Predică la Duminica a 8-a după Paşti – a Pogorârii Duhului Sfânt. Mireasa Lui Hristos

În vreme se se afla în Capernaum, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a intrat într-o casă şi a stat la masă împreună cu Ucenicii Săi. Aici au venit câţiva dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul şi L-au întrebat: ,,Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar Ucenicii Tăi nu postesc?’’ Răspunsul Dumnezeiesc dat lor a fost tot sub forma unei întrebări: ,,Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti’’ (Matei 9, 14-15). Aşadar, Fiul lui Dumnezeu ni se prezintă pe Sine, pentru a ne înlesni înţelegerea şi cunoaşterea Lui, drept Mire. Cu alt prilej, rostind Pilda celor zece fecioare, Domnul Iisus a vorbit despre a Doua Sa Venire şi a asemănat împărăţia Lui Dumnezeu cu o nuntă în aşteptarea căreia cele zece fecioare şi-au împodobit candelele, fiecare cum a găsit de cuviinţă: cinci dintre ele şi-au arătat râvna şi înţelepciunea prin aceea că au luat untdelemn în candele pentru ca acestea să nu se stingă; celelalte cinci s-au dovedit delăsătoare şi nebune, neluând untdelemnul trebuincios. Şi pentru unele, şi pentru celelalte a sosit momentul de început al nunţii, acela când a venit Mirele, anunţat de cuvintele: ,,Iată, Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui!’’ (Matei 25, 6). Mirele este, şi aici, chiar Mântuitorul nostru şi al lumii întregi, Care, iarăşi va să vină cu mărire să judece viii şi morţii a Cărui împărăţie (nuntă) nu va avea sfârşit’’.

Dar logica şi firea lucrurilor ne spune că Mirele trebuie să se însoţească cu Mireasa şi aceasta va fi începutul nunţii celei veşnice, adică al împărăţiei Lui Dumnezeu. Care este, prin urmare, Mireasa Lui Hristos? Sfântul Apostol Pavel, scriind Epistola a Doua Bisericii din Corint (II Corinteni 1, 1) le-a scris aşa ,,Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur Bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită’’ (II Corinteni 11, 2). Înţelegem dar, cu limpezime că numele generic şi sfânt al Bisericii noastre, este Mireasa lui Hristos.

De când există această Mireasă şi Cine a adus-o la existenţă? Cred că vă aduceţi aminte de momentele acelea grele şi întunecate din istoria lumii când Fiul lui Dumnezeu era pironit pe Cruce, Preasfântul Său Sânge şiroia din rănile deschise iar El răbda cele mai inimaginabile dureri. Ajuns la capătul puterilor Sale omeneşti, Mântuitorul a rostit aceste cuvinte: ,,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând Şi-a dat duhul’’ (Luca 23, 46). În acea clipă istorică, preţul pentru Sfânta Biserică a fost plătit. Aceasta l-a făcut pe Sfântul Evanghelist Luca să scrie, câteva zeci de ani mai târziu: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată Turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcope, ca să păstoriţi Biserica Lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său’’ (Fapte 20, 28). Cam în aceaşi vreme, Sfântul Apostol Pavel scria Bisericii din Efes Epstola prin care adresa îndemnul acesta sfânt: ,,Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, nevând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană’’ (Efeseni 5, 25-27). Acesta a fost rostul Jertfei mântuitoare pe Cruce a Domnului Iisus Hristos: câştigarea Sfintei Sale Biserici în care vrea să-i cuprindă pe toţi oameni din lumea aceasta şi să-i ducă la mântuire. Evident, ştim prea bine că nu toţi oameni cred în Hristos, iar prin aceasta se află în afara Bisericii Sale. Ştim însă că Biserica îi aşteaptă pe toţi, chiar şi pe vrăjmaşii ei, să vină la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, singura cunoaştere prin care ne putem dobândi mântuirea. Însuşi Mirele Hristos îi voieşte pe toţi oamenii luminaţi de adevărurile Sale Sfinte pe care le-a dat Miresei Sale Sfinte, Bisericii celei de la o margine până la cealaltă a lumii.

După Înălţarea la cer a Mâmtuitorului, la zece zile, El a împlinit făgăduinţa dat mai înainte, aceea de a trimite în lume pe Mângâietorul, Duhul Adevărului Care să-i călăuzească în toate pe oameni. Aşa descrie Cartea Sfântă venirea Duhului Sfânt: ,,Şi când a sosit Ziua Cincizecimii, erau toţi Apostolii împreună într-un un loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt care vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi’’ (Fapte 2, 1-4). A fost primul dar ceresc adus de Mângâietorul: vorbirea în limbi necunoscute de ei până atunci. Barierele ligvistice fiind înlăturate, au putut, după aceea, să propovăduiască tuturor neamurilor prezente la Ierusalim, Vestea cea Bună a mântuirii, încât se mirau: ,,Cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?’’ (Fapte 2, 8). Li se explică ceea ce nu ştiau: Duhul Sfânt le-a dat această putere excepţională de a grăi în toate limbile, iar ceea ce văd ei înfăptuindu-se, este lucrare Dumnezeiască, cuprinsă în planul veşnic al Lui Dumnezeu. Acum încep să strălucească razele cunoştinţei peste cei aflaţi, până atunci, în întunericul ignoranţei. Aceştia s-au arătat dornici de a primi Adevărurile veşnice. Momentul istoric este astfel relatat de Sfântul Luca: ,,Deci cei care au primit cuvântul s-au botezat; şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete’’ (Fapte 2, 41). Ei bine, iubiţi credincioşi, aceşti trei mii de oameni, bărbaţi, femei, copii, tineri şi bătrâni au alcătuit începutul Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos care, în decursul timpului, s-a întins peste toată faţa pământului, ducând mesajul evanghelic la toate neamurile lumii. De-aici a început să existe Mireasa lui Hristos cea care îşi aşteaptă Mirele. Iar Mirele îi va aduce mântuirea şi va intra cu ea la nunta veşnică, în împărăţia Lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel ne-a scris, şi noi credem cu toată fiinţa noastră, că Biserica Dumnezeului Celui Viu este stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 3, 15). Ne întrebăm cu îndreptăţire: poate exista mântuire în afara adevărului? Categoric, nu! Aceasta l-a şi făcut pe Sfântul Ciprian al Cartaginei să scrie că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’. Să reţinem aceste cuvinte pentru că ele ne vor însoţi şi la judecată. Să nu uităm niciun moment ceea ce am spus şi înainte: Hristos Şi-a vărsat sângele pe Cruce pentru a câştiga Biserica Sa. Dar Jertfa Lui are eficienţă pentru om numai dacă el se găseşte între hotarele Bisericii, şi nu în afara lor! Suntem ai Lui Hristos numai în măsura în care aparţinem, ca mădulare vii, Bisericii Sale. Nu vă faceţi iluzii în privinţa sectelor, care mai nou se autointitulează ,,biserici’’. Nu sunt Biserici, ci sinagogi ale satanei! Mântuitorul nu Şi-a vărsat sângele pentru secte, nici pentru mulţimea de religii păgâne şi demonice, ci pentru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, Mireasa Lui.

Mântuitorul nostru ne-a lăsat aceste cuvinte-testament la care ar fi bine să medităm cât mai des cu putinţă: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Aceasta înseamnă, indubitabil, că Mireasa Lui Hristos s-a aflat şi va fi până la sfârşitul veacului acestuia într-un război pemanent cu puterile iadului, oameni şi demoni. Istoria trecută până acum ne dovedeşte acest fapt. Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre este limpede ca lumina zilei: se desfăşoară un război necruţător, pe toate fronturile, împotriva Sfintei Biserici: secte, biserici mincinoase, forţe oculte, ideologii criminale, religii demonice, perverşi de tot felul, politicieni fără Dumnezeu, satanişti declaraţi, toleraţi şi încurajaţi  de autorităţi, vrăjitori mediatizaţi, rockeri stăpâniţi de diavolul, presă mincinoasă şi ostilă Adevărului, mişcări antibisericeşti, lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, ,,creştini’’ necreştini, atei, materialişti, evoluţionişti, apostaţi, eretici, schismatici, papi care recunosc descendenţa omului din maimuţă, păstori ce nu-şi iubesc turma, ecumenişti ce vor unirea în minciună, etc., sunt porţi ale iadului sau, dacă vreţi, fronturi de luptă împotriva Miresei Lui Hristos căreia-i produc multe vătămări. Biruinţa va fi, în cele din urmă, a Bisericii Lui Hristos. Iar noi biruitori nu putem fi decât ca mădulare vii şi lucrătoare ale acestei Biserici.

Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a arătat, atunci când a fost exilat în Patmos, ceea ce se va întâmpla la sfârşitul veacului acestuia: ,,Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o Mireasă, împodobită pentru Mirele ei’’ (Apocalipsă 21, 2). Este vorba, iubiţi credincioşi de Biserica Biruitoare, de mulţimea Sfinţilor şi Martirilor lui Dumnezeu care şi-au câştigat cununile cereşti, de sufletele lor care se vor uni aici pe pământ cu trupurile lor şi vor învia. Laolaltă cu drepţii de pe pământ, cu Biserica Luptătoare, vor întâmpina pe Mirele Hristos şi atunci va începe Nunta, adică viaţa cea veşnică în împărăţia Lui Dumnezeu. Până atunci Duhul Sfânt, inseparabil de Biserică, lucrează pentru mântuirea noastră şi cheamă neîncetat pe toţi oameni să vină în Corabia Mântuirii, aşa cum scrie acelaşi Sfânt Evanghelist: ,,Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino. Şi cel însetat să vină, şi cel ce vrea să ia în dar apa vieţii’’ (Apocalipsa 22, 17).

Sărbătorim în această Sfântă Zi venirea Preasfântului Duh Dumnezeu în lume şi întemeierea Bisericii – Mireasă a Lui Hristos Mântuitorul. Slavă Lui Dumnezeu  pentru noianul de daruri revărsat asupra noastră, rugândi-L să ne facă vrednici de nunta Mirelui Hristos, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am încheiat şirul de Predici la Duminicile anului liturgic. Nădajduiesc că frăţiile voastre veţi fi având oarecari folose duhovniceşti, citindu-le. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.