Prea Cucernice Părinte iubit de sufletul meu,
În lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Și-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinței, ca prin ea să ne purificăm de păcate, să ne învățăm a renunța cu bucurie la tot ce-i trecător și să ne îndreptăm cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. În suferință m-am putut cunoaște pe mine însumi, mi-am putut cunoaște goliciunea și nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om.
Și când am privit în adâncul inimii mele, am găsit acolo darul neprețuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtuților, pe care Dumnezeu l-a sădit în om spre cultivare și desăvârșire. Și eu, ca un rob ticălos, am nesocotit o viață întreagă acest dar (…).
Azi mulțumesc din tot sufletul pentru toate suferințele și umilințele prin care mi-a fost dat să trec, căci ele m-au adus la conștiința păcatului și m-au făcut să înțeleg că singura cale care duce la mântuirea Neamului este Calea evanghelică: Hristos.
Cu fiecare mică jertfă de iubire trăiesc o bucurie mare, unică. Din renunțări îmi culeg mulțumirea și sufletul mi-i însetat de dăruirea totală pentru Hristos (…). De multă vreme am luat hotărârea de a trăi curat, în Duh creștin.
Sunt fericit, căci dacă mi-i îngrădită libertatea fizică de către legile omenești, prin zidurile închisorii, în schimb Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea Iubirii – și această libertate este bunul suprem pe care l-aș fi putut câștiga în lumea aceasta plină de deșertăciuni (…).
Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească. Căci unul singur e drumul care duce la Înviere: Golgota, jertfa de bună voie pentru Iubire și Adevăr.
V-am mărturisit, Părinte, gândurile acestea, cu bucurie a inimii mele. Știu că sufletul Sfinției Voastre le primește pe toate cu bucurie și mulțumire în Domnul (…). Gândul meu de iubire vi-l transmit cu toată căldura sufletului, căci în rugăciunile Sfinției Voastre îmi găsesc odihna.
Aici, în Galda, suntem vreo 70 de deținuți. Printre ei sunt oameni care și-au pus la modul cel mai serios problema mânuirii. În Aiud, anii aceștia de suferință și de grele încercări au contribuit în chip unic la zidirea lăuntrică a neamului, a omului nou: Creștinul. Numai Dumnezeu știe.
Aici la Galda sunt tocmai cei care înțeleg și stăruiesc pe calea mântuirii. Ar fi o bucurie sufletească rară dacă Sfinția Voastră ar veni într-o duminică aici. Ne-am folosi mult toți de cuvântul pe care ni l-ați mărturisi.
Cu dragoste în suflet,
Vă sărut mâinile,
Valeriu Gafencu”
Galda, 19 Mai 1946
(Reprodusă după ActiveNews)
Un sfânt către un alt sfânt. Iată cam ce fel de spovedanie are un om sfânt…
Sfinților bineplăcuți Domnului, Cuvioase Părinte Arsenie Boca, Valeriu Gafencu, rugați-vă pentru noi păcătoșii și puțin credincioșii, Prea Dulcelui Domn Hristos, că a Lui este slava, cinstea si închinăciunea în vecii vecilor Amin!
Sfântul Cuvios Părinte Efrem din Arizona- Despre dragoste
Dragostea este cea mai frumoasă floare
din grădina virtuților
care constituie întru-totul
buchetul discernământului.
Este cea mai strălucitoare culoare din curcubeu
din cerul evanghelic.
Este perla cu cel mai mare preț
pe cununa credinței.
Este cheia care deschide toate ușile
relaţiilor între oameni.
Este medicamentul care vindecă toate bolile
sufletului si trupului.
Este oglinda
cu mii de reflectări ale lui Dumnezeu.
Este zâmbetul fericit
de primăvară.
Este cea mai melodioasă,
Nota a vieții
Este imnul evanghelic și îngeresc
din ceruri.
Un anumit sfânt s-a rugat astfel:
„O, Doamne,
îngaduie-mi să-i ajut pe alții,
și nu alții să mă ajute.
Dă-mi puterea să iubesc,
și a nu fi iubit.
Dă-mi puterea să fiu înțelegător cu alții,
și să nu fiu înțeles de nimeni. »
Dragostea, felul în care a fost învățată de Domnul nostru, nu felul în care este înțeleasă greșit și distorsionată de oameni, este o expresie a jertfei.
Este ca o aromă duhovnicească. [Efes. 4:18]
Ea aparține inimii, ca rod și jertfă a felului nostru de a fi.
Dragostea nu se măsoară după CE dai,
ci CUM o folosești.
Dragostea nu înseamnă doar să-ți întinzi mâna,
ci și să-ți dăruiești inima.
Dacă știi să te împărtășești cu ceilalți,
atunci știi să iubești!
„Căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu bucurie” [2 Cor. 9:7] a spus Pavel corintenilor.
Dumnezeu iubește o persoană milostivă
care dăruiește cu nerăbdare,
cu chip fericit
şi din propria sa voinţă.
Să avem binecuvântarea Cuviosului Părinte Efrem din Arizona! Amin!
Traducere şi adaptare:
https://orthodoxologie.blogspot.com/2021/12/pere-ephraim-darizona-sur-lamour.html
PARINTELE MARTIR GHEORGHE TARCEA
https://www.dailymotion.com/video/x15fwpl
,,Părintele Tarcea va muri în temniță la Aiud, în 1963. Avea peste 70 de ani.
Cu zece ani în urmă, venise pe Bărăgan, cred că de la Hunedoara, unde era preot și devenise supărător cu prezența lui harnică în cetatea oțelului.
Aici, în satul nou, a făcut treabă bună. Când autoritățile s-au milostivit și le-au permis bănățenilor să-și ridice biserică, dându-le termen de zidire – două zile – atunci preotul cu creștinii ortodocși au ridicat, la repezeală, un fel de magazie, înaltă de doi metri, lungă de zece și lată de patru și acoperită direct cu stuf.
Apoi, de Ziua Crucii au sfințit-o, și acestei magazii i s-a zis biserică.
Oamenii au dat icoanele aduse de ei de acasă și au împrumutat obiecte de cult de prin vecini iar rugăciunile bisericii s-au făcut auzite, în această magazie sfințită, fără arhiereu.
Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri, de-o auzeau până peste Dunăre satele din Balta Brăilei. Aici ne adunam, aici ne închinam, aici ne întăream sufletește.
Totdeauna rugăciunea a fost mângâiere și sprijin.”
(Pr. Dimitrie Bejan – Satul blestemat, Editura Cartea Moldovei, 1998, pag. 43)
https://www.dailymotion.com/video/xx1u0l