Cuvioșii Părinți binecuvântați,
Cu simțul responsabilității pentru educația celor 10 copii pe care mi i-a dat Dumnezeu și cu durere sufletească pentru situația tristă care domnește în zona Bisericii noastre Elene și din păcate și în Grădina Panagiei unde am tot venit ca un pelerin continuu timp de aproximativ 27 de ani fie singur, fie cu unul dintre cei șapte băieți ai mei, aș dori să adresez câteva întrebări la care am meditat până acum.
1) Poate un Patriarh să dea un tomos de Autocefalie celor care au fost excomunicați, caterisiți, nehirotoniți sau autosfințiți fără pocăință publică și fără o hotărâre sinodală?
2) A existat o decizie sinodală cu privire la problema ucraineană pe Muntele Athos?
3) După ce criteriu Sfânt Duhovnicesc au intrat în comuniune stareții Mănăstirilor Pantocrator și Xenofon cu schismaticii Ucrainieni?
4) Întrucât cei care aparțin așa-numitei biserici Ucrainene a lui Epifanie Dumenko nu s-au pocăit și nu au fost recunoscuți sinodal, sacramentele și hirotoniile lor, nu sunt oare invalide?
5) Dacă cineva este în comuniune cu eretici sau schismatici, nu este excomunicat?
6) Nu aveți exemple strălucitoare de Sfinți Părinți, în timpul vizitei călugărilor unioniști pro-latini în timpul Patriarhului Ioan Vekkos, Sfântul Cosma primul care a fost spânzurat, în timp ce altora li s-au tăiat capul și alții au fost martirizați de la Sfintele mănăstiri Vatopedi, Iberi, Zografou, Xenofon de către călugării carioți?
7) Este Sfânta Chinonită de acord cu acordarea unei chilii de către Starețul mănăstirii Pantokratos călugărilor ucraineni schismatici? Din păcate, vedem promovarea Uniației, a nazismului, a homosexualității de către așa-zisa Biserică ucraineană și acolo nu există niciun control. Potrivit Sfântului Grigorie Palama, al treilea fel de ateism este tăcerea când Credința este în pericol.
8) Toată această situație a creat o mare tulburare si sminteală printre credincioși. Cu siguranță într-o Grădină sunt flori și spini, și cu siguranță Sfinții contemporani și străvechi care au trecut prin acest sfânt locaș se roagă ca spinii să devină flori.
Iertați-mă că îmi exprim toate aceste preocupări și gânduri ca un profan, dar sunt profund întristat de tăcerea voastră. Am fost motivat și de cuvintele Domnului nostru, Iisus Hristos „dacă aceștia tac, pietrele vor striga”
Cu adâncă evlavie, sărutăm mâna dreaptă sfințitoare ,
Michael Tsakirides – Salonic
Traducere: Sora Gabriela Naghi
Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui
Sfântul Sofronie Saharov de la Essex
Viaţa în lume se întemeiază pe forţă, pe silnicie. Ţelul creştinului este dimpotrivă. Silnicia nu ţine de viaţa vecinică. Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui.
În viaţa de obşte ascultarea ne face a înţelege puţin câte puţin psihologia altora. Învăţând a vieţui cu cineva, înveţi a vieţui cu milioane de alti oameni asemănători lui. Astfel, treptat, intri într-o adâncă suferinţă pentru întreaga omenire. Trebuie ca duhul nostru să se dezvolte în toate dimensiunile fiinţei omeneşti, şi nu numai la nivelul treburilor şi greutăţilor zilnice. Aceste treburi mărunte şi frecuşurile ce le însoţesc sunt, desigur, de neocolit, dar ele nu sunt finalitatea vieţii noastre. Ţelul nostru este a ajunge după chipul lui Hristos. Dacă, în calitate de «eu», nu pot purta o mică obşte, cum voi putea purta, precum Hristos, întreaga omenire în timp şi în spaţiu?
Viaţa creştină este a ajunge asemenea lui Hristos, a avea aceleaşi mişcări ale inimii, aceleaşi gânduri ca Fiul Tatălui, ne spune Sfântul Pavel. Dacă rămânem statornici cu cugetul la acest ţel, dacă din toată fiinţa noastră suntem în această mişcare lăuntrică, mintea nu ni se va pierde în lucruri mărunte. Pizmuirile, zavistiile, frecuşurile şi măruntele probleme ale vieţii zilnice vor trece neluate în seamă.
Slujim liturghia împreună. Dar plătim şi preţul: fiecare dintre noi trebuie să se grijească de mântuirea tuturor. Viaţa noastră este o nesfârşită mucenicie.
Nu este altă cale decât rugăciunea neîntreruptă în vremea lucrului. Preschimbaţi în rugăciune tot ceea ce aveţi de făcut. Deschideţi o uşă – cereţi Domnului să vă deschidă uşa pocăinţei. Puneţi cărămizi – spuneţi-vă că în deşert lucraţi şi că nimic nu poate ţine, de nu va împreună-lucra Dumnezeu la zidire. Nu am obiceiul să cer sfat duhovnicesc de la conducători de stat şi generali, însă cazul lui Cromwell este interesant. Pregătindu-se pentru o bătălie, zicea: «Doamne, o să am prea mult de lucru; poate o să Te uit, dar Tu nu mă uita».
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014, p.50
„Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi SĂ-I JUDECĂM”
(Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia a II-a la Ep. II Timotei)
”Vai de monahii din zilele acelea care vor fi înrobiți de proprietăți și de bogăție, care de dragul păcii vor fi gata să se supună ereticilor. Își vor adormi conștiința lor, zicând: «Noi păstrăm și salvăm mănăstirea și Domnul ne va ierta». Acești nefericiți și orbi nu vor lua deloc în calcul faptul că prin erezie demonii vor intra în mănăstire și apoi nu va mai fi deloc o Sfântă Mănăstire, ci numai ziduri, din care s-a îndepărtat harul…”
(Starețul Anatolie de la Optina, 1927)
”Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”
(Apocalipsă 3, 15-18)
https://www.aparatorul.md/iconomia-si-acrivia-in-relatiile-cu-ereticii-in-invatatura-sfantului-teodor-studitul/
Sf. Teodor Studitul (†826)
ERETICII ÎI PRIGONEAU PE ORTODOCŞI PENTRU A FI POMENIŢI CA EPISCOPI
„Şi pentru ce a fost această schingiuire? Pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l pomenească pe el ca episcop.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie] Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania acestora „Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie, astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.”
[Epistola 39. Către egumenul Teofil]
RELAŢIA CU PREOŢII ORTODOCŞI CE DIN FRICĂ POMENESC EPISCOPI ERETICI
„Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic, ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.”
[Epistola 40. Către fiul Naucratie]
HIROTONIILE EPISCOPULUI AFLAT ÎN COMUNIUNE CU ERETICII DEVIN VALABILE ABIA DACĂ EL SE LEAPĂDĂ DE ACEASTĂ COMUNIUNE
„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. Căci de ce el, recunoscând asta, nu fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu? Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. Sau de ce, în timp ce domneşte erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească? Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic, atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai Domnului.”
[Epistola 40. Către fiul Naucratie]
Draga Zaheu
Cer iertare, trebuia sa public aceste texte mai devreme, dar nu intotdeauna reusim sa facem ceea ce ar trebui. Pace, sanatate, mantuire.
Nu deznădăjdui, nu fi nesârguincios, ca să nu-ţi pierzi nădejdea în bunătăţile cereşti care s-au pregătit pentru noi
Sfântul Ioan Gură de Aur
Ai păcătuit? Vino în Biserică şi şterge păcatul tău. Ori de câte ori cazi pe un drum, tot de atâtea ori te şi ridici; astfel, ori de câte ori păcătuieşti, de atâtea ori să te şi pocăieşti.
Nu deznădăjdui, nu fi nesârguincios, ca să nu-ţi pierzi nădejdea în bunătăţile cereşti care s-au pregătit pentru noi. Şi chiar dacă şi la bătrâneţe ai păcătuit, pocăieşte-te şi vino în Biserică. Aici este spital, nu tribunal. Aici se dă iertare, nu ți se cere a răspunde pentru păcate. Spune-I lui Dumnezeu, „Ţie unuia am greşit şi răul în faţa Ta l-am făcut” (Psalmi 50, 4), şi te va ierta. Arată-I pocăinţă şi te va milui. Căci unele depind de noi iar altele de Dumnezeu. Dacă noi facem ceea ce depinde de noi, va face şi Dumnezeu ceea ce depinde de El.
Aşadar, de vreme ce Domnul tuturor este atât de iubitor de oameni, să nu fim nepăsători faţă de mântuirea noastră. Ne aşteaptă Împărăţia Cerurilor, pe care ochiul n-a văzut-o şi urechea n-a auzit-o şi la inima omului nu s-a suit. Nu trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca să n-o pierdem? Nu trebuie să dăm ceva, fie şi cât de mic, pentru a le dobândi pe cele mari şi nepreţuite? Să ne pocăim, deci, să obişnuim mâinile noastre să dea milostenie, să ne smerim, să ne întristăm, să plângem. Toate acestea sunt mici. Mari, mai presus de puterile noastre, sunt cele pe care ni le va da Dumnezeu, raiul şi Împărăţia cerurilor, în care fie să intrăm cu toţii, cu harul Lui.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 88