Bună, Stefano, sunt Martino şi vreau să te întreb ceva în numele tuturor celor care s-au vaccinat. Care sunt cele mai bune protocoale pentru limitarea daunelor făcute de proteina spike din vaccinuri?
Nu există niciunul, niciunul. Nu vă iluzionaţi. Cine vă spune aceste poveşti, vă păcăleşte. Voi ştiţi ce au băgat în aceste vaccinuri? Au băgat oxidul de grafen. Aveţi idée de ce este în stare să facă oxidul de grafen? Oxidul de grafen, pe lângă multe lucruri pe care le face şi pe care noi nu le cunoaştem, deoarece din punct de vedere ştiinţific suntem foarte în urmă faţă de aceşti savanţi diabolici care lucrează la aceste produse, face lucruri grave. Cei ce au făcut aceste cercetări sunt savanţi de cel mai înalt nivel tehnic, dar de cel mai jos nivel moral. Sunt ticăloşi, sunt bandiţi, dar din punct de vedere tehnic sunt genii de cele mai înalte nivele. Au la dispoziţie bani fără limite, au la dispoziţie mijloace tehnice fără limită, au la dispoziţie subiecţi/cobai umani fără limite, au şi legea care îi protejează. Ei au permisiunea de a ucide. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva în istoria umanităţii. Unul din elementele pe care le-au băgat în vaccine, de oxidul de grafen. Eu şi soţia mea, savant şi ea, ne-am făcut rost de un microscop în câmp întunecat, care ne permite să studiem multe lucruri. Noi facem cercetări pe banii noştri şi ne riscăm viaţa.
Acum vorbim despre ce face oxidul de grafen în sânge. El nu este magnetic dar cănd intră în organism magnetizează atomul de fier care se găseşte în centrul molecule de hemoglobină. Globulele roşii devin magnetice şi se strâng una în alta, formând tromboze nemaivăzute în istoria fiziologiei. Eu am cercetat trombozele 20 de ani, dar niciodată n-am văzut cheaguri de sânge care se formează în acest fel, niciodată şi nicăieri. Nu au fibrină, nu au globule albe, au doar globule roşii strânse una în alta. Nu se poate face nimic, nu există leac. Nu există speranţă, nu poate avea răspuns. Aceşti savanţi, nebuni, răufăcători sunt înaintaţi în ştiinţă, la ani lumină. Ei au studiat foarte bine pentru a ne ucide şi reuşesc.
Altă întrebare…
Tu poţi fi pragmatic, dar poţi să ne dai o speranţă, o iluzie, o portiţă de scăpare. Nu, nu, nu. Tu mă rogi să te mint, dar nu o voi face. Cine şi-a injectat acea porcărie, este desemnat să moară rău. Nu doar va muri rău, dar va deveni sclav într-un mod nemaivăzut. În interiorul acestui produs sunt receptori, antene. Acum 50 de ani, Luigi de Bella ne spunea despre ,,false rage’’, furie falsă şi a fost experimentată pe maimuţe. Aceste animale au devenit deosebit de agresive, deoarece aveau în creier mici antene. Se trimiteau anumite semnale la aceste antene care făceau maimuţele nişte bestii deosebit de agresive. Asta se făcea acum 50 de ani. Lucrurile au evoluat de-atunci.
Deci, nu-i nimic de făcut. Cine şi-a injectat va muri rău, deoarece mici tromboze se vor răspândi în tot organismul şi vor bloca circulaţia mică, capilarele arteriale care duc oxigenul la toate organele; creier, plămâni, ficat, muşchi. Oamenii vor deveni sclavi, deoarece va fi suficient să se trimită informaţii, instrucţiuni către acele persoane, care vor face ceea ce le cere regimul. Este exact ce se întâmplă acum.De ce credeţi că lumea face lucruri nebuneşti, violente? Ei fac ceea ce se cunoaşte de acum 50 de ani. Deci nu-mi cereţi să vă mint.
(Transcriptul unui film)
Scurt comentariu. Din punct de vedere medical, ştiinţific, Dr. Stefano Montanari are dreptate. Noi însă nu privim lucrurile exclusiv prin prisma ştiinţei. Ştim că atâta vreme cât omul este în această viaţă, Dumnezeu îl primeşte prin pocăinţă şi-l iartă, chiar dacă, din nesăbuinţă sau din neştiinţă, a primit primele două stigmate ale diavolului. Ca şi altă dată, îi îndemn pe cei aflaţi în această situaţie să se oprească şi cu niciun chip să nu primească şi a treia doză. Părinţii atoniţi Partenie şi Gavriil au spus desluşit: Cei care primesc a treia doză nu mai au viitor.
Preot care protesta in fața arhiepiscopiei Atenei vizavii de venirea papei este pus la pământ de poliție
Părintele se numește Ioan Diotis și are 90 de ani
A fost nevoie sa sara pe Sfintia Sa cateva brute nesimtitoare, ca sa nu -l deranjeze pe proorocul mincinos.
Ori te-or asculta, ori nu, tu fiul omului sa
nu te temi de ei si de vorbele lor sa nu te sperii;
desi ei vor fi pentru tine spini si ciulini, ai sa
traiesti intre ei, ca intre scorpii; sa nu te temi de
vorbele lor, sa nu te sperii, ci sa le spui cuvin-
tele Mele, ori te-ar asculta, ori nu te-ar asculta'”
(Iezechiel 2, 3- 7).
Tradarea misiunii preotului sau chiar si nu-
mai implinirea ei cu nepasare (Ieremia 8, 11), if £
pune asupra ta sangele oamenitor care mor
pedepsiti cu dreptate pentru pacatele lor, dar cu
ei te pierzi si tu. ,,iar daca tu ai prevenit un
pacatos sa se abata de la calea lui si el nu s-a
abatut, atunci el va muri pentru pacatele lui, iar
tu fi-ai mantuif viata” (Iezechiel 33,9).
Cine are minte, sa ia aminte!
(Despre legile §i f aradelegile
familiei creatine)
Patriarhia Romana a trimis circulara în toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei ca ierarhii ,preoții, Ieromonahii, stareţii de manastiri sa fie caterisiti definitiv dacă refuza personal vaccinarea, sa fie caterisiti definitiv dacă au spus ceva în trecut prin predici sau la spovedanie contra vaccinării. Nimeni nu va sta în funcție dacă nu e vaxxinat cu schema completa și li s-a dat termen de aliniere pana pe 1 februarie. 2022.Aceasta este circulara interna și nu poate fi făcută publică. O sa mai repet dacă e cazul ca sa înțeleagă toată lumea.
Va rugam sa ne dati urgent sursa.
Vorbim de circulara interna.Intelegeti .
Inteleg. Acuma daca e ceva scris, va ajunge si la noi un exemplar. Daca sunt vorbe vorbite – e mai greu.
Doamne ajuta, când s-a întâmplat asta? Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Informatia mi-a venit de la domnul care semneaza Ioan, dar spune c ar fi un ordin nescris si-atunci urmeaza sa aflu de la preotii activi daca e adevarat.
Smerenia este acceptarea bărbătească a ceea ce suntem și cum suntem…
Protoiereul Alexander Schmemann
Ce este, așadar, smerenia creștină? În primul rând ea este, bineînțeles, simțământul adevărului – în primul rând al adevărului despre noi înșine. Iar adevărul nu înjosește și nu desconsideră niciodată, ci înalță și curățește. El este refuzul oricărei ”împăunări”, este respingerea ”aruncării de praf” în ochii celorlalți.
Smerenia este, în fine, cunoașterea locului propriu, al propriilor capacități și limitări, este acceptarea bărbătească a ceea ce suntem și cum suntem… Iată de ce smerenia, după cum spune scriptura, este începutul înțelepciunii, și ne rugăm să ni se dăruiască smerita cugetare. Numai cel ce nu minte, nu exagerează, nu vrea să ”pară”, în loc să ”fie”, ci acceptă și face lucrarea sa liniștit, lucid și cu bărbăție posedă înțelepciunea smereniei. Și, bineînțeles, din acest punct de vedere creștinismul, propovăduind smerenia. Nu îl depreciază, ci îl înalță – și, principalul, îl respectă – pe om. Fiindcă nevoie are de lauda de sine doar celuia căruia îi lipsește ceva: doar cineva urât simte nevoia să se împăuneze, numai un om slab se laudă mereu cu puterea sa. Acolo unde există libertate nu este nevoie de propagandă; acolo unde este putere adevărată nu e nevoie de amenințări; acolo unde este autentică frumusețe nu este nevoie de ”luxul sărăcăcios al podoabelor”. Și ca atare smerita cugetare este ceea ce lipsește atât de mult lumii contemporane și omului contemporan, lucrul după care el, fără să-și dea seama, dar epuizat de marea minciunii și a laudei de sine, tânjește cel mai mult.
În rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, smeritei cugetări îi urmează răbdarea – și iarăși ne ciocnim de una dintre principalele acuzații împotriva religiei: propovăduind răbdarea, ea, chipurile, subminează în om capacitatea de a protesta, de a lupta, de a-și apăra drepturile, de a năzui spre o lume mai bună, mai dreaptă. Totuși, aici trebuie să facem iarăși apel la Hristos. El ne învață să răbdăm: prin răbdare veți mântui sufletele voastre. Ceea ce Hristos numește ”răbdare” este însă la fel de departe de caricatura de răbdare din broșurile ateiste, după cum dragostea creștinească de aproapele este departe de dragostea pentru omenirea colectivă, depărtată și impersonală, în numele căreia milioane de oameni sunt lipsiți astăzi de libertate. La baza răbdării creștine nu stă nicidecum indiferența față de rău, ci – oricât de ciudat ar suna – sentimentul foarte activ al încrederii în om. Oricât de mult ar cădea omul, oricât ar trăda tot ce-i mai bun în el, creștinismul ne cheamă să credem că nu-i așa, că nu răul, că nu căderea este esența omului. El crede că omul poate întodeauna să se ridice, să se întoarcă la esența sa luminoasă.
La urma urmei, răbdarea este credința în puterea binelui. În fine, în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul cerem duhul dragostei. Dragostea este acordul de final al rugăciunii. Ea este totodată și motorul tainic al vieții noastre, și scopul ei. Totul trăiește prin ea, totul e orientat spre ea, și prin ea aflăm că Dumnezeu este dragoste.
”Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți”, București, ed. Sophia, 2010, p.105-107
Bucuria în Domnul mântuieşte
Părintele Alexander Schmemann
”Sursa falsei religii este incapacitatea de a te bucura, sau mai degrabă, respingerea bucuriei, pe când bucuria este esenţială, deoarece este rodul prezenţei lui Dumnezeu. Nu poţi să nu te bucuri, ştiind că Dumnezeu există. Doar puse în legătură cu bucuria, frica de Dumnezeu şi umilinţa sunt drepte, autentice, fructuoase, în lipsa bucuriei, ele devin demonice, cea mai profundă denaturare a oricărei experienţe religioase.
O religie a fricii. Religia falsei umilinţe. Religia vinei. Toate sunt nişte ispite, nişte capcane – foarte puternice într-adevăr, nu doar în lume, ci şi în sânul Bisericii. Oamenii „religioşi” privesc bucuria, adeseori, cu suspiciune.
Izvorul principal al tuturor este „sufletul meu se bucură în Domnul…”. Frica de păcat nu ne mântuieşte de el.
Bucuria în Domnul mântuieşte. Un sentiment de vinovăţie sau moralismul nu ne eliberează de această lume şi de ispitele ei. Bucuria este temelia libertăţii în care suntem chemaţi sa rămânem. Unde, cum şi când s-a denaturat aceasta tonalitate a creştinismului – sau, mai degrabă, unde, cum şi de ce au ajuns creştinii imuni la bucurie? Cum, când şi de ce, în loc să uşureze oamenii suferinzi, Biserica a ajuns să-i intimideze şi să-i înspăimânte?
Frica de moarte vine din prea multă agitaţie şi nelinişte, nu din fericire. Când ne agităm prea mult şi, brusc, ne reamintim de moarte, ni se pare cu totul absurdă, oribilă. Dar atunci când ajungem la pace şi la fericire, privim moartea şi o acceptăm într-o altă manieră. Pentru că moartea se află la un nivel mult mai înalt şi pare înfricoşătoare doar atunci când este asociată frământărilor lipsite de importanţă. Când suntem fericiţi cu adevărat, simţim în inima noastră prezenţa veşniciei, aşadar fericirea este deschisă morţii. Sunt asemănătoare pentru că amândouă ating veşnicia. Când suntem tulburaţi, nu mai există veşnicie, şi de aceea neliniştea respinge moartea. „Odihnească-se în pace…” – adică în moarte, după cum înţelege un om fericit.
Oamenii vin mereu şi cer sfaturi (astăzi de la ora 7:30 dimineaţa, spovedanii, discuţii, patru oameni cu probleme, fără să mai pun la socoteală întâlnirile de mai târziu) şi o slăbiciune sau o falsă ruşine nu mă lasă să-i spun fiecăruia dintre ei: „Nu am nici un sfat să-ţi dau. Am doar o bucurie vlăguită, dar, pentru mine, neîntreruptă. O vrei?”. Nu, nu o vreau. Ei vor să discute despre „probleme” şi să vorbească despre „soluţii”. Nu, n-a existat o victorie mai mare a diavolului în lume, decât această religie „psihologizată”.
Există orice în psihologie. Un singur lucru este de neînchipuit, imposibil: Bucuria!”
Fragmente din cartea „Biografia unui destin misionar – Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de Felicia Furdui.
Când lucrurile nu merg cum zic eu
SFÂNTUL IERARH AMBROZIE, EPISCOPUL MEDIOLANULUI
Bine-mi este mie că m-ai smerit, ca să învăț îndreptările Tale (Psalmul 118, 71)
Domnul ne ține în lucrare cu tot felul de ispite și ne face să traversăm situații care ne pun în încurcătură, pentru că nu merg după planurile noastre. Astfel, cel care este smerit nu se descurajează și nu se arată a fi înjosit, iar, peste toate, în smerenie găsește o ocazie de progres duhovnicesc. Astfel făcând, îmblânzește pe cel mândru cu smerenia; pune în încurcătură pe cei aroganți și pe cei ce nu respectă nicio regulă (pe cei neorânduiți) cu propriul comportament serios și riguros; cu răbdarea sa constrânge chiar și pe cei ce nu se dau îndărăt în a ponegri toate și pe toți; reușește, de-a dreptul, să-i facă pe cei avizi să nu continue în cârtelile lor, ci să accepte, de câteva ori măcar, să piardă, păstrându-și liniștea. Chiar Iisus Hristos S-a lăsat pradă chinurilor și a primit ofensele și nu Și-a tras fața Sa de la injurii și scuipări de ocară (cf. Isaia 50, 6). Și, cu adevărat, de pe Catedra răbdării Sale ne-a fost Învățător. Cu adevărat, toți suntem vindecați datorită rănilor Sale! (Isaia 53, 5).
Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Viu va fi sufletul meu – părți alese din Comentariul la Psalmul 118, trad. Pr. Constantin Necula, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2000, pp. 61-62