Schisma pseudo-patriarhului Teodor al Alexandriei a devenit fapt împlinit

Sfârşitul anului a venit cu o veste întristătoare pentru ortodocşii din lumea întreagă. Odată cu anunţul Bisericii Ortodoxe Ruse privind întreruperea comuniunii euharistice cu pseudo-patriarhul Teodor al Alexandriei şi cu toţi care-l urmează, schisma a devenit efectivă şi, se pare, ireversibilă. E greu de crezut că un pseudo-patriarh, înscăunat de vrăjmaşii Bisericii tocmai pentru a provoca schisma, va face drum întors, se va pocăi şi va reveni în Biserica lui Hristos. Aşadar Teodor din Alexandria a jucat teatral rolul de patriarh, iar când a venit vremea, a lovit cu brutalitate în Ortodoxie. Mă gândesc că acesta nu poate fi decât om necredincios, care însă a mimat credinţa în Hristos Mântuitorul, aşteptând momentul prielnic pentru a-şi arăta adevărata faţă. Se vede cu limpezime că de Dumnezeu nu se teme şi de oameni nu se ruşinează. În acest circumstanţe triste, e bine să ştim următoarele:

1.Pseudo-patriarhul se află în schismă nu numai cu Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, ci cu întreaga Biserică a Mântuitorului Hristos. Prin urmare, orice ortodox de bună credinţă – cleric sau mirean – să socotească de acum înainte că a întrerupt comuniunea euharistică cu ereticul şi schismaticul Teodor din Alexandria şi cu cei care-l susţin în pornirile sale nebuneşti.

2.Cei care, la vremea cuvenită, s-au îngrădit de erezie prin nepomenirea ierarhilor eretici, s-au îngrădit şi de schismatici şi la dreapta judecata nu vor purta povara teribilă a acestor două păcate. Să nu uităm că schisma este un păcat de o gravitate extremă, care nu se iartă prin pocăinţă, şi nici chiar prin mucenicie.

3.Credincioşi îngrădiţi au datoria de a-şi arăta ataşamentul faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, de ÎPS Sa Onufrie al Ucrainei şi a înfiera acţiunile anti-bisericeşti ale aventurierului Epifanie Dumenko şi ale celor de un cuget cu el.

4. Surprinde în mod neplăcut lipsa de reacţie, clară şi fermă, a ierarhilor celorlalte Biserici Ortodoxe locale. Indirect, aceştia îi încurajează pe schismatici, aflaţi într-o criză de legitimitate fără ieşire. Până acum doar ÎPS Sava al Poloniei s-a exprimat fără echivoc împotriva schismaticilor şi a anunţat că nu se va alătura acestora.

5.Când ierarhii aşezaţi în jilţurile episcopale nu-şi împlinesc datoriile fireşti, Poporul Ortodox al lui Dumnezeu are menirea de a se ridica împotriva ereziilor şi schismelor cu care se confruntă Sfânta Ortodoxie.

6.Credincioşii Bisericii Ortodoxe Române sunt datori în faţa lui Dumnezeu să-şi arate dezaprobarea faţă de  schismatici şi să ceară Sinodului de la Bucureşti să nu se alăture lor, caz în care ar deveni şi ei schismatici.

7.Să nu încetăm a ne ruga pentru pentru ca Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică de peste toată faţa pământului, să fie păzită de silniciile păgânilor deghizaţi în ierarhi şi, mai ales, să nu uităm preasfintele cuvinte ale Mântuitorului care ne spun că oricât s-ar opinti porţile iadului, Biserica va ieşi birutitoare. Aşadar, ducem o luptă – lupta cea bună – al cărei deznodământ îl cunoaştem dinainte. Vino, Doamne Iisuse Hristoase.

Presbiter Ioviţa Vasile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *