În secolul IV, Fericitul Ieronim (347-420) a realizat o traducere a Sfintei Scripturi în limba latină, cunoscută sub numele Vulgata. Textele de bază au fost cele ebraice, pentru Vechiul Testament, şi cele greceşti pentru Noul Testament, dar s-a ajutat şi de Exapla lui Origen. Fiind cea mai bună traducere în latină, Vulgata a devenit Biblia oficială a catolicismului, fapt confirmat de Conciliul de la Trento (1545). După acest Conciliu, papa Sixtus al V-lea (1585-1590) a alcătuit o comisie însărcinată cu revizuirea textului Vulgatei. Nefiind mulţumit de varianta comisiei, papa a luat iniţiativa şi a intervenit el însuşi în modificarea textului. Ceea ce a rezultat din munca lui Sixtus al V-lea a fost prezentată ca fiind Vulgata autentică, când de fapt era un text cu multe erori, însă nimeni nu-l putea contrazice pe papă. A trebuit să survină moartea acestuia, în 1590, pentru ca versiunea sa să poată fi retrasă. Faptul este relevant în privinţa infailibilităţii papei, pentru că nu se poate spune că pontiful a exprimat idei personale. Munca sa de învăţător şi de revizuire a textului scripturistic a fost, în acest caz, ex cathedra, iar gravele erori sunt imputabile în întregime pontifului roman.
În zilele noastre, catolicii sunt îndemnaţi de la Vatican să folosească drept text de bază pentru traducerile în limbile naţionale, versiunea TOB (Traduction Oecumenique de Biblie), la care au lucrat peste 300 de savanţi catolici, protestanţi şi de alte orientări religioase. Prin punerea în circulaţie a acestei versiuni, se urmăreşte ca religia unică a viitorului, dorită de puternicii lumii de astăzi, să aibă şi o Biblie unică şi obligatorie pentru toţi, al cărei text denaturat să servească întronizării antihristului.
Textul ebraic al Vechiului Testament care a ajuns până în zilele noastre nu mai poate fi considerat ca bază a traducerilor scripturistice. Aşa cum rezultă şi din lucrarea ,,Dialogul cu iudeul Trifon’’, evreii care au lucrat la varianta masoretică, din ură faţă de Mântuitorul, au falsificat textul ebraic, mai ales în părţile care conţineau profeţii mesianice. În atari circumstanţe, textul de referinţă rămâne cel al Septuagintei, adoptat şi păstrat de Biserica Ortodoxă.
Presbiter Iovița Vasile