Țipaseră strident sirenele. Ele erau instalate în toate barăcile și în toate încăperile de pe teritoriul zonei, ca să știe toți deținuții, oriunde s-ar afla în acel moment, că e ora să se prezinte la poartă pentru a pleca la lucru, sau că sunt chemați pentru a pleca la lucru, sau că sunt chemați la „linia” centrală pentru verificare. Deținuții știau, după sonerie, când sunt chemați pentru a pleca la lucru, la verificare, și când se dădea alarma pentru lucruri ieșite din comun. Uneori eram treziți din somn în mijlocul nopții și scoși afară din barăci : începea marea cotrobăire a culcușurilor și încăperilor – dacă n-a apărut ceva nepermis, vreun ziar acolo sau vreo careva informație, așternută pe hârtie în câteva cuvinte.
De data aceasta, sirenele au sunat alarma la o oră neobișnuită. Am fost scoși la „linia” centrală și cei din schimbul de noapte. În mare grabă ne-am rânduit toți într-o coloană, câte 5, după cum era regula, așteptăm. Când colo, apar de la cart toți ofițerii, șefii tuturor serviciilor, vin buluc, în frunte cu șeful coloniei. S-au oprit cam pe la jumătatea coloanei rânduite. Ne-au privit tăcuți, erau posomorâți. Am simțit că s-a întâmplat ceva neplăcut. Dar, pe de altă parte, eram obișnuiți să nu ne așteptăm la lucruri plăcute.
– Pușcariași ! ni s-a adresat șeful coloniei cu o voce înfundată și cam tremurândă. A încetat din viață genialul conducător al țării noastre și marele îndrumător al proletariatului din toată lumea Iosif Visarionovici Stalin ! Jos cușmele !
Nici o mișcare.
Șeful coloniei s-a uitat pe rând la șeful de regim, la șeful secției operative, la șeful secției speciale, la șeful serviciului de supraveghere și la ceilalți câți erau acolo, crezând că deținuții n-au înțeles ce s-a țntâmplat pe lume. Și a repetat :
– Pușcariași ! A încetat să bată inima celui mai mare…. și mai iubit… al tuturor timpurilor.
– Să-l ia mama dracului ! s-a auzit o voce din coloană.
– Blestemat să-i fie numele în vecii vecilor ! a mai strigat un pușcariaș chiar din rândul de lângă șefi.
– S-a cârligat tiranul ! Ura !!!
Apoi sute de cușme au zburat în aer deasupra coloanei de deținuți și un strigăt „Ura!” s-a rostogolit, reverberându-se dintr-un capăt în altul al coloniei. Ofițerii s-au privit fugar, pierduți și înspăimântați. Așa ceva nu le fusese dat urechilor lor să audă ! Neprevăzutul îi înfricoșase. Se retraseră cu pas grăbit și dispărură prin ușa cartului.
Sute de deținuți politici, „pușcariași” ce fuseseră chemați urgent la „linia” centrală, pentru a li se comunica o veste tristă – poate cea mai tristă din câte își poate închipui omul ! – săreau în sus, ca smintiții, se îmbrățișau, dansau, plângeau de bucurie, se felicitau cu o moarte pe care o așteptaseră o veșnicie.
Era pe 5 martie 1953, la o colonie din lagărul special nr. 7, dislocat pe traseul Taișet-Lena, în regiunea Irkutsk.
Alexei Marinat
(Preluare de pe ActiveNews)
MITROPOLITUL NEOFIT AL CIPRULUI :TREI PĂCATE MARI ALE OMENIRII CARE PROVOCĂ RĂZBOI
Morphou, Cipru, 6 martie 2023
Războiul din Ucraina, care face parte din mișcarea generală către al treilea război mondial, și toate războaiele, sunt cauzate de marile păcate ale omenirii. Și sunt câteva păcate în special pe care le putem evidenția astăzi, spune IPS Mitropolit Neofit de Morphou al Bisericii Ortodoxe din Cipru.
Înaltul Ierarhul cipriot, cunoscut pentru sinceritatea sa, a fost întrebat recent de canalul de YouTube Salvați și Protejați de ce a permis Dumnezeu războiul din Ucraina.
El a răspuns:
Întrebarea ar trebui formulată diferit. De ce a permis Domnul începutul celui de-al treilea război mondial? Problema ucraineană face parte din al treilea război mondial. Nu este începutul, dar nici sfârșitul. Sunt probleme duhovnicești, dar și politice. Istoria este controlată de Domnul… Mulți oameni văd doar factorul uman, neînțelegerile, acordurile, confruntarea dintre Rusia și NATO, problemele energetice… Acestea sunt componentele umane, dar există și cauze duhovnicești, pe care mi le-au spus personal unii dintre sfinții contemporani
ÎPS Sa menționează că a vorbit despre aceste probleme cu Gerontissa Galaktia din Creta, care a adormit în urmă cu doi ani, și Cuviosul Efrem din Arizona. El se referă și la sfinții din secolul al XX-lea pe care i-a citit, printre care și Sfântul Lavrentie de Cernigov, precum și Sfântul Paisie din Sfântul Munte și Sfântul Iacob din Evia, (pe ultimii doi îi cunoștea).
Mitropolitul Neofit relatează apoi o poveste pe care a auzit-o chiar de la Sfântul Iacob din Evia.
Sfântul Iacov s-a dus odată să cinstească moaștele Sfântului Ioan Rusul pe insula Evia și a început să-i vorbească sfântului. Sfântul Ioan Rusul i-a spus că vin mulți pelerini să-i cinstească moaștele, dar puțini credincioși. Oamenii de astăzi sunt plini de lipsă de respect și lipsă de credință și, prin urmare, „pentru a repara această lume, trebuie să existe un război”.
Sfântul Iacov s-a speriat de aceste cuvinte și, observând cât de tragică era deja istoria secolului al XX-lea, a întrebat: „Ne trebuie cu adevărat un alt război?” Dar Sfântul Ioan Rusul a răspuns: „Trebuie să înceapă un război. Trebuie să înceapă neapărat un război. Altfel, omenirea nu se va schimba.”
Mitropolitul Neofit explică că era student când a auzit asta de la Sfântul Iacov și l-a întrebat de ce a afirmat Sfântul Ioan Rusul acest lucru. Sfântul Iacov a răspuns: „Pentru că Domnul i-a descoperit aceasta, și anume că generațiile următoare nu vor da naștere copiilor normali, sănătoși, ci unor copii demonici…”
„Și nu a menționat alte motive…”, Motropolitul Neofit subliniază „Și sfinții pe care i-am menționat puțin mai devreme spun toți același lucru, că generațiile viitoare, dacă Domnul nu intervine, nu vor fi chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Vor avea formă umană, dar în esență cu un suflet mort. O astfel de persoană nu poate deveni un sfânt. Dacă o societate, dacă omenirea nu mai poate da naștere sfinților, atunci nu are rost să mai trăiască.”
Și sunt trei păcate mari care au condus la situația noastră actuală în lume, continuă ÎPS Sa.
„Cauza războiului este de natură duhovnicească, nu numai în Ucraina, ci în întregul sistem în care trăim acum. La urma urmei, nu este vorba doar despre componentele noului om al generațiilor viitoare – inteligența artificială, nanotehnologia, microcipurile și toate astea. Ci ar trebui să vorbim și despre propriile noastre păcate, mai ales despre trei dintre ele.”
„Primul păcat, care a înghițit întreaga lume, este vrăjmășia , care nu doar există, ci și pentru că a fost legalizată de către statele lumii… chiar și de către statele ortodoxe. Când păcatul devine lege , atunci Domnul se îndepărtează de om, pentru că acesta nu mai are dorința de a se pocăi.”
„Al doilea păcat despre care au vorbit Cuviosul Părinte din Arizona și Gerontissa Galaktia se referă la perversiunile curviei care apar în căsătorie și în afara ei.”
În zilele noastre, nu numai căsătoriile între persoane de același sex sunt răspândite peste tot, ci și pedofilia și ideologia transgender, spune Mitropolitul Neofit.
Al treilea păcat este vrăjitoria, satanismul, astrologia și parapsihologia: „Oamenii moderni preferă energiile vrăjitorilor, sataniștilor, masonilor. Toți acești oameni îl preferă pe diavol în locul lui Hristos.”
Al patrulea motiv, în opinia Mitropolitului Neofit este că liderii Bisericii de astăzi, din întreaga lume, nu vorbesc și nu învață credincioșii despre aceste lucruri. „Când păstorul nu își conduce bine turma, poporul, credincioșii, în mod corect, mai întâi sfinții se îndeparteaza, îi părăsesc pe oameni, iar apoi Hristos Însuși”.
Și revenind la problema războiului din Ucraina, el afirmă că „acesta este un război în care oamenii din Noua Ordine Mondială vor să întărească toate aceste lucruri rele despre care am vorbit; tuturor acestor metode, ei nu le opun rezistență. Și cine poate rezista atâtor rele? Doar ortodocșii.”
Liderii Noii Ordini Mondiale, precum Bill Gates și Rockefeller, „se tem de oamenii care cunosc istoria și de oamenii cu credință ortodoxă precum și de sfințenia ortodoxă”.
Ucraina a avut un singur mare profet – Bătrânul Iona – care a prezis tot ce se întâmplă acum, pentru a pregăti credincioșii, afirmă Mitropolitul Neofit. „Ei vor să scindeze Ortodoxia, apoi să o slăbească și, mai mult, să slăbească credinciosul în felul acesta, ca să nu devină sfânt, ca să nu fie după Chipul lui Dumnezeu. Ei vor să scoată toata energia duhovnicească din om, să-l secătuiască, ca să-l facă să se supună”, în cele din urmă lui Antihrist.
Și acest lucru se aplică nu doar Ucrainei, ci și lumii întregi, a adăugat în final, Mitropolitul Neofit.
Traducere din
https://orthochristian.com/151339.html
Mai mare este cel ce tace pentru Dumnezeu, decât cel ce vorbeşte pentru El
Cuviosul Părinte Ilie Cleopa
Fiind eu, păcătosul şi nevrednicul, în toată viaţa mea cu totul străin de această fericită virtute a tăcerii, gândul mă mustră pentru vinovăţia şi nechibzuinţa mea, încercând să vorbesc despre cele ce eu nu le fac. Dar, fiindcă Sfântul Ioan Scărarul mă îndeamnă la cuvânt, zicând: „Nu fi tăcut fără socoteală ca să nu pricinuieşti altora tulburări şi amărăciuni” şi fiindcă, fără să vreau, mi s-a încredinţat să port grijă şi de sufletele altora, nevoia mă face să ies din limanul tăcerii pentru a trezi prin cuvânt oile cele cuvântătoare ale lui Hristos, de sufletele cărora voi da seamă in ziua Judecăţii de Apoi.
Acelaşi Sfânt, Ioan Scărarul, mă îndeamnă la povăţuirea celor din turmă, zicând: „Când pasc oile, păstorul să nu înceteze a întrebuinţa fluierul cuvântului şi mai ales când oile dorm. Căci lupul cel nevăzut de nimic nu se teme aşa de mult ca de fluierul păstoresc”.
Aşadar, cu toate că mai rodnică este tăcerea decât cuvântul fară roadă, totuşi voi îndrăzni să spun puţine cuvinte despre această minunată virtute care aduce mare folos celui ce o are. Mai întâi să auzim cuvintele dumnezeieştii Scripturi, care zice despre folosul tăcerii că cel ce îşi păzeşte gura şi limba îşi păzeşte sufletul de necazuri. Apoi, fericit bărbatul care n-a alunecat cu gura sa. Şi iarăşi: Din vorbă multă nu vei scăpa de păcat, iar cel ce-şi ţine buzele sale înţelept va fi. De asemenea, cursă tare sunt omului buzele lui şi se prinde de cuvintele gurii sale.
Din învăţăturile Sfinţilor Părinţi aflăm că tăcerea este „o taină a veacului viitor”. Ea este întreită, deoarece „unii din oameni tac pentru slava oamenilor, alţii tac pentru fierbinţeala râvnei faptelor bune, iar alţii tac pentru că au o oarecare vorbire ascunsă cu Bunul Dumnezeu înăuntrul lor şi mintea lor este atrasă către această tainică vorbire”. Şi iarăşi, arătând că mai mare este cel ce tace pentru Dumnezeu, decât cel ce vorbeşte pentru El, zice: „Altul pentru Dumnezeu toată ziua vorbea şi pe toţi străinii ce veneau la dânsul îi primea, iar altul (adică Sfântul Arsenie cel Mare) în locul acelora a ales tăcerea şi liniştea, căci hotarul liniştii este tăcerea în toate”.
Sfântul Ioan Scărarul zice: „Multa cuvântare este scaun al slavei deşarte, iar tăcerea întru cunoştinţă este maică a rugăciunii şi cel ce şi-a cunoscut greşeala sa a stăpânit şi limba sa”. Apoi, arătând că frica de moarte îl ajută pe om să păstreze şi să câştige tăcerea, zice: „Cel ce s-a îngrijit de ieşire a oprit vorbele şi cel ce şi-a câştigat plânsul sufletului ca de nişte foc se întoarce de la multa vorbire”.
Sfântul Vasile cel Mare, pe când era în pustiul Pontului, a scris prietenului său, Sfântul Grigorie de Nazianz, următoarele: „Dintre toate câte le pot spune despre adăpostul meu, lucrul cel mai de seamă este că, datorită poziţiei care este aici, pe lângă tot felul de roade ce cresc, cel mai dulce rod este tăcerea, pentru că ea mă scapă de neastâmpărul oraşului”.
Iar un bătrân al Patericului, arătând că din dreapta socoteală şi din tăcere cu chibzuinţă omul câştigă înţelepciune, zice: „Tăcerea este maica gândurilor preaînţelepte”. Un altul, fiind întrebat de un ucenic ce este tăcerea şi ce folos are omul practicând-o, răspunde: „Fiule, tăcerea înseamnă a şedea cineva singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica de Dumnezeu, ferindu-şi mintea sa de gânduri şi de cugete necuviincioase. O tăcere ca aceasta naşte multe feluri de bunătăţi şi îl păzeşte pe călugăr de săgeţile aprinse ale diavolului, nelăsându-l să fie vânat de dânsele”…
Ci ca o pecete a celor arătate mai sus, voi aduce mărturia Sfântului Pimen cel Mare, Egipteanul, care, urmând calea împărătească, a zis: „Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu bine face şi cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea”. Din acest cuvânt se desprinde o învăţătură: atât la vorbire, cât şi la tăcere să avem scopul cel bun, ca amândouă să fie spre slava lui Dumnezeu. AMIN!
fragmente
Părintele Ilie Cleopa, Urcuş spre Înviere, Editura Doxologia