În vremurile străvechi, cineva s-a dus la un vieţuitor al pustiului şi l-a întrebat: care este cea mai mare virtute a omului? Răspunsul a fost oarecum neaşteptat: dreapta socoteală. Cu adevărat, mare însuşire este aceasta pentru că acela care o are va şti întotdeauna să aleagă binele de rău, să deosebească adevărul de minciună, să ştie ce-i este de folos şi ce nu, să judece cu dreptate ocolind nedreptatea. Ce înseamnă lipsa dreptei socoteli ne-o arată Sfântul Prooroc Isaia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar’’ (Isaia 5, 20). Este vorba aici de o totală răsturnare a valorilor, de o cumplită pervertire a gândirii, de o teribilă rătăcire a spiritului uman, de o întunecare fără seamăn a minţii omeneşti.
În vremurile de dinainte de Naşterea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos regii lui Israel îndeplineau şi funcţia de judecători ai poporului. După ce a fost uns rege Solomon, Dumnezeu i s-a arătat în vis şi i-a spus: ,,Cere ce vrei să-ţi dau!’’ (III Regi 3, 5). Ştiind să preţuiască darurile lui Dumnezeu, Solomon s-a rugat aşa: ,,Dăruieşte dar robului Tău înimă pricepută ca să asculte şi să judece pe poporul Tău şi să deosebească ce este bine de ce este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârşit de mare?’’ (III Regi 3, 9). Cererea regelui a fost bineplăcută înaintea Lui Dumnezeu şi de aceea i-a dat şi slavă şi bogăţie mai mult decât oricărui rege, dar peste toate acestea i-a dat ceea ce era cu adevărat de preţ: ,,Iată, Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îţi dau inimă înţeleaptă şi pricepută, cum niciunul n-a fost ca tine înaintea ta şi nici după tine nu se va ridica unul asemenea ţie’’ (III Regi 3, 12).
Dreapta socoteală a regelui nu a întârziat să-şi arate roadele: într-una din zile, două femei au venit la Solomon pentru a le judeca pricina: ,,Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; şi eu am născut la ea, în casa aceea. A treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie, şi eram împreună, şi nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de noi amândouă. Însă noaptea a murit fiul acestei femei, căci a adormit peste el. Şi s-a sculat ea pe la miezul nopţii şi mi-a luat pe fiul meu de lâmgă mine, când eu, roaba ta, dormeam, şi l-a pus la pieptul ei; iar pe fiul ei cel mort l-a pus la pieptul meu. Dimineaţa când m-am sculat ca să-mi alăptez fiul, iată, el era mort; iar când m-am uitat la el mai bine dimineaţa, iată, acesta nu era fiul meu, pe care-l născusem’’ (III Regi 3, 17-21). Cealaltă femeie susţinea contrariul, iar descoperirea adevărului cădea în sarcina lui Solomon. După cuvenita chibzuinţă, regale a poruncit să i se aducă o sabie iar apoi le-a spus: ,,Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte!’’ (III Regi 3, 25). Cuvintele regelui au pătruns ca o sabie în inima femeii al căreia era copilul, ,,i se tulburaseră toate măruntaiele ei de milă pentru fiul ei’’ (v. 26), de aceea a cerut să-I fie dat copilul celeilalte, dar să nu fie ucis. Cealaltă, dimpotrivă, cerea ca pruncul să fie tăiat ,,ca să nu fie nici al meu, nici al ei’’ (v. 26). Multă răutate trebuie să fi avut aceasta în inimă! Judecata era, însă, făcută: Solomon a poruncit să dea copilul mamei lui adevărate. Dreapta lui socoteală l-a ajutat să afle adevărul şi apoi să judece în deplină cunoştinţă de cauză.
Evanghelia de astăzi stă sub îndemnul Măntuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă’’ (Matei 6, 33). Exact ca în cazul regelui Solomon, întâi înţelepciunea şi strădania pentru împărăţia Lui Dumnezeu, apoi subsumarea tuturor celorlalte valori, de trebuinţă, dar trecătoare. Cartea noastră de Învăţătură Ortodoxă începe cu întrebarea: Care este cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă? Răspunsul este dat tot acolo şi iată conţinutul lui: Cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă este grija de mântuirea sufletului său. Nimic pe lume nu e mai de preţ pentru el ca mântuirea sufletului, după cuvântul Mântuitorului, Care zice: ,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?’’ (Marcu 8, 36-37).
Ca să ne prevină şi să nu cădem în marea greşeală de a pune pe prim planul vieţii noastre celelalte griji, Domnul Iisus Hristos ne spune tot în cuprinsul Evangheliei de azi: ,,Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus de ele?’’ (Matei 6, 25-26).
Presbiter Iovița Vasile