Cercetand cu atentie o serie de articole, am descoperit ca in urma cu aproximativ 2 ani si jumatate, mai precis in 21 aprilie 2016, Patriarhul Daniel l-a primit la Resedinta Patriarhala, pe presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, ocazie cu care Patriarhul si-a aratat disponibilitatea pentru infiintarea unei parohii destinate comunitatatii ucrainene din capitala Romaniei.
Presedintele Ucrainei a adresat rugamintea ca patriarhul Romaniei sa sustina si sa faciliteze realizarea dorintei ucrainenilor de a avea o Biserica Ortodoxa unita, informeaza News.ro.
De asemenea, Porosenko a mentionat ca, in Ucraina, exista peste 100 de parohii ortodoxe in care slujbele religioase se oficiaza in limba romana si, in acest context, a exprimat dorinta ca si ucrainenii din Romania sa poata avea slujbe religioase in limba materna, inclusiv in Bucuresti.
La randul sau, patriarhul Daniel i-a amintit presedintelui Porosenko ca, in Romania, functioneaza un Vicariat Ortodox Ucrainean care are 32 de biserici parohiale si 3 manastiri, in care slujbele religioase se oficiaza in limba ucraineana.
In acest sens, PF Daniel si-a exprimat disponibilitatea pentru infiintarea unei parohii care sa deserveasca comunitatea ucraineana din capitala Romaniei, mentioneaza Patriarhia, intr-un comunicat de presa transmis joi seara.
Doar atat se specifica in comunicat.
Prin urmare, putem deduce ca intelegerea intre cei doi presedinti s-a facut acum 2 ani si jumatate.
Am ramas surprinsa constatand ca unele publicatii, politicieni, teologi au perceput diferit comunicatul sinodului, si anume ca patriarhia conditioneaza Ucraina direct „sprijinim autocefalia, daca veti permite apariția unui vicariat românesc in Ucraina”. Un targ in adevaratul sens al cuvantului.
Cristian Diaconescu, expert în politică internaţională, teologul Radu Preda isi exprima direct opiniile in acest sens. Nimeni nu tine cont de schisma, sau de situatia grava de urgiile si nedreptatile, in care se zbat fratii nostri ortodocsi ucrainieni.
Grea si vicleana decizie pusa de vrajmasul omenirii in fata sinodului BOR:
-va sprijini schismaticii ucrainieni
-va pierde vicariatul, dar va castiga mantuirea vesnica.
Ce va alege Patriarhul BOR?
Dr. Gabriela Naghi
Deci, cine nu e cu Rusia nu se mântuiește?
Dumneavoastra stiti mai bine. Dati-mi voie, va rog, sa nu ma pronunt.
Cine nu e cu Ortodoxia Canonica nu se mantueste nu cu Rusia
D.R.,
Explicati-i si domnului, poate va reusi sa inteleaga. Doamne ajuta.
Raspunsul il gasiti in sfintele canoane, dupa care „Schisma rămâne schisma, liderii schismatici rămân conducătorii schismei, iar biserica care, recunoscând schismaticii, a intrat în comuniune cu ei, se exclude astfel din câmpul canonic al Bisericii Ortodoxe”.
Schismaticii pierd mantuirea vesnica. Schismaticii ucrainieni din cele doua grupari au fost ridicati in rang si absolviti de schisma de catre PseudoPatriarhul Bartolomeu, care cu buna stiinta a incalcat sfintele canoane. Orice Biserica intra in comuniune cu ei si ii recunoaste primeste aceeasi plata: pierderea mantuirii vesnice.
Aprobarea schismei prin recunoasterea structurii schismatice nou infiintate sub supragherea si grija atenta a ereticului miliardar Porosenko si reprezentantul CIA, Mike Pompeo, reprezinta insasi tradarea Bisericii , a neamului dincare faci parte, tradarea increderii si voii lui Dumnezeu.
Și noi, de multe ori, ne trădăm acest neam, adică ne trădăm Biserica din care facem parte. Și când zic Biserică sau neam al Bisericii nu mă refer la Biserică doar ca instituție, ci și ca organism. Adică partea văzută a Bisericii este numai vârful icebergului care iese deasupra mării, și dincolo, în planul care nu se vede, dincolo de luciul mării se afla restul neamului nostru, toți strămoșii, toți îngerii. Și cu ei suntem neamuri, și cu ei suntem înrudiți. Și atunci, și noi, de multe ori, ne trădăm aceste neamuri, îi trădăm pe îngeri, trădăm Biserica, Îl trădăm pe Însuși Dumnezeu.
Unde este Sfântul Duh, acolo este şi Biserica; și unde este Biserica, acolo este și Sfântul Duh.
În Noul Legământ, Duhul Sfânt îi cheamă pe oameni, îi povăţuieşte, îi zideşte, îi sfinţeşte, „vine în ajutor neputinţelor noastre” (Rom. 8, 26). În bolile noastre sufleteşti, duhovniceşti şi trupeşti, vine şi Se face ajutorul nostru. Sfântul Duh „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Rom. 8, 26), ca să învăţăm şi noi să ne rugăm. Devine mijlocitor, mijloceşte şi mângâie. Când suntem întristaţi, când ne e frică, ne mângâie, ne întăreşte, ne împărtăşeşte harul şi îndurările Lui, şi de aceea se şi numeşte „Mângâietorul”.
Cu toate acestea, nu putem spune că ne-am desfătat de El, că L-am sesizat, că ni S-a descoperit. Se ascunde. Vine prin pogorământ în mijlocul nostru, când ca vânt sau ca foc, când în chip de porumbel sau de rug care arde, alteori ca apă vie, ca lumină sau ca multe alte simboluri. Pe toate le foloseşte, prin toate acestea intră înlăuntrul nostru şi dă din nou viaţă existenţei noastre, şi totuşi încă n-am aflat ce este El.
Esenta este ca prin schisma Il pierdem in veci pe Mangaietorul, caci schismaticii nu pot fi Biserica.
„Toţi fraţii suntem datori, dacă facem ceva, să fie făcut cu iubire şi bucurie întreolaltă. Pentru că acea comoară pe care o câştigă fratele (…) o am şi eu“, zice Sfântul Macarie Egipteanul. E o premisă fundamentală ca să avem între noi iubire şi bucurie. Dacă nu ai iubire şi bucurie, nu poţi să-ţi verşi sângele pentru Hristos. Trebuie să ai propria ta comoară şi pe aceasta să i-o dai lui Hristos. Fiecare, pe a sa.