Pentru aceasta, să ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze, să lumineze și să îngăduie în această lume nouă [America] mici adăposturi ale lui Dumnezeu care să lumineze lumea și să ardă păcatul și să ajute la construirea unui front de oțel pentru a-l înfrunta pe viitorul Antihrist care va apărea, poate la început în străinătate, pentru că acolo îi este mai potrivit pământul. Să se confrunte cu un front de oțel din creștini evlavioși și tineri puternici. La fel, o fetiță, deși ne întrebăm ce poate învăța un copil mic ascultând 4-5 lucruri, și totuși în tăcere, le îmbrățișează în interiorul ei și asistăm la fructificare. Vă voi da unul dintre numeroasele exemple.
Într-un stat al Americii, de ani de zile, în timpul uneia dintre călătoriile mele, am spovedit [oameni] într-o biserică.
Presbitera [soția preotului] m-a rugat să văd copiii școlii elementare. Ea i-a adus lângă Altar. Cei mici stăteau cu picioarele încrucișate cu ochii și urechile deschise pentru a asculta unul sau două lucruri de la mine. O astfel de dorință aveau. Le-am dat câteva sfaturi necesare pentru vârsta lor.
O fetiță îmi spune: „Părinte Efrem ne vei vizita și la anul?”
Întreb: „De ce vrei să mă întorc anul viitor, copilul meu?
„Te iubim, tată!”
„Din moment ce mă iubești, [într-adevăr] mă voi întoarce!” Îi tot vizitez în fiecare an. Această fetiță, a doua zi, Duminică, a venit prima pentru Spovedanie. În fiecare an, ea venea prima pentru Spovedanie. Ea este fata mare acum. Acum unul, doi ani, îmi amintesc că a venit la Spovedanie. „Părinte, vreau să-ți spun o îngrijorare, o întristare a mea!” „Ce este? Ce se întâmplă?” Ea spune: „Tată, am fost la școală. Profesorul ne-a spus că ar trebui să desființăm Sărbătorile creștine pentru că nu sunt bune și sunt netrebuincioase. A mai spus și alte lucruri anti-creștine. Îmi pare rău, tată, dar niciun copil grec nu a ridicat mâna.”
[Părintele Efrem]: „Tu ce ai făcut?”
„Am ridicat-o!”
[Părintele Efrem]: „Și ce ai spus?”
„Mi-am mărturisit Credința!”
[Părintele Efrem]: „Ce anume ai spus?”
„I-am spus: Profesore, dacă sunteți impotriva Sărbătorilor creștine și nu credeți, este dreptul dumneavoastră. Dar nu încercați să ne învățați desființarea lor. Pentru că vine Crăciunul, Hristos a venit pe pământ să ne mântuiască. Sărbătorim Nașterea lui divină. Vine Anul Nou, sărbătorim pe Sfântul Vasile, ierarhul Bisericii noastre. Sărbătoarea Teofaniei, Sfânta noastră Treime. Nu le poți desființa. Dacă ești zgârcit și o faci ca să nu oferi cadouri, atunci nu face niciunul. Dar nu te vei atinge de Sărbătorile [creștine]!” Profesorul a rămas fără cuvinte înaintea mărturisirii unei fetițe.
Eu [Părintele Efrem] i-am spus: „Fata mea, îți voi mai da o binecuvântare acum. Îmi doresc ca dacă Antihristul sosește în zilele tale, să fii curajoasă! Să mărturisim Credința lui Hristos și să fim martirizați și să devenim Mari Mucenici ai lui Hristos. Dar chiar și acest lucru mic pe care l-ai făcut, deși ți se pare nimic, hai să-ți spun ce ai făcut. Nu te-ai ghemuit în fața profesorului și nu ți-a fost rușine să-ți mărturisești Credința în fața atâtor colegi de clasă. Când vei părăsi viața și te vei înălța la ceruri, sufletul tău mic, îl va prezenta Hristos înaintea îngerilor și El va spune: „Îngerii mei, acest suflet mic, într-un moment în care toată lumea tăcea și un profesor Mă umilea înaintea tuturor copiilor, acest suflet, acest copil mic M-a mărturisit. Să cântăm un imn în cinstea ei. Vezi, copila mea, ce ai realizat?” Îți doresc să-ți mărturisești Credința la fel. Să nu-ți fie frică oriunde te-ai afla.
Pentru că mărturisirea Credinței noastre Ortodoxe este o mare cinste, o mare slavă. Este slava unui Martir și a unui Mărturisitor. Pentru asta, fă-o mereu, copila mea, oriunde te-ai afla. Într-un restaurant, pe străzi, în tren, fă semnul Crucii. Spune: „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă!”. Să nu-ți fie niciodată rușine. Este în onoarea ta. Pentru că ar trebui să ne fie rușine când săvârșim fapte rele, când spunem cuvinte pe care nu ar trebui să le spunem, atunci ar trebui să ne fie rușine. [Dar], când realizăm astfel de fapte,[de onoare] ar trebui să ținem capul sus. Pentru că prin aceasta, arăți că ești om al lui Dumnezeu și mărturisești credința ta în Dumnezeu.
Traducere: Dr. Gabriela Naghi
Grijile uriaşului nu sânt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
Necunoaşterea, grija şi deznădejdea stau ca un bici întreit deasupra capului oricui Îl uită şi-l leapădă pe Dumnezeu, Ziditorul său. Căci cu cât adună mai multe cunoştinţe mărunte, cu atât simte că ştie mai puţin; cu cât grămădeşte mai multă bogăţie, cu atât se simte mai sărac; cu cât caută mai multă fericire, cu atât se cufundă mai adânc în întunericul deznădejdii.
Ştiţi, oare, cine sânt cei mai mari neştiutori? Sânt oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu, nici puterea lui Dumnezeu. Aceasta a mărturisit-o însuşi Domnul Iisus, când a spus saducheilor, ispititorii Săi: Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. /Mat. 22:29/ Iar saducheii erau Evrei atotştiutori, dar fără credinţă în Dumnezeu şi înviere. Le ştiau pe toate, numai de Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu nu ştiau. Iar cunoaşterea lui Dumnezeu este ca o sare ce sărează toată cunoaşterea, îi dă gust şi o fereşte de reaua întrebuinţare. Saducheii vremurilor noastre sânt Europenii iudaizaţi, botezaţi cândva în numele Domnului Iisus Hristos, dar care şi-au dispreţuit botezul şi s’au ruşinat de numele lui Iisus. De aceea, toată cunoaşterea lor e mai rea decât neştiinţa ţăranului, căci e lipsită de gust şi întrebuinţată spre rău. În zadar se laudă cu cunoaşterea lor lumească, în zadar au luat cunoştinţele fizice mărunte drept măsură a vredniciei şi măririi omului. Iar ce este înălţat la oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu, (Lc. 16:15) a spus Însuşi Domnul Dumnezeu.
Al doilea rău care apasă asupra oamenilor vremii noastre sânt grijile.
Griji, griji şi numai griji. Priviţi la oameni, şi de-ndată vă va fi limpede de unde vin atâtea griji. Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari; căci oamenii care simt prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor au nădejde în Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu şi trec toate greutăţile şi grijile lor Celui Atotputenic. Aruncă spre Domnul grija ta, şi El te va hrăni, (Ps. 54:25) spune psallmistul.
Dar Domnul Mântuitorul nostru a vrut să-i slobozească pe cei ce urmează Lui mai ales de grijile de prisos. De aceea i-a şi învăţat: Nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici cu trupul vostru ce veţi îmbrăca. (…) Priviţi la pasările cerului, că nici samănă, nici seceră, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc hrăneşte pre dânsele. (…) Socotiţi crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici torc; (…) că ştie Tatăl vostru cel ceresc că trebuinţă aveţi de acestea toate; ci căutaţi mai întâiu împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Mat. 6:25-33)
Priviţi, fraţii mei, şi vedeţi: singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţă sânt cei ce au primit această poruncă a lui Hristos şi trăiesc potrivit ei.
Însă acei oameni care se căznesc să facă toate lucrurile, să-şi asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-şi împlinească toate planurile lor şi să-şi împlinească toate dorinţele fără ajutorul lui Dumnezeu sânt roşi de griji.
Zidesc, dar o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipeşte. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungeşte tot mai mult drumul şi înlătură ţinta şi ţelul lor. Din această pricină se consumă cei fără credinţă; îmbătrânesc înainte de vreme, slăbesc, obosesc, îşi pierd nervii, îşi tocesc inima, îşi istovesc mintea, îşi slăbesc voia. Dacă-i întrebaţi de ce sânt aşa, veţi primi un răspuns cu totul contemporan: „De la griji, grijile m’au distrus!” Şi cum altfel, când sărmanul om s’a împovărat pe sine cu grijile lui Dumnezeu? Dar grijile lui Dumnezeu nu pot fi luate fără puterea lui Dumnezeu, nici lucrările lui Dumnezeu nu pot fi făcute fără înţelepciunea lui Dumnezeu. Grijile uriaşului nu sânt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om.
Al treilea rău care apasă asupra oamenilor vremii noastre este deznădejdea.
Omenirea fără bucurie este omenirea albă de astăzi, care a lepădat prietenia cu Hristos şi a găsit alţi prieteni. Deznădejde la cei mai învăţaţi şi cei mai bogaţi. Deznădejde la femei, deznădejde chiar şi la copii. Iar pecetea deznădejdii este sinuciderea. De unde atâta deznădejde şi atâţia deznădăjduiţi în veacul nostru? De la goliciunea minţii şi de la pustiirea inimii. Mintea nu mai cugetă la Dumnezeu şi inima nu-l mai iubeşte pe Dumnezeu. De aici. Întreaga lume nu poate umple mintea omenească; numai Dumnezeu poate aceasta. Fără Dumnezeu, mintea e întotdeauna goală, iar toată cunoaşterea care intră în ea cade în gol, ca nişte pietre aruncate în prăpastie. Iubirea întregii lumi nu poate umple inima omului, căci inima simte nestatornicia iubirii lumeşti, care e când în creştere, când în descreştere, când seacă.
Fraţii mei, şi mintea şi inima noastră sânt afierosite lui Dumnezeu, şi numai Dumnezeu le poate aduce împlinire, cu plinătatea Sa, cu plinătatea înţelepciunii bucuroase şi cu plinătatea iubirii credincioase.
Fără Dumnezeu, totul este necunoaştere, numai necunoaştere. Fără Dumnezeu, totul e grijă, numai grijă. Fără Dumnezeu, totul e deznădejde, numai deznădejde. Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Cel ce este mai mic întru voi toţi, acela va fi mare. (Lc. 9:48)
Cel mai mic în cunoaşterea celor lumeşti e cel mai mic şi în mândrie; cel mai mic în grijile de prisos este mare întru bucuria vieţii; cel mai mic în deznădejde este mare în toate cele plăcute lui Dumnezeu. Cu adevărat, mare este acesta înaintea lui Dumnezeu. Aşa era şi poporul Sârb în urmă cu trei sau patru generaţii. Poporul Sârb avea atunci cea mai de seamă cunoaştere, cunoaşterea cunoaşterilor, sarea tuturor cunoaşterilor, adică cunoaşterea lui Hristos, Mântuitorul cel arătat.
Din această pricină, Sârbii nu au pătimit din pricina necunoaşterii de care pătimeşte Europa industrializată şi artificială. Nu a pătimit nici de multe griji, căci a avut nădejde în Domnul Dumnezeu cel Viu şi în Sfinţii lui Dumnezeu. Nu a pătimit de deznădejde, căci a ştiut să cârmuiască corabia lui Dumnezeu şi să călătorească, după voia Domului, de la o lume a lui Dumnezeu la altă lume a lui Dumnezeu.
Mult ne-am poticnit. Mult am pierdut din greutatea înaintaşilor noştri. Dar în noi încă este o putere uriaşă de a ne ridica, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Să ne sculăm astăzi, să ne ridicăm, să ne curăţim şi să ne bucurăm, căci Dumnezeu ne priveşte şi ne călăuzeşte. Amin.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temnitei, Editura Predania, 2009
Da, foarte frumos si pilda excelenta pentru toti milioane de falsi crestini care acum participa la pomenirea ereticilor, fara nicio urma de impotrivire ! Isi bat joc de Dumnezeu !
Mircea, lasă-ne-n amarul nostru.