Astăzi pomenim pe Sfânta Muceniţă Iuliana. Ea a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.
Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.
Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.
Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit. Păgânii i-au tăiat capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).
Presbiter Ioviţa Vasile
http://www.sinaxar.ro/21dec.mp3
Frumos si cuprinzator Sinaxarul vorbit. Doamne ajuta.
UNICUL SENATOR LA PROTESTUL DIN CAMERA DEPUTAȚILOR!
PROTEST CAMERA DEPUTAȚILOR!
M- AM ALĂTURAT COLEGILOR DE LA PARTIDUL AUR PT A PROTESTA IMPOTRIVA CERTIFICATULUI VERDE CARE A FOST INTRODUS PE ORDINEA DE ZI!
https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/264569688920819
Doamna Senator Diana Șoşoacă -Informații de ultimă oră
https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/283067387206069/
Guvernanții să nu uite: Cea mai mare CRIMĂ din Istoria Lumii s-a săvârșit prin Asumarea Răspunderii!
DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ
Pe un 21 decembrie, la București s-a vărsat sânge.
Dincolo de regia cu pocnitori a lui Sergiu Nicolaescu, dincolo de urzeala „agenturilor”, o mână de tineri au ieșit cu piepturile goale în bătaia gloanțelor și au strigat: „Vom muri și vom fi liberi!”.
Un strigăt neverosimil. Amețitor.
Nu au cerut Coca-Cola și Johnnie Walker, nu au cerut gumă și blugi. Nu au cerut nici măcar mâncare și căldură. Au cerut Libertate. Sau Moarte.
Ce Duh Sfânt s-a pogorât peste copiii ăia veniți de pe băncile școlilor atee, din bezna comunismului, din frigul tăios al dictaturii, încât să le aducă pe buze un strigăt pe care Europa nu îl mai auzise de 2000 de ani?
Era strigătul primilor mucenici. Pentru care libertatea lăsată Omului de Dumnezeu, ca dar suprem, era mai presus de orice ispită pământească.
Și copiii ăia au murit. Executați cu sânge rece. Ca niște jertfe ce trebuiau să ofere un exemplu. Să înspăimânte masele. Să le readucă la tăcerea în care erau anchilozate.
Copiii ăia au murit ca niște miei duși la tăiere, cu ochii mari privind în Sus, asemenea Sfântului Ștefan și văzând ceea ce noi orbii nu puteam vedea.
Copiii ăia au murit pentru ca noi, nefericiții lor supraviețuitori, să ne bucurăm de Libertate. Și să îi pomenim. Să stingem la răstimpuri câte o lumânare cu o lacrimă. Sfârâitul de acum să nu ne lase să uităm răpăitul de atunci.
După 32 de ani, se pregătește executarea lor a doua oară. Și lichidarea moștenirii pe care ne-au lăsat-o cu limbă de moarte.
Pe un alt 21 decembrie, mâine, noul guvern de la București are de gând să își angajeze răspunderea pentru legalizarea Certificatului Verde. Adică pentru reîntoarcerea de facto și de jure la dictatură. O dictatură mai perfidă, care ucide nu doar trupurile ci și sufletele.
Angajarea răspunderii ca o Moarte pe Credit.
Acum două mii de ani, cea mai mare crimă din istoria lumii se săvârșea tot prin angajarea răspunderii:
„Sângele Lui asupra noastră și a copiilor noștri!”
(Blestemul acela auto-pronunțat nu s-a spălat nici azi și nu va putea fi spălat până la sfârșitul veacurilor.
Dar asta e problema lor. Reglarea lor de conturi cu Dumnezeu.)
Cine sunt însă românii care, călcându-și în picioare mucenicii de acum 30 de ani, și de acum 70 de ani, și de acum 100 de ani, și dintotdeauna, își vor asuma Răstignirea Neamului lor?
Deși Dumnezeu cunoaște toate, așteaptă cuvintele mărturisirii tale
„Tată am greşit la cer şi înaintea ta” (Luca 15, 21).
Aceasta este mărturisirea făcută înaintea Creatorului a toată natura, Dătătorul milei și Judecătorul a tot păcatul. Deși Dumnezeu cunoaște toate (vezi și Estera 4, 37; Ioan 21, 17), așteaptă cuvintele mărturisirii tale…
Mărturisește, ca Hristos să mijlocească pentru tine, El, Cel pe care Îl avem ca mijlocitor la Tatăl (1 Ioan 2, 1). Mărturisește, pentru ca Biserica să se roage pentru tine și ca oamenii să se tânguiască pentru tine. Nu-ți fie teamă, gândind că nu ai să primești iertare.
Mijlocitorul făgăduiește iertarea. Tatăl dă har. Mijlocitorul făgăduiește împăcarea cu bunăvoința Tatălui.
Credeți, pentru că așa este (Ioan 14, 6; 1 Ioan 5, 6)! Consimte, pentru că este o virtute.
El mijlocește pentru tine dintr-un motiv, altfel ar fi murit în zadar (Galateni 2, 21). Și Tatăl are un motiv pentru a ierta, acela că Tatăl vrea ceea ce și Fiul vrea.
Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 7,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip, pp. 224 – 225
În Biserică ne străduim să preschimbăm toate emoțiile, ca și toate cele lumești
Emoția este amestecată cu patimile iubirii de desfătare. Nu se identifică în întregime cu ele, dar este pătrunsă de ele în mare măsură. Un om sănătos duhovnicește este un om echilibrat în toate manifestările.
Am spus mai devreme că, atunci când mintea omului este luminată, când omul ajunge la luminarea minții, nu este mișcat de Dumnezeu doar psihologic sau emoțional, ci are adevărata părtășie cu Dumnezeu. Mai mult, el vede în întreaga creație rațiunile existențelor – energia cea necreată a lui Dumnezeu care le ocârmuiește. El nu este mișcat în chip emoțional de natură și de frumusețea ei, ci vede în ea energia lui Dumnezeu.
Cum spune Sfântul Isaac Sirul, credința din vedere – la care omul ajunge când dobândește luminarea minții – „este poartă către tainele lui Dumnezeu”.
Voi da un exemplu simplu. Sfântul Diadoh al Foticeii spune că una este bucuria începătoare și alta bucuria desăvârșitoare. Cea dintâi, fiind puternic legată de emoție, este amestecată cu închipuire, „nu e lipsită de lucrarea închipuirii”, pe când bucuria desăvârșitoare este legată de smerita cugetare. La mijloc, între bucuria emoțională și bucuria desăvârșitoare, se află „întristarea iubitoare de Dumnezeu și lacrima fără durere”.
Bucuria emoțională, numită începătoare, nu este lepădată cu totul, însă trebuie să ajungem la bucuria desăvârșitoare. Desăvârșirea și tămăduirea se împlinesc prin cruce. „Că a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”.
Deci în Biserică ne străduim să preschimbăm toate emoțiile, ca și toate cele lumești. Preschimbarea emoțiilor în experiențe adevărate și autentice se săvârșește prin pocăință. Pocăința ne conduce de la un dureros și tragic monolog, la dialogul cu Dumnezeul Cel Viu. Prin pocăință, osândire de sine și smerenie, preschimbăm emoțiile în experiențe duhovnicești.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în Tradiţia Ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 77-78
https://www.youtube.com/watch?v=1oiZGzG-N5s&ab_channel=BISERICAORTODOX%C4%82dinBUCOVINA-%D0%A3%D0%9F%D0%A6%D0%91%D0%A3%D0%9A%D0%9E%D0%92%D0%98%D0%9D%D0%AB
“UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE CASA FĂRĂDELEGILOR.
ORTODOXIA ESTE ADEVĂRUL. SĂ ȚII ADEVĂRUL ȘI DUMNEZEU TE VA AJUTA.”
Starețul Dionisie Ignat de la Colciu
Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinții Părinți, Sfinții Prooroci, noi am intrat în veacul al VIII-lea, și ei așa scriu că, intrând în al VIII-lea veac, multe necazuri o să vină peste omenire, mari schimbări o să fie în lume.
După scrierile Sfinților Părinți, omenirea așteaptă două pericole înfricoșate: un război înfricoșat de mare și împărăția lui Antihrist. Acuma numai Dumnezeu știe care va apuca înainte, războiul acela care se așteaptă sau împărăția lui Antihrist. Nouă nu ne-a rămas altceva decât să ne pregătim. Să ne pregătim prin pocăință, spre mărturisire curată, că nimenea nu se poate mântui decât numai prin pocăință, adică prin mărturisirea păcatelor înaintea părintelui duhovnic.. O să fie un război înfricoșat, poate nu acum, dar în câțiva ani. Așa va fi că nu vor mai cunoaște că au fost oameni cei omorâți. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite.
Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâți să distrugă omul, atât duhovnicește, cât și firește; adică nu se mai pune problema de a fi un bun creștin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor să schimonosească firea omului. Conducătorii europeni se vede bine treaba că au luat locul lui Satan însuși, că de acum ei, cu ideile lor, introduc răutatea în omenire. Dar pentru ce? Ca să distrugă cu desăvârșire tot ce-i duhovnicesc în om, dar nu numai atât, ci și tot ce-i omenesc.
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică. Chiar dacă zic că este Dumnezeu, ei spun că totul este aici, viața asta să fie bine.
Uniunea Europeană este Casa Fărădelegilor, este distrugerea omului, nu numai a creștinului sau a monahului. Lăsăm asta la o parte [monahismul sau creștinismul], dar vedem că legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindcă dau drepturi lui Satan. Ei legiferează că păcatul împotriva firii este ceva bun.
Vezi, ăștia de la Comunitatea Europeană o țin (consideră) pe România ca cea mai înapoiată. De ce? Pentru că crede în Biserică, fiindcă are mulți preoți și monahi. Adică crede în Viața Veșnică și nu crede în ideile lor. Vor să bage ideile lor și Biserica le stă în cale.
O să fie schimbări mari. Ce, crezi că Comunitatea Europeană este după Dumnezeu? O să-i schimbe pe toți, o să le schimbe mintea. Această schimbare este spre dărâmare iar nu spre zidire.
Pentru păcatele noastre, ale omenirii, pentru fărădelegile care se petrec, bag seama că s-a luat harul Sfântului Duh si de la alimente, fructe și legume. Le bagi în gură, dar nu vor să se pogoare în stomac, că nu au gust. Si gustul alimentelor este un dar de la Dumnezeu, dar acum toate sunt serbede. Să te scoli de la masă cu o mică poftă de mâncare, așa povățuiesc Sfinții Părinți, și asta este folositor și trupește și sufletește.
Mulți nici nu știu, nici nu socotesc că Cununia este o Taină a lui Dumnezeu și că nu se poate desface așa cum vrea fiecare. Doar in caz de preacurvie a unuia din soți Biserica blagoslovește despărțirea; dar și atunci, dacă există iertare între soți, și Dumnezeu iartă. Adică Dumnezeu se bucură mult mai mult de păstrarea cununiei decât de despărțire, chiar pentru motive binecuvântate, să zicem, de Biserică. Trebuie multă răbdare și smerită cugetare și sfătuire între soți ca să poată trece uniți peste ispitele vieții în doi. Că nu e usor. Este o cruce. Asta e o Cruce, și cum poate fi crucea?! Nu ușoară.
Preotul este apostolul Bisericii, apostolul neamului, apostolul națiunii. Astăzi unii spun: „Ce? Haina mă mântuiește?!” Sigur că haina te mântuiește, fiindcă este blagoslovită. Haina preoțească te ferește de multe. Nu este nevoie să iscodim și să ispitim lucrurile peste fire, că atunci diavolul ne aduce la necredință.
***
-Părinte, ce se înțelege prin veacul al VIII-lea?
– Că am intrat în a opta mie de ani, după numărătoarea Bisericii.
Vezi? E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte. Aşa scriu Sfinţii Prooroci, aşa scriu Sfinţii Apostoli. Aşteptăm pe Antihrist. Dar apostolii lui Antihrist ştiu cum să se poarte ca să îngenuncheze adevărul, să îngenuncheze Ortodoxia. Cât timp va fi Ortodoxia la înălţime ei ştiu că nu poate împărăţia lui Antihrist să guverneze, să conducă, şi se osârduiesc cu fel de fel de meşteşugiri ca foarte cu înlesnire să vină Satana ca să conducă omenirea.Eh!… Cât putem şi cât am auzit şi cât ne luminează Dumnezeu, să ne ţinem de adevăr.
Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie.
[Nota explicativa a editorilor: Potrivit cronologiei tradiționale bizantine, după care se ghidează toate scrierile vechi bisericești, anul Nașterii lui Hristos este anul 5508 “de la facerea lumii“. Prin urmare, în 2010, suntem în anul 7518 “de la facerea lumii”. Sfântul Nil Atonitul, Sfântul Cosma Etolianul, Sfântul Moise Arapul și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica sunt doar câțiva dintre Părinții Bisericii cărora le-a descoperit Dumnezeu în vedenie că la a doua jumătate a veacului al optulea, când se va înmulți fărădelegea, se va apropia sfârșitul lumii. Despre acest veac pomenește adesea părintele Dionisie în dialogurile sale].
Starețul Dionisie
Extras din „Lumea în vremurile de pe urmă”, vol. II, Ed. Prodromos, 2010
Cel ce I se aseamănă lui Iisus în suferință, I se va arăta Lui și în slavă
Sfântul Nicolae Velimirovici
Fiecare zi de suferință, necaz și umilire vă va aduce veacuri și veacuri de fericire, fiindcă voi veți fi răsplătiți cu cetățenia îngerească în Împărăția Sa. Cel ce I se aseamănă lui Iisus în suferință, I se va arăta Lui și în slavă. Rănile și lacrimile voastre, acum ascunse, vor fi luminate de un soare ce nu apune niciodată. Înfrângerile voastre iluzorii pentru binele Sfintei Sale Evanghelii se vor preschimba în biruință triumfătoare ce nu va fi vestită de oameni, ci de îngerii lui Dumnezeu prin răsunetul trâmbițelor.
Mai bine este pentru cei nedrepți să tremure și să plângă acum, decât la Judecată. Dar voi, purtătorilor de Hristos, bucurați-vă că Mesia al vostru este Judecătorul lumii, fiindcă El va judeca cu dreptate. Iată, Același Iisus pe Care Irod a vrut să-L condamne la moarte din iesle, pe Care Iuda L-a vândut pentru treizeci de arginți, pe Care mai marii iudeilor L-au chinuit și L-au bătut, pe Care Pilat L-a declarat nevinovat și apoi L-a răstignit pe cruce, Care în mari chinuri pe Golgota Și-a dat duhul, Care a înviat cu slavă din mormânt a treia zi și Care S-a înălțat la Ceruri după patruzeci de zile și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, are să vină cu putere și cu slavă.
Va să vină ca Judecător suprem al lumii să judece viii și morții. Va să vină ca Împărat nemuritor, pentru a deschide celor drepți Împărăția cea fără de moarte. În acea Împărăție drepții vor străluci ca soarele. Aceasta este credința drepților, a celor smeriți și blânzi, dar neînfricați pe calea cea dreaptă. Această credință nu o pot primi cei ale căror inimi urmează ochilor lor. Această credință este iubită de către cei ce cunosc măreția lui Dumnezeu și dreptatea veșniciei Sale. Pentru ei este o bucurie să mediteze la măreția Dumnezeului Celui Nemuritor, învăluiți fiind de duhoarea morții din jurul lor.
Și bucurie este pentru ei să pășească pe calea dreptății, înconjurați fiind de nedreptate. Măreția dumnezeiască îi atrage și frumusețea dreptății îi captivează. Ei merg pe calea dreptății, dar nu se încred în faptele lor, ci își pun nădejdea în mila lui Dumnezeu. Cu cât sunt mai drepți, cu atât așteaptă cu mai mare înfricoșare Judecata lui Hristos. Dar cei necredincioși de aceea și fac nedreptăți fiindcă ei nu se tem de Judecata lui Hristos. Fericiți sunt aceia care așteaptă venirea Domnului, în putere și în slavă și îi ajută pe frații mai mici ai lui Hristos ca și cum L-ar ajuta pe Hristos Însuși.
Extras din Dicționarul vieții veșnice– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumenița.
Acum Protest la Parlament-live
https://www.facebook.com/www.Aurelian.RO/videos/462054095524906
Transmisie în direct de la Protestul din fața Parlamentului
https://scontent.fotp7-2.fna.fbcdn.net/v/t66.36281-6/10000000_1249374045545703_6255397466973174695_n.mp4?_nc_cat=103&ccb=1-5&_nc_sid=985c63&efg=eyJybHIiOjEwMjcsInJsYSI6NDA5NiwidmVuY29kZV90YWciOiJvZXBfc2QifQ%3D%3D&_nc_ohc=dCCxYH2r3ikAX-SW-ad&_nc_oc=AQl9weX0wplad9QF71u_urxp7AhN8U-mysOmw270X4t6Fc1i_k0g_mZgp7RpmcRBOq4&rl=1027&vabr=571&_nc_ht=scontent.fotp7-2.fna&oh=00_AT_0cumoVDWr8Mv8Q0CQE7LIsloZcehth_YUE-4uWJ_sOA&oe=61C60A3B
„Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine?”
Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul-din Arizona
Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana ei din catapeteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăşi îi spusese să-şi aibă nădejdea în ea.
La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă.
– Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine?, i-a spus ea cu o voce mai dulce decât mierea. De ce deznădăjduieşti?
Şi şi-a întins spre el mâna în care Îl ţinea pe Preadulcele Iisus, dar el, din pricina uimirii, a rămas nemişcat. Atunci S-a apropiat de el Pruncul cel ceresc şi l-a mângâiat pe faţă, iar el I-a sărutat mânuţa, care părea a fi vie. Sufletul său s-a umplut atât de mult de dragostea lui Dumnezeu şi de Lumină, încât n-a mai putut să stea pe picioare şi s-a prăbuşit la pământ. Atunci Împărăteasa a toate a intrat iarăşi în icoana ei, lăsând în urmă dumnezeiasca ei mângâiere şi o negrăită mireasmă. Stareţul, când şi-a revenit, a sărutat locul unde stătuse Maica Domnului. Acel loc a răspândit mireasmă mult timp după aceea. ,,Am simţit mânuţa moale a lui Iisus al nostru”, spunea mai târziu Stareţul Iosif, minunându-se de negrăita pogorâre a lui Hristos către nevrednicia sa.
Mărturisea că astfel de vedenii sunt trăirea şi simţirea unei alte vieţi, negustate de către cei ce nu le cunosc. Şi mai spunea că oricât s-ar strădui cel care a avut astfel de vedenii să descrie ce a simţit, niciodată nu va putea să-i facă pe ceilalţi să înţeleagă, ci doar va face o descriere în parte. De vreme ce nici Pavel nu putea nu numai să descrie ce a văzut la al treilea Cer, dar nici el însuşi nu înţelegea răpirea sa.
Arhim. Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, p. 202-203
„Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, călăuzește-mă după voia Ta”
Dacă vrei să te rogi pentru multe lucruri, odată ce Dumnezeu știe de care lucruri avem trebuință, roagă-te, zicând: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, călăuzește-mă după voia Ta”.
Iar de vrei să te rogi împotriva patimilor, zi: „Tămăduiește-mă, după voia Ta”.
Iar dacă te rogi împotriva ispitelor, zi: „Tu știi ce-mi este de folos, ajută slăbiciunii mele. Si fă sfârșit ispitelor mele după voia Ta”.
Sfântul Varsanufie, Scrisori duhovnicești, 438, în Filocalia, vol. XI, p. 430