Ea a fost dată uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaște prin simțuri; de pildă arătarea lui Dumnezeu către Avraam, sub chipul a trei bărbați, la stejarul lui Mamvri (Fac.18. 1-2), sau arătarea Mântuitorului după Înviere către ucenicii Săi (Ioan 20, 19-31).
Avem aici o Descoperire din afară. Dar, de cele mai multe ori, Descoperirea pe calea supranaturală e dată sufletului omenesc printr-o luminare deosebită, pe care acesta n-ar fi putut-o câștiga numai prin puterea cugetării sale. Această luminare a sufletului și înzestrare a lui cu puterea de a primi anumite adevăruri ale Descoperirii Dumnezeiești este insuflarea sau inspirația Dumnezeiască. Avem aici o Descoperire care se face numai sufletului și prin suflet și pe care o putem numi duhovnicească sau dinlăuntru.
Sfânta Scriptură spune chiar și în Vechiul Testament, în multe locuri (Ieş. 4, 12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8, 1; Avacum 2, 2 etc.), că Dumnezeu este Acela care a grăit prin gura proorocilor: Sfântul Apostol Pavel rezumă astfel istoria şi felurimea acestei Descoperiri:
„După ce Dumnezeu odinioară în multe chipuri a grăit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evr. 1, 1-2).
Descoperirea prin semne minunate, controlate de simțuri și prin insuflarea Duhului Sfânt are autoritate hotărâtoare pentru viața religioasă și pentru mântuire. Numai prin această Descoperire omul are cunoașterea celor duhovnicești și poate deveni duhovnicesc.
(Din cartea Învățătura de Credință Ortodoxă, Editura Doxologia, p.12-13).
Sora Pelaghia