Aiudul înseamnă, pentru mulți, un simplu orășel, nu prea însemnat, prin care treci cu mașina în drum spre Cluj / Alba. Pentru foarte, foarte puțini, însă, pentru aceia care au trăit anii comunismului, care acum sunt bătrâni și care au detestat practicile inumane din acea epocă, Aiudul înseamnă suferință.
Anul 1947 a adus, la Aiud, nu doar regimul politic socialist, ci şi transformarea închisorii de acolo în centru de exterminare pentru mulți intelectuali de atunci, care se opuneau puterii.
Zeci de vieţi s-au frânt fie în beciuri, prin bătăi, înfometare şi tortură psihică, fie în afara zidurilor, prin împuşcare. Masacrul a continuat până în 1964, când, sub presiunea politicii occidentale, au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici.
Întru memoria celor omorâți pe nedrept, supravieţuitorii şi Biserica Ortodoxă Română au decis, în 1992, să ridice un monument de cruci, un schit şi un cimitir simbolic. Toate se află în locul vechii Râpe a Robilor, la marginea oraşului, unde erau aruncaţi cei ucişi. Construcţia monumentului a durat până în 1999, iar în anul 2000 a fost sfinţit de Î.P.S. Bartolomeu, el însuşi întemniţat la Aiud în acele vremuri.
Monumentul Calvarul Aiudului este format din 14 cruci, pe două şiruri de câte şapte care susţin o cruce imensă,
ca un „stâlp de aducere aminte”, din vremea lui Moise.
Înăuntru, ferit de privirile turiştilor nerăbdători, se află schitul de maici „Înălţarea Sfintei Cruci”.
Vei găsi o atmosferă de pace, de durere, plus enorm de multă sfială. La un loc, toate acestea dau o stare de profundă nemişcare, al cărei rost îl înţelegi doar dacă vei privi cu atenţie pereţii. Sunt acoperiţi cu miile de nume ale celor întemniţaţi.
Osuarul este o altă încăpere, dar în interiorul aceluiaşi monument. Practic, se află sub altarul schitului. De fapt, este o cămăruţă fără ferestre, ai cărei pereţi poartă table de marmură cu numele victimelor. Jumătate din încăpere este umplută cu vitrine în care sunt expuse rămăşiţele de oase ale celor aruncaţi în Râpa Robilor.
Nu departe de schit, lângă chilii, se află locul, numit acum Râpa Robilor, în care erau aruncate trupurile moarte ale celor torturaţi în celule. Astăzi, acolo sunt 40 de cruci de lemn, formând un cimitir simbolic.
Andrei
Actualizare
Schitul de la Râpa Robilor a fost ridicat la rang de mănăstire și este încredințat, spre administrare și viețuire, unor călugări.
Arhimandritul Ambrozie Iurasov (1938-2020)
,,Biserica cerească şi cea pământească formează o singură Biserică, unicul Trup al lui Hristos, iar Capul acestui Trup este însuşi Hristos.
Atunci când credincioşii sunt surghiuniţi, chinuiţi, este chinuit de fapt Trupul lui Hristos.
Când este vărsat sânge de creştin, atunci se varsă sângele lui Hristos.
De 2000 de ani Biserica a fost persecutată de împaraţi precum Nero, Traian, Iulian şi Diocleţian, dar a rămas vie până astăzi. Biserica a fost persecutată şi de comunişti, care au vărsat o mare de sânge.
Unui episcop i s-a spus la interogatoriu:
„Tu eşti singurul episcop care a rămas. Iată că nu mai existaţi!”
Acesta le-a raspuns:
„Hristos există!”
El era episcop, iar Hristos – Arhiepiscop, episcop peste toţi episcopii. Aşadar Biserica lui Hristos nu poate fi biruită!”
…Cum putem afla dacă mişcarea ecumenică este de la Dumnezeu sau de la cel viclean?
Foarte simplu: dacă acolo se ţin poruncile Apostolilor înseamnă că este de la Dumnezeu.
Atunci când a venit Hristos, nu a venit să strice Legea, ci s-o împlinească.
Dar cum la întrunirile acestea se merge împotriva poruncilor apostolice înseamnă că nu sunt de la Dumnezeu. Biserica ecumenică este o biserică a vremurilor de pe urmă. Capul acesteia este Antihrist.”
http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-ambrozie-iurasov-raspunde-intrebarilor-credinciosilor-ce-inseamna-biserica-luptatoare-ce-este-ecumenismul-cand-vine-hristos-si-care-sunt-semnele-sfarsitului/
Articol vechi.
Schitul este deja ridicat la rang de monastire dar nu mai este de maici ci de taici. Vă rugă să vă documentați și să completați cu informațiile la zi.