Una din greşelile pe care le comitem frecvent în vorbirea noastră este aceea că nu cugetăm îndeajuns asupra unor afirmaţii, le rostim ca pe nişte clişee, fără să ne dăm seama de absurditatea lor. Aşa bunăoară, spunem că respectăm credinţele altora, chiar dacă nu le împărtăşim, ceea ce este un nonsens. Lăsând la o parte faptul că ,,respect’’ înseamnă şi ,,venerare’’, nu poţi avea respect pentru nişte credinţe temeluite pe erezii. Trăim şi respectăm unica Credinţă adevărată, cea Ortodoxă, nu dintr-un simţământ de superioritate ori de dispreţ faţă de ceilalţi, ci pentru faptul că Revelaţia Dumnezeiască ne spune cu limpezime că ,,este un singur Domn, o singură Credinţă şi un singur Botez’’ (Efeseni 4, 5). Cum am putea avea respect faţă de credinţa musulmanilor când aceştia proferează blasfemii cutremurătoare la adresa Preasfintei Treimi şi-i socotesc pe cei din Biserică necuraţi? Cum putem avea respect faţă de budişti, care au o credinţă diabolică, cu totul opusă adevăratei Credinţe? Nu putem avea respect pentru credinţa catolicilor, în care vom găsi o sumedenie de erezii pierzătoare de suflete. Ce să mai spunem de miile de credinţe ale protestanţilor şi neo-protestanţilor, ştiut fiind că acestea s-au abătut cu totul de la Revelaţia Dumnezeiască?
Sfânta Scriptură ne îndeamnă, prin scrisul Sfântului Apostol Iuda, cu aceste cuvinte: ,,Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, de demult hotărâţi pentru această osândă, care schimbă harul Dumnezeului nostru în desfrânare şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos’’ (Iuda 3-4). Spunând că avem respect faţă de credinţele altora, nu luptăm nicidecum pentru Credinţa Sfinţilor, ci mai degrabă ne facem complici acelora care o tăgăduiesc. Ecumeniştii afirmă cu insistenţă respectul pentru toate credinţele, ca o faţadă ce poate părea atrăgătoare, dar dacă analizăm lucrurile în profunzime, constatăm că ei luptă din răsputeri împotriva Credinţei Ortodoxe, pe care, cu viclenie, ar dori-o pierdută în amalgamul tuturor celorlalte credinţe deşarte. Ce am fi noi acum, dacă Sfinţii Mucenici ar fi gândit asemenea celor de astăzi şi nu şi-ar fi pus vieţile pentru apărarea Dreptei Credinţe?
Avem respect faţă de toţi oamenii ca făpturi ale lui Dumnezeu, chemate la mântuire. Afirmând că le respectăm şi credinţele rătăcite, nu le facem nici un bine. Dimpotrivă, îi întărim şi îi încurajăm în rătăcirile lor.
Pr. Ioviţa Vasile