Suferințele lumii sunt fără de sfârșit. O descompunere generală, pe familii, și mici și mari. În fiecare zi inima mi se toacă. Cele mai multe case sunt pline de supărări, de neliniște, de stres. Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine. În celelalte, divorțuri, unii falimentari, alții bolnavi, unii accidentați, alții drogați!
Mai mult sau mai puțin cu toții, sărmanii, au o durere. Mai ales acum nu au de lucru; datorii de aici, suferințe de dincolo; îi trag băncile, îi scot din case cu grămada. Și nu pentru o zi sau pentru două. Sau dacă un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sănătoși, se îmbolnăvesc din pricina acestei situații. Multe familii de acestea dacă ar avea lipsa de grijă a monahilor, ar petrece cel mai bun Paște!
Câtă nefericire există în lume! Când cineva îl doare și se interesează de ceilalți și nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicești… De multe ori atunci când rostesc rugăciunea „Doamne Iisuse…“ văd copilași mici, sărmanii cum trec pe dinaintea mea mâhniți și se roagă lui Dumnezeu. Mamele lor îi pun să facă rugăciune pentru că au probleme, greutăți în familie și cer ajutor de la Dumnezeu. Întorc butonul pe aceeași frecvență, și astfel comunicăm.
Astăzi lumea s-a umplut de asigurări și asigurări, dar fiind depărtătă de Hristos, simte cea mai mare nesiguranță. În nici o epocă nu a existat nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Și deoarece asigurările omenești nu îi pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranța duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat. Dar dacă văd că și în corabia Bisericii intră puțină apă, că și acolo au fost prinși de duhul lumesc și nu există Duhul Sfânt, atunci oamenii se deznădăjduiesc, pentru că nu mai au de ce să se alipească.
Lumea suferă, se pierde și, din păcate, toți oamenii sunt nevoiți să trăiască în acest iad al lumii.
Cei mai mulți simt o mare părăsire, o nepăsare – mai ales acum – din toate părțile. Nu au de ce să se țină. Se împlinește zicala: „Cel ce se îneacă se agață și de un pai!“. Asta arată că cel ce se îneacă vrea să se prindă de ceva, ca să se salveze. Vede corabia înecându-se și merge sărmanul să se prindă de catarg. Dar, deși vede corabia în primejdie să se înece, nu se gândește că și catargul se va scufunda. Se prinde de catarg și se îneacă mai repede. Vreau să spun că oamenii caută să se sprijine de ceva, să se agațe de ceva. Și dacă nu au credință ca să se sprijine de dânsa, dacă nu se încred în Dumnezeu, încât să se încredințeze complet pe ei înșiși lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problemă este încrederea în Dumnezeu.
Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei și foarte primejdioși, dar în cele din urmă va birui Hristos.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 25-26)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
In 15 eparhii ce aparțin patriarhiei Moscovei au încetat pomenirea lui Chiril http://borbazaveru.info/content/view/15694/1/
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: M-am rugat să nu omor niciun om în război
Când am fost recrutat, m-am rugat Sfintei Varvara să mă ajute să nu omor niciun om în război.
Și, într-adevăr, m-au trimis la transmisiuni.
Era un post greu de obținut și toți mă întrebau cine a mijlocit pentru mine de am reușit să iau acest post.
Iar când le spuneam că nu am avut niciun mijlocitor, nu mă credeau.
Apoi le spuneam: „Da, am un mijlocitor”.
„Pe cine?”, mă întrebau.
„Pe Dumnezeu”, spuneam, iar aceia râdeau.
Extras din Părintele Paisie mi-a spus…– Atanasie Rakovalis, Editura Evanghelismos.
Nu vrei să pătimeşti?
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul (28 August)
Fiul meu preaiubit, sufletul meu! De ce te laşi cuprins de întristare? De ce deznădăjduieşti? De ce te dai bătut? Aşa de uşor părăseşti tu lupta?
Dumnezeu a îngăduit demonilor să te cearnă puţin, ca să vezi tu însuţi unde te afli. Să se vadă mândria, să se smerească inima ta. Să afli că eşti om, să te cunoşti pe tine însuţi. Să priveşti cu înţelegere către cei păcătoşi şi niciodată să nu-i judeci. Cum vei cunoaşte slăbiciunea firii dacă nu te vor trezi cocoşii? Dacă dulcele Iisus nu Şi-ar retrage harul Său, cum ai putea să mai înveţi arta artelor şi ştiinţa tuturor ştiinţelor? Acum eşti nevoit să înveţi această artă. Acum ai plată. Acum arăţi că-L iubeşti pe Hristos, nu atunci când este harul cu tine.
Aşa face Cel ce are toată puterea până când îl aduce pe om în rânduială, în aşezare: îl ridică pentru a contempla şi-l coboară pentru a se osteni. Şi ca să-i devină cunoscute şi una şi cealaltă, fără să-l mai impresioneze schimbările obişnuite. „Amândouă sunt de la Mine” – spune.
Aşa că: nu vrei să pătimeşti? Înseamnă că nu vrei să urci. Dacă cineva nu vrea să îndure necazurile atunci să nu îndrăznească să ceară har de la Dumnezeu. De aceea ţi-a luat harul, pentru a deveni înţelept. Va veni din nou. Nu te va lăsa. Este rânduiala lui Dumnezeu. Dar iarăşi va pleca. Şi iarăşi va veni. Este de ajuns să nu încetezi a-l cere, până când te va arăta desăvârşit.
Extras din Mărturii din viaţa monahală– Gheron Iosif, Editura Bizantină.
Nu căuta în ceilalţi dragoste faţă de tine, ci caută în tine dragoste nu numai faţă de aproapele, dar şi faţă de vrăjmaşi
Sfântul Cuvios Macarie de la Optina
Nu te iubesc oamenii, iubeşte-i tu pe ei; faptul că ei nu te iubesc nu depinde de tine, dar să-i iubeşti tu pe ei ţine de voinţa ta şi este datoria ta, căci Domnul a poruncit: să-i iubim nu pe cei ce ne iubesc pe noi, ci pe vrăjmaşi (cf. Matei 5, 44), iar dacă în noi nu există acest lucru, cu atât mai mult trebuie să ne smerim şi să alungăm mândria şi să ne rugăm pentru aceasta Domnului.
O persoană a spus: „Nu înţeleg, batiuşka, cum de nu numai că nu vă mâniaţi pe cei care vă vorbesc de rău, dar mai şi continuaţi să-i iubiţi”. Stareţul a zâmbit mult şi a spus: „Tu ai un băieţel, te superi pe el dacă face şi vorbeşte ce nu trebuie? Nu te străduieşti, dimpotrivă, să acoperi cumva defectele lui?”
Imi scrii că nu ai pace cu N.; mi se pare că poţi învăţa acest alfabet, că această stare a ta nu este pricinuită de acea persoană, ci este dovada inimii tale nedrepte. Noi suntem ucenicii lui Hristos, iar El porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşi. Unde este, aşadar, această dragoste? Cum cunoaştem dacă o avem? Desigur, atunci când suntem ocărâţi şi ponegriţi; şi Dumnezeu le îngăduie celorlalţi să facă acest lucru spre încercarea noastră. Iar când nu numai că nu răbdăm, dar nici nu avem dragoste, atunci trebuie să ne căim pentru acest lucru şi să ne mustrăm pe noi înşine, căci altfel necazurile trimise spre învăţătura noastră nu numai că nu ne aduc folos, dar ne mai şi vatămă; primim arma spre lovirea vrăjmaşului, dar în locul acestuia ne rănim pe noi cu ea.
Nu căuta în ceilalţi dragoste faţă de tine, ci caută în tine dragoste nu numai faţă de aproapele, dar şi faţă de vrăjmaşi.
Sfântul Macarie de la Optina
Extras din ”Ne vorbesc stareții de la Optina”, Ed. Egumenița
Un număr de Eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ucrainiene înceteaza pomenirea Patriarhului Kirill
O parte dintre Ierarhii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au binecuvântat clerul din subordine să nu-l mai pomenească pe Patriarhul Kiril la slujbele Bisericii.
Ierarhii consideră că acesta este un pas necesar pentru menținerea păcii și unității credincioșilor pe fondul invaziei militare rusești în Ucraina.
Începând cu 3 martie 2022, sunt cunoscute aplicarea ordinelor oficiale de încetare a pomenirii Patriarhului Kirill în 15 Eparhii: de Ternopil, a Cernăuților și Bucovinei, de Kameneț-Podolsk, de Vinița, de Hmelnițki, de Bila Țerkva, de Volyn, de Vladimir-Volyn, de Mukacevo, de Rivne, de Voznesensk, de Ivano-Frankivsk, de Jitomir, de Lviv și al Eparhiei de Sumy.
Anterior, UOJ a raportat că, potrivit Mitropolitului Antonie de Boryspil și Brovary, problemele bisericești ar trebui soluționate cu înțelepciune în mod canonic și sinodal.
https://spzh.news/en/news/86823-ryad-jeparkhij-upc-prekrashhajut-pominovenije-patriarkha-kirilla
Dragostea învinge moartea – sufletele care se iubesc vor fi veșnic împreună
PĂRINTELE MITROFAN
Sfântul Atanasie cel Mare, în „Cuvântarea despre repausați”, zice: „Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiți să rămână împreună până la ziua învierii și să se bucure, așteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască. Însă păcătoșii vor fi lipsiți chiar și de această bucurie, căci ei nu se vor mai cunoaște între ei. Deci, la acea judecată obștească, toate faptele lor vor fi descoperite în fața tuturor, după care va fi despărțirea din urmă și fiecare va merge în locul pregătit. Drepții vor merge toți împreună cu Dumnezeu, pe când păcătoșii, depărtați de Dumnezeu și de prietenii lor, se vor duce în muncile veșnice deopotrivă împreună, dar necunoscându-se unii pe alții, căci ei vor fi lipsiți chiar și de această mângâiere. Ce rușine pentru păcătoși, ale căror fapte vor fi cunoscute de toți, căci rușinea este mare pentru acela ce o poartă în fața altora. Este un adevăr neîndoielnic că noi ne vom recunoaște toți cu desăvârșire unii pe alții, și atunci vinovăția celor ce au trăit rău pe pământ va fi cunoscută de toți”.
Sfântul Ciprian zice: „O mare mulțime din mult iubiții noștri: părinții, frații, copiii ne vor primi acolo sus; o mare mulțime din cei ce s-au îngrijit de mântuirea lor, se vor grăbi a veni înaintea noastră spre a ne vedea și a ne face o bună primire. Ce uriașă bucurie a tuturor, pentru ei ca și pentru noi!” (Cuvânt de exortație la martir, cap. XII).
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 433-434)
Aruncă spre Domnul grijile tale și vei simți că este ușoară crucea ta
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Te mâhnești pentru soțul mort. Îți faci griji pentru copii. Plângi zi și noapte, în sufletul tău e tulburare și întuneric, înaintea ochilor – ceață și necunoscut. Îmbărbătează-te! Nu te teme! Spune-ți: Bărbatul meu era în primul rând al lui Dumnezeu, și apoi al meu; și copiii mei sunt în primul rând ai lui Dumnezeu, și apoi ai mei.
Dacă grădinarul iscusit smulge o floare, să știi că așa trebuia să facă. El știe pricinile pentru care a făcut asta. Iar una dintre pricini este și aceea ca florile din jur să propășească mai bine.
Gândurile tale se vor înălța de la pământesc la ceresc. Sufletul ți se va lipi mai tare de Dumnezeu. Duhul îți va triumfa asupra trupului. Moartea nu-ți va mai fi înfricoșătoare. Deșertăciunea dinainte ți se va părea vrednică de râs. Felul în care vedeai această lume – ca pe patria adevăratei și trainicei fericiri – se va schimba. Așadar, câștig duhovnicesc din mai multe părți. Să știi că Dumnezeu zidește și când dărâmă.
Pentru copii să nu-ți faci griji. Fă doar ce stă în puterea ta. În ce întrece puterea ta, încredințează-i Făcătorului lor și al tău. Scris este: aruncă spre Domnul grijile tale, și vei simți că este ușoară crucea ta. Au fost și sunt multe cruci grele asupra mamelor rămase văduve, îți voi descrie una deosebit de grea.
La începutul Războiului mondial, nemții l-au omorât pe un cunoscut al meu înaintea casei sale de lângă Drina, la casă au pus foc, iar pe nevastă au alungat-o de acolo, împreună cu cei șase copii mici. Au trecut de atunci doisprezece ani. Într-o zi, pe neașteptate, mi se arată în Skoplje un tânăr funcționar de la căile ferate și mi se prezintă drept fiul acelui prieten al meu care pierise. M-am bucurat mult și l-am întrebat cu frică dacă a mai rămas cineva în viață dintre ei șapte – la care el mi-a răspuns vesel: suntem vii și sănătoși, slavă lui Dumnezeu! Doi suntem slujbași de stat, doi în comerț, sora mai mare măritată, iar cea mai mică împreună cu mama în B.
Atunci a început să îmi facă o descriere vie a chinurilor și grozăviilor îndurate. Mersul pe jos, de-a dreptul pribegie prin toată țara, de la Drina la Bitolia. Și foamete, boală, frig, închisoare, nopți petrecute în gări, prin birturi, pe lângă drumuri. Pe lângă asta, frica, necunoscutul, străinătatea, în cele din urmă însă, biruința și slava. A fost păstrat chipul, și înțelegerea, și viața, și credința. Ce să ți-o mai lungesc? Eu cred că luptele și biruințele acelei mame cu șase orfani sunt mai slăvite și mai frumoase ca ale lui Napoleon.
Și ție îți va ajuta Dumnezeu. Nu Îl uita, și nu te va lăsa. Și vei birui, și vei avea parte de biruință dulce în veacul veacului. Pace ție și binecuvântare Dumnezeiască!
(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002, pp. 180-182)
Rugăciunea, o oglindă pe care ne-o ține Dumnezeu
PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE
Rugăciunea dă cunoștință sufletului despre el însuși, prin faptul că se face oglindă în care el însuși se privește. Dar rugăciunea se face oglindă sufletului prin faptul că i-o ține în față Dumnezeu, sau harul Duhului.
Sufletul singur nu și-o poate ține.
Rugăciunea, ca și oglinda, are un suport obiectiv. De aceea sufletul, văzându-se pe sine în rugăciune, are totodată conștiința că e ținut în legătură cu Dumnezeu. Sufletul se cunoaște însă în rugăciune cu toate stările și pornirile lui bune și rele. Dar vede în același timp și simplitatea lui fără chip, dacă s-a ridicat la curăția de toate legăturile cu lucrurile. Absorbirea în vederea acestei taine negrăite a sale produce în el o tăcere despre toate, o tăcere despre el însuși și o copleșitoare uimire.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 543 la Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 343)
Diferența dintre rugăciunea către Dumnezeu și cea către sfinți și îngeri
CUVIOSUL PĂRINTE DUMITRU STĂNILOAE
E o deosebire între rugăciunea către Dumnezeu și cea către sfinți sau îngeri. Lui Dumnezeu i se cere ca Celui ce dă de la Sine ceea ce I se cere. Îngerului și sfântului li se cer să se roage pentru noi lui Dumnezeu.
Și ceea ce se face uneori prin înger, Dumnezeu o face. Îngerul primește uneori nu numai porunca de a vesti ceva, ci și puterea de a face ceva. Dar toată puterea vine în ultimă analiză de la Dumnezeu. Primește și porunca, dar și puterea ca de la Stăpânul suprem. Dar prin Fiul lucrează Tatăl ca prin Cel cu Care e una. Îngerul trăiește și el pe Dumnezeu, dar ca pe Cel infinit superior și de a Cărui apropiere se cutremură.
Nu se poate invoca deodată Dumnezeu și îngerul, pentru că e un alt sentiment pus în invocare ajutorului îngerului.
În cererea adresată îngerului sau sfântului, gândul merge tot la Dumnezeu, căci simțim că de la Dumnezeu ne vine în ultimă instanță totul, chiar dacă ne dă prin înger sau prin sfânt. Un împărat poate lucra și prin slujitori, și prin aceasta își arată puterea.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 20 la Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor. Tratat despre întruparea Cuvântului. Trei cuvinte împotriva arienilor, Editura Institutului Biblic și se Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 500)