Mulțumesc pentru răspunsul pe care mi l-ați trimis. Mă gândeam că poate nici n-o să mă băgați în seamă. Dintru început, vreau să retrag acel cuvânt dur, idiot, și să continuăm schimbul de opinii într-un registru cât de cât civilizat, sau creștinesc, dacă vreți.
Lucrurile stau așa: Biserica lui Hristos a receptat Sinodul III ca fiind Ecumenic. Contestându-l, încă din titlu, ca fiind un eșec, Dumneavoastră comiteți o eroare imensă, deoarece atacați Dogma infailibilității Bisericii. Consecințele nu se opresc aci. Dacă Biserica nu e infailibilă, ar rezulta că și Capul ei, Mântuitorul Hristos, e supus greșelii. Doamne, păzește-ne, asta e o blasfemie fără seamăn! Mai departe: ar însemna că Duhul Sfânt ori nu i-a asistat pe Sfinții Părinți sinodali, ori a făcut-o într-un mod defectuos – altă blasfemie. Ne ridicăm acum împotriva lui Dumnezeu? Acesta e un mod ecumenist și drăcesc de a privi lucrurile. Știu că învățământul Teologic e impregnat de ecumenism și că Dumneavoastră sunteți tributar acestui mod de gândire. Așa ați învățat, așa credeți, așa scrieți. Și eu sunt absolvent de Sibiu, dar nimeni nu m-a învățat că Mântuitorul S-a născut în primăvară, pentru că eu sunt de modă veche, ceea ce însemnă gândirea sănătoasă a Sfinților Părinți.
Știți cum vă percep eu? Ca pe un om căruia i s-a pus un baros în mână și i s-a trasat sarcina de a dărâma un stâlp, în speță Sinodul III Ecumenic. Dintru început vi s-au fixat obiectivul și concluziile, și Dumneavoastră v-ați conformat și ați ajuns exact la acele concluzii, dând interpretări personale unor fapte, evenimente și aspecte legate de Sinod. V-ați permis să contraziceți Biserica cea nebiruita de porțile iadului și acesta e un lucru extrem de grav, care vă pune mântuirea în primejdie. Din păcate, nu sunteți un caz singular, același mod de gândire, ecumenist, îl are și consăteanul meu, Patriciu Vlaicu de la Bruxelles, care contestă anumite părți din Sfânta Scriptură. Exact ca papa.
Ca papa procedați și Dumneavoastră. Poate vă e cunoscut episodul acela filmat, în care blestematul eretic Francisc ține o Cruce în mână și întreabă: ,,Ce este aceasta? Este eșecul lui Dumnezeu!’’ Nu vă supărați, dar aveți același mod papistășesc de gândire, și nu-i bine. Sunt convins că știți ereziile și blasfemiile pe care le proferează Francisc de la Vatican, ex cathedra. Gândiți-vă că în 2025 trădătorii Ortodoxiei se vor uni cu papa, ca supuși ai săi. Să nu faceți pasul acesta deoarece riscați să ajungeți într-un punct în care nici pocăința nu mai e posibilă. Vă spun de pe-acum că nu Biserica Ortodoxă se va uni cu papistașii, Mireasa lui Hristos nu poate fi târâtă într-o unire a fărădelegii. Ecumeniștii trădători, cei care au semnat în Creta contractul de vânzare-cumpărare a lui Hristos, în valoare de 30 de arginți, se vor uni cu blestematul papă. Va fi o imensă cernere, așa încât să aveți mare grijă pe ce poziție vă situați.
Câteva chestiuni punctuale:
1.Nu vă întreb nimic despre sinodul II tâlhăresc din Creta, din 2016, deoarece lucrurile sunt extrem de clare. Sinodul s-a născut mort și acum pseudo-ierarhii stau în jurul cadavrului, încercând să-l resusciteze, și strigând din răsputeri ca e mare și sfânt.
2.Povestea cu vremea Nașterii Mântuitorului. Am auzit-o cu mulți ani în urmă de la martorii lui Iehova. Spuneau că a avut loc primăvara, deoarece oile erau pe câmp. Când le-am arătat oi pe câmp în plină iarnă, la noi, nu în Țara Sfântă, mult mai călduroasă, au rămas fără cuvinte. Văd că ideea aberantă a ajuns și în mediile universitare.
3.Puteți să-mi dați trei nume de ierarhi români aflați în scaune, care au fost aleși canonic?, presupunând că totuși aveți respect față de Sfintele Canoane, pe care ați jurat să le apărați.
4. Ce părere aveți de faptul că în reuniunea cmb de la Karlsruhe, sodomiții și sataniștii au fost primiți ca membri cu drepturi depline: Îi considerați ,,biserici’’, cum sună directivele din Creta? Sunteți de acord cu prezența la acea reuniune satanică a lui Nifon, ereticul de la Târgoviște?, cel care la Busan spunea că nu se cunoaște succesoarea Bisericii ierusalimitene, de la Cincizecime. Dar cu prezența în fruntea cmb a reverendului Ioan Sauca?
5.Cum vedeți adunăturile de la Sfintele Mănăstiri Neamț și Sihăstria Putnei, la care au participat sodomiți, sataniști și ecumeniști, la loc de cinste fiind zoofilul declarat Vasilică Danileț? L-ați tras de mâneca reverendei pe distinsul Dumneavoastră coleg de dăscălie, Necula Constantin, și să-i spuneți: Nene, dumneata ești preot ortodox, ai familie cu copii, ce-ai căutat sub același acoperiș cu Vasilică Danileț și ceilalți sodomiți nelegiuiți? N-ați făcut-o, desigur.
6.Nu vă deranjează faptul că un neisprăvit, Vasile Bănescu, a fost impus din afara Bisericii ca purtător de cuvânt, și acum s-a ridicat deasupra lui Daniel și a sinodului? Acesta a ajuns să vorbească în numele Bisericii noastre, să formuleze ,,poziția oficială’’ a Bisericii în orice împrejurare. Avem un patriarh de paie și un sinod de momâi? Eu nu mă pot împăca cu această stare de lucruri și mai sunt oameni care au sesizat aceste anomalii.
Nu vreau să întind prea mult vorba. Vă spun răspicat, ieșiți din cloaca ecumenistă în care ați nimerit. Mântuirea Dumneavoastră și a familiei e mai presus de cariera universitară, mai presus chiar de dobândirea lumii întregi. Lăsați-i pe ecumeniști să meargă pe drumul pierzaniei. Ieșiți din mijlocul lor, până mai este vreme. Nu vă temeți! Împărăția Cerurilor nu este a celor fricoși. Dumnezeu să-i dea sănătate decanului Daniel Buda și să nu mai patroneze un învățământ ecumenist. Doamne, ajută.
Presbiter Iovița Vasile 28 martie 2023
Sfantul Sofronie Saharov:
Cand tanjiti a fi in sobornicitate, fiecare sa-L roage pe Dumnezeu sa-i daruiasca darul de a fi in ascultare de voia Sa si
sa-i binecuvinteze pe toti cei adunati in sobor.
Si cel mai tanar si cel mai varstnic, sa-si deschida inima ca sa poata fi receptiva prin ascultare, ca sa poata percepe cand Duhul Sfant graieste prin celalalt din fata noastra.
Iar acest Duh Sfant „insufla pe cine voieste” (Ioan 3, 8) netinand cont de pozitia ierarhica a celor din sobor.
Un ierodiacon in varsta de 20 de ani, Athanasie (Sfantul Athanasie cel Mare), iar nu vreun patriarh sau vreun episcop, sau vreun martir, a fost acela care la Sinodul I Ecumenic, a sugerat cuvantul:
„de o fiinta” pentru a desemna relatia dintre Tatal si Fiul in Sfanta Treime.
Numai prin darul ascultarii se poate primi lamurirea pentru a scapa de inselare si a fi partasi in sobornicitate.
Atunci cand darul ascultarii lipseste sinodul se preschimba intr-un „colegiu” sau intr-o „sedinta” de specialisti ai administratiei sau a corpului profesoral de „licentiati si doctori in teologie” fara vreo izbanda de a simti prin cine si cand graieste Duhul Sfant
(Faptele Apostolilor 15).
Cei care poseda cele mai cuprinzatoare cunoasteri ale cunostintelor teoretice din carti vor fi povatuitori aproape orbi ca si cei care nu au aceste cunostinte teoretice din carti, ba uneori acestia care cunosc din carti vor fi mai primejdiosi avand in vedere superioritatea afisata asupra celorlalti, ei devenind de fapt proroci mininosi, tragand in inselare dupa ei pe cei care-i urmeaza.
Parintele Dumitru Staniloae,
Pentru un ecumenism ortodox:
Fara unitatea credintei si fara comuniunea euharistica cu acelasi Trup si Sange ale Cuvantului Intrupat, nu putem fi madulare ale Trupului Bisericii Sobornicesti in adevaratul sens al cuvantului.
In conceptia romano-catolica, Biserica nu este atat un organism al Trupului al carui Cap este Hristos, ci mai degraba organizatie juridica care nu traieste dimensiunea harului necreat prin Taine, ci in planul supranaturalului si al gratiei create.
Unitatea marturisirii de credinta ortodoxa joaca un rol indispensabil in pastrarea acestei unitatii sobornicesti, pentru ca credinta ortodoxa leaga absolut toti membrii Trupului Bisericii cu Hristos si intre ei.
Toti cei care nu-L marturisesc pe Hristos in intregime, ci doar partial, nu pot realiza comuniunea euharistica deplina nici cu Trupul Sobornicesc al Bisericii, nici intre ei.
Για ένα ορθόδοξο Οικουμενισμό, Ευχαριστία – Πίστη – Εκκλησία
Dumitru Staniloae,
Για ένα ορθόδοξο Οικουμενισμό, Ευχαριστία-Πίστη- Εκκλησία,
εκδ. ’θως, Πειραιεύς 1976, μτφρ. Ελευθερίου Μάϊνα.
Pentru un ecumenism ortodox, Euharistie – Credinta – Biserica
Parintele Dumitru Staniloae,
Pentru un ecumenism ortodox, Euharistia-Credinta-Biserica,
Ed. Thos, Pireu 1976, pp. 101-111.
Ortodoxia isi poate dovedi si activa dragostea fata de ceilalti crestini prin manifestari cu multiple fatete. Dragostea izvoraste din Hristos aflat in Euharistie.
Ortodoxia nu se închide autosuficienta în sine, nu-și reduce tendința spre sobornicitate.
Căci tocmai această iubire este cea care poate uni mădularele, ca mădulare ale unui singur Trup al lui Hristos.
Iubirea poate să-i unească, așa cum Papa nu-i poate unifica pe romano catolici, atunci când pretinde că el este temelia si capul Bisericii.
Iubirea poate să-i unească pe crestini, așa cum protestanții nu se pot uni, punând bazele unei concepții individualiste, normative și emoționale despre mântuire.
Absența Euharistiei Dumezeiesti, care poate impartasi raza dumnezeiasca tuturor ortodocsilor și către toți crestinii, înseamnă o absență a unității credintei, dar și a iubirii.
Iubirea vine din Hristos aflat in Euharistie atunci când este acceptată ca sursă inepuizabilă de căldură a harului și Lumină iubitoare, caci este Lumina Trupul lui Hristos.
Cum ar putea protestanții și ortodocșii să fie uniți printr-o Euharistie comună acceptabilă în asentimentul lor, când nu-i ține nici macar pe protestanti uniți, unii cu alții?
Cum ar putea romano catolicii să se unească într-o Euharistie comună cu ortodocșii din moment ce ei cred că sunt uniți mai mult prin Papa si de Papa decât prin Hristos aflat in Euharistie?
Ar putea Iubirea sa se reverse dinspre Papa spre lume – acea Iubire care izvorăște din Hristos aflat in Euharistia Dumnezeiasca?
Membrii Bisericii Ortodoxe au fost chemați să se comporte ca mâinile active ale lui Hristos.
Ca ochii plini de înțelegere a lui Hristos.
Ca urechile atente ale lui Hristos. Ca inimă iubitoare a lui Hristos pentru toți oamenii, pentru toate nevoile lor și în toate problemele lor, dovedind prin fapte că ei sunt mădulare ale trupului lui Hristos.
Ei au fost chemați să arate această dragoste și înțelegere față de oameni nu numai în teorie, ci mai ales în practică.
Căci tocmai trupurile lor, care demonstrează în mod specific și practic dragoste față de oameni, au devenit mădulare ale Trupului lui Hristos. Tocmai pentru că iubirea trebuie arătată față de existența trupească a altora, de vreme ce ei au devenit sau pot deveni prin existența lor trupească mădulare ale Trupului lui Hristos.
Ortodoxia crede în mai mult decât atât:
spera în posibilitatea unirii viitoare a creștinilor.
Dar Ortodoxia crede că această unire nu ar putea fi reală, decât în trupul și prin puterea harului trupului lui Hristos in Taine si in dreapta credinta, care se transmite cu adevărat din Trupul Bisericii in Euharistia Dumnezeiasca. In afara Trupului Bisericii nu exista Euharistia care provine din Dreapta Credinta – nu Dreapta Credinta provine din Euharistie.
Unirea va fi reală acolo unde creștinii cred în adevărata prezență a lui Hristos aflat în Euharistie și în dreapta credinta, ceea ce presupune această prezență a harului Lui.
Numai că această Euharistie există numai in Dreapta Credinta, si cine crede ortodox în Euharistie, are speranta ca unirea creștinilor este posibilă.
Iar Ortodoxia crede că această unire poate fi realizată atunci când fiecare confesiune creștină își adâncește propria comoară.
Pentru că Ortodoxia crede că nicio formă de creștinism nu a pierdut tendința spre integrare in Trupul Bisericii și, prin urmare, spre universalitate si sobornicitate, care este generată de unirea in dreapta credinta.
Diversitatea în credință nu este o condiție care poate fi considerată satisfăcătoare.
Varietatea credintelor este incompatibila structurii unui tot organic sobornicesc, care implineste sufletul uman.
Dar atât Ortodoxia, cât și alte confesiuni creștine sunt conștiente de diferențele lor în tendința lor spre universalitate si sobornicitate.
Ortodoxia se cunoaște pe sine și începe să devină cunoscută în întreaga lume ca întreg, ca Trupul lui Hristos, în care pot fi incluse pozițiile parțiale subliniate de celelalte confesiuni creștine.
În același timp, există convingerea că celelalte confesiuni vor fi din ce în ce mai conștiente de tendința lor spre sobornicitate.
În sensul că fiecare va vedea prin zidurile sale, care vor deveni transparente, intregul sobornicesc al Trupului din care pot face parte.
Începe să se recunoască faptul că Ortodoxia, ca trup deplin al lui Hristos, tinde să includă în ea
confesiunile ca parti care au fost separate, desprinse de Trup și si-au subliniat specificitatea lor, părți care acum apar din ce în ce mai mult ca părți desprinse de întregul sobornicesc al Trupului.
Iar aceste părți, observând tocmai inadecvarea lor ca o consecință a particularității pe care si-au subliniat-o cu pasiune, tind să achieseze ca sa fie integrate în întregul sobornicesc al Trupului Bisericii.
Cu toate acestea, nici Ortodoxia nu a ajuns încă să vadă în mod specific legătura pe care denominantiunile, celelalte confesiuni creștine o pot avea cu adevărat in Trupul Bisericii lui Hristos și nici aceste confesiuni nu au ajuns la punctul de a vedea cu suficientă transparență contururile întregului Trup al Bisericii Sobornicesti, care conține puterea harului și modul în care pot fi integrate in acest Trup in afara caruia nu exista Taine.
Din acest motiv, chiar și o lucrare aprofundată este necesară din partea fiecărei confesiuni creștine. Să recunoască profund esența principală a Trupului lui Hristos și relația cu esența celorlalte confesiuni.
Biserica din epoca framantarilor hristologice a invocat Revelatia, în fața tendinței care susținea realitatea distincta a celor două firi în Hristos și tendința care susținea unitatea celor două firi, că în învățătura Ortodoxiei ambele tendințe sunt cuprinse.
În fața primei tendințe, Ortodoxia a dezvăluit faptul că Biserica a recunoscut distinctia cele două firi in Hristos, dar într-o unitate mai superioară celei susținute de această tendință (nestoriana).
În fața celei de-a doua tendințe, Ortodoxia a dezvăluit faptul că Biserica a recunoscut unitatea desavarsita a celor două firi in Hristos, dar că această unitate este mai subtilă decât unitatea simplistă (monofizita) care riscă să confunde cele două firi.
Unitatea tuturor pozițiilor creștine în întreaga învățătură creștină a Revelatiei, unde trebuie sa fim conduși astăzi, diferă de sincretism.
Diferența constă în faptul că diferitele poziții nu rămân pur și simplu varietati alternative, ca într-o conștiință creștină sincretistă care în cele din urmă nu mai ține cont de intregul Trup al Bisericii Sobornicesti, ci de un interes trecător într-o poziție sau alta.
Sincretismul subestimează valoarea tuturor pozițiilor, deoarece le confundă ca valori, deoarece nu le prioritizează așa cum le cere esența lor în întregul lor organic al Trupului Bisericii lui Hristos.
Unitatea creștină le evaluează pe toate, deoarece le prioritizează în cadrul organizării sobornicesti, unde toate părțile acceptă adevăratul lor înțeles, ca membri ai sobornicitatii, și activarea lor, care este în continuă creștere.
Să dam un exemplu:
Am menționat mai sus că Ortodoxia nu exclude dimensiunea vindecarii si randuielii, pentru că în calitatea sa de Trup al lui Hristos, Sobornicitatea in Hristos, nu exclude randuiala.
Cu toate acestea, criza exercitată în Ortodoxie, în diferență cu romano-catolicismul, este plasată în dimensiunea intelegerii Tainelor Trupului Bisericii prin care lucreaza Hristos.
Episcopul ortodox cugeta ca ierarh ortodox în cunoașterea smerită că face cunoscută voia lui Hristos Dumnezeu.
Ierarhul face cunoscută invatatura Evangheliei pentru slava lui Hristos Dumnezeu și pentru mântuirea credinciosilor, în Trupul deplin al lui Hristos, nu pentru slava și puterea arhieriei sale.
Episcopul rămâne frate al credinciosilor, caruia el ca ierarh le propovaduieste Evanghelia, știind că el însuși ca episcop poate cădea mai abitir sub judecata lui Dumnezeu.
Cu conștiința că episcopul are o îndatorire specială in fata judecatii lui Dumnezeu, de la faptul că face cunoscută voia Lui, de a o considera mai întâi și într-un mod exemplar ca orientare a propriei sale conduite, asa cum reiese din cuvintele Apostolului Pavel:
„Îmi strunesc trupul în nevointe și il stapanesc, ca nu cumva, altora propovaduind, eu însumi sa ma fac nevrednic” ( I Cor. 9:27).
Dar fraternitatea nu-l împiedică să facă cunoscută fratilor judecata obiectivă a lui Dumnezeu.
Ierarhia in Ortodoxie inchide in esenta ei constiinta rafinata ca harul special al misiunii ei apostolice, pe care o are de la Hristos Dumnezeu, coincide cu teribila responsabilitate, incredintata ierarhiei de catre Hristos Dumnezeu, pentru fratii lui ortodocsi.
Preotul trebuie să se arate și să se comporte printre frații săi ca un om plin de responsabilitatea care i-a fost încredințată de Hristos Dumnezeu. Și cu atât mai mult Episcopul:
„Va fi vai de mine, dacă nu va binevestesc Evanghelia lui Hristos” (I Cor. 9:16).
Asa intelegem sensul rostirii Sfantului Apostol Pavel:
„Este cea mai mare nenorocire pentru mine, dacă nu va voi face cunoscuta, prin cuvânt și prin trairea lui Hristos in viata mea, voia desăvârșită a lui Dumnezeu”.
Dar această responsabilitate include conștiința misiunii apostolice, mai corect harul misiunii Preotiei.
Fără aceasta conștiință, fără certitudinea întemeiată în mod obiectiv a misiunii apostolice, nimeni nu poate mentine responsabilitatea slujirii de dragul mântuirii altora:
„Cum vor propovadui, dacă nu sunt trimiși?” (Rom. 10, 15).
„Noi nu ne propovaduim pe noi înșine, ci pe Domnul Iisus Hristos și noi înșine suntem slujitorii voștri, pentru Iisus” (II Cor. 4:5).
Există semne că in viitor se va arăta din ce în ce mai mult, odată cu sporirea duhovnicesca a tuturor creștinilor, că unitatea, sau mai degrabă universalitatea normativă, a romano-catolicismului va cauta să fie încadrată în randuiala Tainelor întregului sobornicesc al Trupului al lui Hristos.
Un deziderat reprezentat de Ortodoxie care dezvăluie dimensiunea profundă a sobornicitatii creștine.
Romano-catolicismul a influențat un aspect al dimensiunii eclesiale și astfel l-a transformat într-un eveniment extern juridic.
De asemenea, credem că viitorul va arăta că valoarea unică a fiecărui credincios, subliniată de protestantism, ca o altă universalitate lipsită de unitate, cere ca o completare necesară pentru realizarea sa adevărată a relațiilor profunde și intime dintre credincioși in sobornicitate, care își are ancora în adâncurile Sobornicitatii lui Hristos Dumnezeul-Om.
Credem că viitorul va arăta, în general, că slujirea apostolica în lume, care a devenit astăzi misiunea „numărul unu” a creștinismului, dar care este privit de creștinismul occidental aproape exclusiv în dimensiunea sa orizontală, in lumea sociologică și fizică, cere introducerea sa în profunda dimensiune a Tainelor și doxologiei Trupului Bisericii Sobornicesti. Creștinismul nu poate fi viabil decât avand ca scop unitatea păcii și fraternității in Hristos.
Ortodoxia trebuie sa progreseze duhovniceste, dezvoltandu-si toate aceste realizari care sunt cuprinse in ea ca posibilitati.
În același timp, trebuie să meargă mai departe pentru a explica mai bine și pentru a activa toate aceste elemente conținute în ea.
Ortodoxia este întregul Trupului Bisericii, dar este experimentată de credinciosii ei astăzi oarecum, am spune, „în potențial”.
Dar totul trebuie experimentat ca energie lucrarii harului in Hristos și în toate elementele pe care le conține.
Orice formă de creștinism, care deține doar o parte din întregul sobornicesc al Trupului, este, prin urmare, o schismă, o ruptura de Trupul Bisericii.
Dar schisma nu poate fi perpetuată în existența sa schismatică.
Ideea pluralismului ecumenist creștin nu oferă o soluție completă la situația actuală.
Cu toate acestea, Ortodoxia trebuie să dezvăluie faptul că ea este Întregul Trupului Bisericii.
Apostolul Pavel a afirmat, în Epistola sa către Efeseni, sobornicitatea adevăratei Biserici, pe care ar trebui să o manifestăm într-un mod concret astăzi și în viitor.
Ortodoxia trebuie sa arate celorlalti crestini ca adancimea si inaltimea lui Hristos se manifesta in Trupul Bisericii Sobornicesti.
Dar, în același timp, Ortodoxia trebuie să arate că vede chiar mai mult decât celelalte confesiuni lățimea și largimea lui Hristos (Efes. 3:18).
Că numai în profunzimea și înălțimea Trupului lui Hristos, impulsul pentru lățime și lungime își are sursa sa constantă de unitate.
Toți creștinii ar trebui să progreseze în manifestarea lor din Trupul Bisericii lui Hristos, care este plinătatea Lui, care plineste toate lucrurile pentru toți (Efes. 1:23).