Predică la Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi). Judecăţile lui Dumnezeu

Domnul Dumnezeu ne-a dat nouă, oamenilor, o extraordinară capacitate de a căuta binele, a-l înfăptui, a stărui în el şi a-l înmulţi. Din păcate, prea mult şi de prea multe ori ne irosim puterile şi timpul cu lucruri nefolositoare, vătămătoare sufletelor noastre sau în nelucrare. Aceasta a exprimat-o Proorocul Isaia în interogaţia sa: ,,Pentru ce cheltuiţi argintul vostru nu pentru hrană şi osteneala voastră nu pentru saţ?’’ (Isaia 55, 2). Iar Sfântul Iacov, scriind de păcatele prin omisiune, prin nelucrare, aşa afirmă: ,,Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat are’’ (4, 17). Evanghelia pe care o citim şi o explicăm în această Duminică, numită a Înfricoşătoarei Judecăţi, ne aduce în cugete tocmai judecata cea mare, ultima pe care o va face Dumnezeu oamenilor. Înainte de a vorbi de judecata cea din urmă, se cuvine să stăruim asupra celorlalte judecăţi ale lui Dumnezeu�

Pe mulţi din păcătoşi îi judecă Dumnezeu chiar în viaţa aceasta pământească. Aşa i-a judecat pe oameni din vremea lui Noe, când a adus pe pământ potopul de apă şi a pierdut pe toţi care lucrau fărădelegea, cruţându-i numai pe Noe şi pe cei din casa lui, care au fost găsiţi drepţi; aşa judecat Dumnezeu pe cei căzuţi în desfrânare dobitocească din cetăţile Sodoma şi Gomora, pe care i-a pierdut cu foc şi cu pucioasă; aşa au fost judecaţi răzvrătiţii împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu, Core, Datan, On şi Abiron. Toţi aceştia şi-au primit cuvenita pedeapsă încă din această viaţă, de aceea, cu îndreptăţire scria Psalmistul David: ,,Da, este Dumnezeu Care îi judecă pe ei în viaţă’’ (Psalmul 57, 11)

A doua judecată este aceea pe care noi o numim particulară, de care are parte orice suflet după ieşirea lui din trup, după moarte, adică. Despre ea a scris Sfântul Apostol Pavel aşa: ,,Şi precum este rânduit oamenilor odată să moară, iar după aceea să fie judecata’’ (Evr. 9, 27). Observaţi exprimarea limpede a Apostolului care aminteşte de moarte şi apoi imediat de judecată, fără ca între aceste două momente să se interpună alte evenimente. Biserica noastră învaţă că odată ieşit din trup, sufletul merge, după patruzeci de zile, în faţa lui Dumnezeu şi e judecat pentru felul cum a trăit pe pământ. Dacă a avut o viaţă dreaptă, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, a mers la Sfânta biserică, a postit, a ajutat pe aproapele, sufletul acela este rânduit într-un loc şi o stare de fericire, şi astfel va aştepta învierea din morţi, când se va uni cu trupul pe care l-a părăsit. Dacă dimpotrivă, un suflet a trăit în păcate, locul şi starea lui vor fi unele de nefericire şi de înfricoşătoare aşteptare a învierii. Acum înţelegem de ce la patruzeci de zile de la moarte se face Parastas pentru cei adormiţi, spre a putea da un răspuns bun la acea judecată.Pentru că trebuie să ştim că Rugăciunile şi Slujbele bisericeşti, binele pe care-l fac cei din casa celui adormit prin săturarea săracilor, prin acele pomeni, prin împărţirea hainelor celui decedat şi alte fapte bune, sunt primite de Bunul Dumnezeu Care iartă păcatele. De aceea Sfânta Biserică a lui Hristos se roagă în toate împrejurările pentru iertarea păcatelor celor adormiţi. Există oameni decedaţi pentru care Biserica nu se roagă, deoarece starea şi locul acelora nu se mai pot schimba. Este vorba de atei, sinucigaşi sau cei care au comis păcate împotriva Duhului Sfânt despre care a spus Mântuitorul că nu se vor ierta ,,nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie’’ (Matei 12, 31-32). Aici trebuie să amintim ceea ce spunea Părintele Cleopa şi ne-a lăsat scris, şi pe bandă magnetică. A venit la dânsul o femeie şi l-a rugat să-l pomenească pe soţul ei adormit. Întrebând despre viaţa acelui om, Părintele a aflat că înjura, era beţiv, umbla după femei străine, nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit niciodată şi multe alte păcate grele. Când mergea spre casă, fiind foarte beat, a căzut şi s-a lovit de o piatră cu capul şi a murit. Răspunsul a fost acesta: Femeie, dacă-mi dai munţi de aur de-aci până-n Bucureşti, şi tot nu mă rog pentru soţul tău pentru că a murit ca un sinucigaş, ca un păgân.

A treia judecată şi ultima va avea loc la Venirea a doua a Mântuitorului nostru Isus Hristos când vor învia morţii şi deci vor fi judecaţi oamenii în întregul lor, adică şi trupurile şi sufletele, adică în starea în care au vieţuit pe pământ. După cum spune Fiul lui Dumnezeu în Evanghelia acestei Duminici, atunci se vor judeca toţi oamenii care vor fi trăit până atunci pe pământ, de aceea Judecata se numeşte universală şi va fi una care ne va înfricoşa pe toţi. Trebuie să observăm că binele pe care suntem datori să-l facem, dar nu-l facem, va fi cel care ne va acuza: ,,Flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat’’. Această enumerare cuprinde toate categoriile de oameni nevoiaşi cărora suntem datori să le întindem mâna. În sărăcia de azi a României sunt atâţia care au nevoie de ajutorul nostru. Acum este vremea să fim milostivi faţă de aproapele; acum Îl putem primi pe Hristos în chipul omului sărac; acum putem dărui ca să dobândim.

Foarte mulţi oameni afirmă cu suficienţă că odată încheiată viaţa omului pe pământ, acesta va fi judecat numai după cele făptuite în timpul vieţii. Inexact! Părinţii Bisericii noastre spun că vom da seama în faţa lui Dumnezeu şi pentru urmările nefaste ale faptelor noastre nesăbuite. Aşa bunăoară, este sigur şi drept ca Darwin, cel care L-a tăgăduit pe Dumnezeu prin evoluţionism, să dea răspuns în faţa Dreptului Judecător pentru toate sufletele pe care le-a dus în rătăcire cu învăţăturile sale aberante. Cei care au aruncat acea bombă diabolică asupra Hiroşimei, la 6 august 1945, în Ziua Sfântă a Schimbării la faţă a Mântuitorului, vor da seama nu numai pentru cei ucişi atunci, ci şi pentru toate suferinţele indurate de cei rămaşi în viaţă, de-a lungul mai multor decenii. Cei care în vremea comunismului au propovăduit ateismul de stat, să ştie că au a răspunde de sufletele mutilate şi duse în rătăcire până în ziua de azi, cu toate că ei au plecat din viaţa aceasta pământească. Dacă un părinte nu-şi creşte copiii în frică de Dumnezeu, iar aceştia, după moartea sa, comit o seamă de fărădelegi şi cauzează multe rele, părintele va fi răspunzător la judecată şi pentru faptele urmaşilor săi, deoarece poartă o parte de vină pentru aceste fapte.

Bunul Dumnezeu să ne ajute ca să petrecem ,,cealaltă parte a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă’’, ca să putem da ,,răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile