Am avut privilegiul să o întâlnesc pe Sora Maria în urmă cu o lună. Într-o scurtă discuţie, am îndemnat-o să pună mâna pe condei şi să-şi împlinească sluba de mărturisitoare a lui Iisus Hristos. Iată că după trecerea acestui timp, Sora Maria ne dă acest text, mânată desigur de tristeţea pe care toţi o resimţim în condiţiile dezbinării care s-a produs anul trecut. Titlul este cum nu se poate mai potrivit, deoarece aceia care i-au urmat pe cei doi mireni, Sava şi…, nu mai sunt preocupaţi de primejdia pătrunderii ecumenismului în Biserică. Se vede cu uşurinţă că strădaniile lor sunt îndreptate spre discreditarea celor rămaşi în Biserica pe care ei au părăsit-o sub cuvânt că în Biserică n-ar mai fi har. Inepţie strigătoare la cer! Dumnezeu nu lasă Poporul Său fără har, mai ales în aceste zile grele, de după pseudo-sinodul cretan. Pe scurt, mama noastră, Biserica Ortodoxă Română, e primejduită de ecumenism, iar acriviştii o părăsesc tocmai când e nevoia mai mare de a o apăra. Ei vor se pretind ortodocşi, fiind în afara Ortodoxiei; pretind că se vor mântui, în afara Bisericii! Chiar nu-i unul mai răsărit între ei, care să-i tragă de mânecă?
O mare și însemnată lucrare de mărturisire a credinței noastre ortodoxe ne-a încredințat nouă Hristos în aceste vremuri, pentru care ne este mereu alături, demascându-i, în același timp, pe impostori pentru că adevărat este : Dumnezeu nu se lasă batjocorit fapt pentru care, puterile întunericului – prin slugile sale, ne sunt mereu împotrivă. În toți acești ani de când ne-am îngrădit de erezia ecumenismului introdusă în Biserică, noi, credincioșii, am primit toată învățătura și explicațiile teologice în problemele de mărturisire a credinței noastre ortodoxe de la oamenii cu frică de Dumnezeu și cu știință de carte – părinți și teologi înzestrați de Dumnezeu să învețe poporul prin tot ceea ce spun, prin toată viața și activitatea lor: părintele Claudiu, părintele Ioan, părintele Cosmin, părintele Vasile Iovița, părintele Petroniu, părintele Mihai Cantor, părintele Andrei, părintele Mihail, părintele Matei Vulcănescu, teologul Mihai-Silviu Chirilă și alții. Părintele Staicu împreună cu monahul Sava, declarând că urmează calea acriviei Sfinților Părinți în lupta contra ereziei ecumenismului – doar formal – în fapt fiind o luptă pentru denigrarea și defăimarea părinților noștri și a teologului Mihai-Silviu Chirilă – pentru a-i scoate din cadrul acestei mișcări antiecumeniste (la Roman, părintele Staicu chiar a venit cu această propunere în ceea ce îl privește pe teologul Mihai-Silviu Chirilă), i-a atras în înșelare pe părintele Antim, pe părintele Elefterie, pe părintele Vasile Savin, pe părintele Pamvo, pe părintele Spiridon, pe părintele Xenofont și pe părintele Ieronim în cele din urmă care, un an de zile a stat la îndoială.
De doi ani de zile, în loc să lupte împotriva ereziei care tinde să prindă rădăcini adânci în Biserică, prin slujitorii care L-au trădat pe Hristos în Creta, frații noștri de luptă care merg pe o cale fără Dumnezeu afară din Biserică, luptă împotriva noastră cu tot felul de intringi, minciuni și falsuri.
Părinte Antim, Ați încercat să ne influențați constiințele prin acel îndemn apărut pe internet în ianuarie 2018, prin care ne spuneați să nu semnăm Proiectul de Rezoluție – care ne atenționa pe toți să nu cădem din Biserică în schismă, ci să urmăm calea impusă de părintele Staicu și monahul Sava – doi oameni care au provocat atâta dezbinare: primul, cu un statut incert, profitând de împrejurarile Sinodului eretic din Creta, a intrat în rândurile mișcării antiecumeniste din România, și al doilea nu face parte din cler și nu este teolog, după ce a terminat de învățat poporul din Grecia, care nu-l mai primește de bună ce i-a fost învățătura, și vine acum în România să ne învețe pe noi. Prin urmare, părinte Antim, acceptând neadevărul pus pe seama ucenicului sfinției voastre, Mihai-Silviu Chirilă, cum că ar fi inventat erezia “părtășiei la erezie” – în fapt, această aberație a fost inventată de părintele Staicu și de monahul Efrem și pusă pe seama acestuia – și îndemnându-ne pe toți, preoți și credincioși, să urmăm fără voia noastră doi oameni suferinzi de boala mândriei pe o cale fără Dumnezeu, ce duce afară din Biserică, în schismă, ați fost de fapt la comanda plutonului care a dărâmat Rădeniul. Se înțelege la ordinul și cu sprijinul masiv al celor doi: părintele Staicu și monahul Sava. Așadar, cei care au primit înșelarea l-au izgonit de la Rădeni pe teologul Mihai-Silviu Chirilă, de la care noi mărturisitorii am avut ce învăța, mărturie stând în acest sens schitul Rădeni, la acea dată cea mai importantă redută antiecumenistă din România și nu numai, unde veneau cu drag la Sfânta Liturghie oameni din toată țara (o maică de la Văratec spunea că este Raiul pe pământ și așa și era, pentru că-L aveam pe Hristos cu noi), care trebuia izgonit pentru ca turma să fie în derivă și mai ușor de manipulat – așa cum s-a și întâmplat.
Părintele Spiridon și părintele Xenofont de la Rădeni, punându-și masca de mari apărători ai Ortodoxiei, împreună cu părintele Staicu și monahul Sava, cu aceeași mască, dar și cu știință în lucrarea de dezbinare și manipulare, au întocmit, redactat, semnat și publicat în timp record (1-2 zile) – și aici se vede cât de mare a fost înșelarea (vorbesc în cunoștință de cauză pentru că am urmărit îndeaproape toată lucrarea de înșelare – am trăit-o chiar fără să mă contaminez) – acel rușinos Comunicat al preoților de la Rădeni, în care apărea părintele C. Staicu din Covasna (ce căuta la Rădeni??) – comunicat care, prin semnăturile preoților înșelați cu știință, dar și a celor înșelați din neștiință, ale preoților care au știut de înșelare, dar au tăcut (ceea ce nu-i face mai putin vinovați), ne-au dus pe toți credincioșii, fără voia noastră, pe un drum fără Dumnezeu, afară din Biserică, adică în schismă, lasându-ne și pe drumuri fără un loc pentru Sfânta Liturghie – precizez în condițiile în care noi stăteam bine la Rădeni, mărturisind curat pe Hristos. Credeți că nu veți da seama pentru că ne-ați dus în înșelare și ne-ați lipsit de la Sfânta Liturghie la Schitul Rădeni? Ne rugăm Domnului să mai aibă răbdare.
Cei care au îndemnat la înșelare deja plătesc – ei știu –, dar tac, continundu-și lucrarea. Nu o dată au fost demascați ca falsificatori ai adevărului. Organizează conferințe prin țară, în care spun credincioșilor să nu ia acte biometrice, în timp ce ei chiar le dețin. De curând, printr-un mesaj, își manifestau “bucuria fără margini” pentru o mărturisire a unor monahi de aderare ideile lor schismatice, care s-a dovedit a fi falsă. Trist! Ne rugăm ca Domnul să-i lumineze! Iată, părinte Elefterie, părinte Antim și părinte Spiridon, pe mâna cui ne-ați dat în ianuarie 2018!! Prin acel rușinos comunicat s-a respins în bloc Proiectul de Rezoluție – care ne ajuta pe noi să rămânem în Biserica (să nu cădem în extreme).
Părinte Antim, am rămas dezamăgită cu atât mai mult cu cât sfinția voastră (alături de IPS Longhin și IPS Serafim prin predicile de foc ale sfințiile lor) prin mărturisirea de credință făcută public cu atâta curaj, urmându-l pe marele nostru duhovnic Iustin Pârvu, ați trezit atâtea suflete, printre care mă număr și eu. Cu toată tulburarea creată la Rădeni, când mulțimea de credincioși se micșora, am continuat un an de zile să vin la sfinția voastră, trebuie să recunosc cu înfrigurare, amăgindu-mă că veți abandona această cale greșită. Am găsit la sfinția voastră ucenici care v-au influențat să mergeți și să rămâneți pe această cale greșită – întărindu-mi convingerea că a fost o lucrare de manipulare și dezbinare bine pusă la punct. Stăteam cu frică atunci când veneați la Rădeni să îndemnati preoții să participe la sinaxele păguboase pentru mântuire și răsuflam ușurată că preoții nu vă urmau sfatul. Când părintele Pamvo mi-a spus că ați fost la Mestecăniș a căzut cerul pe mine! Eram bucuroasă când îi ascultam pe părinții de la Rădeni care nu erau de acord cu sfinția voastră, părinte Antim, dar care nu au avut curajul să vă spună că sunteți pe o cale greșită. Eu mi-am făcut datoria de conștiință de a vă spune că este greșită calea pe care o urmați, alături de oameni îndoielnici ca statură morală, v-am spus de fiecare în parte, pentru că, mai bine de un an de zile, m-am izbit de răutatea și ura lor.
Nu numai că nu m-ați crezut, mai mult, mi-ați spus să vizionez înregistrarea de la Târgu Frumos, pentru că acolo este adevărul! Am vizionat și nu- mi venea să cred! Sfinția voastră ați fost în stare să-i credeți pe cei doi: pe părintele Staicu și pe monahul Sava, care batjocoreau lucrarea de mărturisire a părintelui Ioan de la Botoșani! Ce inimă ați avut, părinte Antim, să vă bucurați de aceste neadevăruri puse pe seama ucenicilor sfinției voastre, pe care i-ați adus în această luptă și mărturisesc curat cu atâta jertfă – nefiind de acord cu cei doi înșelători. Am văzut și pe părintele Ieronim în prezidiu, alături de cei doi înșelători, pe care îl știm din predici, învățându-ne multe. Acum nu a schițat nici un gest de apărare a fraților de luptă cu care, cot la cot, a semnat Mărturisirea de întrerupere a pomenirii ierarhului eretic care L-a trădat pe Hristos în Creta – nu a simțit că trebuie să spună credincioșilor adevărul ! Trist! Nu m-a mirat mai apoi, când am auzit că părintele Antim și părintele Ieronim nu și-au mai lăsat ucenicii să meargă la părintele Ioan pentru că l-au considerat eretic. Ferească Dumnezeu! Noi știm cum mărturisește părintele Ioan cu toată parohia și ține piept ecumeniștilor înrăiți.
Nu aveți capacitatea să înțelegeți și mărturisirea plină de jertfă a arhiereilor lui Hristos, IPS Longhin și IPS Onufrie, care țin pe umeri întreg poporul ucrainean (unde sunt și frații noștri de același sânge cu noi) în Dreapta Credință, IPS Ambrozie din Kalavrita – Grecia, IPS Neofit din Cipru, IPS Serafim din Pireu – Grecia. În acea perioadă, înainte de apariția comunicatului rușinos, am venit cu o Scrisoare pe internet în care spuneam că dorința poporului este de a rămâne pe calea împărătescă a Sfinților Părinți de mărturisire împotriva ereziei, avertizând, în același timp, căderea Rădeniului, dacă îi urmăm pe cei vicleni. Stigătul unui om din popor, dacă s-a auzit, nu a fost luat în seamă. Au fost scandalizați: părintele Spiridon, Părintele Xenofont și unii dintre ucenicii părintelui Antim și Elefterie. Nici unul dintre ceilalți părinți de la Rădeni nu a fost interesat să vadă ce vrea poporul. La fel și credincioșii ucenici ai sfințiilor lor au tăcut – au făcut ascultare – mergând cu toții în înșelare, și iată unde am ajuns!
Oare nu ne spune Sfântul Ignatie Briancianinovm care a scris pentru aceste vremuri, „Fiți lămuriți în orice moment, fiecare din voi, pentru a nu cădea în înșelare să vă pierdeți mântuirea și conștientizați și pe aproapele vostru!”. Așadar, trebuie să ne cunoaștem învățătura de credință, să citim scrierile sfinților, să ne informăm, să avem discernământul necesar, pentru că altfel cum mărturisim? Cum dar mai conștientizăm și pe aproapele nostru de existența în Biserica a ereziei care este un pericol pentru mânturie? Să avem libertatea în Hristos și să-L mărturisim cu dragoste urmând pe acei duhovnici care urmează pe Sfinți Părinți. Poate strigătul se va lua în seamă de această dată.
Părinte Antim aveți o mare răspundere: părinții și credincioșii care nu acceptă sinaxele păguboase pentru mântuire Roman, Satul Mare, Mestecăniș, așteaptă să-i aduceți la Hristos – de unde i-ați luat în ianuarie 2018, când i-ați îndemnat pe toți să-i urmeze fără voia lor pe cei doi: părintele Staicu și monahul Sava. Ați mărturisit public cu atâta curaj împotriva ereziei legiferate la sinodul eretic din Creta de către ierarhul care L-a trădat pe Hristos și acum alegeți prietenia în continuare cu oamenii? Nădăjduim că veți fi cu Hristos și cu cei mulți care vă așteaptă! Chiar trei părinți dragi nouă, dar care au fost atrași în înșelare – unul cu rol important la adunarea de la Roman, au spus că, într-adevăr, locul lor nu este lângă aceștia. Cu îngăduința lui Dumnezeu se duce această luptă pentru a se despărți apele pentru a fi vădiți cei care sunt cu Hristos și cei care slujesc duhului acestei lumi apostaziate, astfel ca, prin predicile sfinților voastre, prin toată activitatea pe care o aveți și prin explicațiile care le prezentați să înțelegem scopul luptei noastre, să înțeleagă tot credinciosul pe cine urmează. Câtă deosebire între sfințiile voastre, dragi părinți de la fostul Rădeni, care încercați să impuneți vicleniile ucenicilor care vă urmează (să fie împotriva celor care-L mărturisesc curat pe Hristos: Vladica Longhin, Părintele Ioan, părintele Claudiu, domnul Mihai-Silviu Chirilă) și duhovnicii noștri smeriți, care-L au pe Hristos în inimă și trăiesc prin El, spunând mereu ucenicilor: „Inimă bună!”.
Ne rugăm pentru sfințiile voastre, părinți nepomenitori care țineți calea cea dreaptă și ne sunteți călăuze pe drumul mărturisirii și al mântuirii, dar și pentru părinții care luptă împotriva noastră, să lase răutatea și viclenia și să se întoarcă la Hristos – pe care L-au părăsit prin adunările lor de la Roman, Satul Mare, Mestecăniș, care sunt urăciune în fața Lui! Poate unii mă vor judeca pentru că am venit cu această scrisoare și cu celelalte – cu bucurie primesc și batjocora, dar le spun de pe acum că nu avem voie să alegem tăcerea când lupii atacă turma. Evident cei doi înșelători se bucură pentru că și-au făcut treaba, și-au dus la îndeplinire planul de dezbinare și manipulare – folosindu-se de părinții de la fostul Rădeni – dar războiul nu este pierdut – vă avem pe sfințiile voastre care ne ajutați să mărturisim curat pe Hristos ca și călăuze pe acest drum al mărturisirii și mântuirii.
Nădăjduim că și părinții de la fostul Rădeni – conștientizând înșelarea, se vor alătura nouă. Doamne, ajută-ne să nu cădem în mreaja înșelării, pe care stăpânitorul acestei lumi – diavolul –, prin slugile sale, încearcă să-i prindă până și pe cei aleși! Mai clar decât atât, nu se poate!! Slavă Domnului!! De ce a trebuit vădită răutatea ? pentru a se vedea că nu Îl avem pe Hristos in inima! Spunea un sfânt părinte din Rusia: “Domnul ne-a poruncit nouă celor de pe pământ dragostea – care aduce smerenia și este poartă către cer – însă pentru a sădi smereniea în inimile noastre învântosate – trebuie să râcâim mult zgura acumulata, să spargem buba – să curgă răutatea pentru ca apoi să vină Harul “!
(Text preluat de pe blogul Mărturisirea Ortodoxă)
Maria Petrariu, Tg. Neamț Tel: 0746806320 email: petrariumaria@yahoo.com
*Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ neadevărul, ignoranta lustruită, cupiditatea demagogilor, sufcienta nulitătilor.[ziarul Timpul din 2 septembrie 1880-MIHAI EMINESCU]
*Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieti fără bucurie şi fără tihnă. [ziarul Timpul din 31 august1878-MIHAI EMINESCU]
O scrisoare emotionanta, prin adevarurile rostite , pline de dureroase marturisiri, care ar trebui sa miste inimile celor implicati in actiunea de destramare a miscarii antiecumeniste si spulberarea marturisitorilor in Adevar din cetatea Radeni.
Domnul Atotindurarilor sa va rasplateasca jertfa, doamna Maria pentru curajoasa si vrednica marturisire!
Cunoscând viclenia diavolului, care l-a înșelat pe om chiar și în rai, Sfântul Apostol Pavel își arăta îngrijorarea pentru toți cei lipsiți de trezvie, care pot fi înșelați foarte ușor de diavol, zicând: „Dar mă tem ca nu cumva, precum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot așa, să se abată și gândurile voastre de la curăția și nevinovăția cea în Hristos”.[2Pavel,11;3]
Strategia diavolului se repetă în cazul fiecărui om. Când omul nu mai este atent la dreptate, răul îl acaparează, el are gânduri necurate, care-l vor duce la pierzanie. Dacă omul nu își dă seama ce se ascunde în spatele acelor gânduri, precum Eva odinioară, el va mușca din momeala aruncată de diavol.
Omul nu se mai rușinează, locul rușinii l-a luat tupeul. Putem spune chiar că omenirea se confruntă la nivel global cu fenomenul „vinovaților fără vină” sau al „nerușinării”, adică cu o reprimare în masă a oricăror sentimente de vinovăție de frica speculațiilor cinice ale oamenilor fără conștiință.
Nerușinarea contemporană este o formă de viclenie cu care omul modern își maschează propriile eșecuri și slăbiciuni. O intalnim oriunde, la cei care conduc in stil ecumenist lucid viata Bisericii in BOR, in Fanar, in Ucraina, in Grecia, cat si la minciuno-acrivistii constituiti in gruparea schismatica, de al carui stigmat ar dori acum unii sa se debaraseze.
Fățărnicia vicleanului este bine mascată. Uneori însă devine agresivă cu toată dorința lui de reținere și este demascată primitivitatea sufletului si lipsa sa de educație.
Este adevărat de asemenea că perseverența și ambiția pot duce la succes, dar și la eșec. Să perseverezi, da!, când alegerea ta este conforma cu voia lui Dumnezeu, dar să perseverezi, să te ambiționezi fără să ții cont de răul pe care-l faci celorlalți oameni, unui popor întreg, este inconștiență, prostie, răutate sau nebunie.
Ca multor alte păcate, vicleniei îi priește întunericul, la adapostul caruia urzeste in voie.
Tupeistul consideră viclenia drept inteligență. El se crede cel mai deștept, el este totul și celălalt – nimic! Falsa bunătate, este cea mai mare ipocrizie și semn al vicleniei. Viclenia întunecă mintea, manipuleaza cu tupeu, schimonosește inima, cultivă nedreptatea, ucide sufletele; anulează sentimentele de dragoste.
Nu stiu de ce nu inteleg toti nemultumitii, ca nu se mai poate reveni la starea dinaintea aparitiei ciclonului declansat de sus-numita grupare, care incearca prin unul din subrezii sai piloni, sa se disculpe, fara dovezi.
Indiferent cate dovezi explicite s-ar aduce, avand la baza scrierile Sfintilor Parinti, nu putem modifica gandurile celor incrancenati, a caror inima e invartosata.
Ba din contra, constat ca pe masura ce trece timpul o serie de semeni ai nostri incep a gandi ca cei din gruparea susmentionata.
Nu i-a miscat suferinta nemarginita a fratilor ortodocsi ucrainieni nici macar o secunda, datorita inchipuitei partasii la erezie a Mitropolitului Onufrie , care il pomeneste pe Patriarh Kirill si tot asa.
S-au proferat anateme si mai e doar un pas pana la a cere „moarte dusmanilor”[slogan preferat al activistilor nationalisti care apartin”Bisericii”creata de Fanar], caci prisoseste ura unora fata de aproapele.
De aceea pretul platit pentru o utopica „impacare”, mă tem” ca este prea mare, ” adică de certuri, de pizmă, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de murmure, de îngâmfări, de tulburări;”[2 Pavel 12;20]
Profesorul in teologie, Todorov din Bulgaria, a anticipat la sinaxa din Salonic, din iunie 2018, când a spus că ecumenismul a scos la suprafață cele două extreme, ortodoxia neortodoxă și fanatismul religios.
Le-am diagnosticat cu parere de rau, chiar pe blogurile mai restrictive cu publicarea raspunsurilor.
Intre noi si ei s-a creat o prapastie de netrecut si rezolvarea favorabila a rupturii induse viclean de cei care au lucrat la aceasta dezbinare, nu o poate rezolva decat dreptatea lui Dumnezeu, care s-a aratat deja in nenumarate situatii.
Fratilor, cu noi este Dumnezeu si „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră” .
“Tu vii la Ortodoxie ca să-L primeşti pe Hristos, şi nu ai voie să uiţi niciodată acest lucru”-CUVIOSUL SERAFIM ROSE
Fericitul Părinte Serafim Rose(† 2 septembrie 1982) a fost un părinte special, un părinte foarte îndrăzneţ şi liber în gândire, în sensul bun al cuvântului. În Rusia este aproape un cult pentru el, căci el nu se închista şi nu se poticnea în două lucruri: o dată în gândirea juridică, cine-i canonic, de unde până unde e cineva canonic sau nu, iar pe de altă parte, avea îndrăzneala să nu se afilieze – citez din altă lucrare – „unei biserici de partid, sau politicii bisericii” care de multe ori urmăreşte criterii ideologice şi nu duhovniceşti.
Marturiseste Cuviosul Serafim, mare sfant al Ortodoxiei contemporane, cinstit de noi, acum la inceput de septembrie:„mai mulţi mi-au spus că cuvintele mele le-au mers direct la inimă. Că trebuie să se adâncească mai mult în credinţă, fără să se împiedice de elementele exterioare“ Impresioneaza la acest Sfant contemporan, problema unei mentalităţi pe care el încerca să o trăiască, o mentalitate, spune el, de catacombă. El incerca să se întoarcă, oarecum, la cugetul Părinţilor, la acel cuget rupt de lume, dar făcut una cu lumea, una cu adevărata fire a lumii. Dacă noi suntem în lume, să nu credem neapărat că o şi cunoaştem. Adesea relaţiile dintre noi sunt exterioare, deşi trăim împreună, paradoxal, ne „ascundem” unii de alţii, vorbim mai mult de obiectele care ne înconjoară, iar creştinii de astăzi – printre care cred că mă număr – numiţi de Cuviosul Paisie Aghioritul „fierturi” – discută despre unele rânduieli bisericeşti şi „aspecte” bisericeşti, care merită, chipurile, mare atenţie.
Supercorectitudinea este o mare ispită pentru poporul ortodox din aceste vremuri din urmă, când „dragostea multora se răceşte“ (cf. Mt. 24, 12). Într-adevăr, corectitudinea e implicată chiar de cuvântul „ortodox”, care înseamnă „dreaptăslăvire”. Una din întrebările-cheie ale vremii noastre, cu care Cuviosul Serafim Rose a trebuit să se confrunte, a fost: Cum poţi rămâne drept credincios fără a ajunge la îndreptăţirea de sine, la fariseim?
Mesajul său către oamenii de azi e plin de avertismente împotriva reînnoirii atât de dreapta, cât şi de stânga, împotriva legalismului şi exteriorizării lipsite de dragoste, deghizate în „tradiţionalism”. „Orice lucru exterior“, spunea el, „poate deveni ceva fals”.
Ocupându-se de fenomenul zelotismului şi mai ales suferind din pricina lui de-a lungul multor ani, Cuviosul Serafim fusese silit să elimine vestigiile unui elitism rece din credinţa sa creştină, păstrându-şi în acelaşi timp credincioşia pentru cauza „adevăratei Ortodoxii”. Aşa cum scria într-o scrisoare,
„Cred că, prin toate acestea, în ciuda aparenţelor, Dumnezeu ne ajută să ajungem la o Ortodoxie mai adâncă şi mai adevărată. Prea mult din ortodoxia noastră de azi este fariseică şi mărginită, sau cel puţin căldicică şi confortabilă, încât avem trebuinţă să fim puţin scuturaţi. Să dea Domnul ca măcar oile Sale să nu se piardă!“
Iar într-o altă scrisoare:
„În adâncul meu nădăjduiesc că vom trece prin toate acestea şi că în final inima profundă a Bisericii noastre se va face cunoscută”.
În suferinţa aceasta Pr. Serafim a reuşit să ajungă la rara combinaţie între apărarea fără compromis a Adevărului şi o caldă şi vie Ortodoxie a inimii.
Cateva sfaturi Parintesti, ale Fericitului Părinte Serafim Rose, exceptionale pentru vremurile actuale:
*”ştiu că adeseori, în viaţa duhovnicească omul începe să crească cu adevărat tocmai în condiţii aparent „imposibile”; atunci el trebuie să devină mai sensibil, să se gândească mai puţin la voia proprie, să întrebe care este voia lui Dumnezeu şi să înveţe să vadă ceva mai adânc în realitatea ce ne înconjoară – şi toate acestea prin suferinţă, atât a noastră, cât şi a celorlalţi”.
*“Suferinţa este arătarea unei alte împărăţii, spre care noi privim. Dacă a fi creştin ar însemna a fi „fericit” în viaţa aceasta, atunci nu am mai avea trebuinţă de împărăţia Cerurilor. ”
“Ortodoxia confortabilă nu poate fi decât o făcătură. ”
“Durerea inimii este condiţia creşterii duhovniceşti şi a arătării puterii lui Dumnezeu. Tămăduirile şi celelalte minuni se întâmplă celor deznădăjduiţi, inimilor îndurerate, dar care totuşi continuă să se încreadă şi să nădăjduiască în ajutorul lui Dumnezeu. Atunci lucrează Dumnezeu. Lipsa (parţială) a minunilor din ziua de azi arată lipsa durerii inimii din oameni şi chiar din mulţi creştini ortodocşi – prinşi de răcirea tot mai mare a inimilor din vremurile de pe urmă”.
“…. din punct de vedere duhovnicesc, cei ce chiar au un drum „uşor”, probabil că sunt în primejdie! – tocmai fiindcă nu există câştig duhovnicesc sau sporire fără răbdarea până în sfârşit a ceea ce Dumnezeu ne trimite. Dumnezeu ne cunoaşte pe fiecare în parte mult mai bine decât ne cunoaştem noi înşine şi, orice am crede noi, El ne trimite ceea ce ne este de trebuinţă! ”
“Păcatul nu este o categorie de acţiuni specifice de la care înfrânându-ne devenim „fără de păcat”, ci mai degrabă un fel de plasă care ne prinde şi din care nu mai putem scăpa niciodată în această viaţă. Cu cât trăim mai adânc Ortodoxia, cu atât ne simţim mai păcătoşi, pentru că vedem mai limpede plasa în care este prinsă viaţa noastră; aşa se face că omul care săvârşeşte mai puţine păcate se simte mai păcătos decât cel ce săvârşeşte mai multe păcate. ”
“…marea problemă a Ortodoxiei din ziua de azi (atunci când caută să fie serioasă şi credincioasă tradiţiei): prea mult calcul şi prea puţină inimă…… toţi învăţătorii au lipsuri, că nu mai sunt mari Stareţi, ci doar învăţători duhovniceşti „cu jumătate de normă”, care îşi petrec jumătate din timpul lor stricând ceea ce au făcut bun în cealaltă jumătate. Trebuie să fim recunoscători pentru buna învăţătură pe care o putem primi, însă cu trezvie şi cu grijă. … viaţa însăşi ne este învăţător, dacă ne străduim să trăim cu smerenie şi trezvie – iar din când în când poţi primi câte un cuvânt sau sfat bun de oriunde. Păzeşte cu scumpătate tot ce este bun (este bine să ţii un jurnal) şi să nu te mâhneşti pentru ceea ce nu ai!” ”
Ierom. Damaschin, “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005
Da, minunate sunt aceste cugetari aleParintelui Serafim Rose. Va doresc sa petreceti Sfanta Duminica in slujirea lui Hristos Mantuitorul. Doamne ajuta.