„ Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata.
Nu piroanele L-au răstignit pe Hristos, ci Iubirea!
Viaţa e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu. Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice.
Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai prietenos, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.
Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă ca totul este permis şi dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi. ”
(Scrisoare către doamna N. D. Fonvisin (1854), în Scrisori ale lui Fiodor Mihailovici Dostoievski către familia și prietenii săi (1914), Scrisoarea XXI, p. 71)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
Dumnezeu aşa a rânduit lucrurile ca El să fie şi dragostea şi bucuria noastră
Sfântul Nicolae Cabasila
Dacă ochiul a fost făcut anume ca să caute lumina şisă se sature de ea, iar urechea pentru sunete şi toate celelalte după rostul lor, atunci dorinţa sufletului se împlineşte numai când găseşte pe Dumnezeu. Se vede că aşa este sortit sufletului să nu-şi afle liniştea decât în Hristos, căci singur El este şi Binele şi Adevărul şi tot ceea ce poate bucura pe om. Aceasta este şi pricina pentru care Dumnezeu nu ne lasă să îndrăgim ceva, căci dintru-nceput ni s-a sădit în suflete puterea de a iubi, precum și dorul de a afla bucuria și pacea după care veșnic însetează firea noastră, fără a le putea găsi aici pe pământ, iar drept facere de bine nu ne-a vărsat în suflet altceva decât dorinţa de a face voia Lui şi ceea ce ne dă apa înnoirii duhovniceşti.
Fiindcă din bunătăţile acestei vieţi, care nu sunt decât un joc de cuvinte mincinoase, nici una nu ne aduce în suflet dragostea şi bucuria. Pentru că până şi ceea ce ne-ar părea bun, nu-i decât un mincinos idol al adevărului. Dimpotrivă, în lumea Duhului, unde nu există nici o piedică, dragostea se poate arăta în toată măreţia şi nespusa ei frumuseţe, iar bucuria e atât de mare, încât nici nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Şi ce-i mai important, Dumnezeu aşa a rânduit lucrurile ca El să fie şi dragostea şi bucuria noastră. De aici urmează, cred, că, vorbind despre măreţia şi măsura acestor simţiri, vorbim despre însăşi Bunătatea cea nesfârşită.
Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Cartea a doua – Rolul Sfântului Botez în viața duhovnicească
Ultima predică a Părintelui Mucenic Constantin Voicescu, Sărbătoarea “Naşterii Maicii Domnului”, închisoarea de la Mislea, 8 septembrie 1997 :
Crăiasă alegându-Te,
Îngenunchem, rugându-Te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-Ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
(Mihai Eminescu, Rugăciune)
Iubiți fraţi de credinţă în Domnul Nostru Iisus Hristos,
Sărbătorim pe Maica Domnului azi ca şi în alte zile de praznic. Începutul anului bisericesc este patronat de praznicul de azi, iar sfârşitul de celălalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, o sărbătorim în fiecare zi prin rugăciunile ce I le adresăm. Nici o fiinţă cerească sau pământească nu s-a învrednicit de atâta cinste! Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, făra de asemănare decât Serafimii.
Care este temeiul acestei cinstiri? Cine este Aceasta care se naşte? Vom încerca în cele ce urmează să răspundem acestor întrebări.
Există un fapt care domină toată viaţa Maicii Domnului, conştiinţa clară a solidarităţii cu toţi oamenii şi slujirii planului lui Dumnezeu, pusă în evidenţă în câteva momente cu semnificaţie deosebită:
I. Momentul Bunei Vestiri. Dumnezeu, voind să Se facă Om pentru a ne mântui, cere consimţământul liber al omenirii al cărei sol a fost smerita Fecioară Maria. Nimeni nu va şti vreodată ce întorsătură ar fi luat planul pentru mântuirea lumii dacă în acel ceas unic Sfânta Fecioară n-ar fi dat sublimul Ei consimţământ: “Iată roaba Domnului, fie mie dupa cuvântul Tău!” (Luca 1, 38). Ea este conştientă că, prin consimţământul ei liber de a fi Mama lui Dumnezeu-Mântuitorul, aduce slujire tuturor neamurilor pământurilor, de aceea va prooroci inspirată de Duhul Sfânt: “Iată, de acum înainte mă vor ferici toate neamurile”.
II. Ceasul din noaptea Crăciunului, noapte în care Maica Domnului naşte pe Dumnezeu ascuns în făptura de Prunc omenesc. Maica Domnului alăptează şi creşte, ca orice mamă adevărată, pe Omul-Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Mântuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor. Căutarea ei, acum, se petrece înlăuntru: “Iar Maria păstra toate cuvintele şi se gândea la ele în inima sa …” (Luca 2, 19).
Trebuie să ne oprim câteva clipe asupra slujirii Ei de mamă.
Se poate spune, fără pic de exagerare, că niciodată o mamă n-a fost mai clar conştientă de faptul că slujeşte lumea întreagă şi planul lui Dumnezeu, împlinindu-şi smeritele ei datorii. Toate mamele ar trebui să-şi crească pruncii cu delicateţea şi conştiinciozitatea Maicii Domnului. Să ştie, totodată, că refuzul de a avea copii şi de a-i creşte echivalează cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de împotrivire lui Dumnezeu.
Părintele Benedict Ghiuş atrage atenţia asupra sublimităţii icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, intitulată “Dulcea sărutare”. Chipul Fecioarei-Mame de pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrazurilor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu şi oameni.
III. Momentul Adormirii Maicii Domnului reprezintă deplinătatea slujirii Ei faţă de oameni. Spun Sfinţii Părinţi: O taină de negrăită răsplătire are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului, între Hristos şi Sfânta Lui Maică. Trupul Ei a fost înviat din morţi şi mutat la cer întru slavă, ca şi trupul Mântuitorului, înainte de sfârşitul lumii şi de a doua venire a Domnului!
Putem spune că este un al doilea Paşte: Paştele Maicii Domnului!
Să ne amintim încă o dată toată slujirea Maicii Domnului în planul mântuirii. Ea a fost chemată să dea trup de om lui Dumnezeu şi, născându-L, Ea L-a introdus pe Dumnezeu în familia oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu să Se facă om şi să poată muri şi învia din marea Lui dragoste pentru ispăşirea şi transformarea noastră şi a întregii lumi. Slujirea şi darul acesta n-au fost uitate de Mântuitorul Hristos. Îndumnezeirea omului, iată marea binefacere pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datorează Maicii Domnului.
Iubiţi credincioşi,
De toate acestea ne aducem aminte cu deosebire azi, la Naşterea Ei, şi o cinstim după cuviinţă. Si cum să nu o cinstim pe cea prin care ne vine mântuirea? Pe cea care e rodul rugăciunilor sfinţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, prin lucrarea Domnului Însuşi, dupa cuvântul inspirat “Înţelepciunea Şi-a zidit sieşi casă”. Ce fapte minunate poate rugăciunea, iubiţii mei! Cum atrage ea lucrarea lui Dumnezeu!
Cum să n-O cinstim pe Cea pe Care în primul rând Domnul a cinstit-O, prin salutul şi glasul Arhanghelului, prin al Elisabetei şi, mai apoi, prin izbucnirea femeii din popor care avea să spună Mântuitorului: “Ferice de pântecele care te-a purtat!“ (Luca 11, 27)?
Cum pot unii dintre creştini să fie atât de mărginiţi sau de rea credinţă încât să nu o cinstească? Frăţiile voastre, să nu plecaţi urechile la îndemnurile lor! Rămâneţi în biserica strămoşească, să aflaţi mântuire! “Cine vine la Biserica ta şi nu ia degrabă mântuire sufletului şi trupului, Prea Curată?” – spune o cântare din slujba Aghiazmei mici.
Slavă Domnului, prezenţa frăţiilor voastre aici arată că o cinstiţi!
Aţi venit unii de departe, alţii mai de aproape, spre a vă exprima recunoştinţa faţă de Maica noastră, a tuturor, aici, în acest loc unde surorile noastre, care au purtat crucea grea a credinţei, dar întărite prin rugăciunile Prea Curatei, i-au zidit locaş de închinare!
Slavă Domnului, poporul nostru românesc are la mare cinste pe Maica Domnului, caci auzim frecvent rostirea: “Doamne, Maica Domnului!”. Ne amintim, de asemenea de versurile închinate ei de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu (care, precum ştiţi, considera Biserica Ortodoxă drept Maica spirituală a neamului românesc), în minunata poezie Rugăciune, din care am evocat prima parte la începutul cuvântului nostru. Redăm acum a doua parte:
Noi, ce din mila Sfântului,
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor,
Ascult-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
În neguri Te arată
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Adevărate file de Acatist!
Slavă Domnului că avem o astfel de mijlocitoare către El! Atât de caldă şi de apropiată! Căci trebuie să observăm, iubiţi credincioşi, că, dacă pe Domnul Îl iubim, ne şi temem de El, căci va fi Judecătorul nostru nemitarnic, pe Maica Domnului doar O iubim. De Ea nu ne temem, căci la Judecată O vom avea apărătoare. De aceea cântăm adesea “Apărătoare Doamnă“…
O fericim şi O cinstim, dar să nu uităm cuvântul Domnului spus cand femeia din popor a fericit-O pe Maica Sa: “Fericiţi sunt şi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!” (Luca 11, 28). Îl spune şi Maica Domnului, ca singurul cuvânt de îndrumare ieşit din gura Ei: “Să faceţi tot ce vă va spune El!” (Ioan 2, 5). Adică ce ne-a învăţat El să facem: să iubim, să iertăm, să fim milostivi.
Să nu uităm, iubiţii mei, cu fiecare mână de ajutor pe care ne-o întinde, Maica Domnului ne repetă neîncetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceţi tot ce v-a zis El să faceţi!”. E ca şi cum ar zice: fiţi aproape de Dumnezeu, fiţi aproape unii de alţii! În aceasta se cuprinde toată Evanghelia. Altă cale de mântuire, altă cale de îndumnezeire nu există…
O, Maica Prea Curată, ajută-ne să împlinim cuvântul Fiului Tău şi Dumnezeului nostru. Amin!
Preot Constantin Voicescu (05 August 1924-08 Septembrie 1997; Întemnițat timp de: 12 ani la: Jilava, Pitești, Târgu Ocna, Aiud)
*Era ziua de 8 septembrie 1997 (Sărbătoarea “Naşterii Maicii Domnului”), al treilea hram al paraclisului de la fosta închisoare a fetelor şi a femeilor de la Mislea, ridicat de fostele deţinute politic, ca prinos de recunoştinţă pentru acele zile când Maica Domnului S-a milostivit şi a revărsat balsam peste suferinţele îndurate de acestea. Ziua avea să se termine cu o dramă. La întoarcerea spre Bucureşti, Părintele Constantin Voicescu avea să părăsească lumea pământească în urma unui grav accident de circulaţie provocat de nebunia vitezei unui om(nedescoperit) care şi-a încărcat conştiinţa cu omorârea unuia din cei mai duhovniceşti părinţi ai ţării. L-a luat Maica Domnului la Sine.
Spunea vasul ales al Domnului Hristos, Părintele MucenicConstantin Voicescu:
“Crucea este o poartă, crucea este o fereastră spre Înviere. Pentru că țelul suprem este Învierea. Da! Această înviere se realizează prin cruce, prin jertfă. Să ne luăm fiecare crucea noastră, într-un fel sau altul, a suferințelor, a necazurilor, a primejdiilor pe care le întâmpinăm, pentru că ne declarăm creștini.”
Părinte Constantin Voicescu împreună cu toţi Preoţii ortodocşi care au suferit în temniţele bolşevice, Martiri, Mucenici şi Mărturisitori ai Dreptei Credinţe, rugaţi-vă Domnului Hristos pentru noi păcătoşii! Amin!