Sfânta Împărăteasă Teofana: sfinţenie în temniţă şi-n înălţarea imperială

Sfânta Teofana era de neam împărătesc şi a fost aleasă de împăratul Vasile Macedon pentru a fi soţia fiului său, Leon. Vrăjmaşul diavol nu putea suferi dreapta lor vieţuire, de aceea şi-a vărsat răutatea asupra lor printr-un slijitor al său, Santavarin, despre care spun scriitorii din vechime că ,,era cu credinţa maniheu, cu învăţătura vrăjitor şi cu făţărnicia creştin, iar cu dregătoria episcop’’. Acesta a mers, cu mare vicleşug şi minciună, la împăratul Vasile, şi pentru că avea mare trecere la el, l-a înduplecat într-atât, încât Leon şi Sfânta Teofana au fost închişi în temniţă întunecoasă mai mult de trei ani, însă şi acolo petreceau în post şi rugăciune, lăsându-se în grija lui Dumnezeu. După trecerea acestui timp, Dumnezeu i-a scos din temniţa în care au stat nevinovaţi şi împăratul i-a adus în cinstea împărătească de dinainte, apoi a murit şi împărăţia întreagă a rămas în grija şi puterea lui Leon şi a Sfintei Teofana.

          Înălţarea împărătească nu a schimbat cu nimic bunele purtări ale Sfintei Teofana. Dimpotrivă, cei din vechime au scris despre ea că ,,se sârguia pentru mântuirea sufletească, nesocotind întru nimic slava cea împărătească şi trecând cu vederea deşertăciunea vieţii, ca pe nişte gunoaie şi visuri. Şi neîncetat, ziua şi noaptea, avea pe buzele sale psalmi, cântări şi rugăciuni şi toată viaţa sa o petrecea întru plăcere de Dumnezeu şi cu milostenii cântându-L. Iar cu trupul său niciodată nu se sârguia spre împodobire împărătească… Viaţa ei era pustnicească, pentru că se hrănea numai cu pâine proastă şi cu verdeţuri uscate, iar mesele cele cu bucate multe, cu totul erau urâte de dânsa. Bogăţia cea agonisită şi cinstită, care intra în mâna ei, o împărţea săracilor, scăpătaţilor, sărmanilor şi văduvelor, iar hainele de mare preţ le da în mâna acelora… Iar pe slugile sale şi pe robi îi avea ca pe nişte fraţi şi surori şi nu striga pe nimeni cu nume prost, ci pe toţi îi slăvea întru Domnul cu chemarea, cinstind numele fiecăruia, în oricare dregătorie şi slujbă ar fi fost’’.

          Această descriere a Sfintei ar trebui citită de toate doamnele bogate ale lumii, ajunse în stăpâniri înalte şi care au uitat cu totul de Dumnezeu, petrecând în dezmăţ şi lux fără măsură. Gândească-se şi doamnele bogate ale României că toată slava şi cinstea cu care se vor înconjurate, nu sunt decât deşertăciune a deşertăciunilor şi vânare de vânt, după înţeleptele vorbe ale Ecleziastului.

          Când s-a apropiat vremea ieşirii sale din trup, Sfânta Împărăteasă Teofana a chemat pe toţi la dânsa şi s-a despărţit de ei în chip creştinesc, dându-le sărutarea cea mai de pe urmă. Împăratul Leon a înălţat o biserică întru pomenirea tuturor Sfinţilor, socotind că şi fericita sa soţie se numără în cetele lor. Pentru rugăciunile Sfintei Teofana, Bunul Dumnezeu să ne miluiască pe toţi (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p.311-316).

Presbiter Ioviţa Vasile