam străin, care s-a întors, a căzut la picioarele lui Iisus slăvind pe Dumnezeu şi mulţumindu-I pentru marea binefacere. Pilduitoare şi emoţionantă această revărsare de recunoştinţă pentru mila Dumnezeiască! Din cuvintele Domnului răzbate, însă amărăciunea pentru indiferenţa şi nerecunoştinţa celorlalţi: ,,Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit’’.

Credinţa lui era, cu adevărat, mântuitoare: credea cu tărie în Marele Preot, Mântuitorul nostru Iisus Hristos; a crezut şi în slujirea aducătoare de bine a slujitorilor Săi, preoţii rânduiţi de Dumnezeu. Rezultatul a fost tămăduirea, şi mai mult decât atât, buna vieţuire cu Dumezeu a acelui samarinean. Căci dacă cei nouă au uitat degrabă de Dumnezeu, acesta din urmă a arătat şi tămăduirea sufletului său, din prea-plinul căruia s-a întors şi a stat la picioarele lui Iisus.

Se cuvine, iubiţi fii ai Bisericii, să ştim că slujirea Mântuitorului a fost slujire de Preot. A spus Domnul Sfinţilor Săi Apostoli: ,,După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi’’ (Matei 20, 28). Sfântul Apostol Pavel, scriind Bisericii celei dintre evrei, afirma: ,,Drept aceea, având Preot Mare (Arhiereu Mare), Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Mare Preot Care să nu poată suferi cu noi slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat’’ (Evrei 4, 14-15).

Slujirea noastră preoţească, a celor păcătoşi, îşi are temeiul şi izvorul, cum bine putem vedea, în slujirea preoţească  a lui Hristos. Suntem slujitori ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor nu printr-o rânduială omenească, ci prin voie Dumnezeiască, deoarece spune în continuare Apostolul Domnului: ,,Orice mare preot, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă jertfe pentru păcate; el poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi pentru sine să jertfească pentru păcate. Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron’’ (Evrei 5,1-4).

Se vede de aici, cu limpezime, că preoţia noastră este, înainte de toate, chemare de la Dumnezeu! Cum chemare de la Dumnezeu a fost şi preoţia Vechiului Testament a lui Aaron. Dacă se cere preoţilor să fie îngăduitori cu cei neştiutori şi rătăciţi, suntem. Pe cei neştiutori îi învăţăm, pe cei rătăciţi îi aşteptăm să se întoarcă la Sfânta Biserică. Jertfă aducem şi pentru păcatele noastre cele multe, şi pentru cele ale dumneavoastră, pe care vă pomenim la Sfânta Proscomidie şi apoi la Sfântul Altar. Preoţia Vechiului Testament nu a fost desfiinţată, cum afirmă duşmanii Bisericii lui Hristos: ,,Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc’’ (Matei 5, 17). Împlinirea Legii şi, implicit, a preoţiei a fost făcută de Marele nostru Preot, Mântuuitorul Iisus Hristos: ,,Iar dacă preoţia s-a schimbat, urmează numaidecât şi schimbarea Legii’’ (Evrei 7, 12). Observaţi legătura dintre Lege şi preoţie? S-a schimbat Legea Vechiului Testament cu cea a Noului Testament, s-a schimbat şi preoţia, nu s-a desfiinţat! Avem acum Preoţia lui Hristos care se împărtăşeşte celor chemaţi de Dumnezeu. De la Hristos luăm noi putere în slujirea noastră preoţească, fără El nimic n-am putea face (Ioan 15, 5).

Spuneam, la început, că Mântuitorul ne-a arătat luminat de cine să ne ferim şi unde să nu mergem. Evanghelia acestei Duminici ne arată, la fel de luminat, unde să mergem când suntem bolnavi sau avem orice alt necaz: la preoţi. Aşa îndeamnă şi Sfântul Iacov prin Dumnezeieştile cuvinte aşternute de el în Epistola sa şi a noastră: ,,Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui’’ (Iacov 5, 14-15). La preoţi s-au dus leproşii şi s-au vindecat; la preoţii Bisericii să mergem şi noi şi ne vom tămădui, prin rugăciunile lor și Credința noastră. Ale preoţilor lui Dumnezeu (Apocalipsa 1,6; 5,10). Aşa să fie. Amin.

Presbiter Iovița Vasile