Un student la Teologie este chemat, într-o bună zi, la cancelaria Facultăţii şi i se spune că urmează să plece la o reuniune ecumenistă în Australia. Ce-am putea înţelege din asta? Că omul este merituos şi e firesc să fie recompensat pentru strădaniile sale.
În timpul studenţiei are posibilitatea să călătoarească în vreo 15-20 de ţări ale lumii. Ce-i rău în asta? Nimic. Doar că banii vin de undeva. Şi nu sunt puţini. Nu vin de la familie, nici din munci prestate în vacanţe, nici din împrumuturi bancare. Odată şi-o dată va trebui să fie returnaţi. Nu cash, ci sub formă de servicii, când va sosi scadenţa. Noi te-am finanţat – al nostru eşti.
Studentul nostru a terminat Facultatea, a fost hirotonit diacon, apoi preot celib. După ce a trecut pe lângă câteva mănăstiri, a fost călugătit. Avem aşadar un ieromonah în toată regula, după toate Canoanele.
Nu trece mult, e ales – ştim de cine, de finanţatori, fireşte – apoi hirotonit, în treapta episcopală şi ocupă o funcţie de episcop vicar. Stă omul ce stă pe acest scaun, apoi nu se înţelege cu episcopul titular şi se pune problema să plece din funcţia pe care cu onor o ocupa. Unde?
Undeva, într-un loc unde să fie el jupânul, fără concurenţă, fără dispute sterile. Asta presupune să înfiinţăm o nouă episcopie. Păi, hai s-o înfiinţăm, că nu e mare lucru. Spunem şi noi că trebuie să îmbunătăţim activitatea pastoral-misionară a Bisericii şi pentru asta se impune să…să… Iată-l pe împricinat instalat, cu toate onorurile, în scaunul episcopal nou creat. Să-i fie de bine, am zice noi. Să stăpânească sănătos domeniul peste care tocmai a fost făcut suveran.
Mai trec nişte ani şi apar imagini cu nişte masoni reuniţi în catedrala episcopală a arhiereului nostru! Nicio reacţie din partea episcopului. Acum chiar e timpul să ne punem nişte întrebări, dar ştim că nimeni nu ne va da răspunsurile adevărate. Şi-atunci, ne mulţumim cu ceea ce am văzut şi auzit (cu urechile noastre, evident).
Dumneavoastră aţi înţeles, desigur, despre ce este vorba.
Presbiter Ioviţa Vasile
Cu adevărat trăim vremurile de pe urmă…
Am și eu o întrebare vizavii de biserica coptă, ce legătură este între aceasta și biserica ortodoxă? Sau cum a luat ființă aceasta? Dece întreb, in incinta facultății de teologie din București este o astfel de biserica cu hramul Sf Ecaterina
Coptii sunt eretici monofiziti care s-au rupt de Biserica in preajma anului 451 cand a avut loc Sinosul 4 Ecumenic de la Calcedon.
Spuneti-i decanului Facultatii de Teologie sa faca si o capela cu hramul Charles Taze Russel, intemeietorul martorilor lui Iehova, ca tot suntem in plina nebunie ecumenista.
Biserica Sfanta Ecaterina nici nu este „biserica” copta, nici nu se afla in incinta Facultatii de Teologie din Bucuresti! Ea este o Parohie Ortodoxa, aflata pe aceeasi strada cu Facultatea de Teologie! La care, intr-adevar, isi fac „practica” liturgica si omiletica multi studenti teologi.
Si unde,…”cand si cand”,… mai slujesc si monofizitii, din pacate.. S-au n-ati stiuit ?
Accesati
https://www.youtube.com/watch?v=ZGLMiDUSlLE
Trebuie să știi, fiule, că deasupra oamenilor în biserică se află mulțime de îngeri
Fii foarte atent când te găsești în biserică să nu vorbești cu cineva; și când cânți, nu te strădui să înalți glas frumos din slavă deșartă, spre plăcerea oamenilor.
Oare este mare păcat acest lucru?
Trebuie să știi, fiule, că deasupra oamenilor în biserică se află mulțime de îngeri, care cântă împreună în chip nevăzut. Când vreun credincios începe să glumească sau să vorbească cu alții despre cele trupești, îngerii care îl văd, lasă cântarea și se întristează amar pentru starea lui, zicând: „O, în ce grea ticăloșie a căzut sufletul acestui om! Cu câtă nesimțire stă el în biserică fără frică de Dumnezeu și fără de rușine. Dumnezeu i-a făcut urechile ca să le umple de rugăciune smerită și evlavioasă, iar el le umple de râs și de bârfă!”.
Aceste cuvinte m-au umplut de spaimă, și de atunci intru în biserică cu mai multă evlavie. Îmi aduc aminte de cele ce mi-a spus cuviosul, iar dacă vreodată uit și spun vreun cuvânt, mă gândesc cu teamă și mă rușinez de îngerii lui Dumnezeu.
Un episcop ascet, Viața și învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 37
Neîncetat se cuvine a ne ruga Domnului, ca să ne arătăm mai presus de bântuirea dracilor
Neîncetat se cuvine a ne ruga Domnului, ca să ne arătăm mai presus de bântuirea dracilor. Că ne necăjesc nu numai când suntem în linişte şi singuri, ci şi când ne adunăm în Casa lui Dumnezeu, mult se ridică asupră-ne şi ne sfătuiesc să privim cu obrăznicie şi fară sfială feţele fraţilor, ba şi nălucirea faptei celei urâte o zugrăvesc întru noi, turnând în minţile noastre ca o amestecare a gândurilor şi în acest chip ne opresc de la tainele lui Hristos.
Dar, prin păzirea ochilor şi prin luarea aminte a gândului cel înfrânat le va birui pe acestea, harul ajutându-l. Cu câtă pază se cuvine inima şi simţurile noastre a le păzi, că războiul nostru este mare şi îndrăcirea duşmanului asupra noastră este multă. Dar nu se cuvine pentru aceasta să ne lepădăm de lupta noastră, ci gândurile vrăjmaşului se cade a nu le face lucrătoare şi aşa îl vom face pe el să crape. Că ştie Domnul pe cel ce ne necăjeşte şi câte săgeţi arzătoare aruncă în inimile noastre, însă a celor ce bine se luptă este vrednicia, ca, bine luând aminte, să nu se lepede de luptă.
Că cel ce are pace cu patimile de ce ar voi să aibă război cu ele? Căci, numai unde este vrajbă, acolo este şi război şi unde este război, acolo este şi luptă şi unde este luptă, acolo sunt şi cununi. Drept aceea, dacă cineva voieşte să se izbăvească din robia cea amară a patimilor, acela să pornească război împotriva vrăjmaşului.
Sfântul Efrem Sirul, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2003, p. 165
Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă
Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.
Niciodată să nu răsplăteşti răul cu rău şi, măcar de ţi-ar face cineva rău vreodată, iartă-l, ca şi pe tine să te ierte Dumnezeu. Dacă te-ar lupta gândul rău, roagă-te din tot sufletul pentru fratele acela şi va fugi gândul rău de la tine. Vezi, să nu primeşti patima pizmei, ca să nu te înghită diavolul de viu. Ci, mai mult, mărturiseşte-ţi gândurile şi roagă-te lui Dumnezeu să te izbăvească de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva greşind, să nu-i zici, nici să-l osândeşti, nici să-l urăşti, ca să nu cazi şi tu în acelaşi păcat. Ci, mai bine, să zici: „Eu mai rău sunt şi azi e rândul aceluia, iar mâine, al meu.”
Să ştii că dracii se tem de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie, de rugăciune, de lacrimi şi de celelalte fapte bune. Dacă voieşti să-ţi dăruiască Dumnezeu lacrimi şi umilinţă, şi nepătimire, adu-ţi aminte de moarte totdeauna şi de mormântul tău şi vei ajunge la aceasta. De vei fi înşelat de diavol şi vei cădea într-un păcat, mic sau mare, să nu cazi în deznădăjduire, ca să nu pieri, ci să alergi la mărturisire şi pocăinţă şi să pui iarăşi început bun şi Dumnezeu te va ierta şi nu Se va întoarce de la tine. Înfrânarea limbii stă în a nu răspunde, a nu grăi lucruri spurcate, a nu ocărî, a nu osândi, a nu blestema, a nu minţi, a nu grăi de rău pe cineva, nici a judeca pe altul.
Înfrânarea ochilor stă în a nu privi fără de ruşine la faţă străină, nici a căuta la faţa frumoasă şi cu bun chip. Înfrânarea gândului se arată atunci când vine gândul cel rău, fără de ruşine, în a nu te supune lui, nici să te împaci cu el, nici să-l primeşti. Ci, mai mult, să te scârbeşti şi să te lepezi de el. Loveşte-ţi faţa ta şi pieptul şi cu suspine şi cu lacrimi să strigi către Stăpânul Hristos şi să zici: „Miluieşte-mă, Doamne, şi nu mă lăsa să pier. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt. Ruşinează, Doamne al meu, pe dracul cel ce-mi fură nădejdea mea. Umbreşte capul meu cu darul Tău în ziua războiului diavolesc. Pe vrăjmaşul care mă biruieşte, biruieşte-l Doamne. Gândul cel ce mă înfricoşează, alină-l cu mângâierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu.”
Înfrânarea pântecelui stă în a nu te sătura niciodată de bucate, nici de băutură, nici să doreşti, nici să cauţi bucate şi de mult preţ. Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă. Dacă vrei să înaintezi, mai degrabă primeşte-ţi rugăciunea, înfrânarea şi dragostea. Şi aşa îţi vei mântui sufletul tău de toate ispitele vrăjmaşului. Dumnezeului nostru slavă!
Sursa: Sfântul Nil Pustnicul – „Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 305 – 306.
E vorba despre Preasfințitul Părinte Petroniu?
Da