Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului

Strămoşii după trup ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a avut grijă, atunci când a încheiat scrierea Apocalipsei, să introducă în cuprinsul ei şi aceste cuvinte: ,,Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în Cartea aceasta; Iar de va scoate cineva din cuvintele Cărţii acestei proorocii, Dumnezeu îi va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în Cartea aceasta’’ (22, 18-19). Stând şi cugetând cu dreptate, ne dăm seama că interdicţia aceasta dumnezeiască se referă la întreaga Scriptură Sfântă pe care trebuie să o păstrăm aşa cum ne-a fost dată de Dumnezeu prin oameni Săi cei sfinţi care au scris-o. Dacă adaosul şi omisiunea sunt socotite păcate atât de grave, la fel poate fi socotită şi ignorarea, în parte sau în întreg, a Sfintei Scripturi deoarece şi ignorarea cu bună ştiinţă a acesteia este tot omisiune.

Iată de ce, cu înţelepciune, Biserica a rânduit a se citi şi explica această pericopă evanghelică pe care cei mai mulţi din afara ei nici nu o bagă în seamă socotind-o ca pe ceva inutil, greu de înţeles. Învăţămintele pe care le găsim în ea sunt, cum vom vedea, indispensabile vieţii noastre creştine, de aceea ne aplecăm asupra lor cu toată luarea-aminte.

Când Iosua, fiul lui Navi, a trebuit să ducă pe Israel în Canaan, el a trimis două iscoade în Ierihon. Aceştia au intrat în casa unei femei desfrânate, Rahab, care era de neam străin. Regele Ierihonului a prins de veste şi şi-a trimis oameni să-i prindă. Rahab însă i-a ascuns pe acoperiş, punând nişte fuioare peste ei, şi astfel le-a salvat vieţile. Se vede de aici că, deşi era desfrânată, avea un suflet bun şi, prin fapta ei, s-a potrivit voii lui Dumnezeu, căci El voia să-l ducă pe Israel în Canaan. Ei bine, Rahab este în rândul strămoşilor Domnului Iisus Hristos (V 5).

În vreme ce se plimba pe acoperişul casei regale, David a văzut o femeie deosebit de frumoasă pe care, în cele din urmă, a adus-o în casa lui şi a cunoscut-o. Mai mult decât atât, David şi Batşeba, pun la cale uciderea lui Urie, soţul acesteia ceea ce era o mare fărădelege (II Regi 11). Pentru aceasta Dumnezeu l-a mustrat şi pedepsit cu asprime pe regele David. Din această relaţie neîngăduită s-a născut Solomon. David, Solomon şi Batşeba sunt pomeniţi în Evanghelia după Matei ca strămoşi ai Mântuitorului (v. 6).

O altă femeie, anume Rut, a fost de neam străin, moabiteancă. Ea s-a ataşat de soacra sa şi de poporul Israel, fapt pentru care Sfânta Scriptură are cuvinte de laudă la adresa ei. Este şi ea una din femeile pomenite ca făcând parte din neamul Domnului nostru Iisus Hristos (v. 5).

Ce constatăm din aceste sumare consideraţiuni privitoare la genealogia Mântuitorului? Că între strămoşii Săi după trup sunt mulţi oameni drepţi precum Avraam, Isaac şi Iacov, Dreptul Iosif, dar şi păcătoşi. Şi unii şi alţii aveau mare nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze şi să vină în lume. Şi El a venit şi pentru drepţi şi pentru păcătoşi, aşa cum erau strămoşii Săi şi cum, de fapt, era întregul neam omenesc. El nu S-a ruşinat de aceşti strămoşi, cum nu s-a ruşinat nici a lua chip de rob, nici să Se facă ascultător până la moartea pe cruce (Filipeni 2, 7-8). Nu S-a ruşinat nici să ia asupra Sa toată povara şi murdăria păcatului omenesc. Proorocul Isaiia a descris în acest fel umilinţele indurate de El pentru noi: ,,Dispreţuit era şi Cel din urmă dintre oameni; Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, Unul înaintea Căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi desconsiderat’’ (Is. 53, 3).

Vedem apoi că pe lângă ascendenţii israeliteni ai Domnului, sunt număraţi şi unii din neamurile păgâne ale vremii, ceea ce deja anunţă că, nefiind primit de poporul Israel, El va fi primit ca Mântuitor de păgâni, cei care s-au înnobilat cu numele Său şi au devenit Noul Israel, adică Biserica Lui cea sfântă.

Femeile înscrise în genealogia Domnului, dintre care Sfânta Fecioară Maria este deasupra tuturor, prin sfinţenie, stau mărturie că şi partea femeiască îşi are chemarea şi menirea sa de la Dumnezeu, lucru de mare lipsă între păgânii care socoteau femeia ca pe o sclavă, ca pe o fiinţă inferioară. Aşa a scris, câţiva ani mai târziu Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă’’ (Galateni 3, 25-29). Prin urmare, femeii i se dă aceaşi demnitate ca şi bărbatului, iar membrii Sfintei Biserici a lui Hristos sunt adevăraţii descendenţi ai lui Avraam, în raport cu iudeii care nu L-au primit pe Mântuitorul.  Sfântul Ioan Gură de Aur scria despre partea femeiască în iconomia mântuirii: ,,Da, este lucru cu totul neobişnuit ca Dumnezeu Cel negrăit, Cel netălmăcit, Cel neînţeles, Cel asemenea Tatălui, a primit să vină pe pământ din pântece fecioresc, a primit să se nască din femeie şi să aibă strămoşi pe David şi pe Avraam. Dar pentru ce spun pe David şi pe Avraam? Lucru cu totul plin de spaimă şi uimire este că El a avut strămoşi pe acele femei păcătoase despre care am vorbit mai înainte. Când auzi acestea, ridică capul sus! Nu te gândi la ceva umilitor. Dimpotrivă, minunează-te că, fiind Fiu al Dumnezeului Celui fără de început şi adevărat Fiu, a primit să audă spunându-I-se Fiu al lui David, pentru ca pe tine să te facă fiu al lui Dumnezeu! A primit să Se facă rob Tatălui, pentru ca ţie, robului, să-ţi facă Tată pe Stăpânul’’ (Omilii la Matei, p. 29).

Genealogia pe care a consemnat-o Sfântul Evanghelist Luca (3, 23-38) are un caracter ascendent, porneşte adică de la Domnul Iisus, urcă până la Avraam dar, nu se opreşte aici: arată că toţi strămoşii Săi sunt  fii ai lui Adam, fii ai lui Dumnezeu (v. 38). El Însuşi fiind Fiu al lui Dumnezeu, este Dumnezeu adevărat. Întrupându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, a luat firea noastră omenească, făcându-Se şi Om adevărat. De aceea şi Sfânta Scriptură Îl numeşte pe Domnul Fiul lui Dumnezeu dar şi Fiul Omului (In. 1, 18; 1, 34; 5, 25; Mat. 8, 20;  9, 6 ; 18, 11, etc). Suntem, aşadar, fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai Mântuitorului; suntem din marea familie a lui Dumnezeu care este întreg neamul omenesc, cu regretul că nu toţi oameni vor să creadă în Dumnezeul Adevărului şi al nostru.

Sunt acestea numai câteva din învăţăturile dumnezeieşti pe care ni le aduce, în această Duminică, Sfânta Evanghelie a lui Matei. Acum înţelegem, fără îndoială, că această Carte a neamului lui Iisus Hristos este o bogăţie de învăţături mult folositoare sufletelor noastre, iar citirea şi tălmăcirea ei acum, înainte de Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului, este un act de înţelepciune al Bisericii Dreptmăritoare. Genealogia Domnului nu ni se mai pare acum o înşiruire de nume fără înţelesuri, ci un dar al lui Dumnezeu spre luminarea minţilor noastre slabe şi neputincioase. Amin.

Presbiter Iovița Vasile