Românașii noștri purtători de mitre sunt cei mai docili față de ereticul și shismaticul Bartolomeu din Constantinopol. La sinodul tâlhăresc din Creta, s-au aliniat cu toții și au aprobat în unanimitate ereziile cuprinse în documente. Celelalte Biserici au avut voci discordante, care s-au disociat, refuzând să semneze.
E de mirare deci, că minciuno-ierahii români nu i-au recunoscut schismaticii ucraineni, acea zisă biserică, creată artificial de vrăjmașii lui Hristos, pentru a încerca să anihileze Sfânta Biserică Ortodoxă Canonică, păstorită de Prea-Fericitul Onufrie. Fără îndoială, s-au temut de reația Poporului Ortodox.
Totuși, ei au găsit o metodă extrem de perfidă de a-i recunoaște pe schismatici. Faptul că Daniel Ciobotea a slujit la zisa sfințire a catedralei neamului cu schismaticul Bartolomeu, îl așează pe acesta, indubitabil, în rândul schismaticilor.
Aflăm acum că nefericitul Siluan Manuilă, minciuno-episcopul din Ungaria, a slujit (cui?) împreună cu un schismatic ucrainean. Așa ne informează site-ul sârb Borba za Veru. Din acel moment, îmi pare rău să o spun, Siluan este schismatic, deși formal stă pe un scaun episcopal ortodox. Individul trebuie înlăturat cu celeritate din Biserică. Omenește, nu-i posibil, și-atunci să lucreze Dumnezeu cu a Sa nemărginită înțelepciune.
Metoda aceasta, plină de viclenie drăcească, aș numi-o ,,pe bucăți’’, unul câte unul, pe neobservate. Până se plinește numărul. Vor urma și alții, dar întrucât ne-sfânul sinod din Dealul Patriarhiei nu ia urgent atitudinea cuvenită, înseamnă că se solidarizează cu acești schismatici. Lucrurile decurg ca în primul mileniu, când apusenii propovăduiau erezia Filioque, apoi s-a produs schisma din 1054. La noi a fost sinodul eretic din Creta, iar acum se culeg roadele amare ale schismelor deja înfăptuite și a celorlalte care urmează.
Suntem îndemnați să așteptăm un Sinod care să condamne documentele eretice semnate acolo și să judece pe ereticii care le-au aprobat. Vă spun de-acum că problema se va rezolva ,,sinodal’’, în 2025. Va fi atunci un sinod unionist mincinos care, la nivelul ierarhilor, va înfăptui unirea mincinoasă cu papistașii. Atunci schisma pseudo-ierarhilor români va străluci în toată splendoarea ei drăcească. Biserica noastră Ortodoxă nu va intra în schismă. Adevărații iubitori de Hristos vor rămâne statornici în Credința Ortodoxă. Putregaiurile vor cădea, fie episcopi, preoți sau diaconi, fie monahi sau mireni.
Citez din Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare: ,,Căci începutul dezbinării s-a făcut prin schismă, iar cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut Harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea, prin întreruperea Succesiunii (Apostolice, n.m.). Căci cei dintâi, care s-au depărtat, aveau hirotoniile de la Părinți, și prin punerea mâinilor peste ei, aveau Hrul duhovnicesc. Dar cei care s-au rupt (de Biserică n.m.), devenind mireni, n-au avut nicio putere de a boteza, nici de a hirotoni, nici nu puteau da altora Harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut. Pentru aceasta, Părinții au hotărât ca aceia botezați de dânșii, ca de niște mireni, viind în Biserică, să se curățească din nou cu adevăratul Botez al Bisericii’’ (Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, pag. 318).
Două remarci scurte:
1.Nu Harul îl părăsește pe episcop, ci acesta cade din Har. Este exprimarea corectă, statornicită în Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare.
2. Cei ce se pretind episcopi și se despart de Biserică, prin schismă, devin, iremediabil, mireni și zisele lor taine n-au valoare.
Presbiter Iovița Vasile
Pe SF Munte a început construcția de supermarketuri și hoteluri, există și un salon de kinetoterapie
Așa este părinte!Sunt mireni,dar,afurisita!
„Fericiti facatorii de pace ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.
Felicitari Doamna Senator Diana Iovanovici Sosoaca.
E de la Dumnezeu Refacerea Polului Balcanic.Balcanii nu sunt de ieri-de azi ci,exceptand sfera musulmana,iudaica,catolica si sectara Balcanii sunt Ortodoxie, Traditie de veacuri,cultura milenara.Acest pas a atras binecuvantarea lui Dumnezeu peste poporul roman,sarb ,bulgar,grec si cel rus.Polul Balcanic este Polul Unitatii Ortodoxe,Polul Unitatii tarilor Ortodoxe in fata jafului Vestului.
In acest Pol veti invinge.
https://vm.tiktok.com/ZGJvuC6Yh/
Doamne ajuta, frate Ioane! Ai dreptate in ce spui si m-am bucurat si eu (si nu este prima oara, cand ma bucur de curajul si marturisirea Dianei), doar ca, am clara si precisa certitudine, ca numai Iisus Hristos va pune punct grozaviilor care ni se azvarle peste noi, ceas de ceas. Nu mai votez de cand a murit Vadim, dar, daca Diana Sosoaca se indeparteaza de ereticul Singurov si Dumnezeu o va lumina sa caute adevarata intelepciune a ortodoxiei….o voi vota, dar nadejdea mea va ramane Tatal, scaparea mea va ramane Fiul, iar acoperamantul meu va fi Duhul Sfant…..pana in ultima clipa! Doamne ajuta, sa nu se piarda neamul acesta al meu, crestinat de intaiul chemat al Domnului Hristos!
Afurisiti…
Da, sunt si afurisiți.
Să aibă grijă și preoții care sau îngrădit și trimit mireni la preoții cu așa zisul cuget ortodox care nu mărturisesc ci doar mimează. Canonul spune sa: Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii. Grijă mare cu falsa iconomie care bântuie la unii care sau îngrădit. Doamne ajută!
Stefane,
Faci ce faci și mai arunci o săgeată spre noi. Înțelege că suntem, oameni cu păcatele noastre, nu puține, nici ușoare, și niciodată nu ne vom putea ridica la nivelul exigențelor tale. Tare-as vrea să fii preot și să văd cum ai proceda tu, în situații nemaiîntâlnite în istoria Bisericii noastre.
Atunci in articol va contraziceti singur. Care este diferența intre unii si alții? Daca Daniel este schismatic că slujeste cu Bartolomeu,Ion din deal care merge la un preot cu „cuget ortodox” care il primește pe Sofronie la liturghie cu pe stapanul și…,cum este? In ortodoxie există ortodox,schismatic și eretic. Când vă pomeneați episcopul locului ce insemna? Ca sunteți de acord cu învățătura lui. Nu v-a obligat nimeni cu forța sa va faceți preot. Ca preot ai datoria sa urmezi canoanele,învățăturile Sfinților Părinți și învățătura Bisericii si ce ați jurat la hirotonie. Nu alte inovații și păreri personale. Asta nu este luptă cand fugi de dracu și stai la masă cu tată-so. Ma iertați dar pe zi ce trece ma conving ca lupta aceasta este dusă mai mult prin vorbă decât prin faptă. Zicem una si in realitate facem alta. Am vazut până unde este dusă denumirea cuget ortodox,până la comuniunea in rugaciune cu ereticii necondamnați. Sa facem diferența între pacate si apararea credinței. Toți avem pacate. Învățătura Sfinților Părinți nu este exigența mea. Eu acesta sunt oricând și la orice oră si pe mine nu o sa mă vedeți să-mi rup „tocurile” să fiu pe placul lumii. Doamne ajută!
Stefane,
Tu le stii pe toate mai bine decât toți. Nu are rost să ducem dispute inutile. Tu esti nepomenitor de la nastere și vei fi până la moarte. Noi, acestia mai mici abia ne-am trezit prin 2016. O luptă se duce și prin vorbă, scrisă sau rostită. Văd că si tu te lupți împotriva noastra prin vorbă, sau daca nu-i sufcient ia-ne si de piept. Nu prea te-am auzit să zici ceva împotriva ecumenistilor. Sănătate.
Am rugămintea să nu le luați toate personal. Doamne ajută!
Cred ca se subînțelege din ce am scris despre ei. Eu nu indrum oamenii dupa 7 ani de ingradire ca poate sa meargă la pomenitori. Nu merg unde se pomenește episcopul nu aveți de ce sa ma acuzați.Din cei care sau ingradit in 2016 jumate la sfaturile celor ingradiți merg la pomenitori ca sa le anuleze orice bănuială celor care nu sau îngrădit ca au facut bine că nu au urmat pe cei care au întrerupt pomenirea episcopului după sinod. La ce spuneți dumneavoastră ingradirea si marturisirea este ceva simbolic si ca poate omul sa meargă peste tot.Parinte vorba fără faptă este moartă. Puteți să ziceți ce vreți despre mine ca nu ma deranjează. Le primesc toate cu bucurie. Pe acest site daca ai altă parere si ridici unele probleme si spui adevarul esti imediat atacat. La fel sa întâmplat si cu împărtășania fara spovedanie si post. Ma asteptam la răspunsuri concrete de la Sfinții Părinți și nu să-i apărați pe inovatori si sa le găsiți scuze. Ma bucură faptul ca unii parinti au înțeles ca asa este corect post,spovedanie si apoi împărtășanie si nu inovatia papistașă. Inovatorii inca stau ascunși și nu iasă sa spună ca au greșit. Daca v-am supărat îmi cer iertare și promit ca nu va mai deranjez. Dacă așa este lupta pentru apărarea credinței atunci înseamnă ca stăm in înșelare gravă. Dar cum a zis Mântuitorul: 1.Prima dată va veni lepadarea de El si apoi restul. 2.Cand Voi veni oare voi mai găsi credință pe pamant. Ma iertați și Doamne ajută!
Eu nu sunt nici pomenitor,nici nepomenitor. Eu sunt ortodox îngrădit de panerezia ecumenista. Există ortodox,schismatic si eretic. Sănătate si Doamne ajută!
Ioane vezi ca iconomia se aplică unde este nevoie și nu pentru a încălca acrivia. Pentru ca încălcarea acriviei sa fie socotită iconomie bisericească,va trebui să fie dată cu mare prudență și înțelepciune,așa încât să nu creeze mai multe probleme in Trupul Bisericii decât cele pe care urmărește să le vindece. Dacă canonul spune: Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii și in postare se demască comuniunea ecumeniștilor cu ereticii sau cu schismaticii,despre ce iconomie vorbim cand se trimit mirenii in comuniune cu ei? Cum se vindecă acei mireni care se reîntorc la preoții care pomenesc episcopul și nu mărturisesc? Iconomia nu se aplică încălcând canoanele și trimițând oamenii la preoți pe care nici macar cei ce îi trimit nu i-au cercetat (cum se întâmplă in realitate). Crede-mă Ioane ca nu vorbesc in neștire și cunosc si preoți si mireni care practică acest lucru crezând ca aceasta este iconomie. Iconomie nu inseamna sa te ingradesti de ecumenisti si dupa 6-7 ani sa te reintorci in comuniune cu ei. Iconomia se aplica celor ce nu inteleg, pentru un timp, ca si ei sa se indrepte, nu adancind prapastia mai mare in Biserica. Avand in vedere ca dupa sinodul din Creta nu s-a schimbat nimic in bine si se merge din ce in ce mai rau, in schisme si erezii, cu ce ii ajuti pe cei pe care ii trimiti la preotii care pomenesc si pe cei care nu s-au ingradit de ecumenism? Aceasta numești tu iconomie? Am înțeles ce spui tu in comentarii.
Dumnezeu ne așteaptă pe toți să ne îndreptăm. Una este să-ți iubești aproapele și să-l îndrepți,ajuți (Evanghelia de azi) și alta este comuniunea in rugaciune cu cei care greșesc sau nu înțeleg. Sfântul Paisie Aghioritul spunea: ,,Ca să mă rog cu cineva,trebuie să fie de aceeași credință cu mine”. Sănătate si Doamne ajută!