Puterea de a lega și dezlega, dată Bisericii de către Mantuitorul ei

Domnul nostru Iisus Hristos a dat slujitorilor Bisericii Sale, episcopi şi preoţi, puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, putere care se transmite, prin succesiune apostolică, tuturor generaţiilor, până al sfârşitul veacului. Preasfintele cuvinte ale Domnului sunt acestea: ,,Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer’’ (Matei 18, 18)

În ziua a cincisprezecea a acestei luni, pomenim un monah Mucenic, al cărui nume nu-l cunoaştem, dar îl ştie Bunul Dumnezeu. Acesta a stat sub ascultarea părintelui său, apoi, îndemnat fiind de diavolul, a părăsit pe stareţul său şi sfânta ascultare. A plecat în Alexandria şi cum era vreme de prigoană cumplită, a fost prins de păgâni şi i s-a tăiat capul, fiind numărat între Sfinţii Mucenici. Credincioşii au luat trupul său şi, după ce l-au pus într-o raclă de cinste, l-au dus în altarul bisericii.

Întotdeauna când se săvârşea Sfânta Liturghie şi preotul rostea cuvintele ,,Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi’’, racla cu sfintele moaşte se ridica singură şi ieşea din biserică în tindă. Abia după ce se încheia Slujba Dumnezeiască, se ridica iarăşi şi se întorcea în altarul bisericii. Un om binecredincios a dorit să afle pricina pentru care se întâmpla acest fapt şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere taina. Îngerul lui Dumnezeu i-a spus: ,,Ce te înspăimântează în ceea ce se face? Au nu au luat putere Apostolii şi urmaşii lor, episcopii şi preoţii, a lega şi a dezlega? Iată că Mucenicul pe care-l vedeţi a fost ucenicul cutărui pustnic, dar, nescultându-l şi fiind legat de dânsul, s-a dus, şi până acum, întru acelaşi canon nedezlegat petrece; apoi cunună şi-a luat ca un Mucenic al lui Hristos, dar nu poate să stea în altar când se săvârşeşte Slujba, ci, poruncindu-i îngerul, el iese; şi va ieşi până îl va dezlega cel care l-a legat’’.

Cartea bisericească spune că acel om binecredincios s-a dus în Alexandria şi, aflând pe pustnicul care-l legase, l-a adus la Sfântul Mucenic. Acesta l-a iertat, l-a dezlegat şi l-a sărutat. Din acel moment, racla cu sfintele moaşte a rămas în altarul sfintei biserici, în toată vremea.

Iubite cititorule, puterea de a lega şi dezlega primită de slujitorii bisericeşti poate fi ignorată sau tăgăduită, dar nicidecum desfiinţată, pentru că Hristos Domnul ne-a făgăduit tuturor: ,,Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin’’ (Matei 28, 20). Slujitorii Bisericii dezleagă păcatele, jurămintele nesăbuite imposibil de ţinut, blestemele, farmecele şi descântecele, orice legătură pusă asupra unui om, prin lucrarea diavolului.

Presbiter Iovița Vasile



Un comentariu la „Puterea de a lega și dezlega, dată Bisericii de către Mantuitorul ei

  1. Constanta Florea spune:

    Minunat!
    Slavă Sfintei Treimi, Dumnezeul Nostru!

Răspunde-i lui Constanta Florea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *