,,Oare voiesc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu – sau mai degrabă să se întoarcă şi să fie viu?’’ (Iezechiel 18, 23). Întrebării acesteia nu i se poate răspunde decât într-un singur fel, căci Dumnezeu caută să scoată pe oricare păcătos din adâncul negru al păcatului şi să-l aducă la Sine.
Trăia în Antiohia o femeie cu numele Pelaghia, care căzuse de mai multă vreme în păcatul desfrânării. Când sfinţiţii episcopi s-au adunat în Biserică pentru Sfintele slujbe, a intrat şi Pelaghia, împodobită şi îmbrăcată necuviincios, făcând mare tulburare. În alt rând, a fost rânduit să predice Preasfinţitul Non. Pelaghia cea desfrânată a venit iarăşi, dar cu gând bun să asculte. Fiind pătrunsă de sublimul învăţăturilor lui Hristos, s-a pocăit, a vărsat lacrimi şi se gândea la pedeapsa pe care Dumnezeu o va da celor ce petrec în păcate necurmate. A treia oară a venit în sfânta biserică şi a stăruit pe lângă sfinţiţii slujitori până ce aceştia au învăţat-o adevărurile de Credinţă mântuitoare şi apoi au curăţit-o de păcatele multe şi grele, prin Sfântul Botez.
A treia zi după Botez, Pelaghia a chemat slujitoarea sa şi i-a poruncit să aducă toate bogăţiile sale, câştigate prin viaţa întinată, şi să le pună în faţa sfinţitului slujitor al Bisericii. Acesta n-a voit să facă nimic în folosul Bisericii, ci a socotit că este potrivit ca acele podoabe agonisite rău prin păcat, să fie bine folosite, împărţindu-le săracilor. Pelaghia şi-a chemat toate slugile şi le-a dat slobozenie, apoi a plecat din cetate, fără ca cineva să ştie ceva despre ea.
După o vreme, diaconul episcopului Non a fost trimis la Muntele Eleonului, având poruncă să caute pe un oarecare monah Pelaghie, care şi-a zidit acolo o chilie şi vieţuia în mare nevoinţă. Oamenii locului ştiau că este vorba de un famen. Ajuns acolo, a găsit, aşa cum i-a spus episcopul, chilia şi pe Pelaghie, care de fapt era Sfânta Pelaghia, tăinuindu-se pentru împărăţia lui Dumnezeu. Au vorbit puţin, Sfânta a cerut pentru sine rugăciune de la sfinţitul Non şi diaconul a plecat. Când a revenit la chilie, a strigat pe Avva Pelaghie, încredinţat că este parte bărbătească. Nu i-a răspuns nimeni, aşa încât a deschis chilia şi a găsit trupul mort. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, au venit călugării din împrejurimi şi însuşi Patriarhul Ierusalimului. Când să facă rânduielile cuvenite, acesta a văzut că este vorba de parte femeiască şi a strigat: ,,Minunat eşti între Sfinţi, Dumnezeule, că ai şi pe pământ Sfinţi ascunşi, nu numai bărbaţi, ci şi femei’’ (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.94-102).
Bunul Dumnezeu a rânduit să învăţăm din pilda vieţii Sfintei Pelaghia, şi de ni s-a întâmplat cumva păcatul desfrânării, să fim încredinţaţi că Dumnezeu a rânduit şi pentru noi pocăinţă şi ne aşteaptă să ne întoarcem la El.
Presbiter Ioviţa Vasile
Ar trebui să înțelegem că Dumnezeu vorbește când și prin cine vrea El ,și mai ales cui vrea El , de aceea se cuvine să ascultăm ce mai spun oamenii și să nu ne socotim deasupra nimănui ,iertați va rog !
Asa este. Sa nu tinem exagerat la parerile proprii. Doamne ajuta.
Rabin: invazia islamului in Europa și distrugerea creștinismului sunt vesti minunate pt noi pt că așa va veni ,,mesia” https://paterikiparadosi.blogspot.com/2019/10/blog-post_21.html
„ Luând pe umeri crucea, strânge-o cu putere Şi du până la sfârşit chinul încercărilor,
Sfâşierea durerilor şi primeşte cu bucurie Piroanele – întristărilor, ca pe o comoară a slavei.
Şi aruncat în fiecare zi în lăncile ocărilor Şi lovit cu pietrele tuturor necinstirilor
Vărsând lacrimi de sânge (Că totul izbuteşte plânsul de fiecare zi)
Vei fi mucenic.”
Cuv. 18, Simion Noul Teolog
„*…numai simpla noastra vietuire, fara sa abdicam de la principiile noastre crestine, este o marturisire si o mucenicie de zi cu zi…..Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaciunea, smerenia, dragostea, dar si marturisirea. Nu se poate dragoste fara marturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi daca ne temem sa marturisim adevarul, ce jertfa mai avem?
Sau daca nu ne pasa de aproapele nostru care este in nestiinta si noi nu il informam si il lasam sa cada prada acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care isi pun viata pentru fratii lor.”
Cat adevar ascund aceste cuvinte ale vasului ales al Mantuitorului Hristos, Cuviosul Parinte Justin Parvu, care nu a abdicat nici o clipa de la lupta dusa cu vrednicie si indelunga -rabdare, luminand intunericul care ne invaluia „Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,(Efes. IV, 14)”
Mai presus de toate, trebuie să înțelegem cu fermitate că soarta Bisericii Ortodoxe este în mâinile Creatorului și Capului său – Domnul nostru Iisus Hristos.
Și numai în mâinile Sale, nu în mâinile politicienilor sau ale puternicilor acestei lumi, a unora sau a altora care incearca sa ne arunce in prapastia schismei și mai ales, nu în mâinile noastre.
Oamenii nu pot fi decât instrumente, instrumente în implementarea Voii lui Dumnezeu pentru Biserică. Ceea ce vrea El se va întâmpla. Ceea ce nu vrea El nu se va întâmpla.
Și sarcina noastră, sarcina credincioșilor ortodocsi, este să devenim unelte ascultătoare în mâinile lui Dumnezeu. Trebuie să căutăm voința Lui și să trăim în conformitate cu aceasta, chiar dacă pare dificilă sau periculoasă. Trebuie să ne amintim că dacă slujim lui Dumnezeu, atunci nici măcar firul de păr nu va cadea din capul nostru fără atentia si voia Lui desavarsita.
Duhul Sfânt, îndrumând Biserica, corectează situația care pare un dezastru la un moment dat, în moduri cunoscute numai de El, prin alte persoane.
Daca o persoană devine o „ramură moartă” în evoluția Bisericii, Voia înțeleaptă și atotputernică a lui Dumnezeu acționează astfel incat ea sa fie taiata si aruncata in foc.Dacă nu era așa, Biserica lui Hristos ar fi fost pierdută și dispărută cu mult timp în urmă în vicisitudinile istoriei. Ne gandim câte lucruri stupide, ciudate și teribile au existat în viața Bisericii de-a lungul secolelor.
Dar Biserica este vie și sfântă! Biserica este un ocean al Duhului Sfânt, care se autoimprospateaza mereu fiind intr-o permanenta miscare, ceea ce este rau si nefolositor fiind repede indepartat pentru ca ea sa ramana mereu luminoasa si stralucitoare precum un diamant nepretuit.
Am dori sa existe acum o reparatie la raul imens comis de Ierarhii BOR, care inlantuiti unii de altii alaturi de Pseudo-Patriarhul Bartolomeu, si de papa cel eretic al Romei, veriga cea mai importanta, dar aceasta nu este de competenta noastra, ci a Duhului Sfant care vegheaza si in care ne punem toata nadejdea.
A decide noi cu puterea limitata a gandirii noastre,oricat de multa experienta si stiinta de carte am avea, cine a pierdut Harul si cine il mai are este categoric atributia unui sinod panortodox , care ar trebui convocat de catre „primul intre egali”, adica Pseudo Patriarhul Bartolomeu, care la cei 90 de ani ai sai, a ales stapanii carora li se supune si care nici macar nu gandesc asa ceva.
Fericirea indoielnica si ciudata a lui Sofronie, episcopul filopapistas, tradeaza siguranta ca nu va fi depus din cinstea si treapta pe care a avut-o in Biserica lui Hristos, cata vreme are in spatele lui papusari ai ocultei masonico-sioniste, intregul sinod in frunte cu Presedintele sau si pseudopatriarhul Constantinopolului, slujitorul prea plecat al ecumenismului feroce. Sa nu uitam ca cine ii iubeste pe greco-catolici este aliatul de nadejde al inainte-mergatorului Antihristului, papa de la Roma.
Ei sunt cei care il linistesc si-i asigura un zambet fericit, episcopului filouniat Sofronie, pana la debarcarea sa din corabia Bisericii de catre Atotputernicul Domn al Slavei.
Dosarele de coruptie in care este implicat Inaltul Sofronie, filopapistasul indragit al uniatilor, au ajuns prin sertarele mai marilor judecatori ai zilei, ca atatea altele.
Neindoios lucru este greu sa iei o decizie, atunci cand te indoiesti, si nu ai curajul de a marturisi Adevarul in aceste momente de ratacire si abjurare ale Inaltilor Ierarhi BOR.
Si atunci multi indecisi, slabi si nevolnici in credinta, isi vor pune intrebarea:
„**Unde este acea fericita arca asemenea cu arca dreptului Noe, unde sa putem scapa de valurile ce navalesc din toate partile, unde sa putem afla mantuire neindoielnica? Arca aceasta e Sfanta Biserica, ce pluteste peste valurile potopului duhovnicesc si in noaptea intunecoasa, inviforata, cumplita, este calauzita cu seninatate si tarie in calea sa, de catre luminatorii ceresti: scrierile sfintilor bineplacuti ai lui Dumnezeu. „, le raspunde cu desavarsita sa intelepciune, Har al Duhului Sfant, Sfantul Ignatie Briancianinov.
*extras din nr. 8 al revistei ATITUDINI
**Sfantul Ignatie Briancianinov, “Experiente ascetice”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009
Va multumesc pentru stradanie si pentru textul trimis. Doamne ajuta.
Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre!
Atotmilostivul Dumnezeu să vă răsplătească jertfa plina de dragoste și milosârdă.