Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire şi bucurie, căci statornicul şi adevăratul Dumnezeu este izvorul lor. Pentru a te bucura de cele pământeşti e nevoie de multă străduinţă şi muncă grea, iar mai apoi toate acestea se dovedesc a fi vătămătoare, vrednice de osândă.
“Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier”(din Slujba de înmormântare). Vrei să trăieşti o viaţă plăcută şi liniştită? Păstrează poruncile lui Dumnezeu; păstrează frica de Dumnezeu în fiecare gând al tău, precum şi în tot ceea ce spui şi faci. Teama de Domnul este începutul şi sfârşitul înţelepciunii (Prov. 1, 7).
Aşa precum o lampă luminează cărarea pe care păşim, în acelaşi mod, teama de Dumnezeu ne luminează duhovniceşte, în aşa fel încât să putem vedea cum să umblăm pe calea mântuirii noastre. De asemenea, aşa precum o lampă ne păzeşte de poticnire şi cădere, la fel şi frica de Dumnezeu ne eliberează de obstacolele păcatului şi ne îndreaptă spre ţinta noastră, care este dobândirea lui Dumnezeu.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 361)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
Nici Dumnezeu, nici eu nu-ți voi ajuta, atât timp cât nu te vei osteni tu însăți în cucernicie
Cuviosul Ioan de la Valaam
Tu mereu te judeci și te crezi cea mai neputincioasă și cea mai rea, însă acestea sunt doar vorbe, că tu nu te simți astfel. Dacă ar fi fost după cum spui, nu i-ai mai fi judecat pe ceilalți și nu te-ai fi supărat din cauza faptului că am numit-o pe maica Platonida mai deșteaptă decât tine. Să mori de râs, nu alta! Cât de prostuță poți fi! Și-mi mai scrii „să-L rog pe Dumnezeu să te înzestreze cu bunătate”. Iată ce rugăminte necutezată! Ea va trăi după cum o duce capul, dar starețul trebuie să se roage pentru ea ca să fie mai bună! După regulile duhovnicești așa ceva este imposibil: nici Dumnezeu, nici eu nu-ți voi ajuta, atât timp cât nu te vei osteni tu însăți în cucernicie (au spus-o Sfinții Părinți).
Aseară a venit la mine un călugăr și-mi spune: „Am săvârșit un păcat foarte greu și nu știu dacă mă va ierta Dumnezeu”. Și eu l-am întrebat: „Care-i păcatul?” Iar el mi-a răspuns: „L-am hulit pe Dumnezeu și Sfintele Taine”. Atunci eu i-am spus: „Acesta nu este considerat păcat, căci a venit de la diavol și se numește ispită, iar ele sunt fără de păcat și nici să nu le atragi atenția, iar mintea îndreaptă-ți-o asupra Sfintei Scripturi”. Am mai vorbit încă cu el pe această temă și apoi i l-am dat pe Sfântul Ioan Scărarul ca să citească referitor la gândurile de hulă.
Astăzi, 4 ianuarie, Sfânta Biserică îi serbează pe Sfinții 70 de Apostoli. Iar din numărul lor cinci apostoli au căzut: Iuda, Nicolae, care a fost episcop, Teghell (Hegell), tot fost episcop, Ermogene, de asemenea fost episcop, și Dimas, fost eretic și slujitor al idolilor. Cu ceva timp în urmă eram destul de preocupat de asemenea idei: de ce Dumnezeu i-a ales pe aceștia drept ucenici pentru a propovădui? El doar știa că ei vor cădea. Însă în timpul slujbei am început să văd mai limpede și am înțeles că Dumnezeu, prin marea Sa bunătate, ne cheamă la Sine pe toți, dar libera noastră voință nicidecum n-o încalcă. Și, atunci când cineva se abate de la săvârșirea faptelor bune și ajunge de bunăvoie la o viață vicioasă, este singur vinovat de toate acestea, că nu s-a trudit prin proprie voință să facă voia Domnului. Unul din ei a fost iubitor de arginți, iar altul, al acestei vieți trecătoare, ca și ceilalți căzuți. Oamenii trebuie să se trudească prin voință proprie pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu și atunci harul Lui ne va susține, însă dacă noi nu vom depune niciun efort, atunci harul lui Dumnezeu nu ne va ajuta, pentru că truda noastră și harul divin doar împreună pot lucra.
Cuviosul Ioan de la Valaam, Raiul văzut din chilie, Editura Sophia, 2007
Nu există morți în Biserica lui Hristos
Sfântul Iustin Popovici de la Celije
Bogăția noastră nemăsurată și nesecată este credința noastră Ortodoxă. Prin ea se întăresc toate cerurile, toate ale lui Dumnezeu sunt ale noastre și ceea ce e mai prețios decât orice – Însuși Preadulcele nostru Domn Iisus Hristos, iar împreună cu El toate fericirile și bucuriile veșnice.
De când Domnul Iisus Hristos este pe pământ, nu mai există prăpastie între pământ și cer, între Dumnezeu și om; unite sunt cele ale lui Dumnezeu cu omul, cele cerești cu cele pământești, cele veșnice cu cele vremelnice.
Trupul divino-uman al lui Hristos – Biserica – este palatul ceresc-pământesc în care se trăiește viață veșnică divino-umană prin credința ortodoxă, adevărată, apostolică, divino-umană, patristică în Domnul Iisus Hristos. Nu există morți în biserica lui Hristos. Toți cei din ea sunt vii, și încă vii fără de moarte; încă pe pământ sunt nemuritori prin har, iar după strămutarea în acea lume sunt încă și mai deplini, mai puternici, cu neputință de învins, nemuritori.
Aici (în Biserică) îngerii trăiesc între oameni, „bucuria și adevărul s-au întâlnit”, timpul se măsoară cu veșnicia, credința se unește cu nemurirea. Iar omul între toate aceste sfințenii se împărtășește de nemurire și veșnicie, trăind cu sfintele lui Hristos Taine și cu sfintele lui Hristos fapte; hrănitoarea tuturor mai nemuritoare decât însăși nemurirea e sfânta credință ortodoxă apostolească și a Sfinților Părinți. Ea este cea mai mare comoară a ființei omenești în cer și pe pământ.
Pe pământ creștinul nu are loc pentru deznădejde, căci dacă Domnul a coborât în lume și prin Biserica Sa a rămas în ea, cum atunci poți să lași loc deznădejdii în sufletul tău? Căci Însuși Domnul este aici, lângă noi, în mijlocul nostru! Strigă către El numai și privește – ești în întregime în îmbrățișările Lui! Și cine poate să te ia atunci din mâinile Lui – care dușman, care om, care diavol, care iad?
Nici o putere, nici o putere rea nu ne poate despărți de dragostea Sa. Prin El suntem totdeauna mai puternici decât orice rău, decât orice păcat, decât orice iad, decât orice demon și decât toți aceștia luați împreună.
Toată înțelepciunea creștinului constă în aceasta: să se țină necontenit de Domnul Iisus Hristos, să se țină prin rugăciune, prin post, prin milostenie, prin dragoste, prin blândețe, prin smerenie, prin răbdare, prin pocăință, prin Sfânta Împărtășanie, prin Sfânta Spovedanie – prin toate acestea să se țină de El, nedespărțit prin nimic și de către nimeni de dragostea Dumnezeului și Domnului nostru – prin fiecare Sfântă Taină și prin fiecare faptă plăcută lui Dumnezeu.
Atunci peste toate morțile, peste toate chinurile totdeauna vei triumfa prin bucurie – bucuria credinței, bucuria mântuirii…
Sfântul Iustin Popovici
“Cum să te mântuieşti în lumea contemporană”, Editura Platytera, Bucureşti, 2007