Domnul nostru Iisus Hristos a dat slujitorilor Bisericii Sale, episcopi şi preoţi, puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, putere care se transmite, prin succesiune apostolică, tuturor generaţiilor, până al sfârşitul veacului. Preasfintele cuvinte ale Domnului sunt acestea: ,,Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer’’ (Matei 18, 18)
În ziua a cincisprezecea a acestei luni, pomenim un monah Mucenic, al cărui nume nu-l cunoaştem, dar îl ştie Bunul Dumnezeu. Acesta a stat sub ascultarea părintelui său, apoi, îndemnat fiind de diavolul, a părăsit pe stareţul său şi sfânta ascultare. A plecat în Alexandria şi cum era vreme de prigoană cumplită, a fost prins de păgâni şi i s-a tăiat capul, fiind numărat între Sfinţii Mucenici. Credincioşii au luat trupul său şi, după ce l-au pus într-o raclă de cinste, l-au dus în altarul bisericii.
Întotdeauna când se săvârşea Sfânta Liturghie şi preotul rostea cuvintele ,,Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi’’, racla cu sfintele moaşte se ridica singură şi ieşea din biserică în tindă. Abia după ce se încheia Slujba Dumnezeiască, se ridica iarăşi şi se întorcea în altarul bisericii. Un om binecredincios a dorit să afle pricina pentru care se întâmpla acest fapt şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere taina. Îngerul lui Dumnezeu i-a spus: ,,Ce te înspăimântează în ceea ce se face? Au nu au luat putere Apostolii şi urmaşii lor, episcopii şi preoţii, a lega şi a dezlega? Iată că Mucenicul pe care-l vedeţi a fost ucenicul cutărui pustnic, dar, nescultându-l şi fiind legat de dânsul, s-a dus, şi până acum, întru acelaşi canon nedezlegat petrece; apoi cunună şi-a luat ca un Mucenic al lui Hristos, dar nu poate să stea în altar când se săvârşeşte Slujba, ci, poruncindu-i îngerul, el iese; şi va ieşi până îl va dezlega cel care l-a legat’’.
Cartea bisericească spune că acel om binecredincios s-a dus în Alexandria şi, aflând pe pustnicul care-l legase, l-a adus la Sfântul Mucenic. Acesta l-a iertat, l-a dezlegat şi l-a sărutat. Din acel moment, racla cu sfintele moaşte a rămas în altarul sfintei biserici, în toată vremea.
Iubite cititorule, puterea de a lega şi dezlega primită de slujitorii bisericeşti poate fi ignorată sau tăgăduită, dar nicidecum desfiinţată, pentru că Hristos Domnul ne-a făgăduit tuturor: ,,Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin’’ (Matei 28, 20). Slujitorii Bisericii dezleagă păcatele, jurămintele nesăbuite imposibil de ţinut, blestemele, farmecele şi descântecele, orice legătură pusă asupra unui om, prin lucrarea diavolului.
Presbiter Iovița Vasile
Culoarea lanțurilor Dictaturii Mondiale este verde
Zoe Dantes 12 Octombrie 2022
In 2007, Vaclav Klaus, fost președinte al Cehiei, publica o carte: „Planeta albastră în lanțuri verzi: Ce este amenințată: clima sau libertatea?”. În carte, se explică cum omenirea va deveni o simplă pușcărie globală, datorită noii religii privind așa-zisa încălzire globală. Ea devine, după demența infectărilor, noul zeu la care se închină globaliștii. Nu pentru că i-ar interesa de evoluția omului sau a Terei. E doar pentru a-și întări controlul, puterea și maniera de sărăcire a populațiilor din întreaga lume.
Supunerea totală!
Nebunia infectărilor a fost doar un preambul. S-au folosit de un inamic fără față, prin minciună, manipulare și frică să-și atingă scopul. Controlul total asupra societății, anihilarea politicilor sociale prin reducerea populației, mai ales a celor peste 65 de ani, injectarea obligatorie cu seruri experimentale ale căror efecte le vedem azi toți, lockdown-urile obligatorii, închiderea economiilor, spolierea resurselor, închiderea spitalelor și nu în ultimul rând, Certificatul de vaccinare.
Neaparat Verde!
Culoarea lanțurilor dictaturii mondiale este verde. Devine din ce în ce mai evident.
Nu întâmplător s-a ales culoarea verde. Este culoarea vieții, a speranței, a halatelor „eroilor”, și binențeles a banilor. Inducerea în eroare a subconștientului colectiv funcționează!
Acum, în locul carcalacului este împins un alt inamic fără față: încălzirea globală. O vede cineva? Altfel decât este prezentată în media vândută? Binențeles că nu! Anotimpurile își văd de treaba lor. Așa cum Le-a lăsat Dumnezeu de la facerea lumii. Nu se încurcă în politica nebunilor. Minciunile inundă spațiile publice și drept dovadă, influencerii cumpărați o ard ecologic! Pe bani mulți!
Individa impusă, niciodată aleasă a UE, ne explică cum trebuie să-și sacrifice fermierii vitele, ca să aibă sacul ei cu bani, zis și Gates, fabricile lui de carne artificială, gândaci și alte gângănii. Acest individ este cel mai mare proprietar de terenuri agricole din S.U.A. Terenuri pe care nimeni nu le va mai cultiva. Foamea bate la ușa celor din „lumea liberă”. Încă nu au înțeles! Nu e târziu! Din câmpuri verzi se vor transforma în moloz. Pentru că lanțurile dictaturii mondiale devin pe zi ce trece tot mai negre. Au culoarea iadului. Se șterge verdele încet, încet.
Tot această „cinstită si corectă” doamnă, instrument globalist, ne explică cum e cu inteligența artificială. Cea folosită pentru monitorizarea în timp real a consumului energetic. Dacă oamenii nu sunt ascultatori și supuși, se „va ajunge la blackout, altă soluție nu există”. Zice cucoana cu buzunarele pline de comisioane și cu Green Deal-ul în gură! Din nou culoarea Verde.
U.E. amenință cu blackout în loc de lockdown! Se schimbă doar niște termeni. În timp ce ea, și alții ca ea, iubitori de culoare verde, se plimbă cu avioane private și iahturi superluxoase… – Nu se pune! Ei nu poluează! Poluăm doar noi și animalele. Dacă vor să sacrifice animalele, câți pași mai sunt până se va trece la sacrificarea celor ce nu respectă legea lor, a demenților verzi? Foarte puțini!
Sacrificarea noastră a tuturor, urmează! Vor portofel digital, probabil va fi tot verde! Că ei salvează planeta! Nu așa mint?! Ca să te poată „omorî” social printr-un simplu click! Ca e doar lumea I.T.-iștilor! Ei sunt la putere! Nu contează că majoritatea sunt aproape sociopați și rupți de realitate. Realitatea lor e virtuală! Cu ei și-au făcut treaba „verde”. Probabil ei vor fi sacrificați primii. Că știu prea multe! Nu contează nimeni pentru nebunii ce conduc. Ei au un singur scop: să „salveze” planeta de noi toți! Cu ajutorul lanțurilor verzi! Care sufocă libertatea omului și a planetei.
Planul merge mai departe. Doar iluzia că viața este verde continuă. O transformă autoritățile oficiale în negru. De la „Blackout”! Ultima tastare a butonului „Delete”, înainte de„ShutDown”! Total!
Nu ne rămâne decât să privim mai atent culoarea verde și să o transformăm în noua culoare a hârtiei igienice! Cu care să ștergem gurile celor ce ne amenință! Pentru că iarba, pomii si florile au fost înainte de verde semințe îngropate. În pământul negru. Ploaia l-a spălat și a dat vieții încă o șansă.
Este vremea! Să căutăm Lumina! Și să rupem lanțurile… „verzi”!
Încercări duhovnicești
Câtă vreme mândria îşi păstrează rădăcini puternice în om, acesta rămâne expus asalturilor unei deznădejdi deosebit de strivitoare, de iad, şi care falsifică toate concepţiile sale despre Dumnezeu şi despre căile Proniei Lui. Sufletul mândru, cufundat în chinurile şi întunericul iadului, ajunge sa vadă în Dumnezeu pricina suferinţelor lui socotindu-L nemăsurat de crud. Lipsit de adevărata viaţă în Dumnezeu, el vede toate lucrurile prin prisma deformatoare a propriei sale stări de suferinţă bolnăvicioasă şi începe să urască chiar şi propria sa viaţă şi, în general, tot ce există pe lume. Rămânând în afara Luminii dumnezeieşti, el ajunge în deznădejdea lui să socotească însăşi existenţa lui Dumnezeu drept o absurditate. Astfel, îndepărtarea sa de Dumnezeu şi ura sa pentru tot ce există sporesc tot mai mult.
Oamenii credinţei scapă din această deznădejde şi aceasta ură, fiindcă prin credinţă omul se mântuieşte; prin credinţa în iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu, prin credinţa în cuvântul Său, prin credinţa în mărturia Părinţilor Bisericii. [..]
„Vrăjmaşul a căzut din mândrie.” Mândria e obârşia păcatului; toate aspectele pe care le poate îmbrăca răul sunt unite în ea: părerea de şine, slava deşartă, dorinţa de putere, răceala, cruzimea, indiferenţa faţă de suferinţele aproapelui; tendinţa minţii spre reverie, supralicitarea imaginaţiei, expresia demonică a ochilor, înfăţişarea demonică a chipului; spaima, deznădejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, neliniştea lăuntrică, frica de moarte sau, dimpotrivă, dorinţa de a ne pune capăt zilele şi, în cele din urmă, – lucru nu rar – demenţa completă. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualităţii demonice. Dar cată vreme nu se manifestă cu claritate, pentru mulţi oameni ele trec adeseori neobservate.
Nu este necesar ca toate simptomele enumerate să fie reunite pentru a putea recunoaşte pe cel ce s-a lăsat „sedus” de gânduri pătimaşe, de „vedenii” sau „descoperiri” de origine demonică. La unii domină megalomania, ambiţia, dorinţa de putere; la alţii domină o nelinişte ascunsă, spaima, deznădejdea; la unii, melancolia, gelozia, ura; la alţii, dorinţa poftelor trupeşti. Dar la toţi întâlnim în mod inevitabil o imaginaţie debordantă şi o mândrie ce se poate ascunde sub masca înşelătoare a unei false smerenii.
Când un om se lasă „sedus” de vrăjmaşul şi începe să-i urmeze, fără să înţeleagă ce anume e vrăjmaşul, el nu cunoaşte asprimea luptei directe împotriva lui; suferă însă pentru că vrăjmaşul îl atrage în afara luminii vieţii adevărate, în întunericul în care locuieşte el însuşi. Aceste suferinţe poartă amprenta unei adevărate orbiri duhovniceşti. In unele cazuri, vrăjmaşul îi produce o desfătare tulbure creand în el conştiinţa trufaşă a unei măreţii iluzorii. In alte cazuri, el provoacă o durere ascuţită în suflet şi-l ridică împotriva lui Dumnezeu; sufletul nu înţelege adevărata cauză a relelor sale şi atunci se întoarce cu ură împotriva lui Dumnezeu.
Dar un suflet evlavios care a cunoscut iubirea de Dumnezeu suferă în lupta directă cu vrăjmaşul uriaşa putere malefică pe care diavolul o îndreaptă împotriva lui. Omul vede limpede că această putere poate să strivească întreaga sa fiinţă.[..]
Cât de neînţeles este modul în care Dumnezeu povăţuieşte sufletul! După ce a trezit în el o iubire înflăcărată, Se ascunde în chip tainic; iar când sufletul e copleşit de această părăsire, se apropie de el cu blândeţe, aducându-i mângâierea Sa negrăită. In unele clipe, chinul părăsirii de către Dumnezeu întrece suferinţele iadului, dar se deosebeşte de ele prin aceea că poartă în el o putere făcătoare de viaţă în stare să transforme durerea în dulcea fericire a dragostei de Dumnezeu.
Extrase din: “Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, de arhimandritul Sofronie“, Editura Deisis, Sibiu, 1999