Acum trei ani, ne cheamă o doamnă foarte distinsă, pe mine și pe încă un preot, să facem Sfântu Maslu tatălui ei. O casă cu mobilă de mahon, impecabilă, sculpturi vechi de lemn. Bătrânul e la pat, sub o plapumă, o mână de om, se chinuie cu dureri mari. Urlă, plânge. Nu poate muri, părinte, zice fiica.
Începem Sf. Maslu, 7 rugăciuni de sfințire, 7 apostole, 7 Evanghelii, 7 rugăciuni mari. Omul geme de durere la fiecare ungere. Parcă îl arde untdelemnul sfințit. Terminăm după o oră, sfârșiți.
Doamna ne face câte o cafea, pe care ne-o servește dintr-un set islamic aurit. Întreb: doamnă, tatăl de când nu s-a spovedit? Păi, părinte, cred că niciodată. Știți, tata a fost director mare în securitate, șef de penitenciar, nu le-avea el cu de astea… Cu de astea? Zic eu iritat. De astea nu poate muri și se chinuie cumplit. Dumnezeu și el stiu de ce nenorociri a fost părtaș în pușcărie.
…Omul e vădit jenat, icnește de durere, poate încă vorbi. Se bâlbâie. În anii 60, când era director de închisoare, l-a bătut până la leșin pe un preot bătrân și l-a tras de barbă pe culoarele închisorii… Pentru că făcea slujbe în celulă si toți deținuții ascultau în genunchi. Mă cutremur. Rugați-vă să nu muriți. Să suferiți aici oricâtă durere, decât să vă duceți în fundul iadului. Omul prinde a plânge amar. Îmi pare rău, părinte. Să plângeți mereu, câte fire de păr avea în barbă părintele ăla, atâtea lacrimi să vărsați.
Torționarul îmi sărută mâna și mi-o umple de lacrimi. În acest gest, văd marea răsplată a lui Dumnezeu pentru preotul bătut, zdrobit, târăt de barbă ca o cârpă pe holurile stabilimentului drăcesc. Simt o picătură din durerea lui.
Nu m-a mai sunat doamna. După o săptămână, mă sună că a murit bătrânul, ținând în mână o cruce de lemn. Cât de infinită e răbdarea lui Dumnezeu.
Dumnezeu să-l ierte!
Preot Ioan Istrati
Foarte bine evidențiată, în rândurile narațiunii, nuanța unor resorturi sufletești chinuite prin utilizarea „setului islamic aurit” în care s-a servit cafeaua și deșertăciunea vieții bătrânului torționar înconjurată de lucruri, gesturi și sentimente de unică folosință, demonstrate inclusiv prin reacția fiicei: „nu le avea el cu astea”. Practic, lipsea cu desăvârșire lucrarea harului lui Dumnezeu în inima acestui om, chiar dacă regretele parcurgerii unei vieți păcătoase s-au instalat atât de târziu și chiar dacă a trecut în lumea celor adormiți întru Domnul ținând strâns în mână Sfânta Cruce. Cu conștiința întunecată de patimi, deznădejdea, slujitoarea fidelă a vrăjmașului, face ca însăși amintirea nădejdii să dispară, căința și împăcarea cu el însuși și cu Dumnezeu pe patul morții instalându-se tardiv, zic eu, oricât a încercat Părintele Istrati să ofere, prin mijloace expresive, tușa de optimism expunerii sale: aceea că Dumnezeu așteaptă răbdător îndreptarea și mai ales căința noastră sinceră. Ca harul lui Hristos să lucreze prin noi este necesar să ne curățăm conștiința și să ne smerim. Dar și să ne trăim viața cu discernământ și să ne dovedim adevărați fii ai Lui, NU prin vorbe, ci mai ales prin fapte și prin chemarea în toată vremea a Numelui Său.
Mda, nu-s eu cea care dețin puterea să înclin balanța într-un sens sau altul la înfricoșătoarea Judecată, nici să evaluez cu asprime, fiind mai păcătoasă decât toți, dar mântuirea este cumplit de greu de atins, chiar dacă fiecare dintre noi o consideră ușor realizabilă.
Inclin să cred că domnul respectiv s-a mântuit. Pocăința tâlharului. Mă bucur pentru orice suflet care pleaca din lumea aceasta cu bune nădejdi de mântuire si mă întristez când cineva a trăit în mare neorânduiala, până la ultima suflare.
Posibil să greșesc, Sfinția Voastră, dar eu văd mântuirea în zilele actuale, când credința întru Hristos și-a păzirii poruncilor Sale au devenit atât de infime, când abundă desfătările vieții de tot felul, DOAR prin intermediul muceniciei, a botezului prin sânge sau cel de-al treilea botez, după cum i se mai zice. Nu le spunea Hristos ucenicilor săi- „Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbați și nu deveniți precum pruncii, nu veți intra niciodată în Împărăția Cerurilor”? Torționarul n-a mai avut timp de pocăință pentru că NU l-a cerut prin rugăciune, n-a ținut nici posturi, nici privegheri, nici milostenie, practic, nimic benefic în cămara sufletului său, iar dacă în viață se întâmplă să încalci o singură poruncă a Mântuitorului, atunci le încalci pe toate.
Mă rog, e un gând al meu ceea ce am relatat aici, posibil eronat, incorect, fiindcă așa cum afirmați, pilda tâlharului este la rându-i reprezentativă, știut fiind faptul că pentru mântuirea sufletului orice vreme este potrivită, toate zilele sunt bun prilej și orice ceas este bine primit, numai de vom vrea. În fond, Hristos este înnoitorul sufletelor, în care credem toți.
Sunt unii care prefera sa moara batosi decat sa isi ceara iertare pentru relele care le-au facut si inca le mai fac.Acest tortionar a avut un pic de om in el.Si nu e singurul caruia i-a parut rau de ce a facut:a mai fost parintele Teodor de la Petru Voda care a ucis peste 1000 de oameni ca tortionar.Candva lui i s-a trezit omul din el.A avut ambitia sa nu moara iuda.Asta e.Cat a fost de tortionar,nu si-a chinuit nevasta sa ii faca lui avere,nu isi chinuie femeia ca,de frica sa ii asigure imagine buna calaului acu’ la batranete si nu si-a chinuit nevasta sa isi alunge copiii pt ca nu ii aduce avere.Ho ca e mare diferenta.Tortionarul de mai sus stia in constiinta lui apasata ca nu e pe drumul cel bun si ca a facut faradelegi si peste asta ,calaul despre care vorbesc se crede pe drumul cel bun,se crede despre el ca a fost cel mai… si ca e pe drumul luminos,ceilalti sunt niste rapandule,ratati,flutura-vant,oameni fara noima,niste carpa-n(…) .Cum sa se trezeasca si dintr-o data sa zica ca e pe o cale gresita?Iti da in cap.Si cati ca asta nu ar prefera sa moara iuda decat sa zica un singur „iarta-ma” sau” imi pare rau de tot ce v-am facut”….
Acum mai nou tortionarii se impartasesc regulat iar in Postul Craciunului si al Pastelui se impartasesc in prima si in ultima saptamana,ca la Micul Dejun,la program.Cel din poveste a fost sincer.Nu s-a spovedit si nu s-a impartasit toata viata.Pentru sinceritatea asta a lui l-a ajutat Dumnezeu Care stia ca de multe ori unul ca el e mai curat ca adevaratii tortionari,ecumenistii care numesc minciuna adevar si erezia ortodoxie,adica dreapt credinta iar cine nu zice ca ei,pac,in secunda doi a cazut jos de pumnul lor cel gras de slanina si pulpane de prepelita la gratar cand fata lor moare de foame in camera cealalta,dar Dumnezeu nu doarme.Ei stiu regula ca tre’ sa se impartaseasca prima si ultima saptamana,restul Postului nu stiu ce e postul ca rade lumea si ca sa nu rada lumea de ei ca „s-au increstinat” tin regula asta din burta lor citire iar in tot Postul,ca e Miercuri,Vineri ii dau cu carnita,oua,branza,lapte.Ei rad de crestinii cu frica de Dumnezeu apoi se duc si se impartasesc fara sa se impace,fara sa zica macar un „iarta-ma”.Dar ei au prune in gura,de aceea nu zic „iertare”,mai bine preferand sa dea un covrig,o franzela aruncata ca la cersetori ,ne-zicand nimic si dupa aceea intorc spatele brusc si directia la telefon ca sa spuna primului vorbit ca el/ea si-a cerut iertare si ca se poate impartasi pt ca a cautat atat de mult sa se impace… cu cei „de-ne-mpacat”.
Oare preotii nu au nicio vina ca impartasesc asemenea oameni care tin doar prima si ultima saptamana din Post iar copiii i-a alungat in toate partile ca le e rusine cu ei ca sunt saraci?
Ce impartasanie domnule ?! Adica Sfintii mint cand spun ca ereticii NU pot sfinti nimic ?! Nu mai este demult Impartasanie in „B.O.R.” ! Sunt ERETICI !!!!!!!
Gresiti, pentru că tineti extrem de mult la propriile păreri. Nu e bine.