Unul dintre copiii aflați în îngrijirea mitropolitului Longhin a venit la spital să își vadă tatăl adoptiv
Din cauza persecuțiilor și presiunilor exercitate asupra sa de autoritățile ucrainene, mitropolitul Longhin Jar din Bănceni, regiunea Herța, a suferit un grav accident vascular cerebral.
Potrivit site-ului Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși din Ucraina, ierarhul s-a simțit rău și a fost internat în spital pe data de 21 iulie.
În spital, însă, starea lui s-a agravat și acum nu mai poate merge.
Mitropolitul Longhin face parte din Biserica Ortodoxă Ucraineană, care a aparținut de Patriarhia Moscovei, dar și-a declarat independența în mai 2022, la câteva luni după invazia Rusiei în Ucraina. Cu toate acestea, ea este supusă unor presiuni și persecuții uriașe din partea autorităților de la Kiev, fiind acuzată că servește ca agentură rusească.
Cazul cel mai flagrant de persecuție și abuz este cel al Lavrei Pecerska, asupra căreia regimul Zelenski încearcă de mai multe luni să preia controlul, dar se lovește de o puternică rezistență din partea călugărilor și a credincioșilor.
Starețul Lavrei Pecerska, mitropolitul Pavel, se află în arest preventiv, în așteptarea procesului, fiind acuzat că este agent rus și face propagandă în favoarea Moscovei.
În ce îl privește pe Mitropolitul Longhin din Bănceni, care păstorește numeroși români și are în grijă câteva sute de copii, acesta a depus plângere împotriva mai multor publicații pentru incitare la ură, relatează de asemenea Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși.
În regiune, el este supus unei intense campanii mediatice prin care se cere îndepărtarea/eliminarea sa.
De pe patul de spital, Vlădica le-a cerut credincioșilor să se roage pentru el.
Adrian Pătrușcă – preluare de pe ActiveNews
ȘTIRE DE ULTIMĂ ORĂ
Se observă o ușoară îmbunătățire a stării se sănătate a Vlădicăi. Înalt-Peasfinția Sa poate să se miște, însă medicii nu-i dau voie să se ridice din pat. Să ne rugăm în continuare. Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria și ale Tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pe Părintele nostru drag, Longhin. Amin.
Vrednic este, Vlădica Longhin!
Un Sfânt printre oameni , un Model greu de urmat!
Doamne, mai lasă-l cu noi un pic , sa nu rămânem orfani prea devreme!
E a nu știyu câta tentativă de asasinat. De trei otrăviri știu și eu. Nu pot face criminalii nimic, fără îngaduința lui Dumnezeu. Vlădica va brui si de data aceasta.. Doamne, ajută.
O data cu implicarea Poloniei pe teritoriul Ukrainei in razboi Polonia-Rusia ,oficial,la noi se vor intampla fulger si pe nepregatite incorporari generale.Pentru linistirea populatiei tarii noastre mai spunem clar si raspicat:nu vorbim de razboi de niciun fel si nici de vreo revolutie pe teritoriul Romaniei pana la inceperea la nivel planetar a razboiului cu punct de pornire de la Ierusalim.De abia de atunci se va implica si Romania alaturi de alte state in razboi cu Rusia.Spun asta ca sa nu se mai bata campii.Incorporarile generale vor fi parte din multele incercari care vor esua de a trage Romania in Razboi cu Federatia Rusa.Esuarea se va datora faptului ca nu vor fi implicate cu Romania in razboi cu Rusia si alte state ci doar ea singura.Esuarea de va consta in faptul ca strategia NATO contra Rusiei va fi complet in afara realitatii.
Sa repostez ce v-am scris tot pe acest site(ortodoxiaincatacombe).Cine doreste sa plece din tara sa o faca acum si sa nu plece in Grecia pt ca se pare ca va fi razboi civil acolo.Cel mai sigur cred ca le va fi in Italia pt ca nu va face expulzari in caz de incorporare generala la noi pe baza art 5 al NATO care intareste sintagma”atat cat va fi necesar” adica se va intampla neimplicarea Italiei ca stat NATO in chestiunea Poloniei in razboiul cu Rusia.Urgent sa plece toti romanii din Germania si tot Nordul Europei pt ca se vor trezi pe front direct in tarile acelea.
Ioanspune:
decembrie 5, 2021 la 4:43 pm
Si am vazut totul.
Trupele germane intrand pe intreg teritoriul tarii noastre cand frunzele incepeau sa cada de toamna.Soldatii germani strigau cu jigniri:”imbarcarea in trenuri si in camioane!”Toata populatia tarii apta de munca a fost dusa in lagarele din Arad si Timis pt barbati si Caransebes,Salonta pt femei.
Germania incepuse sa poarte iarasi razboi cu Rusia dar pe toata latura nordica a intregului continent european.Germania nu lupta de una singura ci cu tari aliate:Olanda,Belgia,Norvegia,Suedia,Danemarca,Finlanda,Islanda,Polonia si Ukraina.Romania va fi tara neutra.Teatrul de razboi nordic european va fi preponderent in Ukraina,latura nordica a tarii noastre si in Polonia.Am vazut ca Rusia va folosi doar armamentul greu de divizie terestru fara rachete de niciun fel ci tancuri ,tunuri,mitraliere si artileria grea si bombardamente din avioane fara bombe nucleare ,cu hidrogen sau de distrugere in masa ci bombardament clasic.Am vazut ca dupa ce a trecut o vara dominata de seceta si greve masive ,la venirea toamnei a inceput razboiul nordic.In primele doua luni de razboi doar cu armament greu purtat de toate partile implicate,Polonia a fost rasa de catre Rusia,teatrul de lupta ruso-european devenind mai vast cuprinzand teritoriul golit al Poloniei,Ukraina pana in Slovacia si pe o iarna cu ceva frig dar total fara zapada.Am vazut ca razboiul a inceput brusc iar nemtii ne-au luat pe toti din pat cu injuraturi si amenintari dar fara loviri ori impuscari. Am vazut ca vara anterioara acestui razboi a fost secetoasa,fara mare productie agricola si cu productie economica zero dar toata populatia mergea pe strazi la greve.Iarna cu razboiul nordic a trecut.Ukraina a fost ocupata de rusi toata de la un capat la altul si intampinati cu euforie generala din partea ukrainenilor.Am vazut pretutindeni pe teritoriul tarii noastre ca la inceputul lunii iunie cand rusii au iesit victoriosi in Ukraina si in tot Nordul Europei pt ca tot Nordul inclusiv Germania au fost rase de pe harta de catre rusi ,romanii erau plini de entuziasm si era veselie mare si in lagare si in toate casele romanilor pt ca acasa au ramas batranii si copiii,doar cine a murit in mod obisnuit in acea iarna,aceia au murit fie batrani fie copii si bolnavi.Am vazut ca la 10 iunie tot mai eram in lagare cand au venit rusii bucurosi si ne-au eliberat din lagare dar,cand sa plecam fiecare liber acasa,a venit o ploaie continua timp de 3 zile.Inundatiile in tot Vestul tarii au fost asa de mari ca in orase si comune apa avea 10 metri iar pe alocuri 6 metri si au murit inecati3/4 din populatia proaspat eliberata.Am mai vazut ca in lagare toti stateam cate 20 in camere ,nu se muncea nimic,nu era nimeni fortat la cipuire sau vaxxinare dar cei care refuzau erau reperati de gardieni si colegi si tratati ca atare.In lagare nimeni nu era imbracat in zeghe ci cu hainele de acasa.Cine a scapat la inundatii au ajuns toti acasa.Am vazut ca guvern si Parlament si presedinte nu mai era pt ca i-au executat rusii in aplauzele si euforia poporului dupa care rusii au preluat conducerea tarii si au inceput sa imparta alimente cam expirate dar ne-otravite si apa cam urat mirositoare la oamenii blegiti,anemiati si morti danemiratAm vazut ca oamenii stateau cu mainile intinse la camioanele rusesti si strigau disperati dupa mancare.Multe camioane se rasturnau de imbulzeala multimilor dar la camioanele americane si NATO nu se ducea nimeni decat cei care vroiau sa moara pt ca am vazut ca toti vorbeau si se fereau de acele camioane pt ca totul era otravit si apa frumoasa la vedere si mancarea proaspata si bine ambalata.Am vazut ca toata tara era impanzita ochi numai de trupe din toate natiile si limbile.Am vazut ca atunci cand au venit rusii sa ne elibereze,au venit in coloane uriase de zeci de km. de blindate verde inchis la culoare spargand granita nordica din judetele Bistrita si Suceava si se deplasau constant si fara oprire cu viteza de 35 km./h. si nu faceau niciun rau nimanui.Se deplasau in tacere spre centrul tarii fara oprire,apoi s-au indreptat spre Vest ,au eliberat detinutii din Vest si si-au continuat drumul pana la Roma o parte,pana in Berlin o parte si pana la Lisabona cealalta parte.