– Gheronda, deși simt nevoia să vorbesc cu Dumnezeu, totuși nu pot să mă rog.
– Dacă simţi nevoia să vorbești cu Dumnezeu, nu înţeleg de ce nu poţi să te rogi. Poate să fie și de la cel viclean. Ispititorul pune totdeauna piedici, pentru ca omul să nu se poată ruga.
– Gheronda, în vremea rugăciunii mă preocupă grija pentru diferite treburi.
– Să spui: „La asta mă voi gândi mai târziu…” și să continui să te rogi.
– Mai mult mă mâhnesc, Gheronda, pentru că de cele mai multe ori mă gândesc la lucruri lipsite de importanţă.
– Tocmai de aceea să le lași pentru mai târziu, deoarece, dacă vei întrerupe rugăciunea și te vei îndeletnici cu ele, ispititorul le va lăsa deoparte pe cele lipsite de importanţă și-ţi va aduce în minte probleme esenţiale, ca să încetezi cu desăvârșire rugăciunea. Trebuie să ne punem pe noi înșine la punct. Pentru că știi ce face tangalachi? Mirenilor le aduce gânduri murdare și astfel își dau seama îndată. Oamenilor duhovnicești însă le aduce diferite neghiobii și nu-și dau seama. Acest lucru este mai primejdios, pentru că ei cred că merg bine, deoarece nu au gânduri murdare, și astfel nici nu se smeresc, iar mintea lor umblă încolo și-ncoace și inima le rămâne piatră.
– Gheronda, uneori în vremea rugăciunii îmi vine o idee; aflu rezolvarea unei probleme care după aceea se dovedește a fi greșită.
– Diavolul este viclean. Știe că, dacă în vremea rugăciunii îţi va aduce un gând necurat, îl vei alunga cât colo. De aceea îţi aduce soluţii la vreo problemă de-a ta, ca tu să spui: „De vreme ce mi-a venit în vremea rugăciunii, înseamnă că este insuflare de sus”. Dacă diavolul ţi-ar vrea binele, ţi-ar aduce în minte rezolvarea în altă vreme, și nu în timpul rugăciunii. Intră însă „intermediar” și te invită la discuţie. De aceea să nu-i dai nicio importanţă. Să spui: „Îţi mulţumesc pentru interesul pe care mi-l arăţi, însă nu am nevoie de el”. Vezi, merge cu vicleșug să-l înșele cu gânduri duhovnicești pe omul duhovnicesc, încât „rugăciunea lui, așa cum spune David, să se facă întru păcat”[1].
– Gheronda, în vremea rugăciunii îmi vin în minte gânduri și imagini urâte.
– Aceasta este lucrarea diavolului ca să te zăpăcească. Mai ales când ești obosită trupește și nu ai prea dormit, tangalachi află un moment când te afli între somn și veghe și-ţi prezintă imagini urâte, ca să-ţi spună după aceea că sunt ale tale și să te arunce în deznădejde. Să nu le dai importanţă. Să spui „Doamne miluiește” și să te gândești la Hristos, la Maica Domnului, la Îngeri, ca să te aduni în rugăciune. Astfel vei face diversiune diavolului.
[1] Psalmul 108, 7
(Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos).
Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi
Cuviosul Părinte Ilie Cleopa: „Tot omul din lume este aproapele nostru.”
Povestește Părintele Ile Cleopa: „Vin ţigani de ăştia la mine şi cerşesc, cer mereu. Dar eu le dau mereu câte ceva.
Varsanufie însă are ciudă şi-mi zice: Măi, dar a mai fost!
-Lasă-l, măi!
-Părinte, dar fumează, bea, dă în cap la altul, fură…
-Stai, stai, măi Ioane, măi, mânca-te-ar Raiul să te mănânce! Cine te-a pus, măi, pe tine, judecător peste ţigani, peste cei care fumează şi beau?
-Dar nu face voia lui Dumnezeu!
-N-am eu treabă! Nu, nu, nu.
-Să-l iubeşti pe cel de o credinţă cu tine mai întâi!
-Nu, nu, nu, nu… Nu de-o credinţă cu tine. Tot omul din lume este aproapele nostru. Ai văzut Evanghelia cu samarineanul milostiv? Cine a făcut milă cu cel căzut? Acela de o credinţă cu el? Nici vorbă, un samarinean, care era păgân. Tot omul din lume, tot care poartă trup ca şi noi e-aproapele nostru.
N-ai tu voie să-l judeci. Poţi să-l vezi că face orice. Dă-i, că tu nu-i dai lui, îi dai lui Hristos! Ce zice Domnul? Întrucât aţi făcut unuia din aceşti fraţi ai mei, prea mici, Mie mi-aţi făcut. Ce am eu grijă că el îi curvar, că fumează sau îi beţiv, cutare?
-Dar dacă cu banii aceia cumpără ţigări şi băutură?
– Treaba lui. Nu l-ai pus tu. Tu i-ai dat ca să mănânce, să se îmbrace. Asta-i treaba lui mai departe ce face, a lui şi a lui Dumnezeu, care ştie şi judecă, El, toate”.
DIN CUVINTELE ARHIMANDRITULUI CLEOPA ILIE ÎNDRUMĂRI DUHOVNICEŞTI PENTRU VREMELNICIE ŞI VEŞNICIE O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete
„Omul este împăratul creației, dar coroana lui este împletită din spini.”
Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul din Arizona
Cărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, de spini și pălămidă… Cele frumoase se adună cu durere, dar durerea după aceea, aduce bucuria. Trandafirul scoate spini și aceștia, la sfârșit, florile. De obicei, curcubeul se înalță după ploaie, iar cerul înstelat este precedat de furtuni. Discernământul credinței și al înțelepciunii creștine, ajutat de inspirație, are capacitatea să pătrundă dincolo de fenomene. Prin suferință, el vede bucuria și nădejdea, ca și biruința lui Hristos, care a izvorât din durerea patimilor și a crucii.
Statuile cele mai minunate primesc cele mai multe lovituri, iar sufletele mari datorează măreția lor loviturilor grele ale suferinței. Podoabele de aur trec mai întâi prin focul cuptorului. Suferința zdruncină existența omenească, ea este focul, căminul care arde și topește, este vijelia și furtuna. Măruntaiele mele și marea niciodată nu se liniștesc, zice dreptul Solomon. Sunt momente când încercările vin una după alta, sau toate împreună, și atunci, crucea este foarte grea, iar lupta se duce la vârf. Sufletul se încarcă până într-atât, încât este gata să se îndoaie. Toate par negre, întunecate, peste tot este întuneric și nicio cale de ieșire. Sfântul Grigorie Teologul spune: „Cele bune au plecat, iar cele înfricoșătoare sunt seci și asupritoare; călătoria urmează în noapte, farul nu apare niciunde, iar Hristos pare că doarme”.
Suferințele vieții sunt cuțite și spini care sfâșie fără milă, înțeapă inimile și le paralizează până la istovire. Ceea ce rămâne în aceste momente este strigătul care, ca o durere rugătoare, se îndreaptă către Dumnezeu: ,,Miluiește-mă, Doamne,… sufletul meu s-a tulburat foarte… am istovit în suspinarea mea… inima mea s-a topit în mine ca ceara… Miluiește-mă, Doamne, că nenorocit sunt… s-a scurs în durere viața mea și anii mei în suspine… arătatu-m-am ca un mort… lacrimile mele s-au făcut ca pâinea mea ziua și noaptea… căci suspină sufletul meu în mine și este tulburat! (fragmente din Psalmi).
Omul este împăratul creației, dar coroana lui este împletită din spini. Mersul lui este uneori cântec și împletire de bucurie, iar de cele mai multe ori, un marș de jale, îndurerat și fără oprire. Problema suferinței este mare și veșnică, la ea au cugetat filosofii, sociologii, psihologii și mulți alții. Răspunsul cel mai autentic îl dă creștinismul, credința, legea lui Dumnezeu. Și acesta este dublu. Teologic, suferința este urmare a căderii, ca toate celelalte rele, consecința relei folosiri a libertății. Ea este rodul neascultării. Moral, ea este prilejul și mijlocul virtuții și al desăvârșirii. „Voi cinsti întotdeauna pe Dumneze”, spune Sfântul Grigorie Teologul, „cu toate cele potrivnice pe care le îngăduie să mi se întâmple. Durerea pentru mine este medicamentul mântuirii!”.
Iar Sfântul Vasile cel Mare spune: „Deoarece Dumnezeu ne pregătește coroana împărăției Lui, suferința să fie un pretext pentru virtute”.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune la rândul lui: „Necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu. Și când ne gândim la câștigul veșnic din suferințe, nu ne vom mai tulbura”…
Tristețea voastră va naște bucurie, a zis Domnul (Ioan 16,6). Cine se luptă, acela și biruiește, căci în „piața” cerului nu sunt lucruri ieftine. Momentele de suferință și de jertfă sunt clipe de binecuvântare, căci lângă fiecare cruce se află și o înviere… Cel care primește și înfruntă durerea prin prisma veșniciei este de pe acum biruitor… el poate să repete strigătul biruitor al Apostolului Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.” (II Timotei 4, 7-8).
Harul lui Dumnezeu să fie asupra celor care au trecut prin cuptorul multelor suferințe, ajutați de puterea și cunoașterea divină. Pe aceștia îi așteaptă odihna nemuritoare, veșnică și preafericită în Dumnezeu. Amin!
„Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul”, Meşteşugul mântuirii -Ed Egumenița
Păi nu mai departe la săptămâna de spurcaciune ecumenistă, ei se „roagă” împreună cu masonii din ordinul de Malta
Intreb:cumva e si Doamna Senator Diana acolo cu ei?
Când Profeții Ilie și Enoh vor veni să predice pocăința, va înțelege lumea? Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
19.07.2022
– Gheronda, când vor veni Profeții Ilie și Enoh, să predice pocăința, va înțelege lumea, să-și vină în fire?
– Cei care sunt în stare bună vor înțelege. Cei care nu vor fi într-o dispoziție bună, nu vor înțelege și se vor rătăci. Hristos ne-a avertizat că trebuie să fim foarte atenți, pentru că „se vor ridica Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi.”. (Marcu 13;22)
Sunt unii care, din greșeală, îi confundă cu Proorocii. În urmă cu câțiva ani, un protestant se tot plimba cu o valiză de piele pe care avea o inscripție scrisă în limba engleză: „I am Elijah the Prophet!”.(Sunt Ilie Proorocul)
Purta o cămașă cu mâneci scurte, avea și o Biblie în engleză și scria că a coborât din rai! Când a fost întrebat în ce crede și cărei religie aparține, el a spus: „Ei bine, acum s-au pierdut. Atunci nu existau religii!” Ai înțeles; Întrucât toți, catolici, protestanți, penticostali, toate sectele și toate ramurile sectelor sunt la fel pentru el. Nu înțelege cineva ce se întâmpla de acolo? Câte scrisori îmi trimisese! A scris diferite pasaje din Sfânta Biblie și a avut toate punctele de vedere protestante. De asemenea, a trimis o grămadă de scrisori către diferiți oameni, uneori din Anglia și alteori din alte părți. Unii au crezut ce a scris el și au vrut să publice într-o revistă că a venit profetul Ilie. „Dar voi sunteți bine? Ce aveți de gând să faceți?” le-am spus. Săraca lume e amețită!
Unul păcătuiește și numai când ascultă ce spun cei înșelați. Sunt unii care spun: „Dacă crezi că așa va fi, așa va fi”. Aceasta este credința în ei înșiși, dar în spatele lor se află tangalachi. Ei se fac zei și se dezbracă de Harul divin. Cu astfel de teorii ei caută să păcălească lumea. Un tânăr de patruzeci și cinci de ani s-a prezentat ca absolvent al școlii Halki și a vorbit despre diverse filosofii hinduse. „Tu, îi spun, îți faci un deserviciu atât ție, cât și lumii atunci când spui prostiile rafinate ale indienilor și, în același timp, te prezinți ca ai terminat Școala din Halki. Ai grijă, vei fi bântuit.
– Gheronda, de ce diferitele secte din Grecia caută să se prezinte ca asociații etc. și nu spun că sunt religii?
– O fac în mod înșelător. Și vedeți, în timp ce Sfântul Constantin a desființat idolatria și a stabilit creștinismul ca religie oficială a întregului imperiu, astăzi vor să readucă idolatria. Ei permit construcția de moschei, maeștrii (guru) să aibă propriile locașuri, prelegerile lor să fie ținute liber, să fie înființate diverse centre de prozelitism, francmasonii să poată acționa liber, Martorii lui Iehova la fel… Ortodoxia este bombardată cu o grămadă de teorii. Dar acestea nu vor rezista; se vor prăbuși.
Oamenii care suferă sunt duși în rătăcire, pentru că s-au îndepărtat de Dumnezeu și au ajuns la întuneric! Doi tineri mi-au spus că au mers la Hebron pentru un pelerinaj și au pus pe cap o scufie (n.m.cunoscută ca yarmulke sau kepah) evreiască, pentru a vizita mormintele lui Avraam. Ce să faci cu pelerinajul, din moment ce pui pe cap ceea ce folosesc evreii în închinarea lor?
Ce poți spune? Mare confuzie! La Paris, în afara unei biserici romano-catolice, era scris: „Se învață practica dorinței cu metoda yoga”. Unde au ajuns? Apoi încep problemele psihologice și se agravează. Ei nu știu ce să mai ceară. Unii romano-catolici, protestanți etc. învață că, dacă cineva este botezat în Biserica Ortodoxă, cineva se schimbă, renaște și cred că dacă este botezat, problemele lor psihologice vor dispărea. Am spus despre un protestant care a vrut să devină ortodox: „Uite, nu-l boteza. El nu este pentru botez”. „Nu, îmi spun ei, dacă va fi botezat, va fi ajutat”. „Dar nu este pentru botez. Nu intelegi;”. N-au ascultat, l-au luat, l-au dus la mare, l-au botezat! Vine după două-trei zile și îmi spune: „M-am botezat, dar Botezul nu mi-a rezolvat problemele psihologice”. „Păi, ca să scapi de problemele tale psihologice, ai fost botezat? Îi spun lui. Uite, dacă ai simți nevoia Botezului, dacă ai înțelege valoarea lui și ai merge după această măreție, atunci te-ar părăsi și acelea. Dar când te-ai dus să fii botezat, pentru ca problemele tale psihologice să treacă, cum pot să dispară ca prin magie?”
Ei confundă magia cu miracolul. Ei nu pot deosebi aurul de bronz. Și vedeți, un protestant de ex. poate fi botezat ortodox, apoi să devină romano-catolic, apoi să spună „nu m-am odihnit” și să se întoarcă din nou către protestanți sau din nou către ortodocși. Un anume catolic a fost botezat ortodox, s-a călugărit și a trăit nouă ani într-o mănăstire. Așa că într-o zi vine la Kalyvi și îmi spune: „Nu am trăit viața lumească ca ortodox și vreau să ies în lume și să mă căsătoresc”! Asculți ce spune? Între timp, ii spui cât de grav este ceea ce gândește și spune: „De ce este grav? Nu pot să înțeleg”.
Întoarcerea la Ortodoxie
Lumea de astăzi se bazează pe lucruri bizare, nu pe adevăr. India, care este de cealaltă parte a pământului, este cunoscută prin vrăjitoriile ei și mulți pleacă. Sfântul Munte, care se află foarte aproape de ei, cu adevărata viață tainică în Hristos, îl ignoră! Un student mi-a spus că a plecat în India și a stat acolo trei ani și jumătate. El a căutat să afle adevărul despre religii. În cele din urmă, un indian i-a spus: „Pentru ce ai venit aici? Ceea ce ceri tu există în Ortodoxie. Acolo este Lumina. Du-te la Muntele Athos și vei găsi ceea ce cauți” . Așa că s-a întors în Grecia și a venit pe Muntele Athos.
– Gheronda, când un ortodox merge cu hindușii etc, dacă se pocăiește mai târziu, este acceptat înapoi în Biserica Ortodoxă?
– Are nevoie de mare pocăință și reorientare. Dacă dorește să se întoarcă la Ortodoxie și să redevină membru al Bisericii, în mod normal trebuie mai întâi să confirme printr-o scrisoare că renunță la reaua-credința lor și mărturisește credința ortodoxă, iar apoi pentru cel care se întoarce la adevărata credinţă preotul îi citește dezlegările şi îl ung cu Sfântul Mir.
Văd niște tineri, copii greci, care fără să fi citit un singur rând din Evanghelie, merg și citesc brahmanismul, budismul, Coranul etc., merg și la indieni. Apoi nu se odihnesc și se întorc la Ortodoxie, dar au adunat o grămadă de germeni. Ei suferă vatamari și sunt greu de adus la adevăr. Mai întâi trebuie să cunoști Ortodoxia, iar apoi, dacă nu-ţi place, pleacă. Lăsa-ti-i să cunoască în profunzime, apoi sa o compare cu diversele teorii pe care le aude. Pentru că, dacă ajunge să cunoască Ortodoxia, poate distinge tinicheaua de aur sau poate înțelege de câte carate are aurul. Nu se lasă păcălit cu ușurință să creadă că tot ceea ce strălucește este aur. Totuși, am observat că doar o persoană care se iubește pe sine, părăsește Ortodoxia când o întâlnește; o persoană smerită nu pleacă.
Traducere din limba greacă
https://katanixi.gr/oikoymenismos/otan-erthoyn-o-profitis-ilias-kai-o-enoch/