Sfanta Mare Muceniţă Irina

Astăzi cinstim pe Sfânta Mare Muceniţă Irina. Aceasta era fiica împăratului Liciniu şi a împărătesei Licinia. La naştere a primit numele Penelopi, dar a ajuns să cunoască pe Adevăratul Dumnezeu şi a fost botezată în numele Preasfintei Treimi, primind numele de Irina, care înseamnă ,,pace’’. Era o vreme de întunecată rătăcire, căci oamenii se închinau zeilor celor neputincioşi.

Ce sunt zeii? Dicţionarul Explicativ al limbii române îi defineşte ca fiind ,,divinătăţi păgâne’’. Necunoscând pe Dumnezeu, păgânii se închinau zeilor celor mulţi, de la care aşteptau ajutor şi spre care îşi îndreptau nădejdile.

Ce sunt idolii? Acelaşi Dicţionar îi arată a fi ,,divinităţi păgâne’’. Aşadar, zeii şi idolii sunt entităţi păgâne, străine de Adevăratul Dumnezeu. Am adăuga că idolii sunt reprezentări materiale ale zeilor, adică chipuri sau statui, la care se închinau cei afundaţi în întunericul neştiinţei.

Ceea ce nu ne dezvăluie Dicţionarul citat, care este normativ pentru vorbitorii de limbă română, este faptul că zeii şi idolii sunt denumiri pentru diavolii cei întunecaţi, care luptă cu îndârjire pentru pierderea veşnică a făpturilor lui Dumnezeu, în întunecimile iadului. De aceea au poruncit, cu fermitate, cei care au participat la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50, ,,să vă feriţi de cele jertfite idolilor’’ (Fapte 15, 29). Cele jertfite idolilor erau, de fapt, jertfe aduse diavolilor, iar consumarea acestor jertfe era o închinare la diavolul, păcat de extremă gravitate pentru cei care s-au luminat prin Sfântul Botez. De altfel, şi Psalmistul David a arătat cu limpezime că ,,toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni’’ (Psalmul 95, 5).

Sfânta Muceniţă Irina a văzut pe diavolul în cetatea sa şi i-a grăit: ,,În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc ţie, ca să-mi spui cine eşti tu!’’ Înfricoşat de preasfântul nume, acesta a răspuns: ,,Eu sunt demonul care petrec în idolul Apolon, învăţătorul desfrânării şi al preadesfrânării, ajutătorul vrăjitorilor, povăţuitorul tâlharilor, prieten al desfrânţilor, făcător de glume al beţivilor, cel ce mă bucur de vărsările de sânge şi sunt povăţuitor a toată nedreptatea şi minciuna şi tată a toată răutatea’’ (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 112-126).

Din cele spuse mai sus, vei înţelege, cinstite cititorule, că nu greşim cu nimic când punem semnul egalităţii între zei, idoli şi demoni. Deştepţii lumii acesteia caută să întoarcă pe oameni spre slujirea diavolului, tăgăduind cu o perseverenţă diabolică pe Adevăratul Dumnezeu. Nu te lăsa înşelat de ei!

Presbiter Iovița Vasile


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *